ICCJ. Decizia nr. 2815/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2815/2009
Dosar nr. 1287/95/200.
Şedinţa publică din 19 august 2009
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 90 din 31 martie 2009, Tribunalul Gorj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul P.Ş. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, pentru tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
Pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestului preventiv, începând cu 23 ianuarie 2009 la zi, menţinându-se starea de arest.
A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile, astfel:
- suma de 2555,85 lei, cu dobânda legală calculată până la data plăţii, către partea civilă Spitalul Judeţean Tg. Jiu;
- suma de 1620 lei, despăgubiri pentru daune materiale, şi suma de 20.000 lei, despăgubiri pentru daune morale, către partea civilă P.I.F.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În seara zilei de 22 ianuarie 2009, inculpatul P.Ş., după ce consumase băuturi alcoolice într-un bar administrat de martora S.M., l-a acostat pe numitul C.V., pe care 1-a lovit de mai multe ori.
Acesta din urmă a anunţat organele de poliţie care s-au deplasat la locul conflictului, aplicând inculpatului, cu această ocazie, o amendă administrativă.
După plecarea organelor de poliţie, în timp ce C.V. se deplasa spre domiciliul său, inculpatul l-a acostat din nou, i-a distrus bicicleta, apoi l-a lovit de mai multe ori, conflictul respectiv desfăşurându-se în faţa curţii numitului P.I.
În aceste împrejurări, pentru a aplana conflictul, din curte a ieşit partea vătămată P.I.F., iar în momentul în care acesta s-a aplecat să ridice bicicleta lui C.V., inculpatul 1-a lovit cu un cuţit, provocându-i grave leziuni corporale.
Potrivit raportului de constatare medico-legală leziunile au fost produse cu un cuţit, ele punând în primejdie viaţa victimei, pentru vindecarea acestora fiind necesare 3 5-40 zile îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a avut ca bază un probatoriu constând în declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptei, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate şi cu cele ale martorului C.V., cât şi cu celelalte acte ale dosarului.
La stabilirea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, decurgând din urmările produse, pe de o parte, dar şi unele elemente ce privesc pe inculpat, sincer în raport cu acuzaţia ce i s-a adus, şi necunoscut cu antecedente penale, pe de altă parte.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul, invocând nelegalitatea şi netemeinicia pentru nereţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu efectul prevăzut de lege în planul stabilirii pedepsei, apreciind, atât în motivele scrise, cât şi prin cele susţinute oral de apărător, că a fost provocat de atitudinea violentă a minorului P.I.F. - victima infracţiunii.
Prin Decizia penală nr. 136 din 18 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Pentru a dispune în acest fel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
În primul rând, instanţa de apel a constatat că prima instanţă - pe baza unui probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat (declaraţiile de recunoaştere făcute de inculpat, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate P.I.F., cu cele ale martorului C.V., cât şi cu celelalte acte ale dosarului) - a reţinut o situaţie de fapt corectă, încadrând juridic legal activitatea infracţională a inculpatului, acesta săvârşind tentativa de omor calificat, infracţiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
În al doilea rând, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. deoarece iniţiativa conflictului avut cu martorul C.V. a aparţinut exclusiv inculpatului, intervenţia victimei P.I.F. fiind întâmplătoare, acesta încercând doar să aplaneze conflictul.
În final, cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului, în aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a apreciat că prima instanţă a făcut o justă individualizare judiciară, la stabilirea sancţiunii fiind avute în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite, decurgând din urmările produse, dar şi unele elemente ce-1 privesc pe inculpat, sincer în raport cu învinuirea ce i s-a adus, dar cu o atitudine iniţială având ca scop derutarea investigaţiei penale, reţinându-se împrejurarea că, după revenirea la locul săvârşirii faptei, inculpatul a dat cuţitul folosit martorului M.Ş. cu intenţia manifestă de a face să rămână şi alte amprente digitale pe obiectul vulnerant respectiv.
