ICCJ. Decizia nr. 360/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 360/2009
Dosar nr. 838/1/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 423/59/2008 din 9 mai 2008, petentul V.D.T. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 12/P/2008 din 10 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii procurori C.V.B. şi L.G., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În şedinţa publică din 26 iunie 2008, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. şi a solicitat instanţei să sesizeze Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra excepţiei invocate.
Prin încheierea din aceeaşi zi, instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu motivarea că potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanţa soluţionând plângerea pe baza probelor existente la dosar are posibilitatea să admită plângerea, să desfiinţeze rezoluţia sau ordonanţa, să trimită cauza la procuror, iar judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă. A fixat termen pentru soluţionarea plângerii la 23 iulie 2008.
Împotriva încheierii din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 21, pct. 3 şi pct. 19 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 2475 din 25 iulie 2008 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recursul a fost admis, prioritar fiind cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Curtea a motivat că instanţa de fond în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., de către petent, nu a analizat cererea de sesizare în raport de dispoziţiile imperative ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Mai mult, în motivarea încheierii s-a referit la dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., deşi din conţinutul textului reprodus rezultă că a avut în vedere dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. şi nu a argumentat în niciun fel respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, limitându-se la redarea dispoziţiilor legale referitoare la soluţiile care pot fi pronunţate de către instanţă în procedura reglementată în art. 2781 C. proc. pen.
Încheierea a fost casată în parte şi s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timişoara în vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
La termenul din 20 august 2008, petentul a formulat cerere de recuzare a magistratului judecător I.D., invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
După ce a formulat o a doua cerere de recuzare, prin încheierea din 27 noiembrie 2008, cererea a fost respinsă cu motivarea că „motivele invocate de petent nu se încadrează în dispoziţiile art. 47 şi următoarele C. proc. pen.".
Pentru termenul din 11 decembrie 2008, petentul a formulat şi depus două cereri.
În prima cerere a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. pen., raportate la art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. A cerut sesizarea Curţii Constituţionale care să pronunţe o decizie prin care să se stabilească că este neconstituţional înţelesul acestor dispoziţii, în accepţiunea jurisprudenţei conform căreia partea vătămată nu poate face plângere penală împotriva procurorului pentru rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată, deoarece ar exercita o cale de atac neprevăzută de lege. O astfel de interpretare ar însemna, susţine petentul, a încălca dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea" .. şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, conform cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".
Prin cea de-a doua cerere, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., potrivit cărora:
„1. Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
2. De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză."
A solicitat ca, sesizată fiind Curtea Constituţională să pronunţe o decizie prin care să declare neconstituţionale dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în măsura în care prin termenul de soluţionare „a unei cauze" se înţelege numai soluţionarea pe fond a cauzei, excluzându-se desfiinţarea prin recurs cu trimitere a încheierilor de nesesizare a Curţii Constituţionale, atunci când în faţa instanţei de judecată este invocată o excepţie de neconstituţionalitate, fiind o interpretare a termenului de soluţionare a cauzei, contrară Constituţiei.
A susţinut că din argumentarea, privind refuzul de a se abţine făcută de magistratul judecător „având în vedere obiectul cauzei şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu înţelege să se abţină", se deduce că în cazul în care încheierea recurată nu vizează soluţionarea pe fond a pricinii, nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 C. proc. pen., privind incompatibilitatea judecătorului care s-a pronunţat anterior.
Prin înţelesul de soluţionare a cauzei, se înţelege numai soluţionarea pe fond, atunci când, prin respectiva hotărâre casată în recurs cu trimitere, nu a fost soluţionată cauza pe fond ci o cerere de sesizare a instanţei constituţionale, consideră petentul că acest înţeles este în contradicţie şi încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi art. 6 din C.A.D.O.L.F.
Aşa fiind, prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2009, prima instanţă, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (7), art. 222 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) C. proc. pen.
