ICCJ. Decizia nr. 2699/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2699/2009
Dosar nr. 6142/1/2009
Şedinţa publică din 24 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 14 mai 2009, Tribunalul Călăraşi, secţia penală, a condamnat pe cei 5 inculpaţi trimişi în judecată la diferite pedepse cu închisoarea.
Printre aceştia, inculpatul T.M.C. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare, pentru omor deosebit de grav şi tentativă de tâlhărie, infracţiuni prevăzute de art. 174 – art. 176 alin. (l) lit. a) C. pen. şi art. 20 raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor.
Împotriva sentinţei au declarat apel părţile civile, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Prin încheierea din 2 iulie 2009, Curtea de Apel, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a amânat judecarea apelurilor la data de 29 iulie 2009 pentru lipsă de procedură.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel, în sinteză, a reţinut că se menţin toate temeiurile care au impus luarea măsurii preventive faţă de inculpaţi.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul T.M.C. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.
Potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel, motivat, a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 şi art. 148 C. proc. pen.) şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa de 16 ani închisoare, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpaţi, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra Germaniei.
În raport de faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, şi condamnat în primă instanţă, dar mai ales a împrejurărilor concrete şi modului cum faptele au fost concepute şi realizate, astfel cum rezultă din partea expozitivă a sentinţei, corect instanţa de apel a reţinut că se impune continuarea privării de libertate.
Motivele invocate de apărare (în sensul că inculpatul este tânăr, fiind la prima încălcare a legii, şi că are domiciliu stabil) în condiţiile condamnării în primă instanţă a acestuia la 16 ani închisoare pentru presupusa săvârşire a unor fapte de o extremă gravitate şi într-o modalitate ce relevă potenţialul pericol pentru ordinea publică în cazul punerii în libertate (fapte, împrejurări şi mod de săvârşire astfel cum au fost reţinute în sentinţa instanţei de fond) nu sunt argumente suficiente pentru a se aprecia că temeiurile arestării ar fi dispărut ori s-ar fi schimbat, măsură procesuală preventivă care, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi C.E.D.O., nu afectează prezumţia de nevinovăţie.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva încheierii din 2 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 267/ 116/2009 (1373/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2695/2009. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2781/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
