ICCJ. Decizia nr. 2740/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2740/2009
Dosar nr. 6287/1/200.
Şedinţa publică din 3 august 200.
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 23 iulie 2009, pronunţată în dosarul nr. 611/35/2009, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 1608 alin. (2) C. proc. pen., a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii D.F., F.I. şi S.E.T., arestaţi preventiv prin încheierea nr. 1 din 24 martie 2009 a Curţii de apel Oradea, şi a dispus punerea în libertate provizorie a acestora.
Pe timpul liberării provizorii a stabilit obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. pe care trebuie să le respecte inculpaţii, atrăgându-li-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării acestor obligaţii, respectiv luare măsurii arestării preventive.
S-au aplicat şi prevederile art. 1602 alin. (4) referitoare la comunicarea încheierii organelor de poliţie menţionate în acest text.
Instanţa de fond a considerat că şi în situaţia în care se menţin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, se poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar deoarece dispoziţiile legale ce reglementează instituţia liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind nici o referire explicită la un astfel de impediment care să facă inaplicabilă această instituţie.
De asemenea, a considerat că gravitatea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii nu pot constitui criterii care să-i excludă de plano pe inculpaţi de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii.
Totodată a considerat că poziţia procesuală a inculpaţilor de negare a faptelor nu poate constitui un argument pentru a fi respinsă cererea lor, ei beneficiind de prezumţia de nevinovăţie.
S-a mai invocat şi hotărârea CEDO din 27 iunie 1968, în Cauza Neumeister contra Austriei, care se referă la criteriile privind persoana inculpatului (moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia) care trebuie avute în vedere la menţinerea unei persoane în detenţie
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond nu a examinat şi temeinicia cererilor formulate de inculpaţi, considerând că admisibilitatea cererilor ar echivala şi cu temeinicia lor.
Astfel a făcut abstracţie de temeiurile de fapt şi de drept care au determinat luarea acestei măsuri.
Se consideră de către Parchet că nu putea fi luată măsura solicitată de inculpaţi, în raport cu împrejurarea că nici nu a început cercetarea judecătorească (cauza fiind suspendată până la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată de inculpaţi de către Curtea Constituţională), că inculpaţii nici nu au fost încă audiaţi, precum şi martorii, iar o bună desfăşurare a procesului este împiedicată de punerea în libertate a inculpaţilor arestaţi.
Examinând recursul declarat de Parchet, Înalta Curte constată că este fondat, pentru motivele ce urmează:
Conform art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Aceste dispoziţii se referă la admisibilitatea cererii de liberarea provizorie sub control judiciar şi nu la temeinicia ei.
Alin. (2) al aceluiaşi articol priveşte impedimentele acordării liberării provizorii sub control judiciar, impedimente, în absenţa cărora, instanţa nu este obligată de plano să admită cerea formulată în acest sens de inculpaţi.
Prin urmare, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi nu există impedimentele prevăzute în alin. (2) ale aceluiaşi articol, instanţa poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar, având în vedere criteriile prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., precum şi dispoziţiile art. 136 alin. (2) din acelaşi cod.
Scopul măsurilor preventive prevăzut în alin. (1) al aceluiaşi articol este de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal. Acest scop poate fi realizat, în principiu, şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune [alin. (2)].
Alegerea măsurii se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura, [alin. 8 al art. 136 C. proc. pen.].
Or, examinând considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că acordarea liberării provizorii sub control judiciar celor trei intimaţi inculpaţi nu este justificată.
Astfel, instanţa de fond nu a ţinut seama de gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, prin rechizitoriu, intimaţii inculpaţi: constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi contrabandă calificată, prevăzută de art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), excluzând acest criteriu obligatoriu care trebuia avut în vedere la admiterea cererilor formulate de inculpaţi.
De asemenea, instanţa de fond ignoră temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării, considerând că menţinerea lor nu ar fi un impediment pentru dispunerea liberării provizorii sub control judiciar, deşi potrivit art. 160/b alin. (2) C. proc. pen. doar în cazul în care au încetat temeiurile sau nu mai există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate putea dispune revocarea arestării şi punerea de îndată în libertate.
Este adevărat că punerea în libertate a inculpaţilor s-a dispus nu ca urmare a revocării măsurii arestării preventive ci ca urmare a liberării provizorii sub control judiciar, dar trebuia motivată luarea acestei ultime măsuri şi în raport cu temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, iar nu respinse de plano.
De asemenea, nici în raport cu persoana inculpaţilor respectiv cu sănătatea, vârsta inculpaţilor, precum şi cu atitudinea procesuală a acestora, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar nu se justifică în această fază a procesului.
Situaţia grea familială a inculpaţilor, unic criteriu avut în vedere de instanţa de fond, nu este suficientă pentru dispunerea liberării provizorii sub control judiciar.
In consecinţă, considerând că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., ST Oradea, este fondat, Înalta Curte îl va admite, va casa încheierea atacată şi, rejudecând, va respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de intimaţii inculpaţi D.F., F.I. şi S.E.T.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, pentru inculpaţii D.F. şi F.I., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 25 lei, precum şi onorariul apărătorului din oficiu pentru intimata inculpată S.E.T. în sumă de 100 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul interpretului de limbă maghiară corespunzător activităţii timp de o oră se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, împotriva încheierii din 23 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 611/35/2009, privind pe inculpaţii D.F., F.I. şi S.E.T.
Casează în parte încheierea recurată şi, rejudecând:
Respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii D.F., F.I. şi S.E.T.
Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii D.F. şi F.I., în sumă de câte 25 lei fiecare, până la prezentarea apărătorului ales, precum şi suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata S.E.T. se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul interpretului de limbă maghiară corespunzător activităţii prestate timp de o oră se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 august 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 2975/2009. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2753/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
