ICCJ. Decizia nr. 2981/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2981/2009
Dosar nr. 7236/99/2008
Şedinţa publică din 22 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 121 din 12 februarie 2009, a condamnat pe inculpatul B.I. (fiul lui I. şi M.), la 10 ani închisoare pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) din C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen.
În baza art. 197 alin. (3) teza finală din C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen., pe durata de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 fin acelaşi cod.
Pe latura civilă, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile G.I.C., reprezentată de P.A., suma de 40.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza dispoziţiilor art. 357 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, măsură luată prin încheierea din 16 oct. 2008 şi care se întinde până la concurenţa sumei de 40.000 lei.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
În jurul orei 14,00 din ziua de 05 sept. 2008, inculpatul conducător auto al autotrenului V., şi-a parcat vehiculul în zona cartierului C. de la periferia municipiului Iaşi.
Plimbându-se prin apropierea unor blocuri de locuinţe din zonă, inculpatul a abordat două minore, respectiv pe G.I.C. în vârstă de 12 ani şi pe B.G., în vârstă de 13 ani, el cerându-le să-i spună de unde ar putea cumpăra o cartelă telefonică. După ce a primit informaţia, inculpatul le-a spus că se numeşte N., că vine din Cluj şi este şofer de TIR, iar pentru a le capta atenţia, a recurs la scamatorii şi la discuţii de genul magiei, spiritismului şi satanismului.
Părând a fi interesată de cele arătate, G.I.C. şi-a exprimat dorinţa de a intra în legătură cu spiritul bunicului ei decedat şi de a afla dacă prietenul ei, afectiv, poate fi influenţat de cele susţinute de inculpat, acesta din urmă fiind atras mai mult de respectiva minoră. Pentru că fata trebuia să plece la locul de muncă al mamei ei, s-a înţeles cu inculpatul să se reîntâlnească în acelaşi loc. Ca atare, în jurul orei 18,00, ambele fete au revenit şi inculpatul le-a invitat să urce în cabina TIR-ului, dar ele au refuzat. După puţin timp, fetele s-au răzgândit şi s-au dus la maşina inculpatului, aici, la cererea lui, cumpărându-i două beri. Fiind din nou invitate în cabină, iar au refuzat. Imediat, inculpatul şi-a deplasat vehiculul în afara carosabilului, în apropierea unei staţii de benzină P., la ieşirea către Târgu-Frumos, zonă cu trafic pietonal scăzut. După acest moment, ambele fete au urcat în cabina TIR-ului, inculpatul asigurându-le că nu se va întâmpla nimic rău, asigurare întărită, în opinia lui şi de lăsarea portierelor în poziţia deschis.
În cabină, inculpatul a consumat bere şi pretextând că magia nu este posibil a fi realizată decât în prezenţa celei ce l-a solicitat, i-a cerut lui B.G. să plece şi când aceasta a coborât, i-a solicitat expres să închidă portiera.
După plecarea minorei, inculpatul a tras perdelele cabinei şi a început să o dezbrace pe fată, explicându-şi gestul prin necesitatea impusă de ritualul de invocare a spiritelor. În continuare, inculpatul a mângâiat zona genitală a minorei cu limba şi cu degetele, după care şi-a tras în jos pantalonii şi chiloţii şi s-a urcat pe ea. Deşi fata s-a opus şi i-a cerut inculpatului să înceteze, acesta a insistat în a realiza intromisia şi ejacularea. Acuzând dureri, fata a început să plângă şi a părăsit cabina, nu înainte însă ca inculpatul să-i ceară să nu spună nimănui despre cele petrecute, în caz contrar zicându-i că o va blestema.
Minora s-a îndreptat spre casă, pe traseu întâlnindu-se cu mama ei care, îngrijorată că nu i se răspunsese la telefon, pornise în căutarea fetei. După ce i-a relatat cele petrecute, ambele, îmbarcate în autoturismul lui I.V., o cunoştinţă întâlnită întâmplător, s-au îndreptat spre poliţie unde au reclamat violul şi, ulterior, la Maternitatea Cuza-Vodă şi la I.M.L. Iaşi.
Raportul de constatare medico-legală din 08 sept. 2008 a înscris că partea vătămată a prezentat deflorare recentă ce data din 05 sept. 2008, prezenţa spermatozoizilor în secreţia vaginală confirmând consumarea actului sexual.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 noiembrie 2008 a reţinut că în probele biologice recoltate de la partea vătămată nu s-au decelat materiale genetice ce aparţin inculpatului, dar explicaţia ştiinţifică a fost insuficienţa cantităţii de ADN, actul evidenţiind însă prezenţa de material biologic provenit de la o persoană de sex masculin.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri partea vătămată reprezentantă legal de mama sa, P.A., şi inculpatul.
