ICCJ. Decizia nr. 3158/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3158/2009

Dosar nr. 922/57/200.

Şedinţa publică din 7 octombrie 2009

Asupra recursului de fată;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă nr. 6/2009 din 02 octombrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 922/57/2009, a în baza art. 160² alin. (1) C. proc. pen. a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O., aflat în prezent în Penitenciarul Aiud.

A dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului S.O. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21 din 22 iulie 2009 emis de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 876/57/2009, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art. 160² alin. (3) şi art. 160² alin. (3/1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia oraşului Sebeş, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura.

d) să nu deţină, să nu folosească sau să nu poate nicio categorie de arme.

e) să nu se apropie sau să nu comunice direct sau indirect cu inculpatul D.D.V. şi cu martorii din cauză.

În baza art. 160 alin. (3/2) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor sau măsurilor ce îi revin se va lua măsura revocării liberării provizorii sub control judiciar.

În baza art. 145¹ raportat la art. 145 alin. (2/1) C. proc. pen. măsura se va comunică inculpatului, Poliţiei oraşului Sebeş, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond, a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub dosar nr. 922/57/2009 inculpatul S.O. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21 din 22 iulie 2009 emis de Curtea de Apel Alba Iulia.

În motivarea cererii, s-a arătat că inculpatul, dată fiind conduita avută pe parcursul cercetării penale şi a celei judecătoreşti până la această dată, raportat la circumstanţele personale şi reale, îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 160/2 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., pe considerentul de politică penală şi al respectării drepturilor consfinţite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 5 paragraf 3), starea de libertate în care este cercetată o persoană fiind starea de normalitate şi numai pentru situaţii de excepţie se dispune cercetarea în stare de detenţie a acestuia, astfel că acesta prezintă garanţia respectării condiţiilor pe care leva stabili instanţa pe intervalul acestei proceduri judiciare.

Sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta judecarea inculpatului în stare de libertate, s-a arătat că deşi faptele de corupţie au un impact negativ ridicat în rândul opiniei publice, numai acest aspect nu justifică menţinerea privării de libertate a inculpatului pe toată durata procesului penal, până la finalizarea acestuia în condiţiile în care privarea de libertate prin noţiune este o măsură de excepţie, regula fiind judecarea în stare de libertate.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 160² alin. (8) C. proc. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că cererea inculpatului este admisibilă, prin prisma dispoziţiilor art. 160 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă este închisoarea sub 18 ani, în privinţa temeiniciei cererii, Curtea a constatat că în cauză nu s-au conturat date din care să rezulte că inculpatul ar săvârşi alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Inculpatul fiind acuzat că la data de 11 mai 2009 a intermediat pretinderea şi primirea de către inculpatul D.D.V., ofiţer de poliţie şi naşul de cununie al acestuia, a sumei de 5500 lei în vederea cumpărării influenţei funcţionarilor medici din cadrul Serviciului de Medicină Legală Alba pentru a obţine un rezultat favorabil al recoltărilor alcoolemiei denunţătorului T.P., de natură a nu atrage răspunderea penală a acestuia, cât şi pe lângă magistraţii procurori învestiţi cu soluţionarea cauzei.

Prin autoritatea sa inculpatul D.D.V.- naşul inculpatului S.O.1-a atras în sfera infracţionalităţii, determinându-l să se întâlnească în mai multe rânduri, să poarte convorbiri telefonice în numele sau fără a beneficia de vreun avantaj material. La îndemnul naşului său inculpatul S.O. a pretins şi primit suma de 5500 lei, pe care a predat-o inculpatului D.D.V., care în acelaşi mod 1-a determinat să restituie suma denunţătorului la data producerii flagrantului, de fiecare dată motivându-şi cererea ca este ocupat cu problemele de serviciu.

Inculpatul, a înţeles consecinţele negative ale faptei săvârşite, a recunoscut la urmărirea penală şi în faţa instanţei de judecată fapta comisă, a contribuit efectiv la aflarea adevărului prin oferirea amănunţită de elemente şi detalii privind întreaga activitate a inculpatului D.D.V., facilitând tragerea la răspundere penală a acestuia.

