ICCJ. Decizia nr. 3095/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3095/2009
Dosar nr. 51/99/2008
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 574 din 6 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 51/99/2008 a fost condamnat inculpatul N.A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) şi art. 66 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 2.191,86 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi 219 RON către Serviciul de Ambulanţă Iaşi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, care prin motivele depuse la dosar a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 364 C. proc. pen., privind repunerea în termen motivat de faptul că avocatul ce a fost desemnat să-i asigure apărarea din oficiu în faţa primei instanţe a trecut în magistratură cu data de 1 octombrie 2008 şi nu a mai exercitat calea de atac prevăzută de lege.
În susţinerea acestui motiv au fost invocate dispoziţiile art. 6 pct. 4 şi art. 172 pct. 8 C. proc. pen., cât şi Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin Decizia penală nr. 89 pronunţată în şedinţa publică de la 25 iunie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 363 alin. (1) C. proc. pen., durata termenului de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul începe să curgă din momente diferite, arătate în cuprinsul art. 363 C. proc. pen., în raport cu calitatea şi situaţia procesuală a titularilor dreptului de apel.
Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.
În cauză, din conţinutul Încheierii de dezbateri din 29 septembrie 2008 rezultă că inculpatul N.A. a fost prezent, iar în ultimul cuvânt a susţinut că regretă faptele săvârşite, fiind provocat de partea vătămată.
Deliberarea şi pronunţarea hotărârii a fost amânată pentru termenul din 6 octombrie 2008, când inculpatul a lipsit.
Nefiind exercitată în termen legal calea de atac, la 20 octombrie 2008 instanţa a emis Mandatul de executare a pedepsei nr. 656/2008, fiind pus efectiv în executare la 23 octombrie 2008.
Aflat în Penitenciarul Iaşi, inculpatul a declarat apel la 23 octombrie 2008 şi a fost înregistrat la instanţă la 31 octombrie 2008.
Instituţia repunerii în termen, prevăzută în art. 364 C. proc. pen. conţine un remediu procesual destinat a face posibil controlul judiciar în cazul în care titularul căii de atac, din anumite motive, a pierdut termenul pentru exercitarea lui.
Instanţa a reţinut că motivul invocat de inculpat – faptul că apărătorul desemnat din oficiu la judecata pe fond a cauzei a fost promovat în magistratură, începând cu data de 1 octombrie 2008 şi nu a exercitat calea de atac – nu constituie un caz fortuit sau de forţă majoră în înţelesul dispoziţiilor procesuale.
Instanţa a mai reţinut că în cauză sunt inaplicabile şi dispoziţiile art. 365 C. proc. pen., privind apelul peste termen, întrucât în faţa instanţei fondului inculpatul a fost prezent la trei dintre termenele de judecată cât şi la dezbateri, iar în temeiul textului sus-menţionat această instituţie se aplică părţii care „a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare”.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, susţinând că motivele invocate prin cererea de repunere în termen erau de natură a atrage admiterea cererii sale.
Recursul nu este fondat.
Termenul de apel este un termen procesual legal, deoarece durata sa este stabilită prin lege; el nu poate fi nici prelungit şi nici scurtat de instanţa de judecată. De asemenea, el este absolut şi are caracter imperativ în sensul că depăşirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar dacă, totuşi apelul a fost declarat după împlinirea termenului, el urmează a fi respins ca tardiv.
Repunerea în termen înlătură decăderea – ca sancţiune procesuală ce decurge din expirarea termenului de folosire a căii de atac.
Pentru ca un subiect procesual, care a pierdut termenul de apel, să poată beneficia de remediul procesual al repunerii în termen, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: întârzierea în declararea apelului să fi fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare şi cererea de apel tardivă să fi fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei ori a despăgubirilor.
Sub aspectul primei condiţii menţionate, prin „cauză temeinică de împiedicare”, datorită căreia apelantul a exercitat calea de atac după expirarea termenului, se înţelege, de regulă, un caz fortuit sau un caz de forţă majoră – cum ar fi un accident, boală sau calamitate naturală.
Ceea ce este comun tuturor „cauzelor temeinice de împiedicare” este faptul că ele au pus partea în situaţia de a nu fi putut să acţioneze aşa cum îi cereau interesele şi cum, desigur în absenţa lor, ar fi făcut-o.
Împrejurarea că „avocatul din oficiu” al inculpatului a fost promovat într-o altă profesie şi nu a mai putut exercita calea de atac, nu poate atrage repunerea în termen, cum corect a reţinut instanţa, calea de atac putând fi exercitată de inculpat sau de un alt avocat ales de parte.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul inculpatului, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva Deciziei penale nr. 89 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3368/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3452/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
