ICCJ. Decizia nr. 3141/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3141/200.
Dosar nr. 229/296/200.
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin Decizia penală nr. 133 din 11 martie 2008 Curtea de Apel laşi, secţia penală, a respins ca inadmisibil recursul formulat de inculpatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 516 din 08 noiembrie 2007 a Tribunalului laşi, hotărâre pe care a menţinut-o.
A obligat recurentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu se va suporta din fondurile statului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa Curţii de Apel laşi, a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 258 din 23 mai 2007 a Judecătoriei Hîrlău, a fost condamnat inculpatul C.P., recidivist, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen.
A fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 542/2003 şi s-a dispus ca inculpatul să execute 11 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus prima instanţă a reţinut următoarele:
Numiţii C.P. şi C.M. sunt fraţi şi locuiesc în sat Băiceni, comuna Cucuteni, judeţul laşi.
La începutul lunii decembrie 2005 cei doi păşunau oile pe imaşul din marginea satului Băiceni, comuna Cucuteni, judeţul laşi, respectiv în prima jumătate a zilei până la ora 12 le păşunea C.M., iar după ora 12 până se însera inculpatul C.P. şi-a însuşit pe nedrept un număr de 2 oi care au venit din cârdul său aflat pe imaşul sus-menţionat, oi pe care Ie-a dus în locuinţa sa. Văzând cele două oi, C.M. Ie-a recunoscut ca fiind ale părţii vătămate G.M. şi deşi cunoştea provenienţa acestora i-a spus fratelui său să le înstrăineze, precizându-i faptul că ştie un cioban din Cârjoaia care le poate schimba oile cu altele.
Cei doi au mers la martorul C.C. căruia i-au dat cele două oi aparţinând părţii vătămate G.M., spunându-i că animalele sunt ale unui consătean care Ie-a dat cu titlu de plată pentru păşunat, luând de la acesta alte două ovine în schimb.
La data de 15 noiembrie 2006 oile părţii vătămate au fost găsite în cârdul martorului C.C. şi fiind recunoscute de către partea vătămată G.M., au fost ridicate şi predate acestuia.
Fiind audiat inculpatul C.P. a recunoscut că a luat cele două oi aparţinând părţii vătămate G.M. pe care Ie-a dus la locuinţa sa şi că în ziua următoare împreună cu fratele său le-au dus în satul Cîrjoaia unde le-au schimbat cu alte două oi ale martorului C.C., dar a precizat că cele două animale au venit singure la cârdul său.
A fost audiat C.M. care a declarat că la începutul lunii decembrie fratele său i-a spus că în cârdul lor de ovine au venit oi străine, oi pe care Ie-a dus la domiciliul său. Văzând animalele acesta Ie-a recunoscut ca fiind ale părţii vătămate G.M.; în ziua următoare C.M. a venit cu ideea de a merge în satul Cârjoaia unde cunoştea un cioban, pentru a schimba cele două oi astfel încât să li se piardă urma.
In cauză au fost audiaţi martorii C.V.C., G.I. şi C.C. ale căror declaraţii se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi cu restul probatoriului administrat.
Partea vătămată G.M. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 450 lei întrucât, deşi a recuperat cele două ovine, arată faptul că acestea au fătat în primăvara anului 2006, el nebeneficiind de miei şi de laptele produs de către animale.
Instanţa a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei descrisă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.
La stabilirea vinovăţiei inculpatului instanţa a procedat la coroborarea recunoaşterii inculpatului cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Astfel martorul C.M., fratele inculpatului a precizat că în aceeaşi seară a recunoscut cele două oi ca fiind ale părţii vătămate G.M. şi i-a comunicat inculpatului acest aspect.
Acelaşi martor i-a destăinuit şi martorului G.I. despre sustragerea celor două ovine.
Martorul C.C. a conformat că el a fost cel care a asigurat schimbul oilor sustrase.
Practica şi literatura de specialitate sunt unanime în aprecierea faptului că nu constituie bun găsit, bunul lăsat temporar fără supraveghere deoarece un asemenea bun nu este ieşit din posesia altuia şi că stăpânirea de fapt nu trebuie confundată cu simplul contact material pe care o persoană îl are cu un bun, un asemenea contact nu conferă persoanei nici posesia şi nici detenţia bunului.
Prin „a lua" se înţelege a scoate bunul din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenţia căreia se găsea sau trebuia să se găsească, aşa încât acea persoană va înceta de a mai avea la dispoziţia sa bunul luat.
Luarea este deci o acţiune de sustragere prin care se schimbă situaţia premisă, adică starea de fapt a bunului sub raportul poziţiei sale în sfera de stăpânire în care se afla anterior săvârşirii acţiunii de lucru.
Luarea este realizată din moment ce prin schimbarea situaţiei de fapt anterioară a bunului, acesta nu se mai afla la dispoziţia celui care îl poseda sau deţinea anterior, şi la dispoziţia celui care a săvârşit sustragerea.