Prin atitudinea sa sinceră şi cooperanta şi recunoaşterea săvârşirii faptei comise, se dovedeşte că în cauză nu poate fi reţinută împrejurarea că în ipoteza punerii în libertate provizorie sub control judiciar ar zădărnicii aflarea adevărului sau ar influenţa unii martori. De altfel, legea nu prevede că măsura arestării preventive a unei persoane să fie prelungită sau menţinută obligatoriu odată ce a fost luată, existând posibilitatea revocării sau înlocuirii cu altă măsură preventivă mai puţin severă.

Prin atitudinea sa sinceră, a faptului că inculpatul nu posedă antecedente penale, a celor reţinute mai sus, duc la concluzia că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 160 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. aşa încât nu se mai justifică menţinerea privării de libertate pe toată perioada derulării procesului penal.

Neexistând aşadar pericolul influenţării în mod negativ a procedurilor judiciare prin punerea în libertate a inculpatului şi nici un motiv acceptabil pentru refuzul liberării sale provizorii, în condiţiile în care inculpatul prezintă garanţiile personale necesare îndeplinirii obligaţiilor stabilite, Curtea în baza art. 160/8 a alin. (2) C. proc. pen. a admis ca întemeiată cererea dedusa judecăţii şi a dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21 din 22 iulie 2009, cu obligarea acestuia să respecte obligaţiile prevăzute de art. 160 alin. (3)² C. proc. pen.

Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, criticând-o pentru netemeinicie, cu următoarele argumente:

Urmărirea penala efectuată în cauză a relevat probe certe de vinovăţie in susţinerea acuzaţiilor aduse inculpatului S.O. şi au conturat intr-o maniera lipsita de echivoc modalitatea concreta de săvârşire a infracţiunii reţinute în sarcina acestuia.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului penal de fond înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia sub numărul 922/57/2009 a rezultat o atitudine parţial sincera a inculpatului, oscilanta, acesta recunoscând doar în parte săvârşirea faptei pentru care a fost trimis in judecata în stare de arest preventiv.

Legat de condiţia ca lăsarea in libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publica [art. 148 lit. f) C. proc. pen.], s-a apreciat că acesta, în cazul de fata, rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al faptei reţinute în sarcina inculpatului, de reacţia publica la comiterea unor astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacţii corespunzătoare fata de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci şi date referitoare la fapta, nu de puţine ori aceasta fiind de natura a crea în opinia publica un sentiment de insecuritate. Cu toate că în cazul inculpatului S.O. sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 160²C. proc. pen. şi nu sunt incidente situaţiile care să se încadreze în aliniatul 2 al dispoziţiilor art. 160 C. proc. pen., la luarea măsurii liberării provizorii sub control judiciar s-a opinat că nu trebuie să se facă abstracţie de scopul masurilor preventive şi de temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţa de acesta, şi anume cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Instanţele de fond şi control judiciar au analizat periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive, ultima la 22 septembrie 2009, menţinându-se starea de arest a ambilor inculpaţi, apreciindu-se ca pericolul concret pentru ordinea publica este încă de actualitate.

Nu se poate minimaliza rolul şi contribuţia pe care inculpatul S. le-a avut la săvârşirea infracţiunii, aprecierea instanţei, făcuta în acest moment procesual (cercetarea judecătoreasca fiind abia începută), în sensul ca ar fi fost atras in sfera infracţionalităţii de naşul sau, ofiţerul de politie judiciara D.D.V. fiind, nerezonabilă si contrazisa de probele existente la dosar: inculpatul S. a fost de acord să intre în acest mecanism infracţional, a avut reprezentarea faptelor sale, a profitat din plin de aceasta relaţie, si-a arogat funcţii şi a lăsat impresia deţinerii unor informaţii de natura a-i crea în rândul persoanelor interesate statutul unei persoane "cu relaţii", care, contra unor avantaje, poate rezolva probleme celor intraţi in conflict cu legea penala.

În aceste împrejurări s-a apreciat că starea de pericol pentru ordinea publica subzista şi rezida din puternica rezonanta a unor fapte grave la nivelul întregii ordini sociale, în contextul în care România este o ţara a "relaţiilor" iar acuzaţiile de corupţie sunt tot mai frecvente şi se aşteaptă o reacţie prompta a autorităţilor în fiecare caz in parte.

