ICCJ. Decizia nr. 305/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 305/200.
Dosar nr. 286/43/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 32 de la 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 286/43/2008 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentei O.M., prin mandatar O.I., împotriva ordonanţei din 20 septembrie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş şi împotriva ordonanţei din 17 iunie 2008 a procurorului general adjunct din cadrul aceleiaşi instituţii şi a menţinut ordonanţele atacate.
A fost obligată petenta, la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2008 la Curtea de Apel Târgu-Mureş, petenta O.M. prin mandatar O.I. a formulat plângere împotriva ordonanţei procurorului nr. 79/P din 17 august 2008 şi a ordonanţei procurorului general adjunct nr. 179/VIII din 17 iunie 2008 din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş.
În motivarea plângerii, petenta, prin mandatar, a arătat că cele două ordonanţe ale procurorului nu sunt legale, întrucât cauza a fost tergiversată mai mult de un an şi nu s-a dispus trimiterea persoanelor acuzate în judecată şi mai mult, în mod nelegal şi netemeinic s-a dispus disjungerea cauzei faţă de unele persoane acuzate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată la data de 21 iulie 2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, petenta a solicitat cercetarea făptuitorilor C.H.T., D.M. şi M.N., avocaţi în cadrul Baroului Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi a făptuitorilor C.A., M.A. şi H.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen. şi a lui M.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. Prin ordonanţa 3282/P/2006 din 8 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, unde s-a înregistrat la 13 iunie 2007 sub nr. 79/P/2007.
La data de 9 iulie 2007 s-au înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş sub acelaşi nr. 79/P/2007 două completări ale plângerii iniţiale formulate de O.M.. Aceasta deoarece chiar persoana vătămată a solicitat „conexarea lor la acelaşi dosar 79/P/2007:
- prima viza cercetarea lui I.S. - notar şi a soţului acesteia I.O. - director al agenţiei imobiliare „E.I." Târgu-Mureş, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 253 1 C. pen. (de fapt în plângere persoana vătămată a indicat dispoziţiile art. 253 C. pen. - care sunt abrogate, astfel că procurorul în raport cu descrierea faptei, a considerat că este vorba de încadrarea prevăzută de art. 2531 C. pen.)
- a doua completare a plângerii viza o persoană neidentificată de la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureş, despre care persoana vătămată a susţinut că ar fi săvârşit infracţiunea de fals intelectual (faptă prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)).
La data de 6 august 2007 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş o nouă plângere îndreptată împotriva aceloraşi avocaţi C.H.T. şi D.M., din conţinutul căreia a rezultat aceleaşi împrejurări şi acuzaţii care au fost inserate în plângerea iniţială, astfel că şi această din urmă sesizare, a fost înregistrată la acelaşi număr 79/P/2007.
Prin ordonanţa din 17 mai 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş a dispus:
1) Neînceperea urmăririi penale faţă de C.H., pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., art. 288 C. pen. şi art. 291 C. pen., conform prevederilor art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen.;
2) Neînceperea urmăririi penale faţă de D.M., pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., art. 288 C. pen. şi art. 291 C. pen., conform prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.;
3) Neînceperea urmăririi penale faţă de M.N., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., în conformitate cu prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.;
4) Neînceperea urmăririi penale faţă de I.S. şi I.O., pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 253 1 C. pen., în conformitate cu prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen.;
5) Declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, pentru competentă soluţionare faţă de H.A., M.A., C.D. şi M.P.;
6) Declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, pentru cercetări faţă de persoana de la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureş, care a legalizat la 7 aprilie 2004 (sau 7 mai 2004) copia sentinţei 2728 din 20 mai 2002, fără a verifica dacă este conformă cu originalul;
7) Declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Mureş, pentru cercetări faţă de persoana care a informat instanţa desemnată să soluţioneze dosarul 9513/2004, pentru termenul din 23 martie 2005, că dosarul 4502/2001 al Judecătoriei Târgu-Mureş, se află la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 18 iunie 2004.
În motivarea ordonanţei s-a arătat că în legătură cu făptuitorii I.S. şi I.O. s-a constatat reclamarea faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijenţă în serviciu şi conflict de interese, fapte prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 2531 C. pen. În concret, O.M. a susţinut că mandatara sa, făptuitoarea H.A., a încheiat un contract de vânzare-cumpărare al apartamentului situat în Târgu-Mureş, cu agenţia „E.I.", al cărui director este I.O., stabilindu-se (la 21 ianuarie 2000) că preţul apartamentului este de 112.000.000 lei. Ulterior, la data de 26 ianuarie 2000 făptuitorii I.O. şi H.A., împreună cu cumpărătorii apartamentului - soţii B.I. şi M. - s-au prezentat la biroul notarului I.S., unde au încheiat un contract de vânzare-cumpărare, în care s-a consemnat ca preţ de vânzare a apartamentului suma de 44.000.000 lei.
Persoana vătămată a depus pentru justificarea celor susţinute copia după contractul de intermediere nr. E 52 înregistrat la 12 ianuarie 1999 cu agenţia imobiliară „E.I." şi copie după contractul de vânzare-cumpărare încheiat şi autentificat la notar la data de 26 ianuarie 2000.
În raport cu această stare de fapt, O.M. a susţinut că soţii Ispas ar fi săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 253 1 C. pen.
Analizând faptele reclamate s-a constatat din cuprinsul prevederilor legale că pedepsele stabilite pentru acestea sunt cuprinse între 1 lună şi 5 ani închisoare, respectiv: pentru art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de la 6 luni la 3 ani, pentru art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) de la 1 lună la 2 ani sau amendă, pentru art. 2531 C. pen. de la 6 luni la 5 ani.
Dat fiind faptul că faptele reclamate, au fost săvârşite la data de 26 ianuarie 2000 - ultimul act (la data de 12 octombrie 1999 încheierea contractului de intermediere cu agenţia imobiliară, la data de 21 ianuarie 2000 - încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică la notar), în raport cu dispoziţiile art. 121 raportat la art. 122 lit. d) C. pen., în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, termenul de 5 ani fiind împlinit la data de 26 ianuarie 2005, pentru toate faptele. Faţă de această constatare, fiind vorba de un caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus faţă de făptuitorii I.S. şi I.O. neînceperea urmăririi penale, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 253 1 C. pen.
În legătură cu acuzele aduse făptuitorilor C.H.T., D.M. şi M.N., avocaţi în Baroul Mureş, privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) s-a constatat următoarele:
Persoana vătămată O.M. (cetăţean german) în calitate de proprietar al imobilului situat în Târgu-Mureş, judeţul Mureş a împuternicit pe H.A. să vândă acest apartament, în acest sens întocmindu-se o procură specială, autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1855 din 26 august 1999. Pentru a vinde acest imobil făptuitoarea H.A. a încheiat un contract de intermediere imobiliară cu agenţia imobiliară „E.I." Târgu-Mureş, cu nr. E 52 din 12 octombrie 1999, ulterior încheind contractul de vânzare-cumpărare, în care s-a stabilit ca preţ de vânzare suma de 112.000.000 lei.
