ICCJ. Decizia nr. 2837/2009. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2837/2009
Dosar nr. 2073/111/2008
Şedinţa publică din 26 august 2009
Asupra recursului penal de faţă,
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 50/ P din 20 februarie 2009, Tribunalul Bihor, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.Z., fiul lui C. şi F., la o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata de 2 ani.
S-a făcut aplicarea pedepsei accesorii în condiţiile art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
În temeiul art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.500 lei în favoarea părţii civile H.A., la 4.113,18 lei şi a majorărilor de întârziere, calculate până la data plăţii efective în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean Oradea.
S-a dispus, în condiţiile art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea unei bare de fier de circa 1,30 m lungime cu diametrul de 4,8 cm prevăzută cu găuri laterale, iar la un capăt cu talpă, obiect aflat în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor.
Pentru a pronunţa această hotărâre pe baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul întreţinuse o relaţie de concubinaj cu martora S.I.R., din care a rezultat un copil minor. Din primăvara anului 2008, relaţia celor doi se deteriorase datorită comportamentului părţii vătămate. În ziua de 24 martie 2008, inculpatul adusese copilul la domiciliul părinţilor fostei concubine, după care a plecat la sora sa care locuia în apropiere. În acest timp, partea vătămată a venit la locuinţa martorei S.I. şi a strigat-o pe aceasta să iasă în curte deoarece a venit cu „stropitul" (obicei specific Paştelui catolic). Martora i-a cerut părţii vătămate să plece că inculpatul este în apropiere, după care, l-a sunat pe inculpat şi i-a cerut să vină acasă pentru a o ajuta să scape de partea vătămată. Când inculpatul s-a apropiat de casă, partea vătămată l-a văzut şi s-a îndreptat, adresându-i martorei cuvintele „curvă" şi „oarbă". Acest fapt l-a enervat pe inculpat care a luat ranga de fier care sprijinea poarta şi a urmărit-o pe partea vătămată aplicându-i o lovitură în zona capului. În urma acestei lovituri partea vătămată a căzut, inculpatul a plecat, după care partea vătămată a fost transportată la spital. Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că partea vătămată a fost internată cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură cominutivă cu înfundare temporo-parietală stângă cu eschil osos interparenchinatos parietal stâng, hematom subdural fronto parietal drept cu efect de masă, hemoragie subarehnoidiană. S-a concluzionat că aceste leziuni au pus în primejdie viaţa părţii vătămate şi au necesitat pentru vindecare 70 zile îngrijiri medicale.
Raportul de expertiză medico-legală întocmit ulterior menţine în mare parte concluziile primului raport cu precizarea că numărul de zile s-a modificat la 120, leziunea gravă produsă prin lovire cu corp dur contondent în regiunea parieto-temporală a pus în primejdie viaţa victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medical prompt şi corect aplicat. Această leziune s-a produs prin lovire activă cu victima în ortostatism, iar leziunea din zona frontală s-a produs prin căderea victimei pe un plan dur.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 57/ A din 16 iunie 2009 s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat cu motivarea că atât încadrarea juridică, starea de fapt reţinute, cât şi pedeapsa aplicată respectă dispoziţiile legale, cât şi materialul probator administrat în cauză.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul.
În esenţă, prin motivele orale, recurentul inculpat a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică sub aspectul greşitei încadrări juridice, care prin faptul că nu s-a intenţionat uciderea părţii vătămate, ci doar lovirea, justifică reţinerea infracţiunii prevăzută de art. 182 C. pen. S-a cerut ca pedeapsa să fie adecvată noilor limite ale încadrării juridice.
Hotărârile atacate vor fi examinate în raport de această critică, de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constatându-se în raport de considerentele ce urmează că recursul este nefondat.
Pe baza materialului probator administrat şi corect analizat, instanţele au reţinut o stare de fapt ce nu contrazice încadrarea juridică stabilită şi care reflectă în totul elementele constitutive ale tentativei la omor calificat şi nu pe cele ale infracţiunii prevăzute de art. 182 C. pen., aşa cum s-a sus ţinut de recurent.
Aşa cum practica şi teoria de specialitate a stabilit, ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativa la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii. Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., făptuitorul acţionează cu praeterintenţie, în sensul că consecinţa depăşeşte intenţia făptuitorului şi în raport de care acesta se află în culpă, în cazul tentativei de omor acţiunea făptuitorului se face întotdeauna cu intenţie.
Şi pentru a stabili poziţia subiectivă a făptuitorului se impun a fi analizate împrejurările în care fapta a fost comisă, obiectul folosit la lovire, regiunea corpului vizată şi urmările produse.
Ori, în cauză, inculpatul, lovind victima în zona capului cu o rangă de fier şi producându-i grave leziuni în zona temporo-parietală care i-au pus viaţa în primejdie, a acţionat indiscutabil cu intenţia de a ucide şi a comis infracţiunea pentru care corect a fost condamnat.
În cauză, pentru aceste considerente nu se constată motive de casare nici cu privire la încadrarea juridică a faptei şi nici la pedeapsa care a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin reţinerea şi eficienţa acordată circumstanţelor judiciare atenuante, după cum nici sub alte aspecte.
Drept urmare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va computa din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.Z. împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 aprilie 2008 la 26 august 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2625/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2927/2009. Penal → |
|---|
