ICCJ. Decizia nr. 3549/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3549/2009
Dosar nr. 5910/1/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008
Asupra cauzei penale de faţă:
La data de 10 iulie 2008 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii C.M. şi S.E. împotriva Deciziei nr. 2423 din 9 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În motivarea contestaţiei în anulare se arată de către contestatorul C.M. că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauzei de încetare a procesului penal dintre cele prev. de art. 10 lit. f) – i) C. proc. pen. şi anume cea prev. de art. 10 lit. f) C. proc. pen., referitoare la condiţiile prevăzute de lege, necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Astfel, instanţa l-a condamnat pe inculpatul C.M. şi pentru o infracţiune pentru care nu fusese legal sesizată, respectiv infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., prin rechizitoriul dispunându-se neînceperea urmăririi penale cu privire la aceasta.
Într-adevăr, instanţa s-a pronunţat pe disp. art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnându-l pe inculpat la 6 luni închisoare, dar şi asupra infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. pentru care nu fusese sesizată.
Contestatorul învederează că deşi acest aspect a constituit unul dintre motivele de recurs, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestuia, fiind incidente disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen.
Al doilea motiv invocat în susţinerea contestaţiei în anulare este cel prev. de disp. art. 386 lit. e) C. proc. pen., întrucât atât instanţa de apel, cât şi instanţa de recurs nu au procedat la ascultarea contestatorului în conformitate cu disp. art. 38514 alin. (1)1 C. proc. pen.
Contestatorul, prin apărător, arată că aceste dispoziţii legale trebuie interpretate în sensul audierii inculpatului chiar dacă prinhotărârea pronunţată acesta a fost achitat numai pentru o parte dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Prin neascultarea sa de către instanţă, contestatorul a fost privat de un proces echitabil şi de dreptul de a se apăra.
În motivarea contestaţiei în anulare au mai fost invocate alte două aspecte, referitoare la participarea la deliberare şi la pronunţarea hotărârii instanţei de recurs a unuia dintre membrii completului de judecată şi incompatibilitatea a doi dintre judecători.
În fapt arată contestatorul, Decizia nr. 2423 din 9 iulie 2008 a fost pronunţată cu încălcarea disp. art. 307 şi art. 309 C. proc. pen. în sensul că la deliberare unul din membrii completului de judecată nu se afla prezent, fiind internat în spital.
Pe de altă parte, doi dintre membrii completului de judecată erau incompatibili, întrucât au pronunţat Decizia în Dosarul nr. 345/P/2000 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind pe inculpatul N.I., dosar în care s-a dispus disjungerea şi cercetarea separată a contestatorului pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.
Contestatorul S.E., prin apărător, a arătat că motivele pe care îşi întemeiază contestaţia n anulare sunt aceleaşi cu cele formulate de C.M.
Prin încheierea din 7 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu contestaţiile în anulare, a respins cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de contestatorul C.M. şi a fixat termen pentru judecarea contestaţiilor în anulare la data de 4 noiembrie 2008.
Examinând contestaţiile în anulare, Înalta Curte reţine că acesteasunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Prin Decizia nr. 2423 din 9 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală împotriva Deciziei penale nr. 106 din 29 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a casat în parte această decizie, precum şi sentinţa nr. 859 din 14 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului T.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 26 rap. la art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., constatând că a intervenit decesul acestuia.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare aplicată inculpatului C.M. şi s-au repus pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26,rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (pct. 1 Rechizitoriu);
- 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26,rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (pct. 2 Rechizitoriu);
- 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26,rap. la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (pct. 3 Rechizitoriu);
- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. şi sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 290 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 şi a art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului C.M., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea,de 12 ani închisoare, sporită cu 1 an, astfel că în final va executa pedeapsa de 13 ani închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
S-au respins, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii S.E. şi C.M. împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 29 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
1. Potrivit art. 386 lit. c) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie, când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penale dintre cele prev. în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1)C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosare.
Contestatorul C.M. arată în susţinerea contestaţiei sale că instanţa de recursnu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv cea prev. de art. 10 lit. f) C. proc. pen., pe care a invocat-o ca motiv de recurs şi care vizează infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., instanţa condamnându-l şi pentru această infracţiune, deşi prin rechizitoriu nu s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel că instanţa nu era sesizată legal.
Din examinarea deciziei împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare rezultă într-adevăr că inculpatul C.M. a criticat hotărârile instanţelor şi sub acest aspect, însă instanţa de recurs s-a pronunţat motivat asupra acestei critici, pe care a apreciat-o ca neîntemeiată pentru aspectele menţionate în considerentele deciziei, astfel că disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen. nu sunt incidente.
Cel de-al doilea motiv întemeiat, pe disp. art. 386 lit. e) C. proc. pen. este, de asemenea, nefondat.
Conform dispoziţiilor legale invocate împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În speţă nu suntem în ipotezele menţionate de respectivele dispoziţii legale.
Într-adevăr, prin hotărârea tribunalului menţinută de instanţa de apel, inculpatul C.M. a fost achitat pentru unele dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv cele prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 25 rap. la art. 291 C. pen., art. 25 rap. la art. 290 C. pen. şi art. 31 alin. (2) rap. la art. 291 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat însă pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1),(3), şi (5) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 290 C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani la care s-a adăugat un spor de 1 an în final având de executat 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Având în vedere că împotriva contestatorului s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, ascultarea acestuia nu era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 C. proc. pen.
Contestatorul C.M. a invocat împrejurarea că instanţa i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu a procedat la ascultarea sa, or din examinarea deciziei pronunţate în recurs, rezultă că s-a menţinut achitarea pentru infracţiunile pentru care a fost achitat de către prima instanţă, astfel că nu se poate reţine că prin neascultarea sa s-a adus atingere dreptului la apărare sau că a fost privat de un proces echitabil.
De altfel, în faţa instanţei de apel, la termenul din 21 februarie 2007, inculpatul C.M. a arătat că îşi menţine declaraţiile date anterior şi nu mai consideră necesară audierea sa.
Referitor la ultimele două motive invocate în susţinerea contestaţiei în anulare urmează a se observa că acestea nu se regăsesc printre cazurile enumerate expres şi limitativ de disp. art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. când poate fi exercitată contestaţia în anulare.
2. Contestatorul S.E. a arătat că îşi întemeiază cererea de contestaţie pe aceleaşi motive ca şi contestatorul C.M.
Examinând Decizia instanţei de recurs, Înalta Curte reţine că şi contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.E. este nefondată.
Astfel, acesta a fost condamnat la 2 pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea prev. de art. 25 C. pen., rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi la pedeapsa închisorii de 12 ani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Contestatorul S.E. nu a invocat în recurs existenţaunei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prev. în art. 10 alin. (1) lit. f) – i) C. proc. pen., cu privire la care instanţa nu s-a pronunţat, astfel că nu este incident cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe disp. art. 386 lit. e) C. proc. pen., se constată că nici aceste dispoziţii legale nu îşi au aplicabilitatea în speţă, împotriva contestatorului S.E. pronunţându-se o hotărârea de condamnare, ceea ce exclude incidenţa disp. art. 38514 alin. (1)1 C. proc. pen.
Ultimele două motive formulate în susţinerea contestaţiei, aşa cum s-a arătat şi în analiza cererii de contestaţie formulată de C.M., nu se încadrează în cazurile prev. de art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondate contestaţiile în anulare, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga pe contestatori la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii C.M. şi S.E. împotriva Deciziei penale nr. 2423 din 9 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe contestatorul C.M. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe contestatorul S.E. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 354/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 360/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
