ICCJ. Decizia nr. 2628/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2628/200.
Dosar nr. 5791/1/200.
Şedinţa publică din 9 iulie 2009
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 6485/121/2008, în baza art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b C. proc. pen. s-a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpatului D.N.
Pentru a hotărî astfel, instanţa investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii D.N. şi D.D. împotriva sentinţei penale nr. 157 din 18 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a reţinut că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.N., care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Prin sentinţa penală nr. 157/F din 18 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul 6485/121/2008, a fost condamnat inculpatul D.N. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani , după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (2) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului D.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
în sarcina acestuia s-a reţinut că, în perioada aprilie 2006-septembrie 2007, împreună cu inculpata D.D., acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în diferite modalităţi, a racolat, transferat, transportat, primit şi cazat în Italia pe victimele majore I.I.D., L.G., N.P., P.D., P.F.M., C.M., D.I. şi I.G., în scopul exploatării acestora prin obligarea la muncă ori prin obligarea la comiterea de infracţiuni, acţionând prin inducerea în eroare, ameninţare sau prin constrângere fizică ori morală.
Împotriva hotărârii primei instanţe, au declarat apel inculpaţii D.N. şi D.D., cauza formând obiectul dosarului nr. 6485/121/2008 al Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
La termenul din 26 iunie 2009, fixat pentru judecarea apelurilor declarate de inculpaţi, instanţa de control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatului D.N., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. a) conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
în prezenta cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală şi a constatat corect că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului D.N.
Astfel, sunt îndeplinite în continuare condiţiile cumulative impuse de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din acelaşi cod , avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, în sensul că în sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte apreciază că, faţă de natura şi gravitatea faptelor deduse judecăţii, importanţa relaţiilor sociale vătămate, urmarea produsă şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unei sentiment de insecuritate şi neîncredere al cetăţenilor în actul de justiţie.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva încheierii din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 6485/121/2008.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul inculpatului D.N. împotriva încheierii din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 6485/121/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2009,
| ← ICCJ. Decizia nr. 2596/2009. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2654/2009. Penal → |
|---|
