ICCJ. Decizia nr. 3239/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3239/2009
Dosar nr. 3612/2/2008
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 421 din 20 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor K.M., M.V.R., K.A.Z.R., E.S. şi J.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul K.A.Z.R. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A fost respinsă cererea privind expulzarea inculpaţilor.
Prin actul de trimitere în judecată s-a reţinut că la datele de 12 iulie 2004, 17 iulie 2004, 7 august 2004, 26 iulie 2004, inculpaţii K.M., M.V.R., E.S. şi J.A.M. au vândut unor colaboratori, însoţiţi de investigatori sub acoperire, cantitatea de câte 5 grame de heroină contra unor sume cuprinse între 1.000 RON şi 1.250 RON.
Referitor la inculpatul K.A.Z.R., s-a reţinut că, în cursul anului 2004 a desfăşurat activităţi de trafic ilicit de droguri împreună cu inculpatul K.M. în raza municipiului Bucureşti.
În urma interceptărilor telefonice efectuate a rezultat că inculpaţii au desfăşurat activităţi de trafic ilicit de droguri.
Pentru a pronunţa achitarea, instanţa a reţinut că materialul probator nu este edificator pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului K.M., făcând aplicarea principiului in dubio pro reo, întrucât, deşi existau informaţii, încă din 2003, referitoare la activitatea de trafic de droguri a inculpatului, după organizarea flagrantului de la 12 iulie 2004, inculpatul nu a fost urmărit, nu s-au efectuat fotografii, fiind lăsat să plece cu banii. Ulterior, la 28 ianuarie 2005, s-a procedat la recunoaşterea inculpatului din planşe foto, dar nu s-a efectuat nicio percheziţie domiciliară în scopul identificării drogurilor sau recuperării banilor (necapcanaţi criminalistic).
Cu privire la ceilalţi inculpaţi, s-a apreciat că faptele nu sunt dovedite, existând dubii cu privire la vinovăţia acestora.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 363 din 8 noiembrie 2007, admiţând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi, rejudecând, a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, Tribunalul Bucureşti.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii J.A.M., E.S. şi K.M.
Prin Decizia penală nr. 1589 din 8 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelurile declarate de inculpaţi, a extins efectele şi asupra intimaţilor inculpaţi M.V.R. şi K.A.Z.R.; a fost casată decizia penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la instanţa de apel, Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că recursurile inculpaţilor sunt fondate, dar pentru cu totul alte motive, decât cele invocate.
Astfel s-a constatat încălcarea art. 378 alin. (1) C. proc. pen. prin omisiunea instanţei de apel de a analiza şi a se pronunţa asupra motivelor dezvoltate de procuror.
În această situaţie, s-a arătat că, abdicând de la obligaţia de a analiza şi a se pronunţa asupra motivelor de apel cu care a fost învestită de procuror, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală care atrage casarea şi rejudecarea apelurilor de către aceeaşi instanţă.
Procedând la judecare - în baza deciziei de casare - s-a dispus la cererea inculpaţilor audierea martorului C.S., martor asistent la recunoaşterea din grup.
Prin Decizia penală nr. 43 din 25 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că singurele probe administrate în cauză sunt declaraţiile colaboratorilor sub acoperire, situaţie în care nu se poate face abstracţie de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie - cauza Kostovsky c. Olandei.
Curtea a mai constatat că au fost respectate toate garanţiile procesuale în materia audierii martorilor, în speţă, apărătorii inculpaţilor şi inculpaţii însăşi având posibilitatea de a adresa întrebări martorilor, cu ocazia audierii acestora de instanţa de judecată.
Concluzionând, s-a reţinut că o hotărâre de condamnare nu se poate întemeia numai pe aceste declaraţii, necoroborate cu alte probe, care să conducă la concluzia, fără niciun fel de îndoială că, inculpaţii se fac vinovaţi de infracţiunile reţinute în sarcina lor.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
În esenţă, prin motivele scrise cât şi oral, s-au criticat hotărârile pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele două aspecte:
- greşita achitare a inculpaţilor K.M., M.V.R., E.S., K.A.Z.R. şi J.A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, consecinţa unei erori grave de fapt, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.:
- greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului K.A.Z.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, prin aplicarea art. 81 C. pen. în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate în raport de criticile formulate, de cazurile de casare invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată pentru cele ce urmează, că recursul procurorului este nefondat.
