ICCJ. Decizia nr. 3368/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3368/2009
Dosar nr. 558/59/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 161/PI din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 499/P/2008 din 31 martie 2009 şi a rezoluţiei de respingere a plângerii nr. 425/II/2/2009 din 08 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, fiind obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele.
1. La data de 24 noiembrie 2008, petentul A.P.G. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu o plângere penală împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, magistrat M.M.M. şi a procurorului P.A.C. de la acelaşi parchet, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen., arătând că a depus mai multe cereri de recuzare, care i-au fost nelegal respinse, iar prim-procurorul, deşi este incompatibil, continuă să se pronunţe în plângerile sale.
În plângerea penală, petentul a susţinut că procurorul P.A.C. i-a respins abuziv trei cereri de studiere a unor dosare, că primul-procuror M.M.M., după ce a soluţionat Dosarul nr. 94/P/2007, s-a pronunţat şi în plângerea împotriva soluţiei conform art. 278 C. proc. pen., că a solicitat recuzarea unor lucrători de poliţie şi, cu toate acestea, Dosarul nr. 94/P/2007 a fost instrumentat de organe de cercetare penală incompatibile, precum şi că primul-procuror este incompatibil deoarece a formulat mai multe plângeri penale împotriva acestuia.
2. Prin rezoluţia din 31 martie 2009 dată în Dosarul nr. 499/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de prim-procurorul M.M.M. şi procurorul P.A.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.
În motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că:
- în Dosarul nr. 94/P/2007, prin rezoluţia din 14 martie 2008, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă a confirmat propunerea organelor de poliţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de T.V., I.F. şi A.A., cercetaţi pentru infracţiunile prev. de art. 246, 265 C. pen., la plângerea lui A.P.G.;
- împotriva acestei soluţii, petentul a depus plângere direct la Judecătoria Moldova Nouă, care a trimis-o spre soluţionare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin prin sentinţa penală nr. 68 din 28 octombrie 2008;
- la data de 17 aprilie2008 petentul a recuzat unii lucrători de poliţie de la soluţionarea Dosarului nr. 109/P/2007 (conexat la Dosarul nr. 94/P/2007) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, însă, cum dosarul penal fusese soluţionat la data depunerii cererii de recuzare, aceasta a rămas fără obiect;
- din verificările întreprinse nu a rezultat că în Dosarul nr. 94/P/2007 prim-procurorul intimat ar fi fost incompatibil să soluţioneze cauza;
- din materialul probator reiese că petentul a studiat Dosarele nr. 237/P/2007, 94/P/2007 şi 249/P/2008;
- referitor la acest din urmă dosar, după studierea lui, petentul a depus o cerere de reconstituire de probe, susţinând că a fost sustras referatul de începere a urmăririi penale întocmit de cms. Lupan Ion, cerere respinsă de intimatul procuror P.A.C. prin referatul nr. 21/VIII/1/2009 din 25 februarie 2009, constatând că nu lipseşte nici o filă din dosarul respectiv.
3. Împotriva acestei rezoluţii, petentul A.P.G. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, respinsă prin rezoluţia nr. 425/II/2/2009 din 08 mai 2009.
În motivarea acestei soluţii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a arătat că:
- în mod corect a fost respinsă cererea de recuzare a unor lucrători de poliţie, întrucât la data depunerii acesteia dosarul fusese soluţionat;
- plângerile vizând recuzarea procurorului de caz au fost corect respinse, întrucât motivele de incompatibilitate invocate de petent erau neîntemeiate;
- prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă nu a soluţionat plângerea împotriva soluţiei din Dosarul nr. 94/P/2007, cum în mod eronat susţine petentul;
- petentului i s-a oferit posibilitatea studierii Dosarelor nr. 237/P/2007, 94/P/2007 şi 249/P/2008;
- în mod corect intimatul procuror P.A.C. a respins cererea petentului de reconstituire de probe, constatând că nu lipseşte nici o filă din dosarul respectiv.
4. Prin plângerea înregistrată pe rolul primei instanţe sub nr. 558/59/2009 din 18 mai 2009, petentul A.P.G. a atacat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 499/P/2008 din 31 martie2009 şi rezoluţia de respingere a plângerii nr. 425/II/2/2009 din 08 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, arătând că făptuitorii nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu şi au comis abuzuri asupra lui.