Cele două părţi contractante: făptuitoarea H.A. - ca vânzătoare, soţii B.I. şi M. - ca şi cumpărători, s-au prezentat ulterior la notar, unde au încheiat contractul de vânzare-cumpărare - autentificat prin încheierea 291 din 26 ianuarie 2000 - contract în care preţul imobilului tranzacţionat apare ca fiind suma de 44.000.000 lei.
Persoana vătămată a susţinut în plângerea sa, că banii încasaţi din vânzarea apartamentului, au fost însuşiţi de făptuitoarea H.A. (contrar mandatului care i-a fost încredinţat) şi depuşi pe numele soţului acesteia la F.N.I., unde ulterior au fost pierduţi, deoarece acest fond de investiţii a dat faliment.
Considerându-se vătămată, O.M. a apelat la serviciile unui avocat pentru a-şi recupera paguba.
În acest scop l-a angajat pentru a-i reprezenta interesele în faţa instanţelor judecătoreşti pe făptuitorul C.H. din cadrul Baroului Mureş, care îşi desfăşura activitatea în cadrul Cabinetului individual de asistenţă juridică, cu acelaşi nume.
Avocatul C.H. a angajat cauza şi i-a adus la cunoştinţă clientei sale după studierea actelor, că are două posibilităţi: fie să solicite obţinerea unei sume de bani, reprezentând valoarea imobilului tranzacţionat, evident la valoarea reală a pieţii la acel moment, fie să solicite restabilirea situaţiei anterioare. Persoana vătămată a arătat în mod expres la acea dată - când s-a încheiat şi contractul de asistenţă juridică că doreşte să reintre în proprietatea apartamentului. Astfel, în prezentarea intereselor clientei sale făptuitorul C.H. a găsit oportun să formuleze o acţiune în constatarea nulităţii absolute, prin care s-a solicitat instanţei să constate simulaţia prin deghizarea preţului imobilului, să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate atât la agenţia imobiliară, cât şi cel autentificat în faţa notarului (respectiv contractul BB/012 din 21 ianuarie 2000 şi nr. 291 din 26 ianuarie 2000 ), precum şi să dispună restabilirea situaţiei anterioare vânzării, în sensul radierii dreptului de proprietate asupra imobilului al soţilor B. şi intabularea lui în favoarea lui O.M.
Acţiunea formulată de C.H. a fost înregistrată la Judecătoria Târgu-Mureş la data de 17 mai 2001 şi a făcut obiectul dosarului nr. 4502/2001 care s-a soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2728 din 20 mai 2002, în mod favorabil pentru reclamantă, în sensul că acţiunea a fost admisă parţial, s-a constatat nulitatea contractelor încheiate, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în sensul radierii proprietăţii codevălmaşă a soţilor B. asupra imobilului în cauză şi a fost obligată reclamanta la plata contravalorii apartamentului în cuantum de 356.205.940 lei, către pârâţii cumpărători, din care suma de 70.204.645 lei reprezenta investiţia făcută între timp de soţii B. în apartamentul cumpărat.
În raport cu această soluţie a primei instanţe se poate constata că avocatul a reprezentat cu succes interesele clientei obţinând prin acţiunea formulată restabilirea situaţiei anterioare. Evident însă că soluţia a nemulţumit-o deoarece instanţa a obligat-o la plata acelei sume de bani către soţii B. şi din această cauză pe diverse temeiuri şi motive, avocatul a încercat prin căile de atac declarate, o soluţie complet favorabilă. Astfel, la data de 8 noiembrie 2002 apelul formulat de avocatul C.H. împotriva sentinţei civile nr. 2728 din 20 mai 2002 a Judecătoriei Târgu-Mureş a fost respins ca nefondat prin Decizia 171 din 12 martie 2002 dată de Tribunalul Mureş în dosar 11075/20 februari.
Reprezentând în continuare interesele clientei, acelaşi avocat a formulat la 14 iulie 2003, recurs împotriva deciziei pronunţate de prima instanţă de control. Aceasta a făcut obiectul dosarului nr. 1157/2003/C al Curţii de Apel Târgu-Mureş, care s-a soluţionat prin Decizia 1123/R din 08 octombrie 2003, prin respingerea căii de atac, hotărârea fiind irevocabilă. Epuizând căile de atac acelaşi avocat a formulat pentru clienta sa o altă cerere de chemare în judecată, de data asta îndreptată împotriva mandatarei lui O.M., respectiv făptuitoarei H.A., prin care se solicita obligarea acesteia la plata sumei de 286.001.295 lei, reprezentând contravaloarea imobilului tranzacţionat precum şi a dobânzilor legale aferente şi a cheltuielilor de judecată.
Acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1483 din 23 martie 2005, dată în dosarul nr. 9513/2004 al Judecătoriei Târgu-Mureş, deoarece în legătură cu dreptul material la acţiune intervenise prescripţia. Chiar şi în acest condiţii avocatul a găsit necesar să recureze hotărârea, declarând la 10 mai 2005 calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 1483 din 23 martie 2005. Prin Decizia civilă nr. 1361/R din 08 decembrie 2005, dată în dosar 2515/2005, Tribunalul Mureş a respins, ca nefondat recursul declarat.
Din parcursul acestor cauze care s-au aflat pe rolul instanţelor de judecată s-a constatat că făptuitorul C.H. a reprezentat-o conform contractului de asistenţă juridică pe clienta sa (în persoana lui O.M.), a formulat acţiuni şi căi de atac, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, obţinând prin hotărârea dată de instanţă, restabilirea situaţiei anterioare tranzacţionării imobilului situat în Târgu-Mureş, jud. Mureş.
În conformitate cu contractul de asistenţă juridică încheiat, făptuitorul a reprezentat-o în faţa instanţelor de judecată pe O.M. şi în situaţia în care nu se putea prezenta, întocmea delegaţii de substituire, persoana vătămată fiind reprezentată legal de făptuitoarea D.M., la acel moment avocat stagiar la Societatea civilă de avocaţi „C. & B. ". Este de precizat faptul că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1990, care reglementează exercitarea profesiei de avocat în baza raporturilor existente, respectiv acelea dintre un avocat stagiar şi titularul cabinetului îndrumător, făptuitoarea D.M., avea obligaţia de a se prezenta în orice cauză în care era desemnată de avocatul îndrumător, întrucât procesele purtate în speţă s-au întins pe mai mulţi ani, D.M. a reprezentat-o pe O.M., la început, în baza dispoziţiilor expuse mai sus, ca avocat stagiar şi mai târziu, ca avocat definitiv în virtutea contractului de colaborare pe care l-a încheiat cu avocatul C.H. De asemenea, din cadrul actelor premergătoare, a rezultat faptul că, în conformitate cu art. 5 din contractul de asistenţă juridică pe care persoana vătămată l-a încheiat cu societatea civilă de avocaţi se preciza în mod expres că „îndeplinirea obligaţiilor asumate de societatea civilă de avocaţi se realizează de avocaţii ce-şi exercită profesia în cadrul acesteia." Făptuitoarea D.M. s-a aflat în această situaţie şi deci a reprezentat-o legal pe O.M., aceasta din urmă consimţind faptul în sine, prin semnarea contractului de asistenţă juridică, în plus, cenzurarea modului în care părţile sunt reprezentate în faţa instanţei (cu contracte valabil încheiate, cu reprezentare efectivă) este doar la îndemâna judecătorului. Este evident posibilă şi situaţia în care clientul nemulţumit de prestaţia reprezentantului, să renunţe la serviciile acestuia, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă.