Hotărârile atacate şi prin care se pronunţă sau se menţine achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc sunt conforme probelor administrate şi al dubiului pe care acestea îl relevă în ce priveşte vinovăţia inculpaţilor, dar respectă şi principii procesuale de bază în desfăşurarea procesului penal cum este principiul liberei aprecieri a probelor sau al prezumţiei de nevinovăţie.
Şi deşi instanţele, pe rând, discută probatoriul administrat pentru fiecare inculpat în parte şi care nu relevă decât dubii referitor la vinovăţia acestora, prin motivele scrise, instanţelor li se impută soluţii pronunţate prin încălcarea principiului liberei aprecieri a probelor.
Este de netăgăduit că mijloacele de probă nu au o valoare dinainte stabilită, dar pe baza principiului liberei aprecieri a probelor nu pot fi acoperite carenţele unei anchete penale deficitare, ca în cauză.
Tocmai lipsa unor probatorii ce se impuneau a fi efectuate la momentul constatării faptelor şi făptuitorilor şi care nu mai puteau fi realizate ulterior în alte faze procesuale fac imposibilă pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpaţilor, în contextul, în care, probele sunt incerte, incomplete, pot fi interpretate în mai multe feluri în raport de împrejurările concrete de fapt şi de ocupaţiile inculpaţilor.
În susţinerea vinovăţiei inculpaţilor acuzarea are în vedere în mod prioritar şi preponderent în cadrul materialului probator administrat declaraţiile investigatorului sub acoperire şi implicit ale colaboratorului.
Dar, conform art. 861 alin. (6) şi 7 C. proc. pen. combinat cu art. 2243 C. proc. pen., prevederi raportate la art. 21 şi 22 din Legea nr. 143/2000 declaraţiile investigatorului sub acoperire şi implicit ale colaboratorului acestuia pot constitui mijloace de probă şi pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probator.
Ori în considerarea acestor prevederi legale, se impunea ca la vânzările supravegheate organizate de acuzare la 12 iulie 2004 (pentru inculpatul K.M.), la 17 iulie 2004 (pentru inculpatul M.V.R.), la 6 septembrie 2004 (pentru inculpatul E.S.), la 26 iulie 2004 şi 3 august 2004 referitor la inculpatul J.A.M., pe lângă declaraţia colaboratorului şi procesul-verbal al investigatorului să existe şi alte probe care să le confirme cum ar fi filmarea, înregistrarea acestor întâlniri, inscripţionarea şi capcanarea banilor oferiţi şi primiţi în aceste ocazii, urmate de percheziţii corporale şi domiciliare pentru depistarea banilor capcanaţi sau a unor droguri de natura celor ce se pretind a fi comercializate.
Mai mult, deşi urmărirea penală nu a realizat aceste probatorii necesare în scopul coroborării lor cu susţinerile colaboratorului şi investigatorului sub acoperire dar chiar şi efectuarea audierilor martorilor sub acoperire sau operaţiunea recunoaşterii inculpaţilor din fotografii de către colaboratori s-a realizat în toate cazurile la mari intervale de timp, respectiv, 5 - 6 luni de la actul presupus de traficare.
Şi în fine, în lungul şir al neregulilor referitoare la timpul şi modul de realizare al unor operaţiuni specifice şi care alături de lipsa efectivă a probelor creează dubii cât priveşte vinovăţia inculpaţilor, pot fi amintite şi următoarele împrejurări: mandatele de aducere pe numele inculpaţilor au fost emise la 20 ianuarie 2005, dată la care inculpaţii au fost aduşi la sediul parchetului în vederea audierii, deci anterioare recunoaşterii de pe fotografii ce au fost efectuate de colaboratori la 21 ianuarie 2005. De altfel, din procesele-verbale rezultă că însăşi întocmirea planşelor foto în vederea recunoaşterii din grup a inculpaţilor a avut loc la 21 mai 2005, cu mult după audierea acestora, iar pentru inculpatul J. planşa foto pentru recunoaştere din grup la 21 mai 2005.