Instanţa investită cu plângerea formulată în temeiul art. 278/1 C. proc. pen. a constatat că din piesele dosarului nu rezultă că intimaţii ar fi săvârşit vreo faptă penală şi că, de fapt, petentul este nemulţumit de modul în care magistraţii - intimaţi au instrumentat dosarele în care el a fost parte, invocând greşita aplicare a unor dispoziţii legale, în opinia sa aceasta constituind infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de favorizare a infractorului.
A mai reţinut că nemulţumirile legate de soluţiile organelor judiciare îşi pot găsi rezolvarea prin promovarea căilor legale de atac, soluţiile criticate fiind supuse astfel controlului judiciar şi că activitatea magistratului este una de apreciere a probelor şi de interpretare a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluţii implică un raţionament în favoarea sau în detrimentul uneia din părţi, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraţilor ca urmare a plângerii părţii nemulţumite.
Totodată, posibilitatea formulării unor plângeri împotriva soluţiilor de neurmărire penală reprezintă un drept constituţional şi procesual, însă prin intermediul acestora nu se poate exercita un control asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse în cursul actelor premergătoare sau în cursul procesului penal, întrucât dacă s-ar admite acest lucru, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În altă ordine de idei, a reţinut că petentul nu poate invoca automat în favoarea sa o situaţie creată în mod artificial chiar de către el deoarece, dacă s-ar admite ca orice persoană care este participant la înfăptuirea actului de justiţie să provoace după bunul plac incompatibilitatea unui magistrat, s-ar ajunge în situaţia în care justiţiabilii să poată alege magistratul care să instrumenteze dosarul respectiv, împrejurare ce este inadmisibilă.
În concluzie, instanţa de fond a apreciat că plângerea este nefondată şi a respins-o ca atare, menţinând rezoluţia atacată.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul A.P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 278/1 C. proc. pen. şi arătând totodată că instanţa de fond a refuzat în mod nejustificat să-i asigure asistenţă judiciară gratuită.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimaţi nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor reclamate prin plângerea penală. Într-adevăr, din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimaţii - procurori M.M.M. şi P.A.C. în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului A.P.G., simplul fapt că aceştia au dispus soluţii defavorabile petentului nu le poate atrage de plano răspunderea penală.
Referitor la condiţiile angajării răspunderii penale a magistraţilor, trebuie menţionat că potrivit dispoziţiilor art. 278-2781 C. proc. pen., orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru soluţiile de netrimitere în judecată, existând totodată şi posibilitatea declanşării controlului judecătoresc, prin sesizarea instanţei competente să judece în fond şi ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului. Aşadar, legiuitorul a înţeles să stabilească strict cadrul şi condiţiile în care se poate interveni în modul de soluţionare a unei cauze penală, nefiind permisă imixtiunea în actul de justiţie la intervenţia subiectivă a uneia din părţile pretins defavorizate, cenzura unei rezoluţii/ordonanţe a procurorului realizându-se numai de instanţele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu în cadrul unei anchete penale. Totodată, în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii-procurori se supun numai legii, dispunând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii.
Practic, nemulţumirea uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată şi etichetarea persoanei care a pronunţat-o drept abuzivă sau coruptă, fără prezentarea nici unui element de natură să susţină indicii privind existenţa unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.
Ca atare, cum din examinarea rezoluţiilor emise de intimaţi şi criticate de petent reiese că acestea întrunesc cerinţele de legalitate, respectiv sunt riguros motivate, atât în fapt, cât şi în drept, fiecare aspect spus analizei fiind argumentat, nu poate fi reţinută în sarcina magistraţilor reclamaţi săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului sesizate, neexistând nici un element din care să rezulte că aceştia au instrumentat tendenţios şi abuziv cauzele cu a căror soluţionare au fost investiţi.
Referitor la critica vizând refuzul de a i se asigura petentului asistenţă juridică gratuită în baza Legii nr. 211/2004, CURTEA constată că potrivit art. 17 alin. (1), cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se depune la tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor unor infracţiuni, prin încheiere, în termen de 15 zile de la data depunerii. Totodată, potrivit art. 17 alin. (7), încheierea prin care s-a respins cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite este supusă reexaminării de către tribunalul în cadrul căruia funcţionează Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, la cererea victimei, în termen de 15 zile de la comunicare iar reexaminarea se soluţionează în complet format din doi judecători. Aşadar, competenţa de a soluţiona cererea de acordare a asistenţei juridice gratuite sau reexaminarea încheierii de respingere a cererii nu aparţinea instanţei penale care a soluţionat fondul prezentei cauze, astfel că şi această critică este nefondată.
Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.P.G. împotriva sentinţei penale nr. 161/PI din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3180/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3095/2009. Penal → |
|---|
