ICCJ. Decizia nr. 4224/2009. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4224/2009
Dosar nr. 1400/36/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 347 din 23 septembrie 2009 pronunţată
de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 9583/118/2008 s-a dispus, în baza art. 5221 C. proc. pen. şi art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, respingerea ca nefondată, a cererii formulată de condamnatul S.M.C. privind rejudecarea Dosarului penal nr. 60/2001 al Tribunalului Constanţa în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 203 din 3 mai 2001 a aceleiaşi instanţe, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3740 din 12 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 203 din 3 mai 2001 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 60/2001 s-a dispus condamnarea inculpatului S.M.C. la o pedeapsă de 9 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), e) şi h) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3740/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, iar la data de 30 septembrie 2002 instanţa de executare a emis mandatul nr. 297/2002.
Sustrăgându-se de la executarea pedepsei, instanţa de executare a emis mandatul european de arestare nr. 28 din 28 august 2007, în baza căruia condamnatul S.M.C. a fost arestat provizoriu în Italia la data de 17 ianuarie 2008, fiind extrădat la data de 22 mai 2008 conform adresei Interpol din 5 ianuarie 2009.
Ulterior, la data de 30 octombrie 2008, condamnatul S.M.C. a solicitat, conform dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., rejudecarea cauzei întrucât a fost condamnat în lipsă.
Cu privire la procedura instituită de art. 5221 C. proc. pen., instanţa de fond a considerat – după admiterea în principiu - că nu se impune reaudierea părţii civile, a inculpaţilor prezenţi la judecată şi nici a martorilor, inculpatul S.M.C. făcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel condamnatul S.M.C., solicitând desfiinţarea acesteia şi în cadrul rejudecării să se constate ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen. impunându-se rejudecarea cauzei.
Prin Decizia penală nr. 97/P din 5 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1400/36/2009, s-a dispus admiterea apelului declarat de condamnatul S.M.C. – deţinut în Penitenciarul Balta Albă - desfiinţarea sentinţei penale nr. 347 din 23 septembrie 2009 a Tribunalului Constanţa şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanţa.
A fost respinsă cererea condamnatului S.M.C. de punere în libertate.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 5221 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile art. 405 – art. 408 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 405 C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanţă, iar dacă găseşte necesar instanţa administrează din nou probele care s-au efectuat în cursul primei judecăţi.
Prin urmare, devin incidente prevederile art. 291 alin. (1) C. proc. pen. care obligă instanţa la citarea tuturor părţilor astfel că, în virtutea dreptului condamnatului la un proces echitabil se impune ca acesta să beneficieze de o apărare efectivă, să i se dea posibilitatea verificării apărărilor în contradictoriu cu ceilalţi participanţi la faptă şi ale căror declaraţii se contrazic.
Prin urmare s-a apreciat că se impune a fi admis apelul condamnatului, iar în ceea ce priveşte cererea acestuia de punere în libertate, s-a considerat că este nejustificată, având în vedere hotărârea de condamnare definitivă la pedeapsa închisorii pentru o infracţiune gravă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs condamnatul S.M.C., critica acestuia vizând doar dispoziţia cuprinsă în decizie privind respingerea cererii sale de a fi pus în libertate.
În motivele scrise de recurs, se arată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 160b C. proc. pen., astfel că, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare se impunea, ca o consecinţă firească, punerea sa în libertate.
Starea de detenţie, susţine recurentul, este strâns legată de principiile care guvernează rejudecarea după extrădare. Dispoziţiile art. 405 – art. 408 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător, astfel încât se impune a se renunţa la efectele unei hotărâri de condamnare care a fost pronunţată cu încălcarea drepturilor procesuale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar şi din oficiu ambele hotărâri, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (3) C. proc. pen., constată că recurs este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 281/2003, legiuitorul a introdus în dispoziţiile C. proc. pen., în Capitolul VI referitor la asistenţa judiciară internaţională, o nouă secţiune, a IV-a, intitulată „Rejudecarea în caz de extrădare” ce cuprinde un articol unic şi anume art. 5221 care, în alin. (1), prevede că „în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului”.
Alin. (2) al aceluiaşi articol arată că dispoziţiile art. 405 – art. 408 se aplică în mod corespunzător.
În ceea ce priveşte starea de detenţie a persoanei condamnate – aceasta fiind critica invocată de recurentul S.M.C. – din analiza dispoziţiilor legale enunţate (care nu fac referire şi la art. 404 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţii care prevăd posibilitatea suspendării executării hotărârii odată cu admiterea în principiu) rezultă că deşi a fost instituită o procedură nouă, specială de judecată, care are ca principal scop asigurarea dreptului la apărare analizat prin prisma dreptului la un proces echitabil astfel cum este reglementat de art. 6 din C.E.D.O., legiuitorul nu a stabilit clar, fără echivoc, procedura de urmat în această materie atunci când instanţa admite în principiu cererea de rejudecare, făcându-se trimitere numai la dispoziţiile privind rejudecarea, soluţiilor după rejudecare, calea de atac.
Din interpretarea conţinutului dispoziţiilor art. 405 alin. (1), respectiv „rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă” şi art. 406 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cu care „instanţa, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată anulează hotărârea în măsura în care a fost admisă revizuirea şi pronunţă o nouă hotărâre potrivit art. 345 – art. 353, care se aplică în mod corespunzător”, rezultă că, odată cu admiterea în principiu a cererii de rejudecare în caz de extrădare, instanţa poate suspenda motivat, executarea hotărârii.
Prin urmare, în cadrul acestei proceduri speciale, starea de detenţie este determinată de existenţa unei hotărâri definitive de condamnare, intrată în puterea lucrului judecat, procedura nefiind identică cu procedura judecăţii într-o cale ordinară, fiind necesar şi obligatoriu a se apăra stabilitatea hotărârii definitive.
Admiterea în principiu a cererii de rejudecare formulată de condamnatul S.M.C. – dispoziţie cuprinsă în încheierea din 4 iunie 2009 a Tribunalului Constanţa (f. 138 dos. fond) – constituie doar actul procesual care deschide procedura de rejudecare, prin care se poate schimba sau modifica hotărârea de condamnare, fără a atrage însă, anularea hotărârii atacate şi, ca o consecinţă directă, anularea mandatului de executare şi punerea în libertate a condamnatului.
Odată cu admiterea în principiu a cererii de rejudecare, instanţa este obligată să stabilească măsurile procesuale necesare în vederea asigurării, în bune condiţii, a judecării pe fond a cererii.
În această procedură specială starea de detenţie, nu este guvernată de prevederile art. 160b C. proc. pen., ci are la bază mandatul de executare a pedepsei emis în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive. Numai după admiterea, pe fond, a cererii de rejudecare, instanţa este obligată, potrivit art. 406 alin. (1) C. pen. să anuleze hotărârea, situaţie în care aceasta nu va mai putea constitui temei al menţinerii în detenţie a persoanei condamnate.
Cum în speţă, există o hotărâre de condamnare definitivă, Înalta Curte, apreciază că în mod justificat instanţa de apel a respins cererea condamnatului S.M.C. de a fi pus în libertate.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.M.C., împotriva Deciziei penale nr. 97/P din 05 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 97/P din 05 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4046/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3891/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