Acuza adusă făptuitorilor - avocaţi, aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nu a fost concret precizată. Nu s-a arătat care a fost actul ce nu a fost îndeplinit sau a fost îndeplinit defectuos. În plângerea iniţială acuza se poate rezuma la „colaborarea cu parte adversă servind interesele acesteia", iar în completarea depusă ulterior care trebuia să fie edificatoare acuza este „au conceput o strategie falsă, neprofesională, neinteligentă şi sub nivelul unui începător."
De altfel, activitatea acestora, în conformitate cu prevederile art. 3 [alin. (1)], art. 28 şi art. 38 din Legea 51/1995, aşa cum s-a reţinut în ordonanţa de infirmare a primei soluţii, nu se poate circumscrie abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor, avocaţii neputând fi subiecţi activi ai acestei infracţiuni prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Ca atare, acuzele aduse de persoana vătămată trebuie analizate prin prisma altei fapte penale şi anume, aceea de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., în sensul că la încheierea contractului de asistenţă juridică, făptuitorii C.H. şi D.M., ar fi indus persoana vătămată în eroare, creându-i o falsă reprezentare a realităţii, în speţă, că procesul ar putea fi câştigat, în varianta dorită de O.M.
În realitate, însă din cuprinsul actelor premergătoare s-a stabilit că făptuitorul C.H., după ce a studiat actele ce i-au fost puse la dispoziţie, i-a explicat clientei sale, O.M., care sunt variantele ce pot fi luate în calcul pentru demararea procesului civil. Aceasta a fost de acord, semnând contractul de asistenţă. Nu a rezultat din nicio împrejurarea că făptuitorii i-au garantat câştigarea tuturor capetelor de cerere din acţiunea formulată.
C.H. şi D.M. au angajat cauza, au pregătit-o şi susţinut-o, în conformitate cu pregătirea lor profesională, respectând contractul de asistenţă juridică încheiat şi respectând dispoziţiile legale înscrise în Legea 51/1990. În cauză s-a reuşit obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile clientei, fără să fie adusă vreo atingere drepturilor acesteia. Faptul că hotărârea judecătorească nu a mulţumit-o pe deplin, nu echivalează cu săvârşirea unei fapte penale. Hotărârea judecătorească este rezultatul analizei, deliberării şi pronunţării realizate de judecător, în raport cu cererile formulate şi probaţiunea administrată şi singura cenzură permisă de lege, este cea a căilor de atac, care în speţă au fost parcurse, făptuitorii îndeplinind şi sub acest aspect dispoziţiile Legii 51/1990.
Ca atare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. s-a apreciat că nu este întrunită latura obiectivă. Sub aspectul laturii subiective este nevoie ca înşelăciunea să fie săvârşită cu intenţie directă. Făptuitorul trebuie să-şi dea seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare prin care pricinuieşte o pagubă, urmare pe care o doreşte. Faţă de starea de fapt reţinută, în cauză, s-a constatat că nici sub aspectul laturii subiective o asemenea intenţie directă nu e dovedită. Din întreaga conduită profesională desfăşurată pe parcursul judecării cauzei la instanţa de fond şi la instanţele de control, prin cererile formulate, probaţiunea propusă, căile de atac declarate şi motivate, cei doi făptuitori au demonstrat că slujesc interesul clientei lor.
Drept urmare, pentru făptuitorii C.H. şi D.M. s-a dispus în cauză neînceperea urmăririi penale, pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, respectiv în conformitate cu prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru art. 215 alin. (1), (3) C. pen.
În legătură cu acuzele aduse făptuitorului M.N., avocatul părţii adverse în procesul civil, respectiv avocatul lui H.A., s-a constatat că, de asemenea nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nici acesta nu poate fi în înţelesul legii, subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Analizând acuza adusă acestuia prin prisma prevederilor art. 215 alin. (1), (3) C. pen. s-a constatat că pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca inducerea în eroare să se realizeze cu prilejul încheierii unui contract între făptuitor şi persoana vătămată, ori în speţă între O.M. şi M.N. nu a existat niciun fel de raport, contractul de asistenţă juridică fiind încheiat între M.N., ca avocat şi clienta lui, pârâta (din procesul civil) H.A.
Drept urmare s-a dispus faţă de acest făptuitor, M.N., neînceperea urmăririi penale conform dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există.
Este de menţionat faptul că, urmare a infirmării de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, a primei soluţii, urmându-se îndrumările date, s-a cercetat în cadrul actelor premergătoare o altă acuză care a răzbătut din completările plângerilor pe care le-a făcut O.M. în acest dosar.
Mai exact, aceasta a susţinut că sentinţa civilă nr. 2728 din 20 mai 2002, dată în dosar nr. 4502/2001 al Judecătoriei Târgu-Mureş a fost falsificată. Astfel, s-a arătat că deşi forma ei originală cuprinde 14 pagini, cu ocazia introducerii acţiunii care a format obiectul dosarului 9513/2004 al Judecătoriei Târgu-Mureş, a fost depusă în probaţiune o altă formă a aceleiaşi sentinţe care cuprinde 8 pagini. Persoana vătămată O.M. a solicitat efectuarea de cercetări în cauză pentru identificarea autorului şi tragerea lui la răspundere.
Efectuând verificări, s-au solicitat Judecătoriei Târgu-Mureş trimiterea pentru consultare a dosarelor 4502/2001 şi 9513/2004, constatându-se următoarele:
La dosar 4502/2001 al Judecătoriei Târgu-Mureş, între filele 118-125 se află sentinţa civilă 2728 din 20 mai 2002, compusă din 14 pagini, din analiza ei putându-se observa că este redactată la o maşină de scris.