Referitor la dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., s-a motivat că petentul a invocat neconstituţionalitatea acestor dispoziţii, însă în motivarea cererii se referă la probele administrate de procuror prin nerespectarea dispoziţiilor art. 856 C. proc. pen., audierea unor martori în mod preferenţial precum şi că ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a intimatului P.D. a fost adoptată nelegal, toate aceste fiind chestiuni ce privesc fondul cauzei.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. pen., s-a motivat că din modul în care este formulată şi argumentată cu referire la practica judiciară, instanţa a apreciat că în realitate nu se invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. pen., ci se solicita Curţii Constituţionale să pronunţe o decizie interpretativă, prin care să se stabilească că este neconstituţional înţelesul acestor dispoziţii în accepţiunea jurisprudenţei, conform cărora partea vătămată nu poate face plângerea împotriva procurorului pentru rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată deoarece ar exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
În fine, cu referire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa a reţinut şi motivat următoarele:
Prin scriptul existent la dosar instanţă, petentul a mai invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., însă în dezvoltarea motivelor, acesta nu se referă la neconstituţionalitatea prevederilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., ci dezvoltă motive pentru care apreciază că judecătorul I.D. este incompatibil a soluţiona cauza, întrucât încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aşadar, din motivele expuse nerezultând în ce constă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., respectiva excepţie nu întruneşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1994 pentru a fi sesizată Curtea Constituţională. Prin cererea datată 12 august 2008, pentru aceste considerente, petentul l-a recuzat pe judecătorul I.D., cererea de recuzare fiind respinsă prin încheierea penală din 22 august 2008, iar cea de-a doua cerere formulată de petent pentru aceleaşi motive a fost soluţionată prin încheierea penală de şedinţă din 27 noiembrie 2008.
Împotriva încheierii a declarat recurs, în termen legal, petentul V.D.T., care a criticat-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. şi art. 3859 pct. 19 C. proc. pen.
A susţinut în esenţă că:
I-II – Din moment ce prin Decizia nr. 2475 din 25 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul, iar în considerente se motivează că prioritar este cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., înseamnă că au fost admise şi celelalte motive de recurs şi deci şi cel privind incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat încheierea casată de a judeca plângerea în continuare după casare;
III – Incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., este atrasă de contradicţia dintre motivarea hotărârii şi dispozitivul acesteia.
Petentul susţine că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. Instanţa face referire în considerente la alin. (2) din art. 47 C. proc. pen., însă în dispozitiv se menţionează „respinge excepţia de neconstituţionalitate" numai a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) C. proc. pen., omiţând să se pronunţe şi asupra dispoziţiilor alin. (2) a căror neconstituţionalitate a invocat-o;
– Instanţa nu a motivat care din cele trei ipoteze ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 constituie temeiul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate şi nici nu face vreo referire în cuprinsul încheierii la alin. (1), (2) sau (3) ale art. 29;
– Petentul critică greşita motivare privind respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
A arătat că nu numai că s-a referit la dispoziţiile neconstituţionale ale art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., dar prin memoriul scris a susţinut şi motivat că dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., încalcă art. 53 din Constituţie, este restrâns dreptul la apărare în această fază procesuală deoarece este inadmisibilă proba cu martori precum şi expertiza grafologică, sens în care a invocat şi Decizia C.E.D.O. – G. contra României din 30 noiembrie 2006.
- În ce priveşte motivarea care a stat la baza respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., consideră că instanţa a motivat greşit că „însă în dezvoltarea motivelor acesta nu se referă la neconstituţionalitatea prevederilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., ci dezvoltă motivul pentru care apreciază că judecătorul I.D. este necompetent", aserţiune total nefondată deoarece şi în memoriul privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a motivat că prin acele dispoziţii sunt încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi ale art. 6 şi 13 din C.E.D.O.
În fine, pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 19 susţine că judecătorul de fond a comis un exces de putere, trecând în domeniul unei alte puteri constituite în stat, respectiv a autorităţii Curţii Constituţionale a României, deoarece prin încheierea recurată „a respins excepţia de neconstituţionalitate" a dispoziţiilor art. 2781 alin. (7), art. 222 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) C. proc. pen.
Având în vedere că numai judecătorii instanţei constituţionale pot soluţiona pe fond o excepţie de neconstituţionalitate şi nicidecum o instanţă judecătorească, hotărârea pronunţată în cauză este nelegală.
Verificând încheierea prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru cele ce urmează:
Într-adevăr, prin încheierea supusă recursului, instanţa a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (7), art. 222 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) C. proc. pen., din această formulare putându-se interpreta că a încălcat dispoziţiile art. 3859 pct. 19 C. proc. pen.
Constatând că nu sunt îndeplinite dispoziţiile imperative ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul trebuia să respingă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionale.
Motivarea din cuprinsul încheierii privind inadmisibilitatea sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 2781 pct. 7 şi art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., este deficitară iar soluţia netemeinică.
Înalta Curte, examinând condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţiile invocate, în raport de prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., din Legea nr. 47/1992 apreciază ca fiind admisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) şi art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. pen.
Cât priveşte sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., din Legea nr. 47/1992, excepţia având legătură cu soluţionarea cauzei, iar textele de lege în discuţie nu au fost constatate neconstituţionale printr-o decizie a Curţii Constituţionale.
