ICCJ. Decizia nr. 2928/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2928/2009
Dosar nr. 7098/1/2009
Şedinţa publică din 8 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii V.D.H.F., D.R.M.F. împotriva sentinţei penale nr. 655 din 17 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la termenul de judecată din 4 august 2009, din oficiu, a pus în discuţia părţilor în conformitate cu art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., starea de arest a inculpaţilor.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor V.D.H.F., D.R.M.F. şi V.F.C.M., constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a declarat recurs inculpata V.D.H.F., solicitând punerea în libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nesăvârşind fapta pentru care este cercetată.
Concluziile apărătorului inculpatei, ale reprezentantului M.P. şi ultimul cuvânt al inculpatei au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Înalta Curte, examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată legală şi temeinică încheierea atacată, pentru următoarele considerente:
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpata V.D.H.F., a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), reţinându-se că la datele de 08 aprilie 2008 şi 09 aprilie 2008 a intermediat, ajutat şi înlesnit la perfectarea tranzacţiei cu droguri de mare risc (ecstasy) între inculpaţi.
D.R.M.F. şi V.F.C.M., pe de o parte şi investigatorul sub acoperire P.M. – nume de cod, pe de altă parte, stabilind legătura dintre aceştia telefonic dar şi în mod nemijlocit atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul Olandei, împrejurare în care la data de 11 aprilie 2008 a intermediat vânzarea cantităţii de 8.002 comprimate ecstasy de către inculpaţii D.R.M.F. şi V.F.C.M., cetăţeni olandezi, în parcarea Hotelului Bastion, din oraşul Tilburg, Olanda, primindu-se la data de 12 aprilie 2008 în schimbul drogurilor de către inculpaţii D.R.M.F. şi V.F.C.M. suma de 21.250 euro, în apropierea Aeroportului Internaţional Henry Coandă – Otopeni.
Prin sentinţa penală nr. 655 din 17 iunie2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor V.D.H.F., D.R.M.F., V.F.C.M. prin înlăturarea formei continuate a minfracţiunii reţinute în sarcina acestora şi s-a dispus condamnarea inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. la o pedeapsă de 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 74 C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (1) C. pen., art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. pen.
Pe parcursul desfăşurării cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond şi apoi în faţa instanţei de apel a fost verificată şi menţinută măsura arestării preventive inclusiv, constatându-se că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, lucru constatat şi prin încheierea recurată.
Potrivit art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate, totuşi de la aceste reguli generale sunt înscrise şi excepţii.
În art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În raport de aceste reglementări internaţionale, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Dispunerea măsurii arestării preventive, cât şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind,subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatei V.D.H.F., respectiv, infracţiunea dedusă judecăţii este una gravă, fiind, sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol pentru ordina publică.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpata a fost cercetată şi dedusă judecăţii, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, cum ar fi dreptul la sănătate al populaţiei, iar lăsarea în libertate a acesteia ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială ia nivel local (Letellier vs. Franţa).
În cauză există indicii temeinice că inculpata a săvârşit faptele pentru care a fost trimisă în judecată (proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, declaraţiile coinculpaţilor, declaraţiile martorului denunţător, procesul-verbal de percheziţie) care prin modalitatea de comitere şi urmările produse duc la concluzia existenţei pericolului pentru ordinea publică, iar lăsarea în libertate a inculpatei ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de neîncredere a cetăţenilor în actul de justiţie.
În speţă, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpata este actual şi persistent, Curtea de Apel reţinând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata V.D.H.F. împotriva încheierii din 4 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.D.H.F. împotriva încheierii din 4 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 48100/3/2008.
Obligă recurenta inculpată să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2917/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2937/2009. Penal → |
|---|
