ICCJ. Decizia nr. 3227/2009. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3227/2009
Dosar nr. 3878/2/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Teleorman, inculpatul O.C.R. (fiul lui P. şi G.) a fost condamnat în baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe timp de 2 ani.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
A fost menţinută arestarea în lipsă a inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 85/C din 1 august 2006 a Tribunalului Teleorman, pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 55/UP din 1 august 2006.
Inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri cu titlu de daune morale părţilor civile T.C.M. şi S.A.R., în vârstă de 800 lei, respectiv 400 lei.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. rap. la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpat suma de 2830 lei.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul N.V.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare în condiţiile prev. de art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut în esenţă, că în perioada august – septembrie 2005 inculpatul O.C.R. le-a racolat pe minorele T.C.M. şi S.A.R., promiţându-le de lucru în Spania, unde prin constrângere morală şi fizică, le-a exploatat sexual pe cele două tinere, obligându-le să practice prostituţia, activitate de pe urma căreia a câştigat importante sume de bani.
La exploatarea sexuală a victimei T.C.M., inculpatul a fost ajutat de N.V.I., care o supraveghea pe aceasta la domiciliul inculpatului O. şi în lipsa acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului O.C.R. şi al cuantumului şi modalităţii de executare a pedepsei pentru inculpatul N.V.I.
Prin Decizia penală nr. 329/ A din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, în baza art. 26 raportat la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul N.V.I. la un an închisoare cu aplic.art. 71, 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
A înlăturat dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În cauză a declarat apel şi inculpatul O.C.R., care a criticat hotărârea pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, privind cuantumul ridicat al pedepsei aplicate, nereţinerea de circumstanţe atenuante, reţinerea unei situaţii de fapt incorecte, precum şi faptul că s-au înlăturat aspecte importante care ţin de lipsa de vinovăţie a inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 371/ A din 20 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O.C.R. împotriva sentinţei penale nr. 42 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Teleorman, secţia penală.
Împotriva hotărârilor au formulat recurs inculpatul O.C.R. (împotriva Deciziei penale nr. 371/ A din 20 noiembrie 2007) şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (împotriva Deciziei penale nr. 329/ A din 16 octombrie 2007).
În recursul său, inculpatul a criticat hotărârile pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că, fiind în imposibilitate de prezentare, nu a putut să-şi facă apărări, solicitând casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare.
În subsidiar, a solicitat achitarea pentru faptele reţinute în sarcina sa, în temeiul disp.art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În recursul său, parchetul a criticat hotărârile instanţei de apel pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, vizând greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, pe care le consideră nelegale în raport de textul de lege aplicabil infracţiunilor pe care aceştia le-au săvârşit.
Cele două dosare în care au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul O.C.R. au fost conexate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea de şedinţă din 26 februarie 2008, pronunţată în Dosar nr. 4733/87/2006.
Constatând că judecarea apelului declarat de parchet s-a efectuat în perioada în care inculpatul se afla în stare de deţinere preventivă, fără participarea efectivă a inculpatului la judecată, deşi prezenţa era obligatorie, înalta Curte a constatat incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., astfel că, respectând disp. art. 38513 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus casarea hotărârilor instanţei de apel şi rejudecarea apelurilor declarate în cauză cu respectarea dispoziţiilor privind citarea părţilor şi prezenta obligatorie a inculpaţilor în faţa instanţei.
Întrucât faptele reţinute în sarcina inculpaţilor se află în raporturi de indivizibilitate, conform art. 33 lit. a) C. proc. pen., pentru justa soluţionare a cauzei, în baza art. 3857 rap. la art. 373 C. proc. pen., au fost extinse efectele recursului şi asupra inculpatului N.V.I., urmând ca judecata în faza de apel să se desfăşoare asupra cauzei în întregime.
Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului O.C.R. impun în continuare privarea sa de libertate, în baza art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a acestui inculpat.
Onorariul de apărător din oficiu pentru inculpatul N.V.I. s-a plătit din fondul M.J.
Pentru aceste considerente, prin Decizia nr. 1984 din 3 iunie 2008, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul O.C.R. împotriva Deciziilor penale nr. 329 din 16 octombrie 2008 şi nr. 371 din 20 noiembrie 2007 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 63/ A din 10 martie 2009, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinţei penale nr. 42/2007 a Tribunalului Teleorman pe care a desfiinţat-o în parte şi, rejudecând, în baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat pe inculpatul O.C.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori şi la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., pe o durată de 4 ani.
Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen., având acelaşi conţinut în ce priveşte interzicerea drepturilor civile.
S-a dedus prevenţia de la 16 septembrie 2007, la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Apelul, declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat.
Prin aceeaşi decizie penală, inculpatul N.V.I. a fost condamnat pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 2 ani, precum şi la pedeapsa accesorie în acelaşi conţinut.
S-a făcut aplicarea art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 5 ani, precum şi aplicarea art. 83 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen.
În urma analizării materialului probator administrat în cauză, inclusiv a probelor noi administrate în apel, Curtea a reţinut, în esenţă, că în cursul lunii septembrie 2005, inculpatul O.C.R. a racolat-o pe minora T.C.M. (cunoscută sub numele A.), în vârstă de aproximativ 16 ani, conducându-o forţat la locuinţa sa din satul Coşoteni, unde, timp de aproximativ 5 săptămâni, prin constrângeri fizice şi ameninţări a exploatat-o sexual, însuşindu-şi sumele de bani obţinute de către aceasta. Relaţiile sexuale erau întreţinute fie la locuinţa inculpatului din Coşoteni, fie acesta era însoţită în municipiul Roşiori de Vede, la barul L., unde inculpatul racola diverşi clienţi. În timp ce inculpatul O. lipsea de la domiciliu, supravegherea părţii vătămate T.C.M. era asigurată de către inculpatul N.V.I., care, în acea perioadă era găzduit de inculpatul O.
În acelaşi mod a procedat inculpatul şi cu partea vătămată S.A.R.
Întrucât aspectele privind găzduirea părţilor vătămate nu au fost contestate de către inculpatul O.C.R., apărarea acestuia fiind centrată pe ideea că părţile vătămate nu erau lipsite de libertate, că nu erau forţate sau ameninţate să se prostitueze, şi mai mult, prin martorul P.G.M., audiat în apel, a încercat să se demonstreze împrejurarea că între el şi partea vătămată T.C.M. exista o relaţie de prietenie, Curtea va analiza probatoriul din perspectiva criticilor formulate de apelant.
Apărările inculpatului, susţinute şi de către martorul P.G.M., care a arătat faptul că partea vătămată T.C.M. „îl iubea pe inculpat" şi că declaraţiile acesteia sunt urmarea a faptului că „aceasta a fost părăsită" de inculpat şi a vrut să se răzbune, sunt infirmate de restul probatoriului administrat, împrejurare ce a condus la înlăturarea lor.
Curtea a reţinut că apărările inculpatului nu au suport în materialul probator administrat, iar părţile vătămate nu practicau prostituţia de bună voie, astfel cum se susţine ci ca urmare a constrângerilor, ameninţărilor şi violenţelor la care erau supuse, acesta racolându-i clienţii şi percepând personal banii pentru actele sexuale pe care le întreţineau.
În raport de situaţia de fapt reţinută, Curtea a constatat că încadrarea juridică dată faptelor celor doi inculpaţi de către instanţa de fond este corectă, în drept, acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prev.de art. art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru inculpatul O.C.R., respectiv complicitate la trafic de minori prev.de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru inculpatul N.V.I., criticile formulate de către inculpat sub acest aspect fiind nefondate.
Prin Decizia în interesul Legii nr. 26 din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în aplicarea dispoziţiilor incriminatorii ale art. 329 C. pen. şi art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, au decis că distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei iar în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi asigurare licită a mijloacelor de existenţă. Ca atare, în situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Or, astfel cum rezultă din cele mai sus analizate, aceasta este şi situaţia din prezenta cauză, când recrutarea, găzduirea victimelor s-a făcut prin ameninţare, violenţă, lipsire de libertate în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Referitor la pedepsele aplicate celor doi inculpaţi Curtea a constatat întemeiate criticile formulate de către parchet. Astfel, în condiţiile în care faptele din prezenta cauză au fost săvârşite de către inculpaţi după intrarea în vigoare a OUG nr. 79/2005 (14 iulie 2005), prin care a fost modificată Legea 678/2001, modificare ce a vizat şi majorarea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea de trafic de minori, limitele fiind cuprinse între 7 şi 18 ani, s-a constatat că pedepsele aplicate inculpaţilor (de 5 ani închisoare, fără reţinerea de circumstanţe atenuante şi de 6 luni închisoare, prin coborârea pedepsei sub limita la care se putea ajunge ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante) au fost stabilite în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Ca atare, sub acest aspect, apelul parchetului a fost admis, procedându-se la reindividualizarea pedepselor, prin raportare la limitele prevăzute de lege. Totodată, Curtea a majorat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., pe o durată de 4 ani, înlăturând însă interdicţia dreptului de a alege, apreciind că nu este justificată restrângerea acestui drept.
