ICCJ. Decizia nr. 3245/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3245/2009
Dosar nr. 146/32/2009
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 78 din 21 mai 2009 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată plângerea petentului R.V. împotriva Rezoluţiei nr. 1013/P/2008 din 20 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pe care a menţinut-o.
Instanţa a reţinut că persoana vătămată R.V. a formulat plângere la organul de urmărire penală împotriva judecătorilor B.V., T.N. şi M.A. de la Tribunalul Neamţ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de judecată în Dosarul civil nr. 4323/103/2007, prin încheierea din 16 iulie 2008 i-au respins cererea de suspendare a cauzei, deşi avea un dosar penal în curs de cercetări şi, de urmare, i-au soluţionat cererea de revizuire pe fond, respingând-o ca inadmisibilă şi cauzându-i astfel o vătămare a intereselor sale legale.
Prin Rezoluţia nr. 1013/P/2008 din 20 februarie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii sus-numiţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), procurorul reţinând că, nemulţumirile petiţionarului faţă de soluţia instanţei nu pot conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, interpretarea şi evaluarea probelor fiind atributul completului de judecată iar hotărârea acestora putând fi atacată numai pe căile prevăzute de lege.
Chiar dacă - arată procurorul - formularea unei plângeri împotriva membrilor completului de judecată este un drept constituţional, aceasta nu poate declanşa control asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate, judecătorii fiind în afara raportului juridic dedus judecăţii şi independent faţă de părţi.
Prin Rezoluţia nr. 183/II/2/2009 din 16 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, plângerea petiţionarului R.V. împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, a fost respinsă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. petiţionarul R.V. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată, în faţa judecătorului Curţii de Apel Bacău, care, aşa cum s-a arătat, a respins-o ca nefondată prin Sentinţa penală nr. 78 din 21 mai 2009.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că Rezoluţia nr. 1013/P/2008 din 20 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău este legală şi temeinică.
Pe de o parte, s-a arătat că atribuţiile de serviciu ale magistraţilor se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt învestiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural iar eventualele erori nu echivalează cu exercitarea abuzivă a acestor atribuţii, ele putând fi îndreptate prin folosirea căilor legale de atac.
Opiniile exprimate de judecători cu ocazia soluţionării unor cauze nu pot constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora atâta vreme cât nu există niciun indiciu - aşa cum se constată în cauză - în privinţa exercitării defectuoase a atribuţiilor de serviciu de către intimaţi.
Pe de altă parte, s-a arătat că, în fond, judecătorii, în raport de prevederile art. 244 C. proc. civ., au procedat corect respingând cererea petentului de suspendare a cauzei, acesta nedovedind că s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Cât priveşte criticile petentului relative la insuficienţa actelor de urmărire penală şi în principal neascultarea sa de către procuror, instanţa a relevat caracterul limitat al verificărilor în faza actelor premergătoare, acestea având scopul completării informaţiilor sau verificării informaţiilor în vederea stabilirii dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale.
Din această perspectivă, s-a reţinut că plângerea petiţionarului era suficient de lămuritoare în privinţa motivelor formulării acesteia.
Hotărârea sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către petiţionar, susţinând prin motivele scrise şi concluziile orale casarea acesteia şi, în rejudecare, desfiinţarea rezoluţiei de neurmărire şi trimiterea dosarului la procuror pentru a efectua urmărirea penală prin ascultarea sa şi confruntarea cu făptuitorii, inclusiv anchetă la faţa locului.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, fiind amplu şi judicios motivată.
Partea nemulţumită de o hotărâre judecătorească are posibilitatea, potrivit legii, exercitării împotriva acesteia a căilor de atac.
Plângerea penală împotriva magistraţilor care au pronunţat hotărârea, deşi reprezintă exercitarea unui drept prevăzut de lege, nu se poate substitui şi nici nu poate constitui o nouă cale de atac împotriva acelei hotărâri.
Potrivit funcţiilor sale, o astfel de plângere are, potrivit art. 221 cu referire la art. 222 C. proc. pen., valoarea unei încunoştinţări a organului de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.
Pentru a se dispune începerea urmăririi penale în cauză, însă, este necesar să se constate, conform dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., că din cuprinsul plângerii sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de lege.
În caz contrar, procurorul dispune/confirmă neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen.
Această din urmă situaţie a fost constatată în cauza de faţă iar dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale luată de procuror prin Rezoluţia nr. 1013/P/2008 din 20 februarie 2009 este legală şi temeinică.
Nici din conţinutul plângerii petiţionarului, nici din alte verificări nu rezultă vreun indiciu care să susţină rezonabil presupunerea că magistraţii judecători şi-au îndeplinit abuziv îndatoririle de serviciu cu ocazia soluţionării cauzei civile.
Soluţia pronunţată de judecătorii Tribunalului Neamţ în Dosarul nr. 4323/103/2007 nu numai că nu este consecinţa exercitării abuzive, cu rea- credinţă, a prerogativelor profesionale ale magistraţilor, ci - aşa cum reţine, printr-o examinare dincolo de limitele cerute de obiectul prezentei cauze penale, instanţa de fond - este legală, impusă de interpretarea corectă a prevederilor art. 244 C. proc. civ.
În sfârşit, critica făcută de petiţionar, în sensul neascultării şi confruntării sale în cursul actelor premergătoare, de către procuror, este neîntemeiată.
Actele premergătoare, conform prevederilor art. 224 C. proc. pen., se efectuează în vederea începerii urmăririi penale.
Atâta vreme cât din însăşi plângerea petiţionarului - care nu conţine, afară de nemulţumirea sa faţă de soluţia judecătorilor, niciun fel de date sau indicii de săvârşire a infracţiunii - rezultă cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., procurorul justificat nu a procedat la efectuarea altor verificări judiciare, între care nici la ascultarea persoanei vătămate.
Faţă de cele ce preced, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, recursul petiţionarului R.V. urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.V. împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3239/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1763/2009. Penal → |
|---|
