ICCJ. Decizia nr. 3248/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3248/2009
Dosar nr. 202/57/2009
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 68 din 14 mai 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul C.I. împotriva Rezoluţiei nr. 690/P/2008 din 22 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat să plătească statului suma de 320 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că persoana vătămată C.I. a formulat plângere penală împotriva lui C.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 246, 261 C. pen., arătând că făptuitorul în calitate de ofiţer în cadrul Penitenciarului Bârcea - Mare, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, prin constrângere, a încercat să determine mai mulţi deţinuţi să dea declaraţii neconforme cu realitatea cu ocazia cercetării disciplinare a petentului, precum şi împrejurarea că deşi a fost organul constatator al abaterii disciplinare a participat la comisia de disciplină, caz în care, în opinia petentului era incompatibil.
Din actele premergătoare urmăririi penale a reieşit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă, deoarece sancţiunea aplicată petentului a fost urmare a unei abateri de la regulile de conduită în interiorul unităţii de deţinere, faptă stabilită în mod cert cu ocazia cercetării prealabile. Cu ocazia audierii persoanelor indicate de către persoana vătămată în dovedirea susţinerilor sale, s-a stabilit că nu au existat încercări din partea ofiţerului C.D. de natură să influenţeze rezultatul anchetei administrative.
Totodată, s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu deoarece chiar dacă făptuitorul a participat în calitate de membru la cercetarea şi aplicarea sancţiunii disciplinare petentului, această împrejurare nu este de natură a conferi caracter penal faptei sale, ci, eventual, ar putea constitui un caz de nulitate al anchetei administrative, în situaţia în care se constată o încălcare a dispoziţiilor legale cu privire la comportamentul acestei comisii.
Prin Rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. 37/II/2/2009 din 22 ianuarie 2009 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului C.I. împotriva rezoluţiei arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată s-a adresat instanţei competente cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.
Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că în cauză au fost administrate probele necesare stabilirii unei situaţii de fapt corecte şi s-a apreciat, în urma evaluării judicioase a acestora că nu există motive pertinente şi suficiente de a bănui vreo încălcare a regulamentului sau depăşirea prerogativelor date de lege de către intimatul C.D.
Curtea a reţinut că în cauză nu rezultă, mai presus de orice dubiu, exercitarea cu rea-credinţă a atribuţiilor de serviciu de către intimat, fiind unanim recunoscut că acesta l-a surprins pe petent cu bunuri ce nu erau permise la deţinere, iar sancţiunea aplicată a corespuns întru-totul normelor cuprinse în regulament.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul C.I.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât judecata s-a făcut în lipsa sa, deşi era arestat şi a fost lipsit de dreptul la apărare, neasigurându-i-se asistenţa juridică şi neputând pune concluzii.
Verificând hotărârea atacată potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.
La data formulării plângerii sale împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată C.I. era încarcerat în penitenciar, citarea sa îndeplinindu-se, în mod legal, la locul de deţinere. De altfel, la primul termen de judecată, petiţionarul aflat în stare de arest a şi fost prezent şi a solicitat acordarea unui termen de grefă pentru studierea dosarului şi pregătirea apărării.
Instanţa a admis cererea petiţionarului, stabilind un termen de grefă pentru data de 19 martie 2009 şi un termen de judecată pentru data de 2 aprilie 2009, fiind citat cu menţiunea „prezenţa obligatorie”.
La termenul de judecată din data de 2 aprilie 2009, petentul nu a fost prezent, instanţa luând act că acesta a fost liberat din penitenciar, motiv pentru care a dispus citarea sa la adresa de domiciliu indicată în plângerea formulată, respectiv în localitatea Baru Mare, str. P., judeţul Hunedoara.
Dovada de îndeplinire a procedurii cu petentul a fost restituită instanţei cu menţiunea că destinatarul este plecat din localitate, motiv pentru care Curtea a dispus citarea sa, pentru un nou termen de judecată, la data de 14 mai 2009, la Consiliul Local al Municipiului Deva, în conformitate cu dispoziţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen.
Totodată, instanţa a dispus verificarea domiciliului petiţionarului, la demersul său Inspectoratul de poliţie al judeţului Hunedoara, Postul de poliţie Baru comunicând că adresa de domiciliu a lui C.I. este cea cunoscută de instanţă şi la care acesta fusese citat, dar că petentul locuieşte fără forme legale în municipiul Deva, la o adresă necunoscută; fiind contractat telefonic, petiţionarului i s-a adus la cunoştinţă termenul de judecată.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a depus toate diligenţele legale şi necesare în vederea citării petiţionarului, dispoziţiile C. proc. pen. în materie fiind pe deplin respectate şi realizate.
Faptul că judecarea cauzei a avut loc în lipsa petiţionarului nu îi este imputabil instanţei care a efectuat citarea acestuia în condiţiile art. 177 C. proc. pen.
Cât priveşte critica recurentului privitor la faptul că nu i s-a asigurat asistenţa juridică, obligatorie în cazul său de persoană arestată, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Din interpretarea dispoziţiei legale arătare mai sus, rezultă că asigurarea asistenţei juridice nu este obligatorie în cazul plângerii formulate în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., iar din lucrările cauzei Înalta Curte constată că petiţionarul nu se afla în situaţia de a nu-şi putea face singur apărarea; dimpotrivă, instanţa i-a asigurat posibilitatea de a studia dosarul, admiţându-i cererea de acordare a unui termen de grefă în acest sens.
În consecinţă, instanţa nici nu a încălcat şi nici nu a îngrădit dreptul la apărare al petiţionarului, acesta neuzând însă de exerciţiul lui.
Asupra fondului cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins în mod just plângerea petiţionarului ca fiind nefondată.
Din actele premergătoare întocmite în cauză de procuror rezultă că făptuitorul C.D. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în limitele prerogativelor recunoscute de lege şi fără să vatăme, cu ştiinţă, interesele legitime ale petiţionarului.
În mod cert, petentul a fost surprins având asupra sa bunuri ce nu erau permise la deţinere, atât controlul efectuat, cât şi măsurile dispuse încadrându-se în limita deciziilor legale pe care le poate lua administraţia penitenciarului.
În aceste condiţii, în mod întemeiat, procurorul a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare împotriva ofiţerului de pază C.D., în cauză existând impedimentul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Aşa fiind, în cauză nu se constată existenţa temeiurilor pentru admiterea plângerii şi desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.
Pentru aceste motive, sentinţa penală fiind legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiţionarului C.I., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 68 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3246/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1788/2009. Penal → |
|---|