Animalele rătăcite fac obiectul infracţiunii de furt şi nu pot fi considerate a fi ieşit din posesia sau detenţia proprietarului.
Faţă de cele precizate s-a constat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de „furt" sub aspectul laturii obiective şi a celei subiective, vinovăţia inculpatului fiind dovedită prin probele concludente administrate în cauză.
Raportat însă la circumstanţele reale ale comiterii faptei, la valoarea modică a prejudiciului, la circumstanţele personale ale inculpatului care a recunoscut fapta având o conduită sinceră şi cooperantă pe parcursul procesului penal dar şi faţă de starea de recidivă postcondamnatorie în care s-a aflat inculpatul la data săvârşirii faptei instanţa a aplicat o pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul prevăzut de lege.
În baza art. 83 C. pen., constatând că fapta a fost săvârşită în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 542/2003 a Judecătoriei Hârlău, instanţa a revocat suspendarea condiţionată şi a dispus executarea în întregime a pedepsei anterioare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea vătămată G.M. şi inculpatul C.P., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului partea vătămată a susţinut că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de furt, fată de circumstanţele în care oile sale au ajuns în cârdul inculpatului, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea inculpatului.
Inculpatul în motivarea apelului a invocat nevinovăţia şi a solicitat desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa, arătând că oile părţii vătămate au ajuns în mod accidental în stâna lui.
Prin Decizia penală nr. 516 din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului laşi apelurile au fost respinse ca tardive.
Au fost obligaţi apelanţii la plata cheltuielilor judiciare.
Tribunalul a reţinut că fată de data pronunţării sentinţei - 23 mai 2007, de prezenţa inculpatului la dezbateri şi data înregistrării apelului - 13 iunie 2007, termenul prevăzut de art. 363 C. pen. a fost depăşit.
Pentru partea vătămată s-a reţinut că faţă de data primirii copiei de pe dispozitivul hotărârii - 30 mai 2007 şi data înregistrării apelului -13 iunie 2007, termenul de 10 zile prevăzut de lege a fost depăşit.
împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs inculpatul, cu motivarea că există incertitudine cu privire la participarea lui la dezbateri, că apelul a fost formulat în termen.
Recursul formulat nu a fost considerat admisibil.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 9 mai 2007, în prezenţa inculpatului, căruia i s-a acordat şi ultimul cuvânt.
Pronunţarea a fost amânată pentru data de 23 mai 2007.
Faţă de participarea inculpatului-recurent la dezbateri şi data înregistrării cererii, apelul a fost considerat tardiv, aşa cum corect a reţinut tribunalul.
Nepromovarea în termen a apelului echivalează cu un apel inexistent, hotărârea primei instanţe rămânând definitivă, împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată nici o cale de atac din ciclul ordinar al judecăţii.
Nefolosirea căii de atac în termenul prevăzut de lege nu mai îndreptăţeşte partea să exercite calea de atac superioară decât în condiţiile în care prin hotărârea instanţei de apel a fost modificată soluţia din sentinţă, şi numai cu privire la această modificare.
Pentru că apelul tardiv a fost tardiv , s-a considerat un apel inexistent, împotriva deciziei prin care s-a constatat această situaţie de fapt şi nu mai poate fi exercitată calea de atac a apelului.
Pentru aceste motive, în baza art. 38515 pct. l lit. a) C. proc. pen., recursul a fost respins ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii, la data de 14 martie 2008, inculpatul C.P., prin apărătorul ales a declarat recurs.
La data de 26 august 2009, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, fixându-se primul termen de judecată la data de 7 octombrie 2009, termen la care, înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 teza a Il-a rap. la art. 3851 C. proc. pen., din oficiu, a pus în discuţie admisibilitatea prezentului recurs, motivat de faptul că acesta vizează o decizie ce a fost pronunţată în ciclul procesual al recursului.
În cauză, recursul declarat de titularul căii de atac împotriva unei decizii penale prin care s-a soluţionat definitiv cauza prin care s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de inculpatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 516 din 08 noiembrie 2007 a Tribunalului laşi, apare ca inadmisibil.
Pe calea recursului, cale ordinară de atac, pot fi atacate numai hotărârile nedefinitive, după cum rezultă din dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., care prevăd strict şi limitativ hotărârile supuse recursului după cum urmează, astfel: „Pot fi atacate cu recurs: sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;
a) sentinţele pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
b) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
c) sentinţele pronunţate de secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.
Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.
Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.
Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare."
per a contrario, rezultă că hotărârile pronunţate de către instanţa de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi atacate cu recurs.
Ori, în cauză, se constată că, inculpatul C.P. a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate de către o instanţă de recurs.
În consecinţă, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpat, întrucât, după cum s-a menţionat, deciziile pronunţate de instanţa de recurs, fiind definitive, nu mai pot fi atacate pe calea unei căi ordinare de atac.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.P., împotriva deciziei penale nr. 133 din 11 martie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4280/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3151/2009. Penal → |
|---|
