ICCJ. Decizia nr. 3378/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3378/2009
Dosar nr. 8160/1/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 200.
Asupra recursului penal de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea de şedinţă din 14 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 3948/193/2008 s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38517 alin. (5) C. proc. pen. formulată de inculpatul G.I., ca fiind inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut în fapt următoarele :
Recurentul inculpat G.I. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38517 alin. (5) C. proc. pen., arătând că textul indicat limitează audierea martorilor în faţa instanţei de recurs, fiind încălcate prevederile art. 21 din Constituţia României respectiv art. 6 paragraful 1 din CEDO.
Instanţa de recurs a constatat că excepţia invocată este inadmisibilă deoarece contravine prevederilor art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992.
Astfel, dispoziţiile art. 38517 alin. (5) C. proc. pen., sunt aplicabile procedurii judiciare instituite pentru rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, după admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.
Or, în cauză, Curtea, ca instanţă de recurs nu a soluţionat recursurile formulate, astfel încât textul invocat nu-şi găseşte aplicabilitatea în cauză.
În al doilea rând, aserţiunile recurentului inculpat privind limitarea instanţei de recurs în administrarea probelor, în cazul prevăzut de art. 38517 alin. (5) C. proc. pen., constituie o adăugare la lege, câtă vreme textul nu instituie prevederi exprese de interzicere a administrării unor anumite mijloace de probă.
În această ipoteză, instanţa de recurs, reţinând cauza spre judecare, poate administra orice probă pe care o apreciază ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs inculpatul G.I., solicitând casarea încheierii atacate şi în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. raportat la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente .
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Alineatul 6 al aceluiaşi text de lege stipulează că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 1, art. 2 sau art. 3, instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate rezultă că înainte ca instanţa să-şi exprime punctul de vedere asupra excepţiei invocate este obligată să verifice dacă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă, respectiv dacă întruneşte, cumulativ, condiţiile prevăzute în alin. (1) al art. 29 din lege.
Pentru ca cererea de sesizare a Curţii Constituţionale să fie admisibilă se cer a fi îndeplinite, cumulativ trei condiţii : excepţia să fie ridicată în faţa instanţei; să vizeze o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie a acestora; să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
În cauza de faţă se constată ca nefiind îndeplinită a treia condiţie dat fiind faptul că instanţa, respectiv Curtea de Apel Suceava a fost investită cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii P.C. şi G.I. împotriva deciziei penale nr. 129/A din 2 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani.
Soluţiile ce pot fi pronunţate în recurs sunt prevăzute în art. 38515 C. proc. pen., recurentul inculpat invocând neconstituţionalitatea prevederilor art. 38517 alin. (5) C. proc. pen. care reglementează procedura de urmat în ipoteza în care se dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, după admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.
Ca atare, textul considerat ca fiind neconstituţional nu are legătură cu soluţionarea cauzei şi pe cale de consecinţă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva încheierii de şedinţă din 24 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I., împotriva încheierii de şedinţă 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 3948/193/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3372/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 338/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
