ICCJ. Decizia nr. 2807/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2807/2009
Dosar nr. 884/108/2009
Şedinţa publică din 19 august 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74 din 25 martie 2009, a Tribunalului Arad, în baza art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.P.S., la 10 (zece) am închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., exceptând dreptul de a alege.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., (exceptând dreptul de a alege), pe o durată de 2 ani.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii din 15 ianuarie 2009, precum şi durata arestării preventive din 16 ianuarie 2009 la zi.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat cuţitul de dimensiunea de 24 cm cu lama de 13 cm, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Arad.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune în acest sens, constatând că cercetarea judecătorească a confirmat situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul B.P.S., cât şi victima F.Şt. au fost cunoscuţi ca prieteni, şi au convieţuit timp de 20 de ani
Inculpatul, până la vârsta de 61 ani, nu a săvârşit fapte care să antreneze răspunderea penală. Este absolvent de liceu şi şcoală postliceală profil hidro. A lucrat în mai multe instituţii de stat şi private, ocupând posturi de execuţie şi conducere, având atribuţii variate şi de o complexitate diferită, inclusiv ca meteorolog şef atelier pe Vârful Omu. Deşi prezenta abilităţi tehnice şi o experienţă profesională deosebită, o dată cu transformările socio-economice după 1989 a prezentat un comportament adictiv faţă de alcool, iar posibilităţile stabilităţii la locul de muncă s-au restrâns progresiv. în acest context şi veniturile sale s-au rezumat la ceea ce câştiga prin prestarea unor activităţi în comunitate, ca ziler, sau din cultivarea celor 5 ha de teren.
Înainte de parteneriatul cu victima F.Şt., inculpatul a avut o relaţie de mariaj de aproximativ 6 ani, iar din această relaţie au rezultat 2 fete, acum în vârstă de 29 de ani şi, respectiv, de 27 de ani. Divorţul survenit între inculpat şi soţia sa a fost asumat şi grefat motivaţional de către acesta pe fondul consumului de alcool şi a unor carenţe de comunicare care au creat în cadrul familiei modalităţi de interelaţionare tensionate. Chiar după divorţ însă, inculpatul şi-a îndeplinit atribuţiile parentale dezvoltând relaţii şi cu fosta soţie şi cu propriile fiice, atât din punct de vedere material cât şi financiar.
Relaţia de „parteneriat profund" (cum este denumit de către avocatul apărării) dintre inculpat şi victima F.Şt. a început în urmă cu 20 ani, când ambii fiind divorţaţi, şi dispunând fiecare de un imobil proprietate personală, au hotărât să le vândă, şi au achiziţionat o casă cu un standard modern. Nici în noua locuinţă, şi nici în curtea acesteia, nu au avut acces vreunul dintre vecini. Averea urma să revină, în final, fetelor inculpatului.
Referitor la victima F.Şt., inculpatul justifică consumul de alcool în termenii „acum nu mai beau bere şi vin, deoarece, de când cu construcţia casei, nu mai am nici bani. Am preferat să îmi iau alcool dublu rafinat şi să-l prepar în casă. Şt. bea vin".
Contradicţii între cei doi prieteni au survenit doar pe metode şi tehnici de executare a unor lucrări în gospodărie, nepunându-se problema unor suspiciuni sentimentale reciproce. Nu există, şi nu poate fi reţinută, nici o activitate premeditată în activitatea desfăşurată de inculpat în cauza în care formează obiectul dosarului.
În concret, acuzaţia constă în aceea că, la data de 15 ianuarie 2009, în jurul orelor 16,00-16,30, în timp ce se afla în locuinţa sa, situată în mun. Arad, str. Pădurii, unde locuia împreună cu F.Şt., pe fondul unor certuri şi a consumului de alcool, cu un cuţit de bucătărie inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură la baza gatului, provocându-i o plagă înjunghiată care a dus la decesul victimei.
S-a reţinut, în sinteză, că la data de 15 ianuarie 2009, în jurul orelor 05,00, cei doi s-au trezit, urmând să toace carnea, pentru a prepara mezeluri (cârnaţi, caltaboşi). Până să înceapă de tocat carnea, F.Şt. i-a făcut o cafea inculpatului, pe care i-a adus-o la pat, după care l-a întrebat dacă doreşte să bea şi puţină ţuică. Acesta a fost de acord şi victima ia pus într-o sticlă aproximativ 100 gr. alcool, iar peste el apă, până la 500 gr. în timp ce consuma din cafea şi ţuică, s-a ridicat din pat, s-a îmbrăcat şi l-a rugat pe F.Şt. să pornească reşoul electric şi să pună la încălzit apă într-o oală.
