ICCJ. Decizia nr. 3387/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3387/2009
Dosar nr. 3896/2/2009
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 180 din 22 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată plângerea petenţilor V.C. şi V.G. împotriva Ordonanţei nr. 970/P din 17 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc I.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) faţă de D.N. şi D.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), soluţie confirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia din 17 martie 2009.
În esenţă s-au reţinut următoarele:
Petiţionarii V.G. şi V.C., au formulat plângere penală, la data de 13 iulie 2004, împotriva executorului judecătoresc I.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi împotriva numiţilor D.N. şi D.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), prin aceea că primul, în complicitate cu ceilalţi doi, a pus nelegal în executare silită hotărâri judecătoreşti prin care petenţii au fost obligaţi să mute coşurile a două termocentrale care poluau cu substanţe toxice locuinţa lui D.N. şi D.M. şi să le plătească acestora despăgubiri civile şi daune cominatorii pentru întârzierea executării obligaţiilor.
La data de 17 septembrie 2002, creditorii obligaţiei D.N. şi D.M. în temeiul hotărârii judecătoreşti s-au adresat biroului executorului judecătoresc I.V. şi au solicitat executarea silită, astfel că s-a format Dosarul de executare nr. 206/2002 iar prin încheierea din 25 septembrie 2002 pronunţată în Dosarul nr. 418/2002, Judecătoria Buftea a încuviinţat executarea silită.
Executorul judecătoresc a procedat la declararea procedurii de executare, iar la 7 mai 2003 a încheiat un proces-verbal prin care a constatat la faţa locului că cele două coşuri au fost dărâmate. Raportat la acest proces-verbal, instanţa a reţinut că acest act echivalează cu constatarea executorului judecătoresc că în acest mod a fost executat titlul executoriu, întrucât deşi cele două coşuri nu au fost reamplasate la o distanţă de minim 20 m de imobilul creditorilor, ele au fost demolate seara continuând să fie încălzită cu sobe ale căror coşuri nu poluau.
Acest proces-verbal încheiat de executorul judecătoresc a fost contestat de intimaţii D.N. şi D.M. iar Judecătoria Buftea, prin Sentinţa civilă nr. 1978 din 26 iunie 2003 a dispus anularea lui, „continuarea executării şi reluarea actului de executare”. Ulterior, executorul judecătoresc s-a conformat hotărârii instanţei şi constatând că măsurile cuprinse în titlul executoriu nr. 1292/2001 nu au fost îndeplinite aşa cum stabilise instanţa, a procedat la calcularea de daune cominatorii în valoare de 80.537.947 RON, care, apoi, au fost executate.
Petenţii au contestat executarea şi au solicitat întoarcerea executării însă Judecătoria Buftea, prin Sentinţa civilă nr. 657 din 8 martie 2005 a respins contestaţia ca tardivă.
Analizând activitatea desfăşurată de executor, instanţa penală a reţinut şi motivat că toate actele şi măsurile efectuate de acesta au fost supuse cenzurii instanţei civile iar când s-a constatat că actul executorului a consemnat o situaţie nereală (procesul verbal din 7 mai 2003) a dispus anularea acestuia, reluarea şi continuarea executării silite pentru a determina conformarea întocmai a debitorilor la titlul executoriu recurgând în cele din urmă şi la executarea sancţiunii daunelor cominatorii prevăzute în Sentinţa nr. 1292/2001.
În final, instanţa penală a concluzionat că nu rezultă că executorul judecătoresc a ignorat măsurile instanţei ori că şi-ar fi depăşit atribuţiile ori limitele stabilite astfel că, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este temeinică şi legală.
Referitor la fapta că procurorul nu s-a conformat Deciziei penale nr. 1242/R din 29 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, de a începe urmărirea penală instanţa a motivat că „măsura dispusă nu putea fi respectată” decât în măsura în care din actele premergătoare ori din actul de sesizare nu rezultă vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Evident că această motivare cuprinsă în considerentele sentinţei recurate este greşită.
Sub acest aspect, instanţa ar fi trebuit să reţinută că sintagma prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. „în vederea începerii urmăririi penale” nu presupune în mod automat obligativitatea ca procurorul să înceapă urmărirea penală. Această exprimare a legiuitorului care nu este una direct şi riguros dispozitivă, nu anulează şi nici nu diminuează efectele controlului judecătoresc care trebuie instituit asupra soluţiilor date de procuror, ci îl obligă pe acesta fie să înceapă, de îndată urmărirea penală dacă nu se impun alte verificări, fie să efectueze acele acte premergătoare ce se impuneau şi pe care nu le-a efectuat ori să le completeze, în ambele ipoteze, evident pentru a aduna date şi elemente suficiente care să justifice începerea urmăririi penale şi să dea eficienţă acestui prim act procesual care marchează începutul procesului penal.
Dar, deşi motivarea sus-menţionată este greşită, Înalta Curte, nu va proceda la casarea sentinţei, întrucât o asemenea soluţie ar fi una formală, atâta vreme cât din lucrările dosarului rezultă că, pe fond, soluţia procurorului este corectă.
Pentru aceste motive, se vor respinge recursurile ca nefondate, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către intimaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari V.C. şi V.G. împotriva Sentinţei penale nr. 180 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 750 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către intimaţii D.N. şi D.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3184/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3404/2009. Penal → |
|---|
