ICCJ. Decizia nr. 2847/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2847/2009
Dosar nr. 6673/121/200.
Şedinţa publică din 26 august 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 489/F din 7 noiembrie 2008, Tribunalul Galaţi în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul J.N. la pedeapsa principală a închisorii în cuantum de 11 ani precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de viol (faptă comisă la 28 aprilie 2007).
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului J.N., iar în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus acestuia din pedeapsa închisorii aplicate perioada executată în stare de reţinere şi arest preventiv începând cu 18 septembrie 2007 la 7 noiembrie 2008.
În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul către partea civilă U.Ş. la plata despăgubirilor civile în sumă de 1.500 lei (RON) reprezentând daune morale.
A respins, ca fiind nefondate, restul pretenţiilor civile solicitate de partea civilă U.Ş.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 28 aprilie 2007, prin violenţă şi ameninţare şi profitând de imposibilitatea părţii vătămate U.Ş., în vârstă de 9 ani şi 10 luni de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, inculpatul J.N. a obligat-o pe aceasta să întreţină raporturi sexuale anale şi orale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: sesizarea şi declaraţiile părţii vătămate U.Ş., raportul de constatare medico-legală nr. 418/E din 29 aprilie 2007 al Serviciului de medicină legală din cadrul Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă Galaţi, declaraţiile martorilor C.D., C.M., U.C., J.M., U.V. şi U.A.B., precum şi declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunii.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 22/A din 19 iunie 2009, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 489/F din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Galaţi, privind pe inculpatul J.N. şi în consecinţă:
A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 489/F din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:
În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului J.N. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., dreptul de a fi tutore sau curator.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul J.N. împotriva sentinţei penale nr. 489/F din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Galaţi.
Conform art. 383 alin. (11) în ref. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 18 septembrie 2007 până la data de 19 iunie 2009.
Împotriva sus-menţionatei decizii, inculpatul J.N. a declarat recurs, solicitând admiterea pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 teza a II-a şi pct. 18 C. proc. pen., apreciind nelegală Decizia atacată, întrucât nu s-a pronunţat cu privire la unele probe solicitate.
În acest sens, a arătat că a solicitat o expertiză medico-legală, instanţa de apel respingând cererea şi fără a administra această probă consideră că au fost încălcate textele legale privind dreptul său la un proces echitabil.
A mai susţinut că în raportul de constatare medico-legal, medicul legist a relevat existenţa a două posibilităţi, apreciind că instanţa de fond trebuia să dispună o expertiză medico-legală pentru a stabili cu certitudine cauza leziunilor.
Faţă de cele susţinute, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru a se efectua expertiza medico-legală.
Recursul este nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, Curtea constată că hotărârea instanţei de control judiciar este legală şi temeinică, situaţia de fapt bine reţinută, corectă încadrarea juridică dată faptei, pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului, iar pedeapsa aplicată just stabilită având în vedere pericolul social deosebit al faptei săvârşite şi urmările socio-psihologice foarte grave, toate acestea fiind susţinute de ansamblul materialului probator administrat în cauză.
În această ordine de idei, este nefondat motivul de recurs invocat privind cazul de casare de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., apreciindu-se că s-a comis o gravă eroare de fapt cu consecinţa pronunţării unei greşite hotărâri de condamnare.
Astfel, apărarea inculpatului, în sensul nerecunoaşterii săvârşirii faptei reţinute în sarcina sa, nu poate fi primită, aceasta fiind infirmată prin întreg probatoriul dosarului.
De altfel, inculpatul a avut această poziţie constantă de nerecunoaştere pe tot parcursul procesului, astfel că a fost analizată de ambele instanţe, care au motivat amplu şi temeinic de ce nu are suport probator.
De esenţa infracţiunii de viol este aceea că raportul sexual trebuie realizat prin constrângere, fie profitând de neputinţa victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Constrângerea poate fi fizică sau morală.
Constrângerea morală constă în ameninţarea victimei exercitată pentru a o determina pe aceasta la raport sexual, împrejurarea dacă victima a opus sau nu rezistenţă neavând mare semnificaţie, legiuitorul prevăzând că impactul psihologic al faptei, suportat de victimă, justifică pe deplin o asemenea lipsă de reacţie.
În mod corect ambele instanţe au înlăturat declaraţiile părţii vătămate din timpul cercetării judecătoreşti prin care le retracta pe cele date în cursul urmăririi penale, pe cele de revenire ale martorei J.M., precum şi pe cele ale martorilor audiaţi în apărarea inculpatului, întrucât nu se coroborau cu restul probelor administrate în cauză.
Totodată, în mod just nici una din instanţe nu a reţinut susţinerile inculpatului, reiterate, de altfel, şi în faţa Înaltei Curţi privind existenţa unui conflict între familia părţii vătămate şi inculpat, fiind anormal şi ilogic ca familia părţii vătămate să-şi expună propriul copil pentru a se răzbuna pe inculpat.
Cât priveşte motivul de recurs privind cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 teza a II-a C. proc. pen., prin care se apreciază nelegală Decizia atacată întrucât nu s-a pronunţat cu privire la unele probe solicitate, respectiv încuviinţarea unei expertize medico-legale, cerere respinsă de instanţa de apel şi fără a administra această probă, considerând că au fost încălcate textele legale privind dreptul său la un proces echitabil, este, de asemenea, nefondat.
Fără a se mai relua motivarea instanţei de control judiciar, se reţine în acest sens, că prin coroborarea expozitivului raportului de constatare medico-legală nr. 418/E din 29 aprilie 2007 al Serviciului de medicină legală din cadrul Spitalului Clinic jud. de Urgenţă Galaţi, din care rezultă că de la momentul actului sexual şi până la momentul examinării medico-legale minorul nu şi-a făcut toaleta, nu şi-a schimbat lenjeria intimă şi nu a defecat, cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate, în mod corect s-a apreciat că fisurile anale ale părţii vătămate nu puteau fi produse decât ca urmare a unui raport sexual anal.
Mai mult decât atât, potrivit disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen. „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărul". Ca atare, nu există o „regină a probelor", iar situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului se stabilesc pe baza coroborării unui amplu probatoriu, ceea ce în cauză s-a şi realizat.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.N. împotriva deciziei penale nr. 22/A din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la 26 august 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4140/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2898/2009. Penal → |
|---|