În considerarea celor arătate, în aplicarea prevederilor art. 385¹³ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să admită prezentul recurs, să caseze încheierea Curţii de Apel Alba Iulia şi rejudecând să respingă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, Înalta Curte cu majoritate de voturi, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 160/1 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.

Acelaşi drept este prevăzut de art. 23 alin. (10) din Constituţia României.

Înalta Curte, constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O. îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, atât condiţia pozitivă prevăzută de art. 160/2 alin. (1) C. pen., infracţiunea de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 26 rap. la 257 C. pen., rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, fiind o infracţiune intenţionată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani cât şi cerinţele negative prevăzute de art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit textului de lege menţionat „liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte"

Examinând piesele dosarului de urmărire penală, Înalta Curte constată că nu există niciun fel de date care să justifice temerea că inculpatul ar săvârşi alte infracţiuni dacă s-ar afla în libertate.

Acesta are vârsta de 31 de ani, posedă studii medii, nu are antecedente penale, este căsătorit având în întreţinere un copil minor, iar pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele de urmărire penală (fila 13 rechizitoriu), iar în ipoteza în care ar survenit o modificare a acestor temeiuri sau dacă acestea ar înceta sunt incidente alte instituţii procesuale (înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă sau revocarea măsurii arestării preventive).

Aşa cum a statuat şi instanţa supremă, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menţinerea temeiurilor arestării preventive (a se vedea Decizia penală nr. 316/R din 19 ianuarie 2007 a I.C.C.J).

Sub acest aspect este de observat faptul că dispoziţiile legale care reglementează instituţia liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind nicio referire explicită la un astfel de impediment care să facă inaplicabilă această instituţie.

In absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte consideră că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.

În ceea ce priveşte natura si pericolul social al faptei, este adevărat că infracţiunea de care este acuzat inculpatul - în măsura în care se va dovedi că există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de acesta - este gravă, dar natura şi gravitatea faptei nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii.

A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv şi menţinută în această stare până la soluţionarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii.

De asemenea, Înalta Curtea apreciază poziţia procesuală a inculpatului care recunoaşte şi regretă faptul că, în dimineaţa zilei de 11 mai 2009, în urma apelului telefonic de la numitul N. care i-a solicitat să se întâlnească, astfel încât întâlnirea dintre acesta şi denunţătorul T.P. a avut loc în centrul municipiului Sebeş, în zona Judecătoriei lângă un chioşc, unde inculpatul S.O. le-a spus celor două persoane că inculpatul D.D.V. i-a spus că urmează să-i ducă de la ei suma de 1000-1300 Euro, iar faţă de faptul că denunţătorul nu avea la acel moment întreaga sumă, sau reîntâlnit după recontactarea telefonică a inculpatului S.O., moment în care, acesta a primit un plic sigilat de culoare albă ce conţinea suma împrumutată de la martorul A.N., în scopul remiterii mai departe de către acesta inculpatului D.D.V.

Aşadar, în opinia majoritară a Înaltei Curţi, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorii sub control judiciar trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului. în acest sens s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza Neumeister c. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).

In speţă, cu privire la persoana inculpatului S.O., Înalta Curte, cu majoritate de voturi reţine că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil, este absolvent de studii medii, o a avut o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele de urmărire penală (fila 13 rechizitoriu) are o familie închegată, şi un copil minor în întreţinere.

In concluzie, Înalta Curte, cu majoritate de voturi, constată nu numai îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie dar apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei şi la persoana inculpatului, aceasta este şi întemeiată scopul măsurii arestării preventive (asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) putând fi realizat şi prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu restrângerea unor drepturi şi libertăţi prin instituirea unor obligaţii stricte în sarcina acestuia şi atragerea atenţiei că în caz de încălcare cu rea-credinţă a acestor obligaţii va fi din nou arestat.

