ICCJ. Decizia nr. 2990/2009. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2990/2009

Dosar nr. 7457/1/2009

Şedinţa publică din 22 septembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin încheierea din 14 septembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul T.C.M.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut că măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi se impune menţinerea ei întrucât subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), este închisoare mai mare de 4 ani (mai exact închisoarea de la 10 ani la 25 ani) şi există posibilitatea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.C.M., care prin apărător desemnat din oficiu a cerut revocarea măsurii arestării şi judecarea sa în stare de libertate.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în cauză prin prisma motivului de recurs invocat dar şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Inculpatul recurent a fost arestat la data de 29 ianuarie 2009 pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În fapt, la 28 ianuarie 2009, inculpatul prin constrângere (nu a lăsat partea vătămată să fugă, lovind-o o singură dată cu palma peste faţă şi un pumn peste corp) a întreţinut un raport sexual oral.

Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinica arestării preventive, procedând potrivit art. 160b, iar conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

În speţă, temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se regăsesc, respectiv pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura şi gravitatea faptei comise, dar şi din împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia (abuzul sexual la care a fost supusă victima persoană minoră, săvârşită prin violenţă şi ameninţare) dar şi persoana inculpatului care a mai suferit 11 condamnări penale pentru infracţiuni care includ violenţa.

În consecinţă, în raport de cele expuse, recursul inculpatului este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.M. împotriva încheierii din 14 septembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1200/86/2009.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2990/2009. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs