ICCJ. Decizia nr. 2819/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2819/200.

Dosar nr. 6714/1/200.

Şedinţa publică din 19 august 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 05 august 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, ca instanţă de apel, a menţinut starea de arest a inculpatului J.N.

Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul au declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prin sentinţa penală nr. 74S din 18 februarie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia penală, inculpatul J.N. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea în concurs a 2 infracţiuni [art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. şi art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.).

Împotriva sentinţei, Ministerul Public, partea civilă şi inculpatul au declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală, spre soluţionare.

Prin încheierea recurată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului, termenul de soluţionare al apelurilor fiind 23 septembrie 2009.

Potrivit art. 300/2 cu referire la art. 160/b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive.

Verificând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că instanţa de apel, motivat, a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest a inculpaţilor deoarece, pe de o parte, în raport cu infracţiunile de mare violenţă pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut [art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.] şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către Ministerul Public, partea civilă şi inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.

Argumentele apărării (lipsa în prezent a cerinţelor legale pentru menţinerea arestării) sunt neîntemeiate, gravitatea faptelor presupus a fi fost săvârşite de inculpat justificând concluzia instanţei de apel că temeiurile măsurii preventive nu au dispărut şi că durata arestării nu a depăşit termenul rezonabil.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.N. împotriva încheierii din 5 august 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5329/62/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 august 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2819/2009. Penal