La Judecătoria Târgu-Mureş s-a înregistrat la data de 17 noiembrie 2004 dosarul 9513/2004, având ca obiect o acţiune în pretenţii, prin care O.M., prin avocaţii săi C.H. şi D.M., au chemat în judecată pe H.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 286.001.295 lei (reprezentând contravaloarea imobilului din Târgu-Mureş). Alăturat acestei acţiuni, s-a depus la dosar în probaţiune o copie legalizată a sentinţei civile 2728 din 20 mai 20 februarie La dosar 9513/2004 s-a constatat că această copie legalizată a sentinţei se află între filele 6 şi 9 şi cuprinde doar 8 pagini, în loc de 14. De asemenea, s-a constatat că dispozitivul ei diferă în conţinut de dispozitivul sentinţei originale aflată la dosar 4502/2001, modificările descoperite fiind descrise de procuror în procesul-verbal încheiat la 12 martie 2008 (aflat la dosar).
În cadrul actelor premergătoare pentru elucidarea acestei împrejurări, au fost audiaţi făptuitorii C. şi D., s-au efectuat verificări în înscrisurile aflate la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureş şi s-au studiat dosarele 4502/2001 şi 9513/2004 mai exact dispoziţiile cuprinse în încheierile instanţei, constatându-se următoarele:
La mapa cu sentinţe civile pronunţate în luna mai 2002, cu nr. cuprinse între 26012 şi 2800, a fost identificată sentinţa civilă 2728 din 20 mai 2001, cuprinzând 14 pagini, redactate la maşina de scris.
În registrul general de dosare, corespunzător anului 2001 la numărul 4502/2001, se află înregistrate mai multe cereri şi menţiuni (descrise de procuror în procesul-verbal încheiat la 8 mai 2008), cea care interesează în prezenta cauză fiind cea din 5 mai 2004, din care a rezultat „O.M. - leg. + inv.", ceea ce înseamnă că O. a solicitat legalizarea şi investirea sentinţei pronunţată în acest dosar.
Dat fiind faptul că pe ştampila de legalizare a sentinţei 2728/2001 (cea cu 8 pagini ) apare data legalizării 07 aprilie 2004 sau 7 mai 2004, explică existenţa unei legături între data solicitării legalizării 05 mai 2004 şi data legalizării efective 07 mai 2004.
În raport cu această menţiune, din registrul general de dosare s-a găsit necesar să se stabilească cine a făcut solicitarea legalizării sentinţei, stabilindu-se că făptuitorul C.H. nu s-a ocupat de înregistrarea acţiunii care a format obiectul dosarului 9513/2004, ci colaboratoarea sa, făptuitoarea D.M. Audiată fiind aceasta din urmă a declarat, că din câte îşi aduce aminte, ea a solicitat arhivei judecătoriei, atât eliberarea unei copii după hotărâre, cât şi legalizarea ei, motivând cu aceea că în situaţia în care depui hotărârea la arhivă, solicitând doar legalizarea, taxa de timbru este de 17.000 lei (vechi), spre deosebire de situaţia în care se solicită eliberarea unei copii şi legalizarea ei, când taxa de timbru este de 51.000 lei. Verificând ştampila de legalizare s-a constatat că taxa de timbru plătită cu cea ocazie a fost de 51.000 lei.
Aceasta înseamnă că la nivelul arhivei Judecătoriei s-a eliberat acea copie a sentinţei 2728, care a fost legalizată în forma ei cuprinzând 8 pagini în loc de 14.
În legătură cu făptuitorul C.H. s-a constatat, atât pe baza declaraţiilor lui, cât şi ale făptuitoarei D.M., cât şi din studiul încheierilor dosarului 9513/2004, că nu s-a ocupat de înregistrarea acţiunii şi depunerea probelor în cauză, acest lucru fiind făcut de D.M.
Ca atare, faţă de el s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 (fals în înscrisuri oficiale) şi art. 291 C. pen. (uz de fals).
Faţă de făptuitoarea D.M., pentru infracţiunile reclamate - art. 88 şi art. 291 C. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, existând un dubiu care profită acesteia, conform prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru următoarele argumente:
1) - făptuitoarea nu avea acces la mapele Judecătoriei Târgu-Mureş;
2) - nu avea posibilitatea să o modifice atâta timp cât hotărârea .
fost redactată la o maşină de scris şi nu pe calculator, sistem care i-ar fi permis o modificare nu doar prin xeroxare eliminând 5 pagini, ci şi o modificare în conţinutul dispozitivului;
3) - pe baza ştampilei de legalizare s-a stabilit că taxa de timbru achitată de făptuitoare este corespunzătoare eliberării unei copii şi legalizării ei şi nu doar legalizării acesteia, ca atare nu ea a depus copia ci aceasta a fost eliberată la nivelul Judecătoriei Târgu-Mureş;
4) - pe baza consemnărilor aflate în încheierile de şedinţă din 16 decembrie 2004 şi 23. februarie 2005 ale dosarului 9513/2004, s-a constatat că făptuitoarea personal a solicitat în mod repetat instanţei de judecată investită cu soluţionarea dosarului 9513/2004, acvirarea dosarului 4502/2001, împrejurare care ar fi dat posibilitatea constatării modificării sentinţei 2728 din 20 mai 2002, ori în situaţia în care, ea ar fi făcut această modificare n-r fi avut un interes să fie supusă controlului instanţei:
- făptuitoarea nu avea obligaţia şi nici posibilitatea ca la primirea copiei legalizare să verifice dacă aceasta este conformă cu originalul. Această obligaţie revenea grefierului instanţei, îndrituit conform atribuţiilor de serviciu să verifice înainte de legalizarea actului, dacă acesta este conform cu originalul.
În raport cu cele prezentate s-a dispus faţă de D.M. neînceperea urmăririi penale pentru art. 288 C. pen., conform prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., existând un dubiu care profită acesteia. Pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru neîntrunirea elementelor constitutive. Mai exact, este necesar conform textului legal ca înscrisul oficial folosit să se cunoască de făptuitor că este fals, ceea ce în speţă nu s-a demonstrat, făptuitoarea luând cunoştinţă de existenţa modificării sentinţei 2728, cu ocazia aducerii la procuror. De asemenea este necesar ca înscrisul să fie folosit în vederea producerii unei consecinţe juridice. E important de menţionat că deşi copia modificată a sentinţei 2728 legalizată, depusă în probaţiune în dosar 9513/2004, era aptă să producă consecinţe juridice, aceste consecinţe juridice nu s-au produs, deoarece instanţa de judecată în dosarul 9513/2004 s-a pronunţat pe o excepţie (prescripţia dreptului la acţiune) şi nu a analizat fondul cauzei, astfel că sentinţa 2728 nu a avut rol în probaţiune.
Hotărârea dată în dosar 9513/2004 pe prescripţia dreptului la acţiune, respectiv sentinţa civilă 1483 din 23 martie 2005, a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia 1361/R din 9 decembrie 2005, dată în dosar 2515/2005 al Tribunalului Mureş.
