ICCJ. Decizia nr. 3147/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3147/2009
Dosar nr. 365/54/200.
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de petentul U.V., împotriva rezoluţiei din 24 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 917/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimata M.A.D., ca nefondată şi a menţinut rezoluţia.
A obligat petentul la 25 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 24 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 917/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.A.D., avocat în cadrul Baroului Gorj, pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen.
În motivarea soluţiei, s-a reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu au fost identificate fapte sau împrejurări de natură a contura elementele infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., sesizată de petent, pretins a fi fost săvârşită de avocata M.A.D.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul U.V. a formulat plângere susţinând că, în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocata M.A.D. deşi, existau indicii că aceasta a săvârşit infracţiunea prev. de art. 291 C. pen., solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale.
Prin rezoluţia de la 14 ianuarie 2009 dată în dosarul nr. 69/II/2/2009 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus, în baza art. 275 şi urm. C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulată de petent, apreciind că nu se impune infirmarea soluţiei dată de procuror în această cauză.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere petentul şi a solicitat anularea rezoluţiei contestate, cât şi a celei anterioare, şi pe fond trimiterea în judecată a intimatei avocat M.A.D.
Plângerea a fost considerată neîntemeiată şi respinsă ca atare, cu următoarea motivare:
Din actele şi lucrările dosarului de cercetare penală, dar şi din memoriile depuse de petent la instanţă, a rezultat că petentul a susţinut că fosta sa noră, intimata M.A.D., ar fi urmat, cursurile Universităţii Constantin Brâncuşi din Tg-Jiu, în urma unui transfer de la o altă universitate, transfer care nu ar fi respectat dispoziţiile legale în vigoare la aceea data, transfer de care s-ar fi ocupat chiar petentul.
Din actele efectuate premergător începerii urmăririi penale şi chiar din susţinerile reclamantului petent nu a rezultat că documentele folosite la realizarea transferului ar avea un conţinut care să nu corespundă realităţii ci doar, că intimatei i-ar fi fost aprobat acest transfer în mod abuziv, deoarece s-ar fi încălcat, de către persoanele care au avizat acest fapt, legislaţia ce reglementează învăţământul universitar.
În aceste condiţii Curtea a constatat că persoana care este acuzată efectiv de petent ar fi un funcţionar din cadrul Universităţii Constantin Brâncuşi, din Tg-Jiu şi nu intimata, iar posibila faptă penală care i s-ar putea imputa acestuia ar fi cea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi nu cea prev. de art. 291 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petiţionarul U.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen.
La termenul de astăzi 7 octombrie 2009, recurentul petiţionar a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, şi a solicitat în esenţă admiterea recursului, rejudecarea pe fond şi stabilirea juridică a unui adevăr evident a autorilor din Universitatea Constantin Brâncuşi.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei a menţionat următoarele:
1. „Să se constate că în cauză a fost formulată plângere în rem şi ca atare atât Parchetul, cât şi Instanţa de fond, erau obligate să stabilească adevărul şi să nu se rezume în fapt la cocoloşirea lui, indiferent cine este autorul ilegalităţilor comise pentru că nimănui nu-i este permis să obţină foloase pe seama unor acte indiferent dacă acestea se numesc diplomă de licenţă, obţinute prin comiterea de ilegalităţi şi sunt folosite de titular în breasla magistraturii.
2. Parchetul în principal, procurorul de caz C.M., dar şi instanţa de fond, s-a rezumat să preia şi să susţină fără nicio cercetare afirmaţiile de inducere în eroare ale facultăţii de drept şi ale Universităţii „C. Brâncuşi", vădite de acoperire a adevăraţilor autori ai faptelor infracţionale precum şi de către autoarea folosirii uzului de fals.
3. Factorii semnatari, prin adresele transmise, preluate cu nonşalanţă în redactarea rezoluţiei şi respectiv în hotărâre, în mod vădit nu au transmis şi nici făcut referire la documentele doveditoare ale încălcării flagrante a prevederilor imperative din HG nr. 442 din 30 iulie 1998, cu privire la transferul de la o facultate privată la Universitatea cu caracter de stat şi au transmis şi menţiuni cu privire la Nomenclatorul arhivistic, voit mincinoase.
4. În scopul ascunderii faptelor ilegale de abuz de funcţie şi a autorilor în cauză, atât Facultatea cât şi Universitatea au prezentat, cum că în temeiul Nomenclatorului arhivistic cele enumerate la pct. 6, 16, 17, 19, documentele nu mai sunt în arhiva universitară.
Realitatea e următoarea: la secretariatul Universităţii (rectorului): pct. 9, Registrul cu cererea de admitere ce are termen 15 ani; procesele verbale, documentele asupra desfăşurării concursului de admitere, are termen permanent; la secretariatul facultăţii: la pct. 6 este Registrul Matricol ce are caracter permanent, în xerox prezentat ca anexă la recurs, fiind dovada indubitabilă la poziţia unu a nesusţinerii examenului de admitere.
5. Onorată înaltă Curte, extrasul cu prevederile HG nr. 442/1998 - art. 8(1) al. A b, c şi (2) - anexat -, cu privire la transferul de la o facultate privată la o facultate de stat, sunt imperative, şi pentru realizarea căruia trebuiau îndeplinite cele două etape:
- de participare la sesiunea de admitere la zi - oficială - a facultăţii, şi că sesiunea s-a ţinut;
- a doua, de înmatriculare într-un an de studiu, în baza examenului de admitere în anul I cf. art. 8, lit. J) şi a actelor de la dosar.
Ori, factorii de răspundere din forul de învăţământ de stat, prin eludarea legii, prin abuz de funcţie au trecut direct la înmatricularea în anul II de studiu, fapt rezultat indubitabil din Registrul Matricol.
Şi ca fapta ilegală săvârşită prin abuz de funcţie să fie completă şi concludentă, s-a aprobat de aceleaşi persoane cu răspundere, trecerea în acelaşi an de la învăţământul IDD la cursurile de zi şi respectiv licenţa la zi.
5. Pe cale de consecinţă, fată de situaţia redată, de transferare de la facultate privată la facultate de stat, prin eludarea prevederilor imperative ale HG. nr. 442/1998, faţă infracţiunile comise, rezultatul obţinut - diploma de licenţă - devine lovită de nulitate şi nu poate fi o persoană prescriptivă, întrucât acţiunea în constatare a nulităţii este imprescriptibilă."
Examinând recursul declarat de petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu au fost identificate fapte sau împrejurări de natură a contura elementele infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., sesizată de petiţionar, pretins a fi fost săvârşită de avocata M.A.D.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata avocat M.A.D. ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.
Cu privire la nepronunţarea asupra tuturor faptelor reclamate de petiţionar şi a probelor dosarului, Înalta Curtea apreciază că această susţinere este, de asemenea, neîntemeiată, în condiţiile în care prima instanţă a soluţionat cauza cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., atât plângerea petiţionarului, cât şi actele premergătoare efectuate, precum şi înscrisurile noi depuse la dosar, conformându-se, aşadar, sub aspect probator, limitelor stabilite de art. 2781 C. proc. pen.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petiţionarului împotriva rezoluţiei din 24 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 917/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul U.V. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul U.V., împotriva sentinţei penale nr. 71 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3143/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3157/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