Pedeapsa accesorie a fost aplicată în acelaşi conţinut.
În fine, în ceea ce priveşte critica inculpatului O.C.R. legată de soluţionarea cauzei în condiţiile în care procedura de citare cu partea vătămată T.C.M. nu ar fi fost legal îndeplinită, întrucât aceasta a fost citată doar la domiciliul bunicilor săi, deşi din actele dosarului rezulta că este plecată în Spania, astfel că citaţia acesteia trebuia afişată la uşa instanţei, Curtea a constatat că nerespectarea dispoziţiilor privind citarea părţilor este sancţionată cu nulitatea relativă, nulitatea care poate fi invocată în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., de persoana vătămată prin încălcarea acestor dispoziţii legale. În cauză, eventuala încălcare a dispoziţiilor legale este invocată de către inculpat, care nu dovedeşte nici o vătămare prin faptul că citaţia părţii vătămate nu a fost afişată la sediul instanţei, astfel că nu se justifică desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru acest motiv.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul O.C.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În principal, recurentul inculpat a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru a i se da posibilitatea să-şi formuleze apărările de care nu a beneficiat, dreptul său la apărare fiind încălcat. Inculpatul nu s-a sustras cercetărilor, cu efectiv nu a avut ştiinţă despre proces.
În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate pe care o consideră prea mare în raport de circumstanţele reale ale faptei, precum şi faţă de cele personale, apreciind că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în primul ciclu procesual este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de lege.
Temeiul juridic al recursului îl constituie disp. art. 3859 pct. 10, 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţa a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, făcând o corespunzătoare încadrare juridică a faptelor comise de acesta.
Părţile vătămate au relatat în detaliu modul în care au fost racolate de inculpat, ameninţările şi bătăile la care au fost supuse pentru a întreţine relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi. Declaraţiile lor se coroborează cu cele ale martorilor N.F.V., N.V., N.O.C., V.F.D., acest din urmă martor fiind şi cel care a ajutat-o pe T.C.M. să scape de la inculpat.
În rejudecare apelului său, inculpatul a fost prezent în faţa instanţei, fiind asistat de un apărător ales şi a propus probe în apărarea sa.
Proba testimonială cu trei martori i-a fost admisă prin încheierea din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. La termenul de judecată din 11 noiembrie 2008, doi dintre martori au fost audiaţi, la cel de-al treilea, inculpatul renunţând, dar a solicitat audierea altor doi martori pe situaţia de fapt, probă încuviinţată şi administrată de către instanţă.
Înalta Curte constată că în cauză nu există încălcări ale dreptului la apărare a inculpatului cererile formulate de acesta fiind admise de către instanţă şi administrate ca atare.
Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă just individualizată, necesară şi suficientă pentru atingerea scopului preventiv – educativ al sancţiunii penal.
Instanţa de apel a avut în vedere gravitatea şi pericolul social al infracţiunii săvârşite, rezultând de modul de operare practicat de inculpat care a exploatat sexual două minore, în condiţiile de violenţă fizică exercitată asupra acestora. Victima S.A.R. a fost obligată de inculpat să întreţină relaţii sexuale şi în situaţia în care aceasta era internată în spital. Inculpatul nu a recunoscut faptele comise.
Instanţa i-a aplicat totuşi o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, împrejurare în care orice modificare în sensul reducerii cuantumului acesteia nu este justificată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Constatând că în cauză nu există alte temeiuri de casare a hotărârii, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Timpul arestării preventive va fi dedus din durat pedepsei aplicate de la 16 septembrie 2007, la zi.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatelor părţi vătămate se va plăti din fondul M.J.L.C.
Văzând disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 63/ A din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 septembrie 2007 la 13 octombrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi vătămate T.C.M. şi S.A.R., în sumă de câte 150 lei se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3206/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3264/2009. Penal → |
|---|