Deşi pe baza actelor premergătoare desfăşurate nu s-a putut stabili care este persoana care a întocmit, redactat sau eliberat copia sentinţei civile 2728, în forma ei modificată cu 8 pagini, s-a stabilit cu certitudine că această modificare există şi că funcţionarul angajat la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureş, care conform atribuţiilor de serviciu legaliza copii după hotărâri, avea obligaţia să verifice dacă în speţă copia este conformă cu originalul, pentru că legalizarea certifică tocmai acest lucru.
În cadrul actelor premergătoare nu s-au făcut demersuri pentru identificarea acestei persoane, deoarece în raport de calitatea unui asemenea angajat (grefier) competenţa nu aparţine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş şi nici nu au fost identificate cazuri de indivizibilitate sau conexitate care să atragă reţinerea cauzei la parchet.
Astfel, sub acest aspect, cauza s-a declinat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, pentru competentă soluţionare.
Faţă de ceilalţi făptuitori: H.A., M.A., C.D. şi M.P., pentru care s-a solicitat cercetarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., respectiv art. 194 C. pen. de asemenea nu s-a dovedit (în raport de activitatea acestora) nicio împrejurare privind existenţa vreunui caz de indivizibilitate sau conexitate cu activitatea făptuitorilor D.M., C.H. şi M.N., astfel că pentru competentă soluţionare cauza s-a declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş.
În completarea plângerii făcută la 9 iulie 2007, în acest dosar, persoana vătămată O.M. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de funcţionarul Judecătoriei Târgu-Mureş, care ar fi informat fals instanţa desemnată cu soluţionarea dosarului 9513/2004, despre faptul că dosarul 4502/2001, s-ar afla la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În raport de această acuză şi de calitatea persoanei care ar fi oferit instanţei această informaţie - respectiv aceea de grefier la Judecătoria Târgu-Mureş, s-a constatat că, de asemenea, competenţa aparţine Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, motiv pentru care şi sub acest aspect s-a declinat cauza parchetului competent.
Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere, petenta, care prin ordonanţa din 17 iulie 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş a fost respinsă, ca neîntemeiată, apreciind că în ordonanţa atacată nu există niciun motiv de nelegalitate.
Împotriva acestei soluţii petenta a formulat plângere la instanţa de judecată în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Cu privire la făptuitorii I.S. şi I.O., instanţa a apreciat că faţă de infracţiunile reclamate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)), neglijenţă în serviciu (art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)) şi conflict de interese (art. 2531 C. pen.), a intervenit prescripţia răspunderii penale, termenul maxim de prescripţie în cazul acestor infracţiuni (de 5 ani), fiind îndeplinit la data de 26 ianuarie 2005, astfel că împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de lege are drept consecinţă înlăturarea posibilităţii aplicării sancţiunilor de drept penal, verificarea îndeplinirii termenului de prescripţie fiind anterioară oricărui examen a fondului cauzei. Prin urmare, soluţia procurorului este corectă.
Cu privire la acuzele aduse de petentă făptuitorilor C.H., D.M. şi M.N. - avocaţi ai Baroului Mureş, referitor la infracţiunea de abuz n serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), instanţa a apreciat că în mod corect a apreciat procurorul că faţă de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 avocaţii nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), astfel că în mod corect cercetările au fost extinse cu privire la alte posibile infracţiuni comise de cei trei avocaţi.
Din actele dosarului nu a rezultat că cei trei făptuitori ar fi comis infracţiunea de înşelăciune, sub aspectul căreia s-au efectuat acte premergătoare, întrucât în nicio situaţie C.H. şi D.M. nu au indus-o în eroare pe petentă, ci dimpotrivă i-a prezentat variantele care puteau fi luate în calcul la demararea procesului civil, iar aceasta a fost de acord cu una din variantele propuse de avocaţi care în final cu condus la câştigarea procesului în instanţă, în mod irevocabil.
Cu privire la făptuitorul M.N., s-a constatat că între petentă şi făptuitor nu a existat niciun raport juridic astfel că nu putea să o inducă în eroare pe petentă, acesta fiind avocatul făptuitoarei H.A.
Cu privire la acuza petentei că s-a falsificat sentinţa civilă nr. 2728 din 20 mai 2002, dată în dosarul nr. 4502/2001 al Judecătoriei Târgu-Mureş, în mod corect a reţinut procurorul că nu s-a putut stabili cu exactitate persoana care a întocmit, redactat pagini, fiind nevoie de cercetări suplimentare, care nu atrag competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, însă din probele administrate nu s-a putut reţine că aceasta ar fi fost falsificată de făptuitorii C.H. sau D.M.
Cu privire la declinarea de competenţă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, referitor la făptuitorii H.A., M.A., C.D., M.P., a persoanei de la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureş şi a persoanei de la Judecătoria Târgu-Mureş care a informat instanţa desemnată să soluţioneze dosarul nr. 9513/2004 a Judecătoriei Târgu-Mureş, prima instanţă a apreciat că în mod corect s-a dispus disjungerea cauzei, întrucât nu există în speţă vreun caz de indivizibilitate sau de conexitate cu ceilalţi făptuitori care să atragă competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş.
Faţă de considerentele expuse, prima instanţă, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, plângerea petentei, ca nefondată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., prima instanţă a obligat petenta la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionara O.M., prin procurator, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a arăta iniţial motivele de recurs.
La dosarul cauzei, în recurs au fost depuse precizări formulate de recurentă, aflate la filele 12-13 dosarul Înaltei Curţi, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 34701 la 21 noiembrie 2008, în care arată că faptele pentru care a formulat plângere penală le-a dovedit cu înscrisuri şi le susţine în continuare, evidenţiind cu titlu exemplificativ că avocaţii angajaţi de aceasta, C. şi D., deşi au primit de la instanţă oficial, cu dovadă, sentinţa în cauza 4502/2001 de 14 file, au depus odată cu cererea de chemare în judecată într-o cauză ulterioară ce o privea, aceeaşi sentinţă care de data aceasta avea numai 8 file. Sentinţa fusese în prealabil parţial redactilografiată şi îngrijit renumerotată, în scopul de a obţine efecte juridice false în favoarea părţii adverse. În mod inexplicabil, sentinţa falsificată a fost semnată de către preşedintele Judecătoriei Târgu Mureş, de preşedintele completului de judecată şi de alţi 3 grefieri şi funcţionari ai judecătoriei, fiind aplicate şi 4 sigilii oficiale, pentru a-i da acesteia o credibilitate sporită. Mai departe, pentru a pune judecătorul cauzei în imposibilitatea de a primi de la arhiva judecătoriei dosarul 4502/2001 din care provine sentinţa falsificată au fost organizate alte falsuri. Recurenta petiţionară a mai menţionat că funcţionarii arhivei au comunicat instanţei că „dosarul cerut se află la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" şi nu l-au trimis instanţei pentru documentare. Instanţa a acceptat această justificare şi a judecat cauza folosind spre informare numai sentinţa falsificată. Ulterior a dovedit că dosarul se afla însă în arhiva Judecătoriei Târgu Mureş.