Partea vătămată a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectele netemeiniciei pedepsei aplicată inculpatului, precum şi al situaţiei de fapt, cu referire strictă la nedovedire, în cauză a două împrejurări de fapt, respectiv că victima ar fi acceptat voluntar acţiunile inculpatului şi că ea, de bună voie, i-ar fi dat numărul de telefon.
Apelul formulat de inculpat a fost motivat pe greşita încadrare juridică a faptei, în opinia lui aceasta fiind cea prevăzută de art. 201 din C. pen. (perversiune sexuală) şi incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 51 din acelaşi cod (eroarea de fapt), ceea ce ar înlătura caracterul penal al faptei.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 86 din 18 iunie 2009, a admis apelul declarat de partea vătămată şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare, la 15 ani închisoare. Apelul formulat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Nemulţumit şi de Decizia instanţei de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată în scris pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, pct. 17 şi pct. 18 din C. proc. pen., respectiv, s-a aplicat o pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 din C. pen., faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică şi în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri greşite de condamnare.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se reţine că probatoriul administrat la urmărirea penală şi în faza cercetării judecătoreşti a conturat, fără dubiu, situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului.
Astfel, la urmărirea penală, inculpatul a negat comiterea vreunui act sexual cu minora, în accepţiunea sa, descrisă ca atare, el sugerând că fata, la un moment dat, a început să plângă, i-a spus că aude voci şi o va certa mama ei, că-i place muzica satanistă, că vrea să intre într-o sectă, nu a atins-o şi nu ştie de ce aceasta l-a acuzat că ar fi violat-o (filele 69-81 dosar parchet). La cercetarea judecătorească, inculpatul a declarat, printre altele „… am propus părţii vătămate să întreţină cu mine relaţii sexuale. Partea vătămată a acceptat să întreţină cu mine un raport sexual, s-a dezbrăcat, eu mi-am dat pantalonii jos, iar când am realizat contactul sexual, partea vătămată s-a tras de sub mine, refuzând că continue, acuzând dureri …. Am întrerupt actul sexual…. În urma acelui contact sexual întrerupt, despre care am relatat mai sus, nu am observat să fi rezultat urme biologice - sânge, secreţii. Menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale în măsura în care acestea, sunt în sensul celor declarate astăzi" (16 oct. 2008 - dos. Tribunalul Iaşi, fila 33).
Partea vătămată, la urmărirea penală, a declarat: „… când am rămas singură cu N., acesta a tras perdelele de la cabină, a închis portierele şi a început să facă nişte rugăciuni satanice -, apoi a început să se dezbrace, spunând că aşa trebuie ca să îi iasă incantaţia satanică … acesta s-a descheiat la pantaloni … a început …. în zona organelor genitale …. După aceasta mi-a introdus degetul în vagin, apoi s-a urcat pe mine …. Nu pot să îmi dau seama cât m-a penetrat, însă ştiu că m-a durut. În tot acest timp, eu plângeam şi îl imploram să mă lase în pace. Tot actul sexual a durat circa o oră (filele 20 şi verso dosar parchet).
Inculpatul, la 05 februarie 2009 (fila 160 dosar Tribunalul Iaşi), a declarat „… din punctul meu de vedere, ceea ce am făcut eu nu a fost viol. Am atins partea vătămată cu mâna în zona intimă, precizez că partea vătămată şi-a dat singură jos pantalonii şi chiloţii. Pantalonii au fost traşi până sub genunchi, iar chiloţii au fost daţi doar deoparte. În afară de mâini, nu am atins partea vătămată în zona genitală … În timpul îmbrăţişărilor, îmbrăcat fiind, m-am urcat peste partea vătămată şi în acel moment am simţit că aceasta nu doreşte să continue jocul erotic datorită îmbrăţişărilor şi atingerii intime, … am ejaculat în chiloţi … eu mi-am dat jos pantalonii şi mi-am şters organul meu genital, curăţând totodată şi chiloţii de lichidul seminal cu un prosop mic pe care îl aveam în maşină".