Cât priveşte interceptarea unor convorbiri telefonice ale inculpaţilor, instanţa de apel în mod corect a reţinut că acestea sunt anterioare vânzărilor supravegheate, respectiv, efectuate în cursul anului 2003. Tot astfel, în privinţa convorbirilor efectuate de inculpatul M.V.R. în zilele de 21 aprilie 2003 şi 22 aprilie 2003 cu conaţionali nu au un conţinut din care să reiasă participarea inculpatului la comiterea infracţiunii de trafic de droguri.
Nici în baza convorbirii telefonice din 20 septembrie 2004, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, nu se poate proceda la condamnarea inculpatului K.A.Z.R. pentru trafic de droguri, atâta timp cât, conţinutul acesteia nu se coroborează cu alte probe şi nu poate contura săvârşirea unei fapte concrete, datată în timp şi localizată în spaţiu şi a celorlalte elemente ale infracţiunii.
Pe de altă parte, aşa cum au reţinut şi instanţele, menţiunile din convorbirile telefonice nu sunt relevante în cauză, creând cel mult indicii care pot crea suspiciunea că inculpaţii sunt consumatori de droguri, însă nu pot constitui probe în dovedirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, neputând fi coroborate cu alte probe.
Cât priveşte pe inculpatul J.A.M. la percheziţia efectuată nu s-au găsit droguri sau alte bunuri destinate consumului sau comercializării de droguri, iar în privinţa sa nu s-au efectuat niciun fel de înregistrări, singurele probe fiind declaraţiile colaboratorilor „M.A.F.” şi „I.A.”.
Şi desigur, nu se justifică nici afirmaţia procurorului din motivele de recurs, referitor la respectarea prevederilor art. 861 alin. (6) şi (7) C. proc. pen. combinate cu art. 224 C. proc. pen., prin coroborarea declaraţiilor date în cauză de colaboratori şi investigatorii sub acoperire cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, care, în fiecare caz, a pus în evidenţă existenţa în punguţa de plastic a unui drog de mare risc. Afirmaţia era plauzibilă în contextul în care în cauză era realizat un flagrant, se efectua o înregistrare filmată a tranzacţionării, se inscripţionau banii, se percheziţiona inculpatul în fiecare caz şi colaboratorul.
În lipsa efectuării acestor probatorii susţinerea nu prezintă relevanţă în stabilirea cu certitudine a comiterii infracţiunilor deduse judecăţii.
În acest context, se creează puternice îndoieli privind vinovăţia inculpaţilor în comiterea traficului de droguri de mare risc şi în virtutea principiului in dubio pro reo, ce caracterizează şi concretizează prezumţia de nevinovăţie şi existenţa unui proces echitabil se impune o singură soluţie aceea a achitării inculpaţilor, cum dealtfel, corect au procedat prima instanţă şi instanţa de apel, cu ocazia rejudecării cauzei.
Cât priveşte pedeapsa aplicată inculpatului K.A.Z.R. se constată că aceasta respectă - atât în cuantum cât şi modalitate de executare criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul este infractor primar şi drogurile găsite asupra sa erau destinate consumului propriu, nu erau droguri de mare risc (respectiv cannabis şi opiu) şi nu justifică nici majorarea pedepsei, nici schimbarea modalităţii de executare a pedepsei existând premise că realizarea cerinţelor art. 52 C. pen. se pot îndeplini fără o efectivă executare a pedepsei în acest caz.
Drept urmarea tuturor considerentelor prezentate, criticile formulate sunt nefondate şi cum nu se constată nici alte motive de casare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de procuror.
În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen. se va dispune plata onorariilor pentru avocaţii desemnaţi din oficiu inculpaţilor din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti iar pentru serviciile de specialitate prestate de interpreţii de limba arabă şi persană din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva Deciziei penale nr. 43 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpaţii K.M., M.V.R., E.S., J.A.M. şi K.A.Z.R.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii J.A.M. şi K.M., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii M.V.R. şi K.A.Z.R., în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariile interpreţilor de limba arabă şi limba persană, pentru prestaţie de specialitate, pe timp de câte 2 ore, se vor plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1731/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3245/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