De asemenea, a arătat că peste doi ani de cercetări nu se ştie cine a falsificat sentinţa, nu se cunoaşte cine a comunicat instanţei informaţiile false şi nu se cunoaşte cine din grupul infracţional a organizat întreaga stare de fapt.
Recurenta petiţionară a criticat modul în care procurorul a dispus disjungerea cauzei, pe de-o parte cei trei avocaţi, notarul şi soţul acesteia „sunt consideraţi nevinovaţi", iar pe de altă parte, ceilalţi, adică „învinuiţii" necunoscuţi încă şi învinuiţii nominalizaţi de ei neaudiaţi, urmează să fie cercetaţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, că toţi aceştia au participat activ într-un fel sau altul la aceleaşi procese fraudate şi că au avut acelaşi scop infracţional este evident.
De asemenea, recurenta petiţionară consideră că disjungerea unei cauze numai după „rangul juridic", respectiv după dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 79/2007 privind competenţa parchetului de pe lângă curtea de apel şi competenţa parchetului de pe lângă judecătorie, este un act de injustiţie, aspect pe care legiuitorul nu l-a avut în vedere. În continuare judecătorul efectiv în două termene procesuale, fiecare de câte 15 minute, a respins, ca nefondată plângerea sa, făcând însă o sentinţă penală pompoasă, care să impresioneze un necunoscător al justiţiei, împreună cu încheierea de şedinţă, parte integrantă a sentinţei, aceasta are 22 de file, solicitând instanţei admiterea plângerii formulate şi a se dispune recercetarea cauzei, odată cu tot grupul infracţional, tot aşa cum au săvârşit faptele.
La termenul de judecată de la 27 noiembrie 2008, în recurs, s-a referit că intimaţii C.H. şi D.M. au depus la dosar o cerere prin care au solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător şi pregătirii apărării, cerere faţă de care reprezentantul Ministerului Public nu s-a opus, iar Înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de amânare formulată de intimaţii C.H. şi D.M., pentru a li se da posibilitatea acestora să-şi angajeze apărător, acordând termen la 29 ianuarie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la fila 16 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost înaintat instanţei supreme, cu adresă, de la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală, un înscris depus de petiţionara O.M. prin mandatar O.I., la instanţa arătată, acesta fiind în prealabil înregistrat prin Registratura Generală sub nr. 36602 la 8 decembrie 2008 şi aflat la filele 17-20 dosarul Înaltei Curţi, în care petiţionara O.M. a arătat că a contestat, atât ordonanţa procurorului din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în dosarul nr. 79/P/2007 din 17 mai 2008, cât şi aceea a procurorului general adjunct nr. 179/VII/2008 din 17 iunie 2008 prin care a fost dispusă şi disjungerea cauzei privind pe H.A., C.D., M.A., M.P. şi alte două persoane neidentificate din cadrul Judecătoriei Târgu Mureş.
La al doilea termen de judecată din 6 octombrie 2008 când instanţa a judecat fondul cauzei, dar şi la termenul anterior în documentaţia procesuală care a consultat-o nu a identificat şi dosarul nr. 9451/P/2007 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş indicat mai sus, deşi se judeca temeinicia şi legalitatea disjungerii acestuia. În aceste condiţii, recurenta arată că susţine şi dovedeşte că judecătorul nu a avut posibilitatea să constate temeinicia rezoluţiei pronunţate de procuror, aşa cum legiuitorul a stabilit în art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Recurenta petiţionară a mai arătat că în urma consultării încheierii de şedinţă din 6 octombrie 2008 încheiere ce face parte integrantă din sentinţa 32 emisă de instanţă nu a identificat că s-ar fi notat şi faptul că dosarul de cercetări ce priveşte persoanele enumerate mai sus nu a fost ataşat la dosarul de judecare a cauzei.
La termenul din 6 octombrie 2008, judecătorul cauzei a recunoscut în şedinţă că dosarul de cercetări sus-precizat, nu este ataşat la dosarul de judecată, fapt care, deşi neconsemnat în încheierea de şedinţă, este înregistrat pe banda audio a şedinţei de judecată.
De asemenea, recurenta prin procurator a menţionat că a trimis alăturat şi un exemplar al procurii speciale de împuternicire.
De asemenea, la dosarul cauzei în recurs au mai fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 1576 la 15 ianuarie 2009 şi aflate la filele 29-44 dosarul Înaltei Curţi, precizări formulate de recurenta petiţionară O.M., la care a anexat şi fotocopiile unor înscrisuri.
În precizările formulate, recurenta petiţionară a criticat sentinţa penală nr. 32 din 13 octombrie 2008 pentru nelegalitate şi netemeinicie, precizând că ordonanţa la care se referă judecătorul „din 20 septembrie 2007" a fost emisă într-adevăr în acelaşi dosar de cercetări şi a fost soluţionată anterior, în primă instanţă, în dosarul 820/43/2007 de Curtea de Apel Târgu Mureş şi în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind emisă Decizia nr. 762/3 martie 2008.
Recurenta petiţionară a mai menţionat faptul că procurorul a cercetat superficial şi tendenţios cauza, că nu a cercetat cine şi de ce în aceste condiţii a semnat a doua variantă a sentinţei falsificate, de 8 file, investită cu formulă executorie, că în aceste condiţii a formulat o nouă plângere penală ce a fost înregistrată sub nr. 159/P/2008 la Parchetul Curţii de Apel Târgu Mureş, în care procurorul a avut nevoie de numai circa o lună să constate vinovăţia persoanei cercetate, avocata M.D. învinuită în cauza din dosarul 286/43/2008, pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că ordonanţa emisă la data de 22 decembrie 2008 în dosarul 159/P/2008 al Curţii de Apel Târgu Mureş a fost în termen contestată, pentru clarificarea completă a stării de fapt.
De asemenea, recurenta petiţionară a mai precizat că tot datorită modului tendenţios de care a dat dovadă în cercetarea cauzei procurorul, Poliţia Târgu Mureş, cercetează acum în dosarul 392/A/2008 faptul că avocaţii angajaţi să-i apere în instanţă interesele H.C. şi M.D., în scopul de a nu-şi realiza obligaţia preluată, ar fi beneficiat de unele suprafeţe de terne din fondul funciar, primite ilegal de la pârâta cauzei, secretarea unei comisii de fond funciar, menţionând că anexează cererea prin care a cerut eliberarea unui certificat, care nu l-a primit, anexa M 2, roagă instanţa să observe înscrisul din anexa M 3, emis la cererea sa de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş că din analiza textului a constatat că dosarul disjuns a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, la data de 30 mai 2008 sub nr. 5541/P/2007.