Împotriva deciziei, inculpatul P.Ş. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii, acestea încadrându-se în cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de ambele instanţe (fil. 18 d.p.i. şi fil. 19 d.a.), recunoscând săvârşirea faptelor şi motivându-le prin consumul de alcool, iar în recurs şi-a exercitat „dreptul la tăcere".
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
1) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen.
Potrivit art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării „când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică".
În susţinerea acestui caz de casare, apărarea a invocat lipsa intenţiei de omor, în final solicitându-se schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Această apărare este invocată pentru prima dată în recurs, din verificarea conţinutului părţii introductive a sentinţei şi deciziei atacate nerezultând că lipsa intenţiei de omor a fost supusă examinării instanţei de fond şi instanţei de apel.
Critica cu privire la încadrarea juridică a faptei nu este întemeiată.
În timp ce infracţiunile prevăzute de art. 180 şi art. 181 C. pen. au ca element subiectiv intenţia generală de vătămare corporală, infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţia de omor, chiar în modalitatea intenţiei indirecte, iar nu cu intenţia generală de vătămare corporală.
Intenţia, după caz, de vătămare corporală ori de omor, se stabileşte de organele judiciare în baza probelor administrate şi rezultă din modul concret de săvârşire a faptelor (comportamentul anterior şi ulterior al făptuitorului, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, obiectul vulnerant folosit, zona anatomică vizată, etc).
Conform actelor medico-legale, lovitura a fost aplicată cu un cuţit (obiect apt să cauzeze moartea, în anumite condiţii de folosire), a fost vizată regiunea supraclaviculară stânga (zonă anatomică conţinând organe vitale şi vase de sânge importante) iar intensitatea loviturii a fost semnificativă (producând un şoc hemoragie masiv şi o plagă pulmonară, leziuni care au impus transportarea victimei la două unităţi sanitare).
În raport cu criteriile anterior menţionate, examinate atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel, şi cu probele administrate, corect s-a reţinut intenţia inculpatului de omor, iar nu intenţia generală de vătămare corporală.
2) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.
Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Condiţiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite:
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat [tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.] este sancţionată cu o pedeapsă de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 12 am şi 6 luni ani închisoare, acestuia aplicându-i-se pedeapsa de 9 ani închisoare.
Pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama:
- de dispoziţiile părţii generale a Codului penal;
- de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal;
- de gradul de pericol social al faptei săvârşite;
- de persoana infractorului;
- de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Critica inculpatului privind greşita nereţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. este neîntemeiată.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:
- „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale;
- „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului,", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la prezentarea inculpatului aflat în stare de arest la organele judiciare de urmărire penală şi de judecată, şi nici la recunoaşterea şi regretarea faptelor în condiţiile existenţei unui probatoriu care dovedeşte vinovăţia acestuia, probatoriu deja administrat de organele judiciare.
Toate datele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, starea de beţie în care s-a aflat la data faptelor, recunoaşterea şi regretarea faptelor săvârşite, vârsta acestuia) au fost avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), criterii care au contribuit la aplicarea unei pedepse de 9 ani închisoare (situată cu 1 an şi 6 luni peste minimul special de 7 ani şi 6 luni închisoare), iar nu orientat către maximul de 12 ani şi 6 luni închisoare.
Este neîntemeiată şi critica inculpatului cu privire la nereţmerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".
Probatoriu] administrat nu confirmă apărarea inculpatului în sensul că „ar fi fost provocat" prin una din modalităţile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. („prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă").
Partea vătămată, observând conflictul între inculpat şi numitul C.V., a ieşit din curte şi a intervenit pentru a aplana conflictul, lovirea sa cu cuţitul având loc în momentul în care aceasta s-a aplecat să ridice bicicleta persoanei agresate de inculpat.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.Ş. împotriva deciziei penale nr. 136 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 23 ianuarie 2009 la 19 august 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2801/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2819/2009. Penal → |
|---|
