ICCJ. Decizia nr. 3154/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3154/2009
Dosar nr. 5660/1/200.
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2333 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7707/105/2007, s-a decis respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, de părţile responsabile civilmente SC C.C. SRL şi SC L.S.P. SRL prin lichidator judiciar I.L. şi de inculpatul T.M.S., împotriva deciziei penale nr. 32 din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Sa dedus din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 octombrie 2007 la 19 iunie 2009.
A fost obligat recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Au fost obligate recurentele părţi responsabile civilmente la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut în esenţă cu privire la recursul declarat de către intimatul inculpat T.M.S. că pedeapsa aplicată este corespunzătoare faptelor multiple de înşelăciune, fals, uz de fals comise în mod continuat de către inculpat, în stare de recidivă.
împotriva acestei decizii, la data de 30 iunie 2009, condamnatul T.M.S., a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. e2) C. proc. pen.
În motivarea contestaţiei, acesta a arătat că deşi a depus la dosarul instanţei de recurs, înscrisuri care atestau că beneficiază de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecţia martorilor, respectiv un înscris emis de Direcţia Naţională Anticoruptie, acesta nu a fost luat în considerare de instanţa de recurs, considerând că acest fapt contravine legilor speciale.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (11).
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul invocat este dintre cele prevăzute în art. 386 lit. e), C. proc. pen., însă în sprijinul contestaţiei nu s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar, astfel încât contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.M.S. şi îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat T.M.S., împotriva deciziei penale nr. 2333 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 7707/105/2007.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3151/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3461/2009. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