Opinia instanţei este în sensul că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Potrivit art. 2781 pct. 7 C. proc. pen., judecătorul, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Din dispoziţiile citate rezultă că în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen., plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se administrează probe cu excepţia înscrisurilor noi prezentate.
Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Referirea la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., în raport de dispoziţiile art. 53 din Constituţie şi invocarea în cerere a cauzei G. contra României este nefondată.
Este de observat în primul rând că, cauza G. contra României soluţionată de C.E.D.O. prin Hotărârea din 30 noiembrie 2006 a avut la bază o cerere de sesizare a Curţii din anul 2000.
La acea dată în legea de procedură nu era prevăzută posibilitatea atacării unor rezoluţii sau ordonanţe ale procurorului de netrimitere în judecată, cu plângere adresată instanţei.
Între timp şi ca urmare a Deciziei nr. 486/1997 a Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., în măsura în care nu prevăd posibilitatea plângerii împotriva soluţiei procurorului în faţa unui tribunal legal constituit, legiuitorul român a introdus în Codul de procedură penală instituţia „plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată" (art. 2781 C. proc. pen.).
Este o instituţie introdusă prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003 şi nu numai că nu restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de art. 53 din Constituţie, dar oferă posibilitatea unei plângeri adresată unei instanţe imparţiale.
Excepţia de neconstituţionalitate a art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., îndeplineşte şi ea condiţiile de admisibilitate prezentate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia având legătură cu soluţionarea cauzei, iar textele de lege în discuţie nu au fost constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.
Cum rezultă din cele ce preced, petentul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, art. 13 din C.E.D.O.
Opinia instanţei este că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Este dreptul constituţional al oricărei persoane să se poată adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime şi să aibă parte de un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil.
Obiectivitatea şi imparţialitatea trebuie să stea la baza activităţii desfăşurate de cei care funcţionează în cadrul procesului penal într-unul din organele judiciare implicate în acest proces.
Incompatibilitatea este instituţia care permite înlăturarea persoanelor care făcând parte din aceste organe pot fi suspectate datorită unor împrejurări personale de natură a pune la îndoială obiectivitatea lor în soluţionarea unei anumite cauze.
Art. 47 C. proc. pen., prevede cazurile de incompatibilitate a judecătorului care s-a pronunţat anterior.
Astfel, judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.
Faptul că judecătorul a respins în cursul judecăţii o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale nu echivalează cu o antepronunţare.
În speţă, după ce judecătorul a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi ca urmare a casării cu trimitere pentru a se pronunţa asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale urmând să o analizeze sub aspectul îndeplinirii dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 a respins din nou cererea cu motivarea că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29, nu echivalează nici cu soluţionarea cauzei şi nici cu o antepronunţare.
Astfel, legiuitorul i-a dat posibilitatea petentului să atace încheierea prin care i s-a respins din nou cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu recursul, constatând că sunt îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, îl va admite şi va sesiza Curtea Constituţională.
După soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiilor ridicate de petent, urmează ca judecata plângerii să fie continuată în faţa Curţii de Apel Timişoara.
În fine, cât priveşte neconstituţionalitatea art. 222 alin. (1) C. proc. pen., în măsura în care s-ar admite că partea vătămată nu poate face plângere penală împotriva procurorului pentru soluţiile ce le adoptă, opinia instanţei este că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.
Potrivit art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, nimeni nu este mai presus de lege.
Rezultă din cele de mai sus că nicio dispoziţie legală nu împiedică o persoană care se consideră vătămată urmare săvârşirii unei infracţiuni de către un procuror cu ocazia adoptării unei soluţii să se adreseze cu plângere penală organelor competente.
Motivările din ordonanţa din 10 aprilie 2008 dată în dosarul nr. 12/P/2008 care face obiectul plângerii în cauza de faţă, cu referiri la jurisprudenţă, nu pot fi obligatorii pentru instanţă, iar pe de altă parte practica judiciară este unanimă în această materie, pe rolul instanţelor aflându-se mii de cauze având obiect plângeri formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată a unor procurori sau judecători împotriva cărora s-au făcut plângeri penale pentru soluţiile pronunţate în plângerile cu care la rândul lor au fost învestiţi.
Faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze încheierea şi să rejudece cauza.
Rejudecând, urmează să admită cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 222 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Potrivit art. 303 alin. (6) C. proc. pen., va dispune suspendarea judecăţii până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul V.D.T. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 423/59/2008.
Casează încheierea şi rejudecând,
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., art. 2781 alin. (7) şi art. 222 alin. (1) C. proc. pen.
Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3549/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3628/2009. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