Din coroborarea fie şi numai a acestor declaraţii cu constatările actelor medico-legale şi cu cea tehnico-ştiinţifică amintită, se reţine că instanţa de fond a stabilit cert situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică fiind infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza a II-a din C. pen., victima fiind minoră sub vârsta de 15 ani, ceea ce realizează conţinutul variantei agravantă.
În sprijinul legalei stabiliri a încadrării periodice a faptei şi vinovăţiei inculpatului, este de amintit că relaţia sexuală există când are loc o activitate de satisfacere a instinctului sexual prin contactul a două organe sexuale sau numai a unuia dintre acestea, cu părţi ale corpului altei persoane. Prin Decizia nr. 3/2005SECŢIILE UNITEale I.C.C.J., au stabilit, într-un recurs în interesul legii, că în înţelesul art. 197 alin. (1) C. pen. „orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, … constituie act sexual, act sexual însemnând, în primul rând, penetraţia sexuală care se poate realiza şi prin folosirea unui corp străin, altul decât conjuncţie corporală (inculpatul declarând că ar fi folosit degetul), victima, constrânsă, fiind obligată să suporte actul sexual, cum este cazul în cauză".
Art. 201 din C. pen., - perversiunea sexuală, constă din practicarea de acte care, fiziologic, nu sunt apte să producă orgasm şi, ca atare, nu sunt acte sexuale în accepţiunea legii, ci acte nefireşti privind viaţa sexuală, prin acestea urmărindu-se doar obţinerea excitaţiei sexuale nefinalizate -, ceea ce nu este cazul în cauză.
Aşa fiind, se impune concluzia că prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 C. pen. - se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit, prin constrângere, actele de perversiune sexuală, în accepţiunea prevederilor art. 201 C. pen. înţelegându-se orice altă modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale.
În cauză, constrângerea victimei s-a realizat prin acte de violenţă morală care i-au paralizat rezistenţa, chiar inculpatul declarând că „am simţit că aceasta (victima) nu doreşte să continue…", legea penală ocrotind dreptul persoanei de a lua în mod liber hotărâri în legătură cu viaţa sa sexuală.
Apărarea inculpatului, că ar fi fost în eroare cu privire la vârsta victimei, nu este susţinută de probe, chiar el declarând „ … eu am o fetiţă de 12 ani şi cunoscând fizionomia şi trăsăturile somatice am apreciat că partea vătămată poate să aibă în jur de 15-16 ani…. La poliţie, când am aflat vârsta părţii vătămate, mi s-a făcut scârbă de mine şi am refuzat să recunosc actul sexual!.. dacă aş fi ştiut câţi ani are, în nici un caz nu aş fi propus victimei să întreţină relaţii sexuale cu mine…. Explic refuzul meu de a recunoaşte iniţierea actului sexual prin aceea că mi-a fost foarte ruşine de mine …" (fila 33 dosar Tribunalul Iaşi).
Pentru existenţa erorii, în accepţiunea prevederilor art. 51 din C. pen., de regulă, nu au relevanţă particularităţi ale subiectului pasiv.
În cauză, eroarea, astfel cum susţine inculpatul recurent, priveşte un element circumstanţial agravant, dar este neesenţială pentru că priveşte anumite însuşiri fizionomice ale subiectului pasiv, legea cerând însă ca reprezentarea eronată pe care ar fi avut-o inculpatul să se bazeze pe o convingere aflată în afara oricărei îndoieli.
Eroarea de fapt, pentru a produce efectele prevăzute în art. 51 C. pen., trebuie să constea în necunoaşterea deplină, completă a situaţiei sau împrejurării cu relevanţă penală, existenţa ei trebuie dovedită, în cauză nerealizându-se această situaţie.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen., instanţa de apel, procedând la o nouă individualizare a pedepsei, a considerat toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cadrul acestora având relevanţă sporită periculozitatea faptei, urmările acesteia asupra fetiţei de 12 ani, elevă, traumatizată psihic, dar şi datele persoanei inculpatului, acesta neaflându-se la primul conflict cu legea penală, anterior fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 lit. a) şi g) C. pen., pedeapsă din care a fost liberat condiţionat la 12 sept. 1997, rest rămas neexecutat 587 zile închisoare (fila 66 dosar parchet).
Astfel, se reţine că pedeapsa de 15 ani închisoare este legală şi temeinică, executarea ei în regim de privare de libertate realizând şi scopul, astfel cum este stipulat în art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 86 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 5 septembrie 2008 la 22 septembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2927/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2995/2009. Penal → |
|---|
