ICCJ. Decizia nr. 3353/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3353/2009
Dosar nr. 489/33/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, prin Sentinţa penală nr. 33 din 29 aprilie 2009, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul H.C. (domiciliat în Cluj-Napoca) împotriva Rezoluţiei din 4 februarie 2009 dispusă în Dosarul nr. 261/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rezoluţie menţinută prin rezoluţia procurorului general din 25 februarie 2009 din Dosarul nr. 145/II-2/2009 al aceluiaşi parchet.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că rezoluţia din 4 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin aceasta dispunându-se în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (1), referitor la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de J.A. pentru infracţiunile de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din acelaşi cod, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) din acelaşi cod şi L.D.V. - avocat în Baroul Cluj pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) din acelaşi cod şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., precum şi pentru aceiaşi sub aspectul infracţiunii de determinare a mărturiei mincinoase, prevăzută de art. 261 C. pen. şi, respectiv, încercare de a determina mărturia mincinoasă (art. 261 alin. (1)), este legală, rezoluţia în cauză fiind menţinută prin respingerea plângerii petentului H.C..
Actele premergătoare efectuate de procuror au relevat că H.C. a semnat personal contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu J.A. şi autentificat prin Încheierea din 25 oct. 2006 a notarului public G.H.T. privind înstrăinarea imobilului din Cluj-Napoca, în acesta menţionându-se că preţul stabilit de comun acord ";este de 90.000 euro, preţ care s-a achitat integral la mâna vânzătorului anterior semnării contractului"; iar contractul provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la 17 noiembrie 2006, redactat de avocatul L.D.V., între aceleaşi părţi, a comportat asupra promisiunii sinalagmatice vizând apartamentul nr. X din Cluj-Napoca, în acesta vânzătorul (H.C.) atestând că preţul stabilit de comun acord ... este în suma de 306.000 euro, ce s-a achitat în întregime la data semnării, vânzătorul recunoscând prin semnare primirea întregii sume, nu constituie, din partea lui J.A., înşelarea petentului, avocatul nefalsificând în vreun fel, vreun act care să fi ascuns înţelegerea părţilor sau neprimirea preţului cuvenit.
În faţa actelor premergătoare s-a constatat, pe bază de probe, că anterior formulării plângerii penale împotriva lui J.A. (28 martie 2007), H.C. l-a acţionat în civil pentru anularea contractului vizând imobilul din str. D.B., acţiune respinsă prin Sentinţa civilă nr. 282 din 21 mai 2008 a Tribunalului Cluj (Dosar civil nr. 2223/211/2007).
Totodată, privind contractul ce viza apartamentul de pe str. T., H.C. a introdus acţiune civilă la Judecătoria Cluj-Napoca (nr. 17755/211/2006) tot înaintea datei formulării plângerii penale.
În ce priveşte infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă, norma de incriminare, art. 261 alin. (1) C. pen. impune existenţa, probată a unei acţiuni efectuată prin constrângere ori corupere într-un scop anume. În cauză, H.C. a susţinut că J.A. i-ar fi promis că dacă va declara mincinos în Dosarul civil nr. 18793/211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca, părţi T.L.B.V., primul fiind asistat de avocatul L.D.V., fie dacă va semna un act prin care să recunoască că actul vizând imobilul de pe str. T. era unul formal, îi va da un apartament, el, în realitate a fost propus ca martor de către avocatul părţii B.V. (încheierea din 19 iunie 2007) ulterior renunţându-se la audierea lui (încheierea din 27 noiembrie 2007) în cauză deci, fapta neexistând în materialitatea ei.
Împotriva sentinţei, petentul, în termenul legal a formulat recurs, motivele invocate fiind nulitatea acesteia pentru că a fost pronunţată înainte de a fi soluţionată cererea de strămutare a cauzei, nelegalitatea şi netemeinicia, în sensul că actul procurorului nu a ţinut cont de declaraţiile unor martori, nu a admis cereri de probaţiune deşi împotriva lui J.A. şi a avocatului L.D.V. şi a 5 martori, a depus plângere penală la DIICOT Cluj sub aspectul iniţierii, aderării sau constituirii unui grup infracţional organizat (art. 8 Legea nr. 39/2003, modificată), sens în care a anexat un extras din ";Evenimentul Zilei"; - articol intitulat Comisar de poliţie - acuzat de mărturie mincinoasă - comisarul şef Alexandru ... şi alt extras - articol intitulat ";Poliţiştii clujeni au martori de serviciