ICCJ. Decizia nr. 3693/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3693/2009
Dosar nr. 1045/35/2008
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 352/P din 30 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen., achitarea inculpatului M.T. pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzut de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) din C. proc. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a respins cererea de despăgubiri civile a părţilor civile şi a dispus ca, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei să rămână în sarcina statului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 3 august 2006 Postul de Poliţie Girişu de Criş a fost sesizat telefonic de către numitul P.P. (f. 61 dos. urm. pen.) cu privire la faptul că victima Morar Maria a fost găsită moartă în grădina locuinţei sale din satul Toboliu, comuna Girişul de Criş, prezentând semnele unei morţi violente prin decapitare, ce s-a putut produce prin acţiunea extrem de violentă şi puternică a unui corp tăietor posibil o coasă sau o seceră bine ascuţită şi bine utilizată, corp ce nu s-a găsit până în prezent (existând însă un raport direct de cauzalitate între leziune şi deces).
În acest sens s-a încheiat procesul-verbal de cercetare la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi: T.D. şi U.M. (f. 6-7 dosar urm. pen.).
Din raportul de constatare medico-legală (f. 42-44) efectuat în cauză rezultă că : „moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului hipovolemic survenit în contextul unei hemoragii externe masive, consecinţă a unei plăgi tăiate eu depensarea extremităţii cefalice la nivelul corpului vertebral C.VI-C.VII şi secţionarea pachetelor vasculo-nervoase adiacente regiunii.
Leziunea de violenţă, constatată s-a putut produce prin acţiunea extrem de violentă şi puternică a unui corp tăietor, având în vedere că plaga are caracterul unei plăgi tăiate dintr-o singură mişcare. Corpul tăietor respectiv poate fi o coasă sau o seceră bine ascuţite, extrem de bine utilizate.
Agresorul s-a aflat în momentul acţiunii în spatele victimei care se afla mai mult decât probabil în poziţie de genoflexiune fiind preocupată de recoltarea produselor agricole. Agresorul a aplicat lovitura cu corpul tăietor de la dreapta spre stânga.
În afara plăgii de depensare a extremităţii cefalice, la autopsie s-au observat sfacelări ale ţesuturilor moi şi osoase adiacente cutiei craniene, precum şi dispariţia unor porţiuni mari din acestea, ca urmare a acţiunii unor animale.
Pe trunchi şi membre nu s-au constatat alte semne de violenţă interne sau externe.
Moartea poate data din data de 2 august 2006 în jurul orelor 22,00.
S-a întocmit un proces-verbal de examinare criminalistică (f. 34-35) a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la inculpat şi anume : o şapcă cu cozoroc, o pereche de papuci din cauciuc de culoare maro, o cămaşă cu mânecă scurtă în carouri, de culoare albastru cu alb, o pereche de pantaloni de stofă de culoare maronie şi o pereche de cizme de culoare neagră.
Examinând şapca cu cozoroc şi papucii de cauciuc s-a observat că acestea nu prezintă urme biologice vizibile.
Pe mâneca stângă a cămăşii cu mânecă scurtă s-au găsit un număr de trei stropi de substanţă de culoare brun roşcat iar în urma aplicării reactivului „hexagon,, a rezultat că urma este de natură sanguină.
Procedându-se la examinarea pantalonilor de culoare maro prin tratarea cu luminol nu s-au pus în evidenţă luminiscente de culoare albastră intensiv care să ateste urme de natură sanguină.
Prin examinarea perechii de cizme din cauciuc de culoare neagră cu tratarea de luminol s-a constatat că pe marginea inferioară şi pe talpă există urme de natură biologică. Aplicându-se două reactive „hexagon" în zonele menţionate a rezultat că urmele găsite sunt de natură sanguină".
S-au efectuat investigaţii de către Poliţia Girişul de Criş (f. 5 dos. urm. pen.) în noaptea de 3/4 august 2006 între orele 21,00 -01,00, pe raza localităţilor Girişul de Criş şi Toboliu (f. 5 dos. urm. pen.) şi s-a stabilit că în seara zilei de 2 august 2006 între orele 21,00-23,00 pe drumul comunal din spatele Şcolii generale Toboliu situat în apropierea locuinţei victimei s-au aflat mai mulţi tineri: C.C., P.S., P.T., C.C. şi C.T. care nu au putut furniza date cu privire la alte persoane ce au tranzitat localitatea sau zgomote care să dea de bănuit că s-ar fi întâmplat ceva.
Nici paznicii obşteşti, angajaţi ai Primăriei Girişul de Criş ce efectuează paza în localitatea Toboliu (A.A. şi U.I.), nu au putut da vreo relaţie deşi în noaptea de 2/3 august 2006 au patrulat pe străzile situate în apropierea locuinţei victimei.
S-a luat declaraţia părţii vătămate M.P.M. - fiul victimei care s-a constituit parte civilă în cauză însă iniţial nu a precizat cuantumul despăgubirilor solicitate (f. 50-51). Aceasta arată că după decesul tatălui său, din anul 1999 victima care locuia singură a fost ajutată în gospodărie de inculpat, acesta primind în schimb mâncare şi probabil bani.
În urmă cu trei ani, victima a vândut calul şi vaca pentru a avea mai puţin de lucru şi astfel inculpatul a fost îndepărtat de ea, mai ales că partea civilă nu a fost de acord cu „întrajutorarea" dintre mamă şi inculpat, cunoscând că acesta din urmă era o persoană ce a făcut puşcărie, consuma frecvent alcool şi era violent.
În urmă cu trei săptămâni înainte de decesul victimei, soţia părţii vătămate a aflat de la vecina L.M. că într-o seară a existat o ceartă între inculpat şi victimă iar vecina a intervenit, însă a fost certată de inculpat iar victima s-a supărat pe L.M. că a povestit fiului despre cearta avută.
Partea vătămată i-a cerut inculpatului (în urmă cu cca. o lună) să nu mai vină pe la mama lui, iar la data de 29 iulie 2006 i-a spus victimei că merge pentru o săptămână la mare, astfel că despre moartea ei a aflat de la soţia lui care a fost anunţată la telefon de numita P.M.
În cauză au fost audiaţi şi martorii: L.I. (fila 52 dos. urm. pen.), O.A. (fila 54 dos. urm. pen.), L.F. (fila 55 dos. urm. pen.), Ţ.M. (fila 57 dos. urm. pen. ), P.M. (fila 59 dos. urm. pen.), P.P. (fila 61 dos. urm. pen.), P.M. (fila 62 dos. urm. pen.), C.M. (fila 63 dos. urm. pen.), G.A. (fila 65 dos. urm. pen.), M.M. (fila 67 dos. urm. pen.), M.I. (fila 68 dos. urm. pen.), P.V. (fila 69 dos. urm. pen.), P.A. (fila 70 dos. urm. pen.), L.M. (f. 72-73 dos. urm. pen.), M.I. (fila 75 dos. urm. pen.), C.A. (fila 82 dos. urm. pen.), P.E. (fila 83 dos. urm. pen.), P.I. (fila 84 dos. urm. pen.), M.A. (fila 79 dos. urm. pen.), C.E. (fila 80 dos. urm. pen.)
Coroborând depoziţiile martorilor, se poate reţine că până înainte de decesul victimei cu cca. 2-3 săptămâni inculpatul a vizitat-o şi chiar a ajutat-o în gospodărie, venind la ea prin grădinile vecinilor L.P. şi L.G.
Deşi se înţelegeau bine, se pare că între victimă şi inculpat ar fi avut loc o ceartă când inculpatul i-a reproşat victimei „de ce lucrează în grădină, ştiind-o bolnavă".
Inculpatul a fost văzut pe stradă în ziua anterioară decesului victimei dar nu a intrat în gospodăria ei.
În ziua de 3 august 2006, în jurul orelor 11,00-12,00 când lumea a aflat de moartea victimei, inculpatul s-a interesat de ce s-a adunat lumea în faţa casei acesteia, însă a fost sfătuit să nu intre în casa victimei pentru că nu este nimeni lăsat să se apropie de casă.
Martora Ţ.M. declară că 1-a anunţat pe inculpat despre decesul victimei când acesta a venit să-i ceară ţigări în jurul orelor 12,30, după care a revenit şi a declarat că după această oră a venit la ei vecina P.M. care a anunţat-o despre deces, iar ea s-a dus la poartă şi i-a spus inculpatului, care după câteva minute a venit după ţigări, apoi a plecat fără să mai discute ceva.
Martorii plasează ora aflării decesului între orele 10,00-12,00, dar mai precis aceasta se situează în jurul orelor 12,00, când victima a fost găsită de L.M.
Martora Puşcaş Maria a declarat că ar fi auzit de la L.M. că inculpatul a ameninţat-o pe victimă că o va omorî după care s-a dus la bufet iar la întoarcere s-a certat şi cu L.M.
Relevantă este declaraţia martorei P.A. la care inculpatul a venit în seara zilei de 2 august 2006, în jurul orelor 20,30, pentru a se uita la televizor. Martora a relatat că inculpatul era îmbrăcat cu o cămaşă de culoare gri cu carouri, la spate ruptă, iar în picioare „cred" că ŞIapi iar pe cap o şapcă de culoare închisă.
După terminarea filmului inculpatul a lipsit 10 minute, spunând că merge la el să închidă găinile, apoi a revenit şi s-au uitat la meciul de fotbal de la televizor. Inculpatul s-a reîntors având aceeaşi îmbrăcăminte şi a plecat în jurul orelor 22,00.
A doua zi, în jurul orelor 13,00, inculpatul a anunţat-o pe martoră despre decesul victimei.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei (fila 85) făcând o descriere amănunţită a modului în care şi-a petrecut zilele de 2 şi 3 august 2006, aspectele relatate fiind confirmate cu depoziţiile martorilor (f. 85 - 92).
Inculpatul a fost reţinut prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din 3 august 2006 până la 4 august 2006, când prin încheierea nr. 80 a Tribunalului Bihor din Dosar nr. 61672/111/2006 s-a dispus arestarea preventivă a acestuia şi emiterea mandatului de arestare preventivă nr. 82/2006, măsură revocată prin Decizia penală nr. 327/R din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea din Dosar nr. l046/35/P/2007.
Reaudiaţi în faţa instanţei partea vătămată (f. 57) şi martorii O.A. (f. 58-59), P.A. (f. 60-61), Ţ.M. (f. 62), H.I.P. (f. 83), P.M. (f. 84), M.I. (f. 85), M.E. (f. 106), L.M. (f. 123), P.M. (f. 259), L.F. (f. 260), C.M. (f. 261), Ţ.T. (f. 267), P.V. (f. 268), C.A. (f. 269), L.M. (f. 176) şi-au menţinut declaraţiile în mare parte şi au făcut unele precizări importante în cauză.
Astfel, partea vătămată (f. 57) a declarat că cearta dintre inculpat şi victimă s-ar fi produs din cauză că mama lui i-ar fi dus mâncare stricată inculpatului iar acesta i-ar fi reproşat că îşi bate joc de el.
Partea vătămată a rămas două săptămâni să-şi ajute mama (înainte de deces), timp în care nu 1-a văzut pe inculpat la domiciliul acesteia. Totuşi, avea cunoştinţă că cei doi se înţelegeau „foarte bine" şi nu ştia de natura acestor relaţii dar este posibil să fi fost şi de altă natură.
Martorul M.I. a declarat că în dimineaţa zilei de 3 august 2006, inculpatul l-a ajutat la sfărâmat porumbul cu maşina electrică, apoi i-a reparat frâna de la maşină după care a împrumutat o perie pentru a-şi curăţa aragazul.
Martora M.E. a trecut pe lângă ei şi i-a anunţat despre decesul victimei iar inculpatul nu a reacţionat în nici un fel, afirmând că ştia că este bolnavă şi că are diabet iar uneori o ajuta să ia insulină.
Martora P.A. nu cunoaşte despre nici o ceartă dintre victimă şi inculpat şi reţine exact că inculpatul a avut ŞIapi în picioare în seara când a fost la televizor, iar a doua zi era cu aceleaşi haine şi martorii M.E. şi M.I. au declarat în acelaşi sens.
Inculpatul a reacţionat normal când a aflat despre decesul victimei, nefiind agitat sau nervos (martora Ţ.M.), mai ales că martora P.M. a spus doar că victima a murit, nu şi cum a murit.
El doar s-a mirat „cum, că ieri a săpat cepele în grădină" apoi a cerut o ţigară şi nu a mai discutat nimic, mergând în stradă.
Era de notorietate că inculpatul se înţelegea bine cu victima, se ajutau reciproc, nu s-a auzit de nici o ceartă dintre ei, iar inculpatul a avut un comportament corespunzător la aflarea veştii morţii.
Mai mult, inculpatul a fost caracterizat ca o persoană care se înţelegea bine cu toţi, îi ajuta, fiind un om bun ca de altfel şi victima care vorbea tare respectiv striga pentru că „aşa era vorba ei" (martora P.M.).
Raportul de expertiză medico-legală examen ADN - concluzionează că urmele de sânge de pe cămaşa şi cizma inculpatului nu sunt de natură umană (f. 238 - 239).
Faţă de întreg materialul probator administrat în cauză, instanţa apreciază că nu inculpatul este autorul infracţiunii de omor deosebit de grav prin cruzimi asupra victimei M.M., întrucât pe de o parte depoziţiile martorilor sunt favorabile inculpatului şi confirmă susţinerile acestuia (declaraţia f. 46-47) şi acestea se coroborează şi cu rezultatele expertizelor din care rezultă că nici pe cizme şi nici pe ŞIapi nu s-au evidenţiat urme de sânge uman.
Faptul că echipa de cercetare a fost condusă de câinele de urmărire până în apropierea locuinţei inculpatului se explică prin desele vizite pe care i le făcea victimei în virtutea relaţiilor apropiate ce le aveau.
Este de precizat că obiectul folosit la comiterea faptei nus-a găsit până în prezent ca de altfel nici motivul/mobilul acestei fapte reprobabile.
Simpla ceartă (dacă într-adevăr ar fi avut loc între inculpat şi victimă) nu este un argument suficient de puternic care să justifice o astfel de finalitate şi nici temei pentru a reţine că inculpatul ar putea fi autorul infracţiunii.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, hotărârea fiind criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, în final solicitându-se condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii ce a făcut obiectul judecăţii (f. 3-9, primul dosar apel).
În motivele de apel ale M.P. se arată următoarele:
În primul rând este surprinzător faptul că instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire concluziile raportului de expertiză biocriminalistică dispusă şi efectuată în faza de urmărire penală (filele 121-128 dos. u.p.) asupra unor obiecte ridicate de la inculpat şi de la domiciliul acestuia întocmindu-se un proces verbal de examinare criminalistică (filele 34-35 dos. u.p.). Din acest raport, respectiv din examinarea perechii de cizme, respectiv a vârfului şi talpei acestora, aparţinând inculpatului, precum şi a cămăşii cu mânecă scurtă ridicată de la acesta, a rezultat că pe aceste obiecte se găsesc microurme de sânge uman, un amestec de profile genetice ce provin de la minim două persoane. Profilele genetice ale probelor biologice de referinţă recoltate de la victima M.M. şi numitul M.T. sunt incluse în acest amestec (fila 126 dos. u.p.).
Mai mult, pe cămaşa cu mânecă scurtă s-a identificat sânge uman cu un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referinţă recoltată de la inculpatul M.T.
Faptul că instanţa nu a luat în considerare concluziile acestui raport constituie şi o încălcare a normelor procedurale întrucât probele administrate în faza de urmărire penală sunt probe câştigate judecăţii, iar concluziile unui astfel de raport ştiinţific nu pot fi contrazise decât tot printr-un demers asemănător sau identic. Or, din raportul de expertiză medico-legală - examen ADN, efectuat în cursul cercetării judecătoreşti de I.N.M.L.M.M. Bucureşti (filele 238-239), rezultă că analiza prin teste de identificare a microurmelor biologice recoltate de pe obiectele ridicate de la inculpat nu a pus în evidenţă prezenţa sângelui de natură umană şi nici un profil ADN, cel mai probabil cantităţii extrem de mici de material biologic sau absenţei acestuia, ceea ce înseamnă că concluziile primului raport de expertiză biocriminalistică nu au fost contrazise.
Deosebit de aceasta, relevăm faptul că raportul de expertiză biocriminalistică nr. 211218 din 18 septembrie 2006 efectuat în cursul urmăririi penale a fost întocmit şi redactat de experţi în biochimie, pe când raportul de expertiză întocmit la I.N.M.L. Bucureşti efectuat în cursul cercetării judecătoreşti a fost întocmit de un medic legist şi doi biochimişti care nici măcar nu sunt experţi. În altă ordine de idei,expertiza efectuată în cursul judecăţii nu a pus în evidenţă prezenţa sângelui de natură umană datorită cantităţii extrem de mici de material biologic, fapt explicabil, de altfel, având în vedere că anterior, la data de 18 septembrie 2006, obiectele purtătoare de urme de sânge au fost prelucrate în cadrul laboratorului ADN din cadrul I.G.P.R. Bucureşti.
În al doilea rând, instanţa nu a valorificat concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat, deşi l-a reţinut în considerentele hotărârii. Acest raport de constatare tehnico-ştiinţifică relevă faptul că la întrebările relevante ale cauzei s-au evidenţiat modificări psihofiziologice care conduc la concluzia prezenţei detecţiei comportamentului simulat al subiectului (filele 131-133 dos. u.p.). Or, concluziile unui astfel de demers ştiinţific nu pot fi combătute sau înlăturate prin simpla declaraţie de nerecunoaştere a comiterii faptei de către inculpat aşa cum a procedat instanţa de fond, luând în considerare doar aspectele pozitive ale declaraţiilor martorilor în privinţa acestuia. Dimpotrivă, din declaraţia martorei P.A. (fila 70-71 dos. u.p.) rezultă că inculpatul s-a certat în mai multe rânduri cu victima şi că acesta era „o fire mai nervoasă, destul de iute la mânie".
Faptul că inculpatul era agresiv este confirmat şi de declaraţia martorei L.M. (filele 72-74 dos. u.p.) din care rezultă că aceasta a asistat personal înainte cu două trei săptămâni de la data decesului la o ceartă dintre inculpat şi victimă şi fiind vecină cu aceasta din urmă a intervenit în apărarea ei. De altfel, martora declară că ea a fost chemată să intervină între cei doi de către o altă vecină, martora P.M., căreia „i-a fost frică ca inculpatul să nu o omoare pe M.M.". Martora P.M. (filele 59-60 dos. u.p.) a aflat la rândul ei de la martorele L.M. şi P.M. că cea dintâi s-a dus să vadă ce se întâmplă între victimă şi inculpat, auzind gălăgie în curtea vecinei sale şi auzindu-l pe inculpat strigând la victimă că „o omoară".
De altfel, episodul privind cearta dintre inculpat şi victimă, petrecut cu două - trei săptămâni înainte de decesul victimei în curtea locuinţei acesteia, este confirmat şi prin declaraţiile martorilor Ţ.M., O.A., M.M., G.A., C.M. pe lângă cei amintiţi mai sus. După acest moment, relaţiile dintre inculpat şi victimă s-au deteriorat, acestuia interzicându-i-se de către victimă şi familia acesteia să o mai viziteze. Deşi calificată de instanţă ca o „simplă ceartă", altercaţia dintre inculpat şi victimă este semnificativă în speţă, acesta fiind momentul de la care inculpatul susţine că nu a mai vizitat-o pe victimă şi de la care relaţiile dintre cei doi au fost de duşmănie.
Un alt aspect care, deşi relevant, nu a reţinut atenţia instanţei, cu toate că este amintit în considerentele hotărârii, este faptul că aflând despre moartea victimei, a doua zi, după decesul acesteia, respectiv în data de 03 august 2006 inculpatul a afirmat în faţa martorei Ţ.M.: „Cum a murit? Că ieri am văzut-o săpând cepele în grădină.", ceea ce conduce la concluzia că inculpatul nu numai că a văzut-o pe victimă cu o zi înainte, deci în ziua decesului, ci şi ştia că aceasta s-a aflat în grădină lucrând; or, acest lucru nu era posibil decât dacă s-ar fi deplasat în grădina victimei, întrucât din stradă nu se vede ce se întâmplă în grădina acesteia, iar în grădină nu se poate ajunge decât ori prin curtea din faţă, ori traversând grădinile învecinate, aşa cum de altfel inculpatul intra adesea la victimă.
Surprinzător este faptul că victima a fost găsită moartă tocmai în apropierea straturilor cu ceapă, în grădina locuinţei sale, acolo unde chiar inculpatul a arătat că se afla cu o zi înainte de deces, deşi susţine că nu a vizitat-o în acea zi.
Mai mult, inculpatul şi-a construit un alibi pentru seara de 02 august 2006, seara decesului victimei; acesta a susţinut că s-a aflat în casa familiei P., unde a urmărit un film la televizor, aspect confirmat de declaraţia martorei P.A. (filele 70-71 dos. u.p.), în această locuinţă s-a aflat până în jurul orelor 22,00 (declaraţia inculpatului filele 89-92 dos. u. p. şi a martorei P.A.), oră la care a plecat de la locuinţa acesteia, în stradă nefiind nimeni şi oră care coincide cu ora morţii victimei. Astfel, inculpatul n-a putut proba că s-a aflat în alt loc după ora 22,00 în seara zilei de 02 august 2006, dimpotrivă din declaraţia martorei P.A. rezultă că şi chiar în timpul vizionării programelor la televizor, inculpatul a lipsit circa 10 minute din locuinţa sa, susţinând că a fost acasă la el să-şi „închidă găinile". Or, în acest interval de timp, inculpatul ar fi avut răgazul să omoare victima întrucât aceasta locuia în vecinătate şi inculpatul ştia că este singură, profitând şi de adăpostul întunericului,
Nu este lipsită de interes şi declaraţia martorei C.A. (fila dos. u.p.) vânzătoare la magazinul A. din sat, din care rezultă că în data de 03 august 2006, în jurul orelor 10,30-11,00, inculpatul a venit la magazinul martorei, dar nu a intrat ca de obicei să cumpere ceva, martora observând că „acesta a rămas afară în stradă, aşezat în fund pe raftul de bicicletă şi cu faţa era între cele două palme ale lui, cu faţa îndreptată în jos către pământ, dând impresia că este supărat, fără a-şi motiva atitudinea şi plecând fără să ia sau să spună ceva. Nu putem să nu remarcăm că aceasta se întâmpla în jurul orelor 10,30-11,00, în timp ce din declaraţiile martorilor P.M. şi Ţ.M. rezultă că inculpatul ar fi aflat despre decesul victimei abia în jurul orelor 12,00, în data de 03 august 2006. De altfel, faptul că inculpatul cunoştea împrejurarea că victima este moartă înainte de ora amiezii în ziua următoare decesului este confirmată şi prin declaraţia martorei M.E. (fila 78 dos. u. p.) din care rezultă că atunci când l-a întrebat pe inculpat în dimineaţa acelei zile dacă ştia că victima fusese găsită moartă în grădină, acesta a răspuns că victima a cules ceapa în grădină şi că poate i s-a făcut rău, „dând impresia că ştia de moartea ei".
În ceea ce priveşte susţinerea instanţei că obiectul folosit la comiterea faptei nu a fost găsit, „ca de altfel nici motivul sau mobilul acestei fapte reprobabile", considerăm că s-a putut formula o astfel de concluzie numai prin ignorarea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, care, în covârşitoarea lor majoritate, confirmă faptul că între inculpatul M.T. şi victima M.M. existau relaţii de duşmănie începând cu momentul cerţii amintite mai sus, relaţii care există de regulă ulterior destrămării unora de concubinaj în care s-au aflat părţile în ultimii ani de dinaintea decesului. Faţă de aceste aspecte, considerăm că mobilul crimei a existat cu prisosinţă, iar ascunderea instrumentului idoneu nu era dificilă, în condiţiile în care victima a fost descoperită abia la circa 14 ore de la comiterea faptei de către inculpat.
Lipsită de substanţă ni se pare a fi şi explicaţia instanţei privitoare la faptul că echipa de cercetare a fost condusă de câinele de urmărire până în apropierea locuinţei inculpatului datorită „deselor vizite pe care acesta i le făcea victimei în virtutea relaţiilor apropiate ce le aveau". Or, având în vedere că inculpatul susţine că nu mai vizitase victima de vreo trei săptămâni şi că urmele olfactive ale corpului uman nu se păstrează decât un timp relativ scurt în preajma unei alte persoane, rezultă că este exclus ca altă persoană să se fi aflat lângă victimă în momentele comiterii crimei în afara inculpatului, întrucât, în caz contrar, aceste urme n-ar mai fi putut fi identificate sau ar fi condus spre altcineva.
Din declaraţia martorei L.M. (fila 72-74 dos. u.p.), vecina victimei şi cea care a găsit-o pe aceasta moartă, rezultă că în dimineaţa zilei de 03 august 2006, aceasta a strigat-o în mai multe rânduri pe victimă, pentru a vedea ce face, ştiind că locuieşte singură. În jurul orelor 10,00, martora, văzând că victima nu-i răspunde, a intrat în curtea casei acesteia constatând că poarta curţii, deşi era închisă, era descuiată, ceea ce i-a atras atenţia întrucât ştia că victima locuind singură încuia în fiecare seară poarta de la stradă, de aici se deduce faptul că victima a fost omorâtă în cursul serii, înainte de lăsarea nopţii, întrucât nu a mai apucat să încuie poarta de la stradă sau că cel care a omorât-o a intrat prin grădină şi când a plecat a lăsat poarta descuiată. Momentul decesului victimei coincide astfel cu momentul în care inculpatul a părăsit casa familiei P., spre a se îndrepta spre casa sa, conform propriilor susţineri.
Având în vedere cele de mai sus, apărarea inculpatului în sensul că nu a vizitat victima în ziua decesului, precum şi faptul că nu el este autorul infracţiunii de omor, nu poate fi primită, acesta având atât mobilul comiterii crimei, cât şi ocazia săvârşirii acesteia, inculpatul neputând proba că s-ar fi aflat în altă parte sau în prezenţa altor persoane la ora comiterii omorului. De altfel, este unanim admis în doctrina de drept penal că o infracţiune poate fi dovedită nu numai cu probe directe care dovedesc în mod nemijlocit fapta inculpatului, ci şi cu probe indirecte (indicii) care deşi nu dovedesc în mod direct fapta, prin coroborarea cu alte probe pot conduce la formularea anumitor concluzii în cauză şi la dovedirea vinovăţiei inculpatului.
Considerăm că în speţă s-a probat atât faptul că inculpatul s-a aflat în apropierea victimei cu câteva ore înainte de descoperirea cadavrului acesteia, că între el şi victimă existau relaţii de duşmănie notorii, deci că exista motivul comiterii crimei şi că inculpatul a avut răgazul să comită fapta, întrucât în cursul serii respective victima se afla singură în grădina casei sale, iar inculpatul a plecat tocmai la aceea oră din casa familiei cu care vizionase programe la televizor.
Prin Decizia penală nr. 32/A din 15 aprilie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, a respins ca nefondat apelul M.P.
Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a declarat recurs, apreciind că instanţele au comis o eroare gravă de fapt care a avut ca urmare greşita achitare a inculpatului (fila 3-5, primul dosar recurs), în final solicitându-se casarea ambelor hotărâri şi condamnarea inculpatului pentru fapta care a constituit obiectul judecăţii.
Prin Decizia penală nr. 2171 din 17 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul M.P., a casat Decizia atacată şi a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de prim control judiciar.
Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin Decizia penală nr. 39/A din 7 aprilie 2009, a admis apelul M.P., a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi, în temeiul art. 174 raportat la art. 176 lit. a) din C. pen., a condamnat pe inculpatul M.T. la 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
Din pedeapsă a fost scăzută durata măsurilor preventive privative de libertate.
Prin aceeaşi decizie, au fost admise cererile de despăgubiri civile a numiţilor M.P. şi T.M., fiind obligat inculpatul la plata către acestea a câte 35.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
În final, inculpatul a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 453/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, emis la data de 27 septembrie 2006, s-a reţinut, în esenţă, că la data de 02 august 2006, în jurul orelor 22, inculpatul M.T., cu o coasă bine ascuţită a decapitat-o pe victima M.M., în timp ce aceasta se afla în grădina casei sale, situată în localitatea Toboliu, judeţul Bihor.
Victima era femeie văduvă, locuia singură, oamenii din localitate caracterizând-o ca un om liniştit, care nu a avut probleme cu nimeni în sat, cu excepţia inculpatului care a frecventat-o, ajutând-o la muncile câmpului, însă cu cca. 2-3 săptămâni înainte de crimă au avut o discuţie neprincipială, care a degenerat într-o ceartă şi din acel moment aceasta se temea şi i-a interzis inculpatului să vină la domiciliul său (a se vedea depoziţia fiului său, partea civilă M.P. - f. 50 şi următoarea din dosarul de urmărire penală şi declaraţiile martorei L.M. - f. 72; 73-74 din dosarul de urmărire penală; f. 123; 176 din dosarul instanţei de fond şi f. 58-58 din dosarul instanţei de apel).
Inculpatul nu a acceptat această situaţie şi enervat de faptul că victima l-a acuzat de furt (a se vedea depoziţia martorului Muntean Ioan f. 75-76; 77 din dosarul de urmărire penală; f. 85 din dosarul instanţei de fond şi concluziile expertizei psihiatrice - f. 110-111) a luat hotărârea de a suprima viaţa victimei, rezoluţie infracţională pusă în aplicare în seara de 2 august 2006, orele 22.00. În actul medico-legal s-a specificat că omorul a fost comis la orele 22,00.
Starea de fapt şi vinovăţia inculpatului rezultă din ansamblul actelor şi lucrărilor aflate la dosar. Astfel, potrivit raportului de necropsie (f. 42 şi următoarele), moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului hipovolemic survenit în contextul unei hemoragii externe masive, consecinţă a unei plăgi tăiate cu depensarea extremităţii cefalice la nivelul corpului vertebral şi secţionarea pachetelor vasculo nervoase adiacente regiunii, putându-se produce într-un moment în care victima era în poziţia de genuflexiune (recoltând ceapa), iar agresorul se afla în spatele acesteia.
Din procesul verbal de cercetare la faţa locului (f. 6 - 7) şi planşele foto (f. 10 - 22) accesul în curtea locuinţei victimei se face printr-o poartă închisă, neasigurată, ce nu prezintă urme de forţare, uşa de intrare în casă era deschisă, toate lucrurile fiind la locul lor, ceea ce conduce la concluzia că nu a existat intenţia de jaf. Din cea de-a doua curte a locuinţei, care avea poarta închisă cu un sistem de închidere tip riglă, se intră în grădina victimei, unde pe partea stângă a unei alei, între pomi, organele de cercetare penală au identificat cadavrul lui M.M., capul victimei fiind detaşat de la baza gâtului, acesta lipsind şi, de asemenea, 50% din scalp, urechile, nasul, ochii şi bărbia care au fost devorate de animale. Între cei 2 pomi unde s-a găsit cadavrul, pe o porţiune de 1,25/0,80 m s-a identificat „o baltă de sânge", precum şi pe tulpina unuia dintre pomi, pe o porţiune de 35 cm şi pe unele frunze de viţă de vie situate în partea dreaptă a cadavrului.
Din planşele cu fotografii judiciare executate asupra obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte ale inculpatului M.T. (f. 23 - 29) şi procesul verbal de examinare criminalistică (f. 34 - 35), rezultă că pe cămaşa cu care era îmbrăcat inculpatul în ziua precedentă s-au prelevat pete mai închise, iar pe mâneca stângă 3 stropi de culoare brun - roşcată (a se vedea şi depoziţiile inculpatului - f. 89 - 92; 98 - 99; 102 din dosarul de urmărire penală; f. 46 - 47 din dosarul instanţei de fond; f. 19 din dosarul instanţei de apel, precum şi declaraţiile martorei P.A. f. 70 din dosarul de urmărire penală; f. 60 - 61 din dosarul instanţei de fond; f. 41 - 42 din dosarul instanţei de apel). Totodată, pe cizmele de cauciuc de culoare neagră, pe talpă erau urme de noroi, iar partea superioară era curată, constatându-se că fuseseră spălate recent. Prin tratarea cu luminol a cizmei stângi s-a constatat că pe marginea inferioară şi pe talpă s-au relevat luminiscente de culoare albastru intensiv, ceea ce atestă că urmele puse în evidenţă sunt de natură biologică, iar prin aplicarea reactivului „hemophan" s-a pus în evidenţă că urmele găsite sunt de natură sanguină (f. 35). Din raportul de expertiză biocriminalistică nr. 2/1 218 din 18 septembrie 2006 (f. 121 - 128 din dosarul de urmărire penală, f. 131 din dosarul instanţei de fond), rezultă că microurma de sânge uman prelevată de pe vârful cizmei provine de la minim două persoane, iar profilele genetice ale probelor biologice de referinţă recoltate de la victima M.M. şi inculpatul M.T. sunt incluse în acest amestec, iar sângele de pe cămaşă aparţine inculpatului M.T. (f. 126 din dosarul de urmărire penală; f. 131 din dosarul instanţei de fond). Raportul de expertiză medico-legală - examen ADN - nr. A15/3122 din 12 iunie 2007 (f. 238 - 239 din dosarul instanţei de fond) cu toate că atestă împrejurarea că genotiparea profilelor reprezentate de cizma partea din faţă şi partea laterală stângă, precum şi de pe cămaşa corp delict nu a pus în evidenţă nici un profil ADN, cel mai probabil, datorită cantităţii extrem de mici de material biologic, nu contrazice concluziile raportului de expertiză biocriminalistică efectuată în faza de urmărire penală.
Potrivit procesului verbal întocmit de organele de cercetare penală în data de 04 august 2006 (f. 5 din dosarul de urmărire penală), în urma investigaţiilor făcute cu privire la moartea victimei M.M., în seara zilei de 02 august 2006, orele 21-23, pe drumul comunal din spatele Şcolii Generale Toboliu, situat în apropierea locuinţei victimei, s-au aflat 5 persoane din localitate, care au comunicat organelor de poliţie că în acea seară nu au auzit zgomote care să-i conducă la ideea că s-ar fi întâmplat ceva, iar paznicii de la Primăria localităţii Toboliu nu au observat, cu ocazia patrulării străzilor, persoane străine şi nici nu au auzit „zgomote suspecte". Din aspectele reliefate în acest proces - verbal rezultă fără putere de tăgadă că în intervalul de timp când s-a comis omorul în zona locuinţei victimei nu au fost persoane străine, care să atragă atenţia persoanelor nominalizate în acest act. Mai mult, coroborând acest proces - verbal cu cel de cercetare la faţa locului putem conchide cu aceea că persoana care a suprimat viaţa victimei era o persoană care cunoştea topografia locului şi a intrat în grădină prin traversarea grădinilor vecinilor victimei, nu din stradă. Acest aspect este confirmat şi de faptul că echipa de cercetare a fost condusă de câinele de urmărire până în apropierea locuinţei inculpatului, printr-o altă grădină (f. 112). Câinele de urmărire a urmat traseul indicat în schiţa existentă la f .113 din dosarul de urmărire penală, prin grădina de zarzavat, apoi, altă grădină şi a traversat un drum de acces până la imobilul unde locuieşte inculpatul M.T., oprindu-se lângă locuinţa acestuia.
Referitor la această probă, instanţa de control judiciar, văzând depoziţiile inculpatului M.T., potrivit cărora după cearta avută cu victima în luna iunie 2006, nu a mai fost la locuinţa acesteia, precum şi declaraţiile martorilor P.M. (f. 59 - 60 din dosarul de urmărire penală; f. 84 din dosarul instanţei de fond; f. 41 - 42 din dosarul instanţei de apel), P.M. (f. 62 din dosarul de urmărire penală; f. 259 din dosarul instanţei de fond; f. 49 - 50 din dosarul instanţei de apel), G.A. (f. 65 - 66 din dosarul de urmărire penală; f. 262 din dosarul instanţei de fond), M.M. (f. 67 din dosarul de urmărire penală), L.M. (f. 72; 73 - 74 din dosarul de urmărire penală; f. 123; 176 din dosarul instanţei de fond; f. 57 - 58 din dosarul instanţei de apel), care susţin că între inculpatul M.T. şi victimă a avut loc o ceartă, în opinia unora „un scandal", în urmă cu 2 - 3 săptămâni înainte de comiterea omorului, constată că nu poate fi înlăturată cu motivarea că „echipa de cercetare a fost condusă de câinele de urmărire până la apropiere de locuinţa inculpatului, întrucât acesta făcea dese vizite victimei, în virtutea relaţiilor apropiate ce le aveau". O asemenea motivare este contrazisă ştiinţific, dar şi de probele aflate la dosar. Astfel, din punct de vedere ştiinţific urmele olfactive constau din mirosul individual al persoanelor, precum şi al obiectelor şi substanţelor, fiind create în procesul săvârşirii infracţiunilor, la locul faptei. Urmele olfactive, potrivit doctrinei juridice, au o viaţă mai scurtă decât alte urme create la locul faptei în timpul comiterii infracţiunii. În condiţii prielnice de creare şi de conservare, câinele de urmărire poate să prelucreze urme olfactive de peste 30 ore vechime, însă cu trecerea timpului, şi prin acţiunea vântului, a ploii sau zăpezii urmele îşi atenuează treptat intensitatea astfel că nu mai pot fi descoperite. Uneori, datorită factorilor exteriori (ploaie, prezenţa mai multor persoane la locul faptei, etc.) nici după un timp relativ scurt urmele olfactive nu pot fi descoperite la locul faptei. în speţă, câinele de urmărire, în data de 03 august 2006, orele 15 a condus organele de cercetare penală de la locul crimei în apropierea locuinţei inculpatului M.T. Este de relevat că, potrivit depoziţiei inculpatului M.T. (a se vedea declaraţiile din faza de cercetare judecătorească de la instanţa de apel f .19 - 20) „cizmele erau cu noroi întrucât în data de 2 august 2006 a pus îngrăşăminte la varză şi afară era noroi, deoarece în noaptea de 1/2 august plouase". Prin urmare, dacă în ziua anterioară comiterii omorului plouase, iar inculpatul nu a mai trecut pe la locuinţa victimei de 2 - 3 săptămâni (potrivit depoziţiei martorilor), în opinia sa, de o lună (din luna iunie 2006), prin acţiunea factorului extern - respectiv a ploii, urmele olfactive nu mai puteau fi descoperite. Faţă de aceste susţineri, ţinând seama şi de împrejurarea că, câinele de urmărire a fost introdus în perimetrul locului faptei în faza statică a cercetării, înainte de pătrunderea persoanelor străine (martora L.M. a văzut victima decedată în jurul orelor 12,00, intrând în partea dreaptă a grădinii, de unde a observat-o şi speriindu-se a început să ţipe şi a fugit spre casă să-l anunţe pe soţul ei - f. 74) şi înainte ca organele de urmărire penală să înceapă cercetarea la faţa locului (la ora 18,00 s-a realizat cercetarea - f. 6 din dosarul de urmărire penală, iar câinele de urmărire a efectuat traseul indicat la orele 15 - f. 112), instanţa de apel apreciază că această probă este utilă şi pertinentă cauzei, servind la aflarea adevărului în cauza dedusă judecăţii. Pentru aspectele menţionate, apărările invocate de inculpat în sensul că, câinele s-a dus la locuinţa sa datorită frecventelor vizite anterioare pe care le-a făcut victimei nu poate fi acceptată de către instanţa de control judiciar.
În speţă, au fost audiate mai multe persoane, oameni din localitate, unii vecini cu părţile, care au confirmat deteriorarea relaţiilor dintre victimă şi inculpat, cearta dintre părţi (a se vedea declaraţiile martorilor L.I. - f. 51- 52 din dosarul de urmărire penală; P.M. - f. 59-60 din dosarul de urmărire penală; f. 84 din dosarul instanţei de fond; P.M. - f. 62 din dosarul de urmărire penală; f. 259 din dosarul instanţei de fond; G.A. - f. 65-66 din dosarul de urmărire penală; M.M. - f. 67 din dosarul de urmărire penală; L.M. - f. 72; 73; 74 din dosarul de urmărire penală; f. 176; 123 din dosarul instanţei de fond; f. 57-58 din dosarul instanţei de apel, M.I. - f. 75-76; 77 din dosarul de urmărire penală; f. 85 din dosarul instanţei de fond), precum şi împrejurarea că în mod frecvent inculpatul a pătruns în imobilul aparţinând victimei prin escaladarea gardului (a se vedea declaraţiile martorilor L.F. - f. 55; 56 din dosarul de urmărire penală; f. 260 din dosarul instanţei de fond şi Ţ.M. - f. 57- 58 din dosarul de urmărire penală; f. 62 din dosarul instanţei de fond şi f. 39- 40 din dosarul instanţei de apel).
Este de observat că, traseul indicat de martorele L.F. (f. 55) şi Ţ.M. (f .59 verso), îl parcurgea inculpatul M.T. pentru a ajunge la locuinţa victimei, este şi cel urmat de câinele de urmărire (f. 113). Potrivit depoziţiei martorei L.F. „în repetate rânduri l-am văzut pe numitul M.T. din Toboliu sărindu-mi gardul grădinii, care este în faţa casei lui şi mergând prin grădina mea la locuinţa văduvei M.M..", apostrofându-l că îi rupe gardul şi îi „calcă în picioare varza". Susţinerile acestei martore se coroborează cu afirmaţiile martorei T.M. care arată că „l-am văzut pe acesta (inculpatul M.T.) escaladând gardul din plasă din sârmă din faţa casei sale (aparţinând martorei L.F.) şi traversând grădinile până în ograda numitei M.M.". Declaraţiile celor două martore se coroborează cu procesul - verbal încheiat în 03 august 2006, orele 15,00, cu ocazia folosirii câinelui de urmărire (f. 112-113), precum şi cu declaraţiile martorului G.A. (f. 65 - 66 din dosarul de urmărire penală).
În seara comiterii omorului, potrivit probaţiunii administrate în cauză, inculpatul s-a aflat la locuinţa martorei P.A. până înainte de orele 22,00 (f. 70 din dosarul de urmărire penală; f. 60- 61 din dosarul instanţei de fond; f. 41- 42 din dosarul instanţei de apel), după care a plecat spre casă, fiind văzut de martorul P.V. (f. 69 din dosarul de urmărire penală; f. 268 din dosarul instanţei de fond). După acest moment martorii audiaţi în cauză nu l-au văzut pe inculpat, acesta susţinând că s-a dus acasă şi s-a culcat, nefiind el persoana care a intrat în grădina victimei şi a suprimat viaţa acesteia. Dacă până aproape de ora comiterii omorului inculpatul a reuşit să-şi dovedească un alibi cu declaraţiile martorei P.A., după plecarea de la locuinţa acesteia nu există vreo dovadă în sensul celor susţinute de inculpatul M.T.
Referitor la ţinuta inculpatului M.T. este de relevat că, potrivit afirmaţiilor acestuia şi declaraţiilor martorilor P.A., T.M. (care l-au văzut în 2 august 2006), precum şi a martorilor G.A., C.A. (f. 82 din dosarul de urmărire penală; f. 269 din dosarul instanţei de fond; f. 48 din dosarul instanţei de apel - care l-au văzut pe inculpat a doua zi, după săvârşirea omorului) acesta era îmbrăcat cu aceleaşi haine. Acest aspect nu este relevant în speţă. Obiectul tăietor folosit de inculpat pentru a suprima viaţa victimei nu a fost găsit. Din concluziile raportului de expertiză medico-legală rezultă că, după precizia urmei, inculpatul a folosit o unealtă agricolă (coasă sau seceră). Această primă variantă - folosirea coasei - este cea mai plauzibilă pentru că explică absenţa urmelor de sânge de pe hainele inculpatului şi faptul că victima nu prezintă alte urme de violenţă. Dacă inculpatul ar fi folosit o seceră, datorită dimensiunilor obiectului vulnerant, trebuia să se aplece asupra corpului victimei, să o ţină de cap pentru a-i aplica lovitura şi chiar într-o asemenea ipoteză, nu este sigur că ar fi putut să o decapiteze printr-o acţiune singulară. Prin urmare, instanţa de apel apreciază că obiectul vulnerant a fost o coasă. Inculpatul a decapitat-o pe victimă folosind o coasă care datorită dimensiunilor (cca. 1,50 m sau 1,75 m) şi modului de utilizare (a se vedea raportul de necropsie) i-a permis inculpatului să acţioneze de la distanţă, din spatele victimei, fără ca sângele să ajungă pe îmbrăcămintea sa. Având în vedere poziţia în care se afla victima (aplecată asupra straturilor cu ceapă) este cert că inculpatul nu putea fi stropit cu sângele victimei pe haine, ci doar pe încălţăminte. Este de relevat că inculpatul are înălţimea de cca. 1,80 m şi ţinând seama de lungimea braţului coasei, acesta în momentul lovirii victimei se afla la o distanţă de cca. 2 m din spatele victimei, ceea ce explică, astfel cum am reliefat anterior, lipsa petelor de sânge pe îmbrăcămintea sa. Această unealtă agricolă se utilizează mânuind-o de la dreapta spre stânga (inculpatul nu este stângaci), traiectoria urmată a fost de la dreapta spre stânga, astfel că este justificată poziţionarea urmelor de sânge la locul faptei, respectiv în partea dreaptă a cadavrului (f. 6-7) şi explică lipsa petelor de sânge pe hainele inculpatului.
Potrivit declaraţiilor martorilor, inculpatul era încălţat cu ŞIapi, în seara zilei de 2 august 2006, anterior comiterii omorului, iar, apoi, la locul faptei a fost cu cizme, de pe vârful cizmei fiind prelevate urmele de sânge ce aparţin victimei M.M. Prin urmare, în mod cert la momentul săvârşirii infracţiunii inculpatul era încălţat cu cizmele de cauciuc şi avea asupra sa obiectul vulnerant (coasă), care, interesant, nu s-a găsit la domiciliul său cu toate că este agricultor şi din cele reliefate de martori, mânuieşte frecvent şi cu mare dexteritate acest tip de unealtă (doar o seceră cu mâner a fost ridicată, dar care nu prezenta urme biologice f. 32 din dosarul de urmărire penală; f. 114-115 din dosarul de urmărire penală).
Cât priveşte persoana inculpatului, conform susţinerilor martorilor audiaţi în cauză (P.A., P.M. şi L.M.), acesta este o persoană cu o fire nervoasă, destul de iute la mânie, care consumă alcool, iar când s-a certat cu victima a ameninţat-o că o omoară. Aceste susţineri explică atitudinea inculpatului şi se coroborează cu aspectele inserate în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (f. 110-111, din dosarul de urmărire penală), că inculpatul are tendinţe către iritabilitate, nervozitate, reacţii nestăpânite, instinctualitate predominantă, instabilitate psiho-emoţională, lipsa simţului realităţii şi recunoaşte consumul frecvent de alcool. Discernământul său raportat la fapta comisă s-a apreciat de către experţi că este păstrat.
Instanţa de control judiciar apreciază că depoziţiile inculpatului sunt complet nesincere în ceea ce priveşte omorul din noaptea de 2/3 august 2006 pentru motivele anterior reliefate. Neconforme cu realitatea sunt şi susţinerile inculpatului cu privire la momentul ulterior, cel al aflării în localitate despre suprimarea vieţii victimei. Astfel, inculpatul în declaraţia olografă dată în faza de urmărire penală (f. 85 - 88) a arătat că a aflat despre decesul victimei în jurul orelor 9,30 - 10,00 pentru ca apoi, în faza de cercetare judecătorească la instanţa de apel (f. 19-20) să susţină o altă versiune, că a aflat de omor la ora 11,30 şi nu-şi explică de ce în faza de urmărire penală a susţinut altceva (f. 20 din dosarul instanţei de apel). Realitatea este că, inculpatul „şi-a potrivit depoziţia" după ce a audiat depoziţiile martorilor, care susţin în unanimitate că la ora 12,00 martora L.M. a constatat decesul victimei şi, apoi, s-a aflat în sat că victima a fost omorâtă. Nu sunt lipsite de importanţă susţinerile martorilor că inculpatul nu era o persoană tăcută, ci, dimpotrivă, glumea deseori (a se vedea declaraţiile martorilor C.A. şi G.A.), însă în 3 august 2006, în jurul orelor 11,00, când s-a aflat la A. din localitate „era tare abătut, nu a băut nimic şi a zis că nu are chef de nimic" (a se vedea aspectele inserate în declaraţiile aceloraşi martori în faza de urmărire penală f. 82; 65- 66). De asemenea, nu se poate face abstracţie de declaraţia martorei M.E. (f. 78 din dosarul de urmărire penală; f. 106 din dosarul instanţei de fond) care l-a întrebat dacă ştie de moartea victimei, iar acesta i-a dat impresia că ştie, încercând că găsească o justificare „a cules ceapă în grădină şi poate i s-a făcut rău" (a se vedea în acest sens şi declaraţiile martorei M.A. - f. 79 din dosarul de urmărire penală).
Interesantă este această afirmaţie a inculpatului, că victima „a cules ceapă", atâta timp cât martora L.M. (f. 57 din dosarul instanţei de apel), la întrebarea instanţei de control judiciar „dacă din stradă victima putea fi văzută în grădină, unde culegea cepele?" a răspuns negativ. De altfel, susţinerea martorei se pliază pe topografia locului faptei, astfel cum rezultă din planşele foto (f. 9 şi următoarele) efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului (f. 6-7).