Aşa fiind, Înalta Curtea cu majoritate de voturi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, împotriva încheierii de şedinţă nr. 6/2009 din 02 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 922/57/2009, privind pe intimatul inculpat S.O.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Cu majoritate de voturi :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie -Serviciul Teritorial Alba Iulia, împotriva încheierii de şedinţă nr. 6/2009 din 02 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 922/57/2009, privind pe intimatul inculpat S.O.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 octombrie 2009.

OPINIA SEPARATĂ,

Opiniez pentru admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, casarea încheierii recurate şi respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O.

Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.

În alin. (2) al aceluiaşi text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.

Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.

Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160² C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.

Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.

Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 160² alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".

Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

Astfel, în art. 160² C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii. situaţii. împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.

Îndeplinirea celor trei condiţii nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea si nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.

Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.

Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din CEDO, apreciez că, în acest moment, controlul judiciar instituit inculpatului S.O. de către judecătorul fondului este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Rezultă din probele administrate că, prin rechizitoriul din data de 24 iulie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Alba s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor D.D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în calitatea sa de ofiţer de poliţie la IPJ Alba - Serviciul Poliţiei Rutiere, în data de 10 mai 2009 a primit de la denunţătorul T.P. suma de 300 lei şi doi miei, pretinzând, totodată, suma de 1300 Euro pe care a primit-o la data de 11 mai 2009, prin intermediul inculpatului S.O., în scopul de a interveni pe lângă magistraţii procurori investiţi cu soluţionarea dosarului nr. 993/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş.

Inculpatul urma să exercite influenţe şi asupra medicilor din cadrul Laboratorului de Medicină Legală Alba pentru a obţine un rezultat al alcoolemiei favorabil denunţătorului T.P., de natură a permite exonerarea acestuia de răspunderea penală.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.O., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen., rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 11 mai 2009 a pretins şi primit, pentru inculpatul D.D., suma de 55.000 lei, contravaloarea a 1300 Euro, de la denunţătorul T.P. Acelaşi inculpat, la data de 9 iulie 2009 a restituit denunţătorului această sumă, tot în numele inculpatului D.D., cunoscând că acesta urma să intervină atât pe lângă magistraţii procurori investiţi cu soluţionarea dosarului nr. 993/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş dar şi pe lângă medicii din cadrul Laboratorului de Medicină Legală Alba pentru a obţine un rezultat al analizei toxicologice favorabilă denunţătorului T.P.

Rezultă, de asemenea, din probele administrate că inculpatul S.O. cunoştea în ce scop sunt primiţi banii de la denunţător, s-a întâlnit cu acesta, (inculpatul D.D. fiind şi naşul său) a primit suma de 55.000 lei pe care a remis-o coinculpatului D.D.

Relevant sub aspectul analizat, este atitudinea inculpatului S.O., după comiterea infracţiunii, în sensul că acesta a ţinut în continuare legătura cu denunţătorul spunându-i să aibă răbdare, întrucât magistraţii procurori se află în concediu şi că cercetările sunt de durată.

Starea de arest a inculpatului S.O. a fost prelungită şi menţinută de instanţa de fond, succesiv, ultima încheiere fiind pronunţată de Curtea de Apel Alba la data de 22 septembrie 2009, acordându-se termen de judecată la data de 13 octombrie 2009.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.D., precum şi cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul S.O.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă nr. 6/2009 din data de 2 octombrie 2009, deşi nu au apărut elemente noi, instanţa a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O.

Raportându-ne la gravitatea infracţiunii săvârşite, la împrejurarea că cercetarea judecătorească este la început -impunându-se audierea martorilor şi administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, la relaţiile de rudenie existente între inculpatul S.O. şi inculpatul D.O., dar şi la atitudinea sa parţial sinceră în cursul procedurilor, apreciez că există „date", în accepţiunea dispoziţiilor art. 160² alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

În aceste condiţii, apreciez că detenţie provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului - nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (inculpatul fiind arestat la data de 14 iulie 2009), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.

În consecinţă, apreciez că, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ lit. d) C. proc. pen. se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA – Serviciul Teritorial Alba, împotriva încheierii de şedinţă nr. 6/2009 din 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare respingerea, ca nefondată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.O.

← ICCJ. Decizia nr. 3157/2009. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 3167/2009. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3158/2009. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3158/2009. Penal