După ce s-au uitat împreună la televizor, F.Şt. a ieşit din cameră, dar inculpatul i-a reproşat faptul că nu vine să-l ajute, întrucât nu putea să facă totul de unul singur.
În jurul orelor 14,00, a intervenit între inculpat şi victimă, ambii fiind în stare avansată de ebrietate, o contradicţie cu privire la dimensiunea cârnaţilor, primul susţinând că trebuie să fie doar la 30 cm, iar celălalt susţinând că trebuie lăsaţi la dimensiuni mai mari.
Inculpatul recunoaşte conflictul, dar că nu îşi aminteşte cum a lovit cu cuţitul victima. Oricum, el este cel care a sunat de pe telefonul mobil anunţând poliţia şi salvarea, relatând ude că l-a înjunghiat pe F.Şt.
Se reţine că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a motivat activitatea infracţională ca fiind doar un accident survenit în cursul unei contradicţii la prepararea alimentelor. A manifestat un sentiment de regret, nu a uzat la tehnici de disculpare, susţinând că a fost în stare de şoc, neavând intenţia de a-i lua viaţa victimei şi că „a fost o pură întâmplare că ham lovit la gât, puteam să-l lovesc oriunde, că nu m-am uitat deloc la el".
Prima instanţă reţine însă, din planşele fotografice şi cele constatate cu ocazia cercetării criminalistice la faţa locului, că lovirea victimei cu cuţitul de către inculpat nu s-a produs lângă pat, ci în dreptul uşii de la bucătărie, unde, de altfel, a fost şi abandonat cuţitul. În acest fel, în opinia instanţei de fond, apar neverosimile susţinerile inculpatului că discuţia dintre el şi victimă s-ar fi purtat lângă pat, şi că lovitura mortală ar fi fost din lateral şi că ar fi avut caracter accidental. în opinia instanţei de fond, chiar din simpla examinare a fotografiilor din dosar se poate constata că este o lovire din faţă şi directă.
În concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 21/ B/l din 16 ianuarie 2009 al S.M.L. Arad s-au evidenţiat următoarele:
- moartea numitului F.Şt. a fost violentă;
- moartea s-a datorat hemoragiei externe şi interne consecutiv unei plăgi penetrante înţepate - tăiate hemitorace stâng anterior cu leziune transfixiantă de trunchi branhiocefalic;
- moartea poate data din 15 ianuarie 2009.
Din probele administrate: declaraţia inculpatului în faţa instanţei, declaraţia martorei B.E., coroborate cu probaţiunea administrată în faza de urmărire penală, respectiv: proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia inculpatului, raport de autopsie medico-legală, prima instanţă a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În final, s-a reţinut că, la data de 15 ianuarie 2009, inculpatul şi victima desfăşurau activităţi legate de prepararea mezelurilor din carne de porc, amândoi consumând în acest răstimp băuturi alcoolice. La un moment dat, între cei doi a apărut o controversă legată de dimensiunea la care trebuie preparaţi carnaţii şi, pe fondul stării de surescitare determinată de consumul de alcool, inculpatul, având un cuţit de bucătărie în mână, l-a lovit pe numitul F.Şt. în zona bazei gâtului, cauzându-i o plagă penetrantă ce a determinat moartea violentă a acestuia în urma hemoragiei externe şi interne. Deoarece iniţial inculpatul a crezut că i-a produs victimei o rană superficială la gât, acesta şi-a continuat activitatea în gospodărie, imaginându-şi că F.Şt. s-a dus să-şi pună un plasture.
Văzând că prietenul său nu se mai întoarce, inculpatul a ieşit în curtea locuinţei, unde l-a găsit pe F.Şt. căzut pe jos, într-o baltă de sânge. Văzând aceasta, inculpatul s-a speriat, a încercat să dea victimei primul ajutor, clar văzând că nu reuşeşte a sunat la 112, chemând salvarea şi poliţia.