În cauză s-a întocmit un raport de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat (f. 131- 133), potrivit căruia, la întrebările relevante ale cauzei s-au evidenţiat modificări psihofiziologice semnificativ - caracteristice reactivităţii emoţionale care conduc la concluzia că subiectul are comportament simulat. Totuşi, în raport s-a întocmit o notă din care rezultă că aspectele menţionate pot fi interpretate ca probabilitate, deoarece inculpatul are în antecedente TBC. Acest demers ştiinţific, în pofida faptului că rezultatele constatării pot fi avute în vedere ca şi probabilitate, având în vedere că inculpatul „a prezentat frecvent tentative de eludare a probei" (f. 131), îndrituiesc instanţa să aprecieze că se coroborează cu celelalte probe care conduc în mod evident la concluzia că inculpatul este autorul omorului săvârşit asupra victimei M.M.
Pentru considerentele ce preced, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor va fi admis, conform prevederilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi se va înlătura hotărârea de achitare a inculpatului dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., precum şi dispoziţia referitoare la respingerea pretenţiilor civile ale părţilor civile M.P. şi T.M., inclusiv dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Inculpatul a lovit victima cu o intensitate deosebită, cu un corp tăietor, probabil o coasă sau seceră foarte bine ascuţită, retezându-i capul. Din raportul de necropsie (f. 44), rezultă că leziunea de violenţă - plaga tăiată a regiunii cervicale la nivelul bazei acesteia cu secţionarea pachetelor vasculo - nervoase şi depensarea extremităţii cefalice s-a produs prin acţiunea extrem de violentă şi puternică a corpului tăietor.
După omor, inculpatul a lăsat victima peste noapte în grădină, fiind expusă atacului animalelor, care au mâncat 50% din scalp, urechile, nasul, globul ocular drept şi bărbia victimei.
Ferocitatea cu care inculpatul a acţionat a fost de natură să trezească în conştiinţa locuitorilor comunei Toboliu un sentiment de oroare.
În consecinţă, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Fapta unei persoane care suprimă viaţa altei persoane cu o ferocitate deosebită, care a oripilat o întreagă comunitate, este gravă şi legiuitorul prin reglementarea prevederilor art. 174 - 176 lit. d) C. pen. o apreciază şi sancţionează ca atare. Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea concretă a activităţii infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător a tuturor elementelor concrete specifice faptei şi inculpatului.
Astfel, instanţa de apel, ţinând seama de modul în care inculpatul a acţionat - lovind cu intensitate victima, femeie în vârstă, pe la spate, cu toate că anterior manifestase afectivitate faţă de aceasta (a se vedea declaraţiile martorei C.M. - f. 63, 64 din dosarul instanţei de fond care arată că părţile întreţineau raporturi intime), obiectul vulnerant folosit, apt să suprime viaţa victimei, pericolul social concret pe care-l prezintă fapta, dar şi limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal, partea specială pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, precum şi persoana inculpatului - agricultor, cu un nivel de instrucţie scăzut, care a fost condamnat anterior şi nu a recunoscut fapta -, îi va aplica inculpatului o pedeapsă de 25 ani închisoare, cu privare de libertate şi potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Pe durata executării pedepsei principale îi vor fi interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen.
Cât priveşte antecedentele penale ale inculpatului, instanţa de control judiciar constată, din examinarea fişei de cazier judiciar (f. 95), că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, fiind condamnat anterior de 5 ori, iar de 2 ori pentru infracţiuni de violenţă (în anul 1974 -1 an pentru infracţiunile prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., art. 321 C. pen., 217 C. pen. şi 231 C. pen., în anul 1975 - 2 ani şi 6 luni pentru infracţiunile prev. de art. 239 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)).
Fapta săvârşită de inculpat are un grad de pericol social sporit, care rezidă în modul în care inculpatul a acţionat, rezultatul produs, urmărit de inculpat. Atitudinea inculpatului faţă de victimă, neschiţarea vreunui gest de regret pentru cele întâmplate, contactele anterioare ale acestuia cu legea penală întregesc profilul moral al inculpatului.
În atare împrejurare, pedeapsa stabilită este necesară pentru a-şi atinge scopul prev. de art. 52 C. pen.
Instanţa de control judiciar apreciază că pedeapsa, în cuantumul stabilit, reflectă în mod obiectiv pericolul social concret pe care-l prezintă fapta şi persoana inculpatului.
II. Măsuri procesuale
Inculpatul M.T. a fost reţinut prin ordonanţa din 3 august 2006 emisă în Dosarul nr. 453/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor (f. 96) şi arestat preventiv prin încheierea de arestare preventivă nr. 80 din 4 august 2006 (Dosar nr. 6162/ 111/2006 al Tribunalului Bihor) la data de 4 august 2006, fiind pus în libertate la data de 26 iunie 2007 (Decizia penală nr. 327/R din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea). Astfel, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada efectiv executată de la 3 august 2006 până la 26 iunie 2007.
III. Latura civilă a cauzei
Sub aspectul laturii civile a cauzei, se constată că părţile civile M.P. şi T.M. au solicitat instanţei de fond obligarea inculpatului la plata sumei de 70.000 lei reprezentând daune morale (f. 33; f. 57 din dosarul instanţei de fond).
La instanţa de apel, prin scriptul depus la dosar (f. 21), părţile civile au solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 70.000 lei pentru fiecare şi cheltuieli judiciare într-un cuantum neprecizat, pentru ca ulterior, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei să releve că solicită doar suma de 70.000 lei fiecare, renunţând la cheltuieli judiciare.
Conform prevederilor art. 14 C. pen. combinat cu art. 346 alin. l C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., instanţa de apel va acorda copiilor victimei M.M. pentru compensarea suferinţei pricinuite de moartea mamei lor, suma de câte 35.000 lei pentru partea civilă M.P. şi T.M., obligând inculpatul M.T. la plata acestor sume de bani.
IV. Stabilind vinovăţia inculpatului şi aplicându-i sancţiunea penală, instanţa de apel va înlătura prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., iar în temeiul prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 1500 lei (500 lei pentru faza de urmărire penală + 375,40 lei contravaloarea expertizelor judiciare din faza de cercetare judecătorească).
Împotriva acestei ultime decizii, inculpatul M.T. a declarat prezentul recurs.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
-inculpatul, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, a negat săvârşirea faptei care formează obiectul judecăţii;
- în cursul urmăririi penale a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului, concluzionându-se că acesta „nu suferă de boală psihică" şi că „discernământul său este păstrat" (filele 110-111, d.u.p.);
- cu acordul său (f. 132, d.u.p), inculpatul a fost supus unei examinări poligraf (constatarea tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat), concluzionându-se că „..la întrebările relevante ale cauzei, în traseele biodiagramelor poligraf, s-au evidenţiat modificări psihofiziologice semnificativ-caracteristice reactivităţii emoţionale care conduc la concluzia prezenţei detecţiei comportamentului simulat al subiectului" (filele 130-131, 133, d.u.p.);
- de asemenea, cu acordul lui, inculpatul a dat declaraţii în cursul urmăririi penale (filele 85-92, 97-98 d.u.p.), precum şi în faţa judecătorului, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare (f. 102, d.u.p);
-inculpatul a fost de acord să dea declaraţii în faţa instanţei de fond (filele 46-47, d. p. i.), în faţa primei instanţe de apel (f. 27, d. a. I), în faţa instanţei de apel care a rejudecat cauza (fila 19-20, d. a. II), precum şi în faţa instanţei care a soluţionat recursul anterior (fila 12-13, d. r. I);
- în cursul judecării prezentului recurs, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul M.T. a invocat „dreptul la tăcere" (încheierea de dezbateri, pag. 1); de asemenea, inculpatul şi apărătorul ales nu au solicitat administrarea altor probe şi nu au formulat alte cereri prealabile (încheierea de dezbateri, pag. 1).
La dosarul de recurs, apărarea a depus motive scrise de recurs (fila 14-19) şi un înscris referitor la meciul de fotbal care interesează cauza (fila 30-31).
În motivele de recurs ale inculpatului, apărarea - invocând cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. („s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare") - a solicitat achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârşită de inculpat"):
Motivele de recurs sunt structurate pe 8 puncte, Înalta Curte urmând a proceda la examinarea acestora în ordinea expusă de către apărare:
1) se susţine că inculpatul nu a avut un mobil care să justifice rezoluţia acestuia de a ucide victima. Făcând referiri la declaraţiile martorilor, apărarea a susţinut că, dimpotrivă, „.. au existat relaţii foarte bune, aceştia vizitându-se şi ajutându-se reciproc, după anul 1999, când a decedat soţul victimei" (pag. 2 a motivelor de recurs).
Prin mobil sau motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern al făptuitorului la săvârşirea infracţiunii, adică aceea dorinţă, tendinţă, pasiune, acel sentiment care a făcut să se nască în mintea făptuitorului ideea săvârşirii unei anumite activităţi conştient orientate către o anumită direcţie în vederea satisfacerii acelei dorinţe, tendinţe, pasiuni etc.
Fiind caracteristic activităţii voluntare a omului, mobilul apare ca un element psihic care contribuie la luarea deciziei de a acţiona într-un anumit sens şi la impulsionarea voinţei de a realiza Decizia adoptată.
Printre motivele frecvente ale infracţiunilor se regăsesc sentimentele de ură, lăcomie, răzbunare, gelozie, impulsurile sexuale normale sau aberante etc.
Prezenţa mobilului în săvârşirea oricărei infracţiuni este un indiciu al normalităţii psihice a făptuitorului iar cunoaşterea acestuia se impune ca un element necesar pentru cunoaşterea actului de conduită.
Deşi are o importanţă deosebită, în principiu, mobilul nu constituie o condiţie pentru existenţa infracţiunii, cu excepţia acelor infracţiuni la care legiuitorul 1-a prevăzut ca pe o condiţie necesară întregirii laturii subiective, ca pe un element circumstanţial de ordin subiectiv în conţinutul calificat al infracţiunii ori, în fine, ca pe o împrejurare ce constituie circumstanţe agravante generale.
În concluzie, Înalta Curte, în acord cu opinia apărării care a menţionat în motivele scrise de recurs că „într-o asemenea cauză este extrem de important mobilul crimei" (pag. 2 motive recurs) apreciază ca necesară, printre altele, examinarea împrejurării dacă inculpatul M.T. a avut un mobil/motiv al uciderii victimei.
Probele administrate au orientat instanţa de apel la stabilirea corectă a răspunsului la această întrebare şi, în final, la soluţia condamnării inculpatului (pag. 11-12 decizie).