Referitor la data primirii dosarului disjuns 30 mai 2008 arată că ordonanţa nr. 179/VIII/17 iunie 2008 emisă de către procurorul general adjunct este nelegală şi netemeinică, că procurorul, deşi s-a pronunţat şi la aspectul privind disjungerea cauzei la data de 17 iunie 2008, cât şi la alte aspecte din ordonanţa 79/P/2008 nu era în posesia dosarelor de cercetări. Aşa cum reiese din anexa M 3, documentaţia era deja la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, de la data de 30 mai 2008.
Totodată, recurenta petiţionară a mai arătat că judecătorul s-a pronunţat în dosarul 286/43/2008 asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei arătate, deşi nici acesta nu a avut în instanţă, jumătate din documentaţia procesuală, făcând referire la anexa M 3, că prima instanţă nu a ţinut seama nici de faptul că, contestaţia la ordonanţa procurorului nr. 79/P/2008 nu a fost soluţionată de procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Târgu Mureş căruia i s-a adresat, ci de către procurorul general adjunct al aceluiaşi parchet, solicitând să se dispună recercetarea cauzei, complet, competent şi eficient, de către procuror.
La termenul de astăzi, s-a prezentat intimatul C.H., lipsind recurenta petiţionara O.M. şi mandatarul acesteia O.I., lipsind şi intimaţii D.M., M.N., I.S. şi I.O., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Înalta Curte constatând că până la ora strigării cauzei, 15,01, nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată şi a acordat părţilor, cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.
Intimatul C.H. a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului, susţinând că soluţia procurorului este corectă.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat a recursului, apreciind că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Examinând recursul declarat de recurenta petiţionară O.M. prin mandatar O.I. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarei prin mandatar ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta O.M. prin mandatar O.I.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.D.M. şi M.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în conformitate cu prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de I.S. şi I.O. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 2531 C. pen., în conformitate cu prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., disjungerea cauzei şi trimiterea ei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş pentru competentă soluţionare faţă de H.A., C.D., M.A., M.P. şi o persoană neidentificată de la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureş.
Aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, criticile formulate de petiţionară au fost examinate, în raport cu persoanele şi faptele pretinse ca fiind comise de către acestea, procurorul, efectuând acte premergătoare pe care le-a analizat, stabilind în mod complet situaţia de fapt şi motivând temeinic, în drept, soluţiile dispuse prin ordonanţa de la 20 septembrie 2007 în dosarul nr. 79/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş.
Înalta Curte constată că prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. şi în baza propriului examen asupra ordonanţei date de procuror, a constatat, în mod temeinic motivat, ca fiind nefondate criticile formulate de petiţionară prin mandatar, în plângerea adresată instanţei, evidenţiind în mod concret argumentele pentru fiecare dintre făptuitor cu privire la faptele pretins a fi comise.
Astfel, prima instanţă în mod legal a considerat că faţă de făptuitorii I.S. şi I.O. sub aspectul infracţiunilor reclamate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 46 C. pen.), neglijenţă în serviciu (art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)) şi conflict de interese (art. 2531 C. pen.) a intervenit prescripţia răspunderii penale, termenul maxim de prescripţie în cazul acestor infracţiuni (de 5 ani), fiind îndeplinit la data de 26 ianuarie 2005, astfel că împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de lege are drept consecinţă înlăturarea posibilităţii aplicării sancţiunilor de drept penal, iar această cauză de înlăturare a răspunderii penale prevalează examinării fondului cauzei, aşa încât soluţia dispusă de procuror de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele menţionate este legală.
De asemenea, prima instanţă a examinat criticile formulate de petiţionara O.M. prin mandatar şi cu privire la făptuitorii C.H., D.M. şi M.N., avocaţi ai Baroului Mureş, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi în mod corect a constatat că procurorul în mod legal a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, în sensul că avocaţii nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunii mai sus menţionate, precum şi că cercetările au fost extinse cu privire la alte posibile infracţiuni comise de cei trei avocaţi.
Totodată, prima instanţă, examinând actele dosarului a reţinut că nu rezultă că cei trei făptuitori ar fi comis infracţiunea de înşelăciune, sub aspectul căreia s-au efectuat acte premergătoare, deoarece în nicio situaţie C.H. şi D.M. nu au indus-o în eroare pe petentă, ci dimpotrivă i-a prezentat variantele care puteau fi luate în calcul în iniţierea procesului civil, iar aceasta a fost de acord cu una din variantele propuse de avocaţi, care a condus la câştigarea procesului în instanţă, în mod irevocabil, iar referitor la făptuitorul M.N., s-a constatat că între petentă şi făptuitor nu a existat niciun raport juridic, astfel că nu putea să o inducă în eroare pe petentă, acesta fiind avocatul făptuitorul H.A.
Înalta Curte consideră că prima instanţă în mod concret a analizat şi critica petiţionarei referitoare la falsificarea sentinţei civile nr. 2728 din 20 mai 2002 dată în dosarul nr. 4502/2001 al Judecătoriei Târgu-Mureş, care a apreciat că procurorul în mod corect a reţinut că nu s-a putut stabili cu exactitate persoana care a întocmit, redactat şi eliberat copia acestei sentinţe, în forma ei modificată de 8 pagini, ceea ce impune în mod necesar de cercetări suplimentare, care nu sunt de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, însă nu s-a putut reţine că aceasta ar fi fost falsificată de făptuitorii C.H. sau D.M.
De asemenea, prima instanţă a examinat şi declinarea de competenţă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, referitor la făptuitorii H.A., M.A., C.D., M.P., a persoanei de la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureş şi a persoanei de la Judecătoria Târgu-Mureş care a informat instanţa desemnată să soluţioneze dosarul 9513/2004 a Judecătoriei Târgu-Mureş, apreciind că soluţia disjungerii este corectă, deoarece nu există în speţă vreun caz de indivizibilitate sau de conexitate cu ceilalţi făptuitori care să atragă competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş.
Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen asupra actelor şi lucrărilor dosarului cauzei constată că în cauză procurorul a dispus în mod complet măsuri şi a efectuat acte premergătoare, pe care le-a apreciat ca fiind necesare, în scopul verificării aspectelor arătate în plângerea formulată, de către petiţionară, acesta fiind singurul în măsură, potrivit atribuţiilor legale, să aprecieze asupra efectuării lor, respectiv a încheiat procesul-verbal din 9 august 2007 în care a consemnat că urmare a declinării dispuse prin ordonanţa cu nr. 3282/P/2006 din 8 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1) raportat la art. 42 alin. (2) C. proc. pen. a menţinut actele premergătoare desfăşurate în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş până la momentul declinării cauzei (fila 9 dosarul cu nr. 79/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş), a audiat intimaţii D.E.M. şi C.H.T. (filele 10-11 în dosarul parchetului menţionat), procesul-verbal de la 27 august 2007 (fila 12 dosarul parchetului menţionat), adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. 3282/P/2006 către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş în care se comunică că s-a trimis dosarul indicat împreună cu ordonanţa din 8 iunie 2007 prin care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestui din urmă parchet, precum şi ordonanţa la care s-a făcut referire (filele 13-14 dosarul parchetului menţionat).