În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut, în esenţă, săvârşirea faptei, arătând că regretă nespus cele întâmplate, ideea că şi-a omorât prietenul îl traumatizează, creându-i o stare psihică precară, prin pierderea enormă suferită ca urmare a decesului prietenului şi sprijinului său de atâţia ani.
Cu privire însă la modul de desfăşurare al evenimentelor, inculpatul a admis faptul că, pe parcursul zilei de 15 ianuarie 2009, a consumat băuturi (alcool dublu rafinat îndoit cu apă), fără a se afla, după părerea sa, în stare de ebrietate, susţinând că nu l-a lovit intenţionat cu cuţitul pe prietenul său F.Şt. ci, pe fondul reproşurilor care i se aduceau, a ridicat brusc mâna dreaptă în care avea cuţitul, într-un gest de exasperare, cerându-i prietenului său să-l lase în pace.
Inculpatul a susţinut că, în momentul lovirii involuntare, victima nu se afla în câmpul său vizual, ci era poziţionată în spatele său, înspre partea dreaptă.
Ca urmare a acestei apărări a inculpatului, la prima instanţă avocatul a solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen., apreciind că fapta a fost comisă cu forma de vinovăţie culpă fără prevedere, întrucât inculpatul nu şi-a imaginat că gesticulând necontrolat, cu cuţitul în mână, poate determina decesul prietenului său.
Prima instanţă s-a pronunţat în sensul respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice apreciind că fapta de ucidere a numitului F.Şt. s-a produs cu intenţie indirectă, în condiţiile art. 19 lit. b) C. pen., care prevede că, în acest caz, inculpatul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. Or, concluzionează instanţa de fond, dacă ar fi să se dea crezare apărării inculpatului, acesta a gesticulat violent cu un cuţit de bucătărie ascuţit în mână, şi de mari dimensiuni, în condiţiile în care victima se afla în imediata sa apropiere. Aşadar, gestul agresiv al inculpatului de a ridica brusc mâna cu un cuţit ascuţit în aceasta, impune concluzia că a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, deşi nu 1-a urmărit în mod expres. împrejurarea că inculpatul, la momentul efectuării gestului agresiv, se afla în stare de ebrietate, nu a condus instanţa de fond la concluzia că acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale prin aceea că efectele alcoolului l-ar fi împiedicat să aprecieze just violenţa gestului său sau distanţa la care se afla victima în acel moment.
Oricum, prima instanţă a remarcat că explicaţia inculpatului privind lovirea victimei în urma unei acţiuni gesticiilatorii este valabilă doar în situaţia în care acesta ar fi ţinut cuţitul cu tăişul în sus, iar nu în jos, aşa cum probabil ar fi fost normal în procesul de utilizare obişnuită a acestuia. Această remarcă a instanţei s-a bazat pe faptul că în raportul de autopsie medico-legală există menţiunea că plaga tăiată, cauzată de cuţit, avea unghiul rotunjit supero-extern şi unghiul ascuţit infero-intern. Altfel spus, doar dacă cuţitul era ţinut, în momentul ridicării mâinii înspre spate şi lateral dreapta, cu tăişul în sus s-ar fi putut întâmpla ca plaga cauzată să aibă unghiul ascuţit (corespunzător părţii ascuţite a cuţitului) în partea inferioară-internă, anume înspre baza gâtului.
Referitor la solicitarea apărării în sensul reţinerii provocării, circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., prima instanţă a considerat că nu se poate stabili probatoriu că inculpatul a fost în vreun fel provocat de victimă, printr-un act de violenţă, atingere gravă a demnităţii sau altă acţiune ilicită gravă. În realitate, între părţi a avut loc doar o simplă discuţie contradictorie, fără ca aceasta să ia amploare şi să determine stări de provocare ale vreunei persoane.
La stabilirea pedepsei, prima instanţă a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privitoare la criteriile generale de individualizare, respectiv de gradul concret de pericol social al faptei, de modalitatea de comitere a acesteia, de persoana inculpatului, de atitudinea procesuală sinceră avută.