Rezultă de necontestat din probele administrate că, după decesul soţului victimei, inculpatul a început să frecventeze locuinţa victimei, ajutând-o pe aceasta la activităţile gospodăreşti şi la muncile câmpului (grădinii).
Iniţial, în declaraţiile date la urmărirea penală, inculpatul a negat existenţa oricărui conflict cu victima, afirmând că „în ultimele 2-3 săptămâni nu am mai mers la ea, fără nici-un motiv, şi nu este adevărat ce declară vecinii, cum că ne-am fi certat" (fila 87 verso, fila 90, fila 102 verso, d.u.p.).
Ulterior, după trimiterea în judecată, inculpatul şi-a schimbat declaraţiile, recunoscând că „..din data de 5 iulie nu o mai vizitasem pe M.M. deoarece la acea dată am avut o discuţie contradictorie cu ea" (fila 46 verso, d. p. i).
În esenţă, motivele conflictului verbal este recunoscut de inculpat în faţa instanţei (fila 47, d. p. i., fila 19 verso d. a. II) fiind, de altfel, cel comunicat martorei L.M. de către victimă.
Deteriorarea relaţiilor dintre inculpat şi victimă, existenţa şi intensitatea conflictului verbal a fost relevată şi în declaraţiile martorilor P.M., C.M., M.M., L.M., L.I., P.M., G.A., M.I.
În declaraţia martorei L.M. se menţionează că motivul conflictului, comunicat ei de către victimă, ar fi fost cel referitor la neplata unei sume de bani („restanţe băneşti")- fila 74 verso, d.u.p.
Martorul M.I. a declarat că inculpatul i-ar fi mărturisit că s-a certat cu victima „fiind suspectat că fură de la M.M. – fila 75 verso - 76 d.u.p.
În final, se poate reţine - cu certitudine - că înainte cu circa 2-3 săptămâni de data faptei, între inculpat şi victimă a avut loc un conflict verbal generat de nemulţumirile inculpatului (cum acesta a recunoscut) şi suprapus peste atitudinea victimei adoptată ca urmare a manifestării nemulţumirii fiului său (martorul M.P.) în legătură cu relaţia dintre cei doi (fila 50 verso, d.u.p.).
În concluzie, este întemeiată aprecierea instanţei de apel cu privire la existenţa mobilului săvârşirii infracţiunii de către inculpat (pag. 11-12, decizie), elocvente pentru conflictul dintre el şi victimă fiind şi declaraţiile inculpatului date în faţa instanţei investite cu primul recurs (fila 13, d. r. I).
2) s-a mai susţinut de către apărare că există dubii (contradicţii), care trebuie să profite inculpatului, cu privire la expertiza biocriminalistică şi expertiza medico-legală (pag. 2-4, motive recurs).
În condiţiile expuse de inculpat - a deteriorării relaţiilor cu victima, a nefrecventării locuinţei acesteia ca urmare a conflictului verbal avut cu circa 2-3 săptămâni înainte de moartea victimei - acesta nu a oferit explicaţii rezonabile pentru urma de sânge aparţinând victimei, urmă găsită pe una din cizmele de cauciuc.
Procedee probatorii cu certă valoare ştiinţifică (expertiza ADN) au demonstrat că pe vârful unei cizme s-au identificat „microurme de sânge uman - un amestec de profile genetice ce provin de la minim două persoane. Profilele genetice ale probelor biologice de referinţă recoltate de la victima M.M. şi numitul M.T. sunt incluse în acest amestec" (fila 24-29, 34-35, 120-127 d.u.p.).
Lipsa urmelor de sânge pe celelalte obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte ale inculpatului este rezonabil explicată în motivarea deciziei (pag. 12, pag. 16-17 decizie).
Instanţa de apel a motivat convingător şi împrejurarea că, în realitate, nu există nici-o contradicţie între raportul de expertiză biocriminalistică din cursul urmăririi penale şi raportul de expertiză medico-legală din cursul judecăţii de fond (pag. 13 decizie).
Explicaţia lipsei unei contradicţii între cele două mijloace ştiinţifice de probă rezultă chiar din concluziile ultimului raport „.. cel mai probabil datorită cantităţii extrem de mici de material biologic sau absenţei acestuia" (fila 239, d. p. i.).
Sub aspect temporal, trebuie reţinut că uciderea victimei a avut loc la data de 2 august 2006, ridicarea obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte ale inculpatului a avut loc imediat după descoperirea victimei, expertiza biocriminalistică s-a efectuat în luna septembrie 2006, iar expertiza medico-legală din cursul judecăţii s-a efectuat în luna iunie 2007.
Nu în ultimul rând, sunt relevante declaraţiile inculpatului cu privire la cizmele de cauciuc pe care au fost identificate urmele de sânge:
-„cizmele de cauciuc .. îmi aparţin şi erau murdare întrucât în data de 2 august 2006 am pus îngrăşăminte la varză şi afară era noroi, întrucât în noaptea de 1-2 august plouase" (fila 19 verso, d. a. II);
-„cizmele de cauciuc le-am spălat ieri dimineaţă la mine în grădină, dar nu cu mâna, ci trecând prin iarba udă" (fila 92 d.u.p.).
3) de asemenea, apărarea a contestat valoarea probatorie a procesului-verbal întocmit cu ocazia parcurgerii traseului de câinele de urmărire, susţinându-se că echipa de cercetare a fost condusă „până în aproprierea locuinţei inculpatului", iar „nu în locuinţa acestuia" (pag. 4, motive recurs). În plus, apărarea a apreciat că folosirea câinelui de urmărire nu constituie probă potrivit legislaţiei româneşti.
Nici această critică nu este întemeiată, instanţa de apel motivând deosebit de convingător şi aspectul referitor la traseul parcurs de câinele de urmărire (pag. 13-16 decizie).
Astfel, în ziua de 3 august 2006, în condiţii atmosferice adecvate, a fost executată o activitate poliţienească specifică, folosită şi de poliţiile altor state, şi anume utilizarea unui câine de urmărire (fila 112-113, d.u.p.).
Potrivit procesului-verbal şi anexei (schiţa traseului parcurs de câinele de urmărire), rezultă că în urma prelucrării urmei de miros, câinele a condus echipa de cercetare de la locul unde a fost găsit cadavrul victimei, până în apropierea imobilului inculpatului (fila 113, d.u.p.).
În legătură cu această activitate, se constată următoarele:
- traseul parcurs de câinele de urmărire a fost unul care a exclus drumurile de acces, traseul urmat fiind cel prin spatele caselor, respectiv, prin zona grădinilor de legume;
- acest traseu, potrivit declaraţiilor martorilor - astfel cum a reţinut şi instanţa de apel - a fost cel uzitat frecvent de către inculpat spre a ajunge la locuinţa şi grădina victimei;
- chiar inculpatul a recunoscut în declaraţia dată în faţa judecătorului, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare, că „gardul de sârmă până la care a mers câinele de urmărire se află la 20 de metri de casa mea" (fila 102, verso, d.u.p.);
- în declaraţia dată în faţa instanţei de fond (fila 46 verso, d. p. i.), inculpatul a precizat că „..eu nu mai fusesem la domiciliul acesteia încă din luna iulie", precizând că aproximează ca dată a ultimei întâlniri cu victima ziua de 29 ori 30 iulie şi că distanţa între imobilul său şi grădina victimei este de 50-60 metri;
- mai arată inculpatul, în aceeaşi declaraţie, că „..din data de 5 iulie nu o mai vizitasem pe M.M. deoarece la această dată am avut o discuţie contradictorie cu ea" (fila 46 verso, d. p. i.).
În condiţiile în care inculpatul susţine că din 5 iulie nu a mai vizitat-o pe victimă (întâlnind-o numai o singură dată, în ziua de 29 sau 30 iulie), acesta nu a oferit nici-o explicaţie rezonabilă pentru faptul că câinele de urmărire, luând urma de miros, la data de 3 august 2006, a condus organele de cercetare până la circa 20 de metri de casa sa.
În final, se reţine că, potrivit art. 90 C. proc. pen., procesele verbale încheiate de organul de urmărire penală sunt mijloace de probă.
4) s-a mai susţinut de apărare şi că, după orele 22.00, inculpatul a plecat la domiciliul său, unde a urmărit repriza a II-a a meciului de fotbal. S-a invocat împrejurarea că inculpatul a cunoscut rezultatul final al meciului de fotbal, ceea ce probează că acesta a stat în locuinţa sa.
Declaraţiile martorilor, şi chiar ale inculpatului, relevă - în final - ca fiind necontestată împrejurarea că, după ora 22.00, acesta s-ar fi deplasat spre locuinţa sa, nemaifiind văzut de alte persoane ulterior acestei ore.
Inculpatul nu a prezentat un alibi cu privire la modul cum şi-a desfăşurat activitatea după ora 22.00.
Or, conform actului medico-legal (fila 44, d.u.p.), „moartea poate data din data de 2 august 2006, în jurul orelor 22.00".
Apărarea acestuia, în sensul că ar fi urmărit la televizor desfăşurarea reprizei a II-a de fotbal, nu este confirmată de nici o altă persoană.
Simpla susţinere a apărării potrivit căreia inculpatul a fost în măsură să menţioneze rezultatul final al meciului de fotbal este lipsită de relevanţă probatorie deoarece, pe de o parte, repriza a II-a a meciului de fotbal a durat cel mult o oră, iar pe de altă parte, fapta putând fi săvârşită fie în jurul orelor 22.00 - inculpatul având astfel posibilitatea urmăririi finalului meciului de fotbal - fie imediat după terminarea meciului de fotbal, în jurul orei 22.50, ceea ce nu contravine categoric concluziilor actului medico-legal. Şi, nu în ultimul rând, inculpatul ar fi putut afla rezultatul final al meciului din vizionarea ştirilor de dimineaţă ori chiar de la alte persoane, în dimineaţa zilei de 3 august 2006.
5)apărarea a invocat negăsirea corpului delict (coasa) cu care se susţine că s-ar fi acţionat asupra victimei (pag.4 motive recurs).
