ICCJ. Decizia nr. 2895/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2895/2009
Dosar nr. 6932/1/2009
Şedinţa publică din 1 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 august 2009, pronunţată în dosarul nr. 215/116/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre alte măsuri, a menţinut starea de arest a inculpatului C.B.N., în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că la luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive au fost respectate dispoziţiile legale, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul C.B.N. solicitând judecarea sa în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive.
Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului se reţine că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) şi alin. (3) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen., reţinându-se, în esenţă, că în data de 29 noiembrie 2008, după ce a pătruns, fără drept, în locuinţa victimei HG, a exercitat violenţe asupra acesteia, în scopul de a-l deposeda de bani, bani pe care nu i-a găsit. Leziunile produse victimei au condus la decesul acesteia.
Prin sentinţa penală nr. 90 din 18 iunie 2009, Tribunalul Călăraşi l-a condamnat pe inculpat la pedepse de 10 ani închisoare şi, respectiv, 2 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul C.B.N., fază procesuală în care, după cum s-a menţionat, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut starea de arest, constatând că măsura este legală şi temeinică, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, la data de 11 decembrie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În mod corect, a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptelor, din modalitatea în care s-a reţinut că ar fi fost comise, precum şi din datele care caracterizează persoana inculpatului (condamnat anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului).
Nu în ultimul rând, se constată că în cauză există probe de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârşirea faptelor pentru care a fost cercetat şi, ulterior, condamnat în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în prevederile legale.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârşite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.B.N. împotriva încheierii din 12 august 2009 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 215/116/2009 (1896/2009)
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2153/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 29/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