Prima instanţă a apreciat că nu se impune reţinerea in favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., aspectele pozitive ale conduitei sale (printre care şi absenţa antecedentelor penale) fiind valorificate prin aplicarea unei pedepse egale cu minimul special al infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul B.P.S. solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din art. 174 C. pen., în art. 178 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen şi art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., motivându-se prin aceea că nu se poate reţine o activitate premeditată desfăşurată de către inculpat, că în momentul săvârşirii infracţiunii atât inculpatul, cât şi victima, s-au aflat în stare de ebrietate, că inculpatul nu-şi aminteşte cum a lovit cu cuţitul victima, că acesta nu putea prevede rezultatul faptei sale. De asemenea, s-a arătat că nu au fost aplicate dispoziţiile art. 74 C. pen., deşi unele împrejurări puteau constitui circumstanţe atenuante: conduita exemplară a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, stăruinţa acestuia pentru salvarea vieţii prietenului său, sinceritatea şi cele rezultate din caracterizarea făcută de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.
Prin Decizia penală nr. 71/ A din 01 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Tribunalul Arad, pe baza probelor existente la dosar, a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii, dar şi vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de omor.
Cu privire la critica privind încadrarea juridică a faptei, în opinia apărării fiind legală cea prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen., respectiv ucidere din culpă, instanţa a apreciat că este neîntemeiată deoarece probele dosarului nu confirmă apărarea inculpatului, raportul de autopsie medico - legal conţinând concluzii contrare acestei apărări.
În ce priveşte solicitarea inculpatului de a se reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanţa a apreciat că acesta nu a fost provocat de victimă printr-un act de violenţă, atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune ilicită gravă, între inculpat şi victimă având loc doar o discuţie contradictorie care nu realizează cerinţele art. 73 lit. b) C. pen.
Instanţa de apel a apreciat că nu se impune nici reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., lipsa antecedentelor penale, sinceritatea inculpatului şi vârsta acestuia fiind valorificate, în sensul art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin aplicarea unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de textul incriminator al faptei.
Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii, acestea încadrându-se în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. poc. pen.
Recursul urmează a fi examinat pe fond, iar nu pe calea excepţiei de tardivitate pentru următoarele motive:
Pronunţată la data de 1 iunie 2009, dispozitivul deciziei a fost comunicat inculpatului la data de 10 iunie 2009, apărătorul ales declarând prezentul recurs la data de 18 iunie 2009 (conform ştampilei de pe plic), deci în termenul de 10 zile de la comunicarea dispozitivului deciziei. Deoarece, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen., în cursul judecăţii apărătorul are dreptul să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, declararea recursului de către avocatul ales la data de 18 iunie 2009, în interiorul termenului de 10 zile de la comunicarea dispozitivului deciziei către inculpat, se poate aprecia că a fost respectat termenul de recurs.
Recursul inculpatului va fi însă respins, ca nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.
Cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de ambele instanţe, în esenţă, recunoscând săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, cu nuanţarea unor împrejurări, astfel cum s-a menţionat anterior, iar în recurs şi-a exercitat „dreptul la tăcere".
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Condiţiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite:
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat [(omor, infracţiune prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.)] este sancţionată cu o pedeapsă de la 10 ani închisoare la 20 de ani închisoare, acestuia aplicându-i se pedeapsa de 10 ani închisoare.
Pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama:
- de dispoziţiile părţii generale a Codului penal;
- de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal;
- de gradul de pericol social al faptei săvârşite;
- de persoana infractorului;
- de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Aşa cum s-a menţionat, pedeapsa aplicată inculpatului, de 10 ani închisoare, este egală cu minimul special al textului incriminator al faptei.
Reducerea pedepsei sub minimul de 10 ani închisoare nu ar fost legal posibilă decât prin reţinerea în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este însă posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:
-„conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale;
- „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea
sinceră în cursul procesului", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la prezentarea inculpatului aflat în stare de arest la organele judiciare de urmărire penală şi de judecată, şi nici la recunoaşterea şi regretarea faptelor în condiţiile existenţei unui probatoriu care dovedeşte vinovăţia acestuia, probatoriu deja administrat de organele judiciare.
Toate datele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, starea de beţie în care s-a aflat la data faptelor, anunţarea serviciului de ambulanţă şi a organelor de poliţie, recunoaşterea şi regretarea faptelor săvârşite, vârsta acestuia) au fost avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), criterii care au contribuit la aplicarea unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege, iar nu orientat către maximul de 20 de ani închisoare.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P.S. împotriva deciziei penale nr. 71/ A din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 15 ianuarie 2009 la 19 august 2009 .
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3406/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2825/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