Este adevărat că, în principiu, recuperarea obiectului folosit la săvârşirea infracţiunii de omor („arma crimei") este de natură să ofere informaţii suplimentare pentru aflarea adevărului.
Nu se poate ignora însă realitatea potrivit căreia autorul infracţiunii este preocupat de aruncarea, distrugerea, ascunderea obiectului folosit în săvârşirea omorului.
Împrejurarea nerecuperării de către organele judiciare a obiectului presupus a fi fost folosit în săvârşirea omorului nu poate justifica, în mod singular, soluţia achitării inculpatului.
Mecanismul tanato-generator este explicat în raportul de constatare medico-legală în care se arată că „plaga are caracterul unei plăgi tăiate dintr-o singură mişcare. Corpul tăietor respectiv poate să fie o coasă sau o seceră bine ascuţite, extrem de bine utilizate". De asemenea se mai menţionează că „agresorul s-a aflat în momentul acţiunii în spatele victimei care se afla, mai mult decât probabil în poziţie de genuflexiune, fiind preocupată de recoltarea produselor agricole. Agresorul a aplicat lovitura cu corpul tăietor de la dreapta la stânga" (fila 42-44, d.u.p.).
În gospodăria inculpatului a fost identificată o seceră cu mâner din metal (fila 32, d.u.p.) însă instanţa de apel, cu o argumentare pertinentă (pag. 16-17 a deciziei), a apreciat că obiectul folosit de inculpat ar fi fost o coasă.
Împrejurarea că în gospodăria inculpatului - aflată în mediul rural, acesta fiind o persoană care desfăşura activităţi agricole - nu a fost găsită de către organele judiciare o coasă (obiect cu care instanţa de apel a apreciat că a fost săvârşit omorul, prin decapitarea victimei) nu este de natură să consolideze convingător apărarea acestuia în sensul că nu el, ci o altă persoană ar fi săvârşit omorul.
6)s-a mai susţinut de apărare că în mod greşit s-au reţinut în defavoarea inculpatului erorile acestuia cu privire la ora când susţine că ar fi aflat despre moartea victimei (pag. 5, motive recurs).
Este neîntemeiată această critică a apărării adusă deciziei instanţei de apel.
În motivarea hotărârii de condamnare a inculpatului (pag. 18 a deciziei), curtea de apel a argumentat convingător de ce a reţinut în defavoarea inculpatului contradicţiile privind ora la care acesta - succesiv în declaraţiile date - a susţinut că ar fi aflat despre moartea victimei.
Întrucât, pe de o parte, apreciază ca fiind corectă motivarea curţii de apel cu privire la acest aspect, iar pe de altă parte, constatând că această critică a apărării nu constituie, în sensul art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., o contradicţie între starea de fapt reţinută de instanţă şi probele administrate, contradicţie care să fi cauzat o eroare gravă de fapt, Înalta Curte nu consideră necesară suplimentarea argumentelor deja expuse în Decizia atacată (pag. 18, decizie).
7)de asemenea, apărarea a apreciat că instanţa de apel a reţinut incorect ca dovadă a vinovăţiei atitudinea inculpatului din dimineaţa de 3 august 2006, astfel cum rezultă din declaraţiile unor martori. De asemenea, apărarea a subliniat împrejurarea că inculpatul a văzut victima culegând ceapă din grădina ei, nu dinspre stradă, ci dinspre propria lui grădină (pag. 5, motive recurs).
Nici această critică nu se încadrează între cele care, cel puţin în aparenţă, ar conduce la existenţa unei grave erori de fapt, ci se constituie ca o critică adusă modului de interpretare a probelor de către instanţa de apel.
În motivarea soluţiei de condamnare a inculpatului (pag. 18, decizie), instanţa de apel a făcut referire şi trimitere concretă la declaraţiile martorilor care au relevat o atitudine schimbată a inculpatului în ziua de 3 august 2006, schimbată în raport cu cea obişnuită a acestuia pe care o cunoşteau locuitorii comunităţii.
8)în final, apărarea a menţionat că, potrivit legislaţiei româneşti, rezultatul testării poligraf nu constituie probă şi că, oricum, rezultatul este influenţat de boala inculpatului - T.B.C. (pag. 5, motive recurs).
Pentru a se concluziona corect asupra criticii apărării, Înalta Curte apreciază ca necesar recursul la literatura de specialitate, sub acest aspect constatându-se următoarele:
„Detectorul de minciuni" desemnează aparatura poligraf de înregistrare a unor reacţii psihofiziologice şi anume: respiraţia, tensiunea arterială, pulsul şi RED, caracteristice stărilor de tensiune emoţională.
Testul poligraf este considerat ca fiind calea cea mai sigură pentru sondarea simulării, deoarece exploatează această posibilitate ştiinţifică de a înregistra modificările fiziologice ale subiecţilor testaţi, concomitent stărilor emoţionale corelate cu negarea adevărului şi starea de frică resimţită de infractor faţă de posibilitatea demascării sale.
Poligraful înregistrează modificările fiziologice ale organismului în timpul variatelor stări emoţionale care însoţesc simularea. Conştiinţa vinovăţiei, mobilizatoare a unei stări emotive care poate fi mascată cu dificultate, îl determină pe subiect să reacţioneze emoţional, ori de câte ori i se prezintă un obiect sau i se adresează o întrebare în legătură cu infracţiunea comisă. O minciună spusă conştient, pe lângă efortul mental pe care-l necesită, produce şi o anumită stare de tensiune emoţională.
Persoana vinovată reacţionează când minte, deoarece întrebările relevante ale testului provoacă emoţii sau trăiri care au existat în momentul comiterii infracţiunii.
Testarea la poligraf este, deocamdată, singura metodă ştiinţifică care investighează direct informaţiile stocate în memoria subiectului, informaţii deosebit de stabile în timp şi inaccesibile altor mijloace de investigare obişnuite.
Rezultatele folosirii metodelor de biodetecţie a comportamentului simulat prin tehnica poligraf nu sunt afectate de trecerea timpului, astfel încât indiferent cât timp a trecut de la derularea activităţilor investigate, subiecţii vor avea reacţii la fel de puternice ca în prima zi.
Examinările efectuate cu ajutorul poligrafului oferă concluzii ştiinţifice bazându-se pe legile fundamentale ale psihologiei si fiziologiei.
Revenind la critica apărării privind comportamentul simulat, această tehnică fiind cunoscută şi aplicată de majoritatea poliţiilor statelor lumii, Înalta Curte constată:
- această examinare s-a făcut cu acordul scris al inculpatului;
- nu au fost invocate deficienţe de ordin procedural ori ştiinţific;
- există, potrivit literaturii de specialitate, o bază metodologică ştiinţifică pentru acest tip de examinare criminalistică;
- constatările, rezultatele şi concluziile examinării sunt conţinute într-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că acest raport nu a constituit nici singurul argument, şi nici argumentul determinant în soluţionarea cauzei de către curtea de apel.
Împrejurarea că, potrivit „notei" inserate în raport, „întrucât subiectul prezintă în antecedente TBC rezultatele vor fi interpretate ca şi probabilitate" nu este de natură a afecta valoarea raportului deoarece curtea de apel nu şi-a bazat fundamental soluţia condamnării inculpatului pe concluziile raportului indicându-l ca fiind o probă certă, cu valoare probatorie absolută, sub acest aspect fiind suficient să se observe cu obiectivitate exprimarea folosită în motivarea deciziei (ultimul paragraf, respectiv, primul paragraf, de la pag. 18-19 - exprimarea „acest demers ştiinţific".. „se coroborează cu celelalte probe care conduc în mod evident la concluzia că inculpatul este autorul omorului săvârşit asupra victimei Morar Maria").
În consecinţă, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica apărării în sensul negării totale a valorii acordată respectivului raport de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat.
Înalta Curte, examinând însă din oficiu Decizia atacată potrivit art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., constată că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. „faptei i s-a dat o greşită încadrarea juridică").
Fapta dedusă judecăţii, şi pentru care a fost condamnat de către instanţa de apel, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., iar nu pe cele ale infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. a) din C. pen., pentru următoarele motive:
Conform art. 176 lit. a) din C. pen., constituie omor deosebit de grav omorul săvârşit „prin cruzimi".
Caracteristica acestui omor deosebit de grav constă în aceea că infractorul întrebuinţează, în mod voit, anumite metode şi mijloace de chinuire a victimei, cauzându-i suferinţe (de natură fizică sau de natură psihică) puternice, prelungite în timp, altele decât cele care însoţesc moartea victimei.
La aprecierea unui omor ca fiind săvârşit prin cruzimi trebuie să se ţină seama de aspectul de ferocitate cu care făptuitorul a săvârşit omorul, acesta trezind un sentiment de oroare în rândul celor care au luat cunoştinţă de faptă.
Este adevărat că inculpatul a săvârşit o faptă care a trezit un sentiment de oroare în rândul persoanelor din comunitatea locală (sentiment grefat mai ales pe fondul vârstei înaintate a victimei, a decapitării acesteia şi a găsirii unor fragmente disparate de oase şi de dinţi), însă acest sentiment de oroare nu este legat nemijlocit de ferocitatea cu care a acţionat inculpatul, neexistând elemente probatorii care să sugereze că ar fi întrebuinţat în mod voit anumite metode şi mijloace de chinuire a victimei înainte sau în timpul uciderii acesteia.
În consecinţă, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va admite recursul inculpatului, va casa Decizia şi, rejudecând cauza numai sub aspectul menţionat, va schimba încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Curtea apreciază că toate criteriile de individualizare a pedepsei reţinute de curtea de apel (pag. 19-20, decizie), şi care au justificat aplicarea pedepsei maxime pentru infracţiunea de omor deosebit de grav (25 de ani închisoare), impun - şi în condiţiile schimbării încadrării juridice - aplicarea pedepsei maxime pentru infracţiunea de omor (20 de ani închisoare).
Urmează a fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
În conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva Deciziei penale nr. 39/A din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa aplicată inculpatului.
Schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 -176 lit. a) C. pen., în infracţiunea de omor prev. de art. 174 C. pen., text de lege, în baza căruia condamnă pe inculpatul M.T. la pedeapsa de 20 de ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu al recurentului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3621/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3121/2009. Penal → |
|---|