În declaraţia dată la 10 august 2007, intimata D.E.M. în faţa procurorului a arătat că „… fiind solicitată de procurorul care are în lucru dosarul cu numărul de mai sus privind persoana mea (ş.a.), în legătură cu plângerea formulată de reclamanta O.M. şi completarea plângerii înregistrată la Parchetul Curţii de Apel Târgu-Mureş la 06 august 2007 arăt că îmi menţin integral declaraţia dată la organele de poliţie în legătură cu plângerea iniţială (întrucât nu găsesc în completarea acesteia noutăţi la care să mă pot raporta) şi nu am nimic altceva în plus de adăugat. Atât declara, susţin şi semnez."
În declaraţia dată la 22 august 2007, intimatul C.H.T., în faţa procurorului a menţionat că „…fiind solicitat de procurorul care are în lucru dosarul cu nr. de mai sus, privind persoana mea ş.a., în legătură cu plângerea formulată de reclamanta O.M. la data de 21 iulie 2006, consider că nu mă fac vinovat de nici o faptă penală din cele arătate în plângere, menţin cele declarate în faţa organelor de poliţie la data 23 februarie 2007. În legătură cu completarea plângerii adusă la dosarul cauzei în 6 august 2007, de care am luat la cunoştinţă astăzi declara că nu mă fac vinovat de săvârşirea vreunei fapte prejudiciabile faţă de autoarea plângerii întrucât mi-am îndeplinit în mod corect mandatul în reprezentarea intereselor sale în faţa instanţelor judecătoreşti şi nu am luat legătura cu nici o altă persoană din cele menţionate în plângere pentru a aduce vreo atingere drepturilor părţii vătămate. Atât declar, susţin şi semnez."
În procesul-verbal din 27 august 2007, procurorul a constatat că „azi 27 august 2007, fiind solicitat telefonic d-l avocat M.N.I.D. să se prezinte la această unitate pentru luarea unei declaraţii, acesta s-a prezentat precizând că se prevalează de dispoziţiile legale în materie, refuzând să dea o declaraţie, cu atât mai mult cu cât în această cauză în faţa organelor de cercetare penală a dat o declaraţie olografă la data de 30 octombrie 2006 (fila 60 dosar) faţă de care nu are nimic de completat. Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal."
Înalta Curte consideră că procurorul a stabilit în mod judicios situaţia de fapt, în urma verificărilor făcute, examinând în concret actele de executare ale intimaţilor, prin prisma condiţiilor legale ale infracţiunilor pretins a fi comise şi invocate, de către petiţionară, constatând temeinic motivat că în legătură cu faptele reclamate ca fiind săvârşite la data de 2.
ianuarie 2000, ultim act (la data de 12 octombrie 1999 încheierea contractului de intermediere cu agenţia imobiliară, la data de 21 ianuarie 2000, încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu agenţia imobiliară şi la data de 26 ianuarie 2000, încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică la notar), în raport cu dispoziţiile art. 121 cu referire la art. 122 lit. d) C. pen., în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, termenul de 5 ani, fiind împlinit la data de 26 ianuarie 2005, aşa încât în cauză este incident un caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., fiind legală soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de intimaţii I.S. şi I.O. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 253 1 C. pen.
De asemenea, în ceea ce priveşte criticile aduse de petiţionara O.M., intimaţilor C.H.T., D.(A.)M. şi M.N., avocaţi în Baroul Mureş, pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, au fost analizate de către procuror, în raport cu actele premergătoare efectuate în cauză, stabilind situaţia de fapt şi constatând că cei trei intimaţi, prin actele concrete de executare, respectiv contractele de asistenţă juridică încheiate şi apărările efectuate, în limitele stabilite, a modului în care aceştia şi-au exercitat apărarea, fie prin formularea de acţiuni, exercitarea căilor de atac, reprezentarea petiţionarei, aceştia şi-au respectat atribuţiile legale conferite prin Legea nr. 51/1990, fără să aducă atingere drepturilor petiţionarei, aşa încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele menţionate pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii arătate, este legală şi temeinică.
Totodată, procurorul, în mod legal a examinat plângerea petiţionarei în raport cu actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 79/2007, apreciind competenţa de verificare a plângerii formulate de petiţionară împotriva intimaţilor C.H., D.(A.)M., M.N., faţă de calitatea de avocaţi în Baroul Mureş şi a celei de notar public a intimatei I.S. şi dispunând disjungerea şi trimiterea cauzei, parchetului competent, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, pentru ceilalţi intimaţi C.D., H.A., M.A., M.P. şi o persoană neidentificată de la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureş.
Înalta Curte constată că prima instanţă a examinat în mod efectiv ordonanţa dată de procuror la data de 20 septembrie 2007 în dosarul nr. 79/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş şi confirmată de procurorul general adjunct din cadrul aceluiaşi parchet, prin ordonanţa din 17 iunie 2008, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi faţă de criticile formulate de petiţionara O.M. prin mandatar, considerând că plângerea formulată nu este fondată, înlăturând temeinic motivat criticile formulate de petiţionară, aşa cum s-a mai arătat.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în raport cu cele arătate, toate criticile formulate de recurenta petiţionară O.M., în precizările scrise, în recurs, ce au fost menţionate, nu sunt fondate, întrucât, pe de-o parte, procurorul a efectuat în mod complet actele premergătoare necesare, dispunând în mod legal şi temeinic soluţiile arătate, pe care le-a motivat în fapt şi în drept, soluţii ce au fost menţinute de către procurorul general adjunct, în calea plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 278 raportate la art. 275-277 C. proc. pen. , care constituie doar o etapă obligatorie, în vederea exercitării controlului jurisdicţional asupra soluţiilor de netrimitere în judecată prevăzut de art. 2781 C. proc. pen. , aşa cum este şi în cauza de faţă, controlul efectuat de către judecător pe calea dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. vizând numai ordonanţa din 20 septembrie 2007 prin care s-au dispus soluţiile arătate.
Pe de altă parte, judecătorul primei instanţe la rândul său, în considerentele hotărârii pronunţate a făcut referiri ample cu privire la dosarele în care intimaţii, faţă de calităţile avute şi-au exercitat atribuţiile şi modul cum aceştia le-au îndeplinit, precum şi asupra soluţiilor dispuse de procuror prin ordonanţa supusă verificării, fiind făcute precizări concrete la aspectele privind sentinţa civilă nr. 2728 din 20 mai 2002 a Judecătoriei Târgu-Mureş, ca urmare a verificărilor făcute (filele 100 verso-102 verso din sentinţa ce a fost atacată în prezenta cauză în recurs).
Aşadar, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară O.M., prin mandatar O.I., împotriva sentinţei penale nr. 32 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară O.M., prin mandatar O.I., împotriva sentinţei penale nr. 32 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2978/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 309/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
