ICCJ. Decizia nr. 3096/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3096/2009
Dosar nr. 21750/63/2007
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 277 din 16 iunie 2008, Tribunalul Dolj a dispus condamnarea inculpatului R.N. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b) C. pen., iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe durata unui termen de 2 ani.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 211 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 363/2006 a Judecătoriei Calafat şi s-a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1758,51 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, luându-se act că partea vătămată G.S. nu s-a constituit parte civilă.
S-a reţinut, în fapt, că la data de 11 octombrie 2007, partea vătămată G.S. s-a întâlnit pe raza comunei Unirea, în apropierea magazinului AF B. cu inculpatul R.N., aflat în stare de ebrietate şi care purta la vedere cuţitul cu care era înarmat.
Deoarece inculpatul lăsase căruţa cu care se deplasa pe partea carosabilă, îngreunând circulaţia, partea vătămată i-a solicitat acestuia să plece acasă.
Inculpatul a refuzat şi, pe fondul acestor discuţii contradictorii, G.S. a luat o furcă din căruţa inculpatului şi l-a lovit pe acesta uşor peste picior, cu intenţia de a-l determina să plece la domiciliul său.
Apoi, partea vătămată a pus furca în căruţa inculpatului şi a vrut să plece, moment în care, inculpatul, fiind în căruţa, l-a lovit cu cuţitul pe care-l avea asupra sa. A coborât din căruţă şi a continuat să-l lovească pe G.S. cu cuţitul.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Pleniţa de martorul G.L.M., iar inculpatul a fugit de la locul faptei, fiind găsit de organele de poliţie la data de 12 octombrie 2007.
Conform raportului de constatare medico-legală emis de IML Craiova, partea vătămată a prezentat multiple plăgi la nivelul feţei posterioare a toracelui, plagă epigastrică lungă de 10 cm cu traiect oblic de sus în jos, dinspre dreapta spre stânga, penetrantă, leziuni ce au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale şi care au pus în pericol viaţa victimei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul R.N. care a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât s-a aflat în legitimă apărare. În subsidiar a solicitat reţinerea scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi, de asemenea, reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 140 din 23 iunie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că inculpatul nu se afla în stare de legitimă apărare întrucât probatoriul nu confirmă că acesta a săvârşit fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa.
Apărarea inculpatului că anterior lovirii victimei aceasta l-ar fi lovit cu o furcă în cap nu este susţinută de probe, astfel că nici scuza provocării nu poate fi reţinută în cauză.
Referitor la cuantumul pedepsei, s-a apreciat că aceasta a fost corect individualizată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.N., care a reiterat criticile formulate în apel şi, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14, a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi, în subsidiar, reţinerea stării de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând Decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate de inculpat, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Motivul principal de recurs susţinut de inculpat în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. se referă la solicitarea acestuia de achitare în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. întrucât fapta ar fi fost săvârşită în stare de legitimă apărare, în condiţiile în care partea vătămată l-ar fi lovit cu o furcă în cap.
Din probele administrate în cauză această apărare nu se confirmă ci se desprinde o altă situaţie de fapt.
Astfel, chiar prin rechizitoriu se reţine că inculpatul, aflat sub influenţa alcoolului şi purtând un cuţit la vedere, a lăsat căruţa pe partea carosabilă, îngreunând circulaţia. Partea vătămată i-a solicitat să plece acasă, inculpatul a refuzat şi atunci, pe fondul acestei discuţii, contradictorii, partea vătămată a luat o furcă din căruţa inculpatului şi l-a lovit pe aceste uşor peste picior, pentru a-l determina să plece la domiciliul său.
Afirmaţia inculpatului că a fost lovit în cap cu furca de partea vătămată nu e probată în cauză, martorii prezenţi la faţa locului M.L. şi B.M. nu relatează acest aspect, iar inculpatul nu a produs nici un act medical care să susţină existenţa acestor lovituri.
De altfel, martorii prezenţi nu au sesizat nici lovitura uşoară, aplicată de partea vătămată peste picior inculpatului, acest aspect rezultând doar din declaraţia părţii vătămate.
Pentru a se putea reţine starea de legitimă apărare, conform art. 44 C. pen., este necesară existenţa unui atac material direct, imediat şi injust, care să pună în pericol grav persoana celui atacat, iar lovirea uşoară a inculpatului cu furca peste picior, fără să lase vreo urmă, nu întruneşte aceste condiţii.
Înalta Curte apreciază că nici apărarea subsidiară a inculpatului, de reţinerea scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., nu este întemeiată având în vedere că inculpatul este cel ce a generat conflictul, lăsând căruţa pe partea carosabilă, îngreunând astfel circulaţia, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului şi purta ameninţător un cuţit la vedere, cu care a şi lovit-o pe partea vătămată.
Mai mult, lovirea părţii vătămate s-a produs după ce aceasta încerca să plece, mai întâi aplicându-i o lovitură din căruţă şi apoi, coborând şi continuând să lovească partea vătămată cu cuţitul, în zone vitale (torace), producându-i leziuni (plagă penetrantă) ce au pus acestuia viaţa în pericol.
Nici motivul de recurs ce vizează individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondat.
Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă minimă, iar reducerea acesteia ar presupune reţinerea unor circumstanţe atenuante care în cauză nu se regăsesc, de vreme ce inculpatul a comis fapta în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., făcându-se aplicarea art. 61 C. pen. privind revocarea beneficiului liberării condiţionate dintr-o pedeapsă anterioară.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce prevenţia la zi pentru inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. împotriva Deciziei penale nr. 140 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi a arestării preventive de la 12 octombrie 2007, la 2 octombrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3042/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3223/2009. Penal → |
|---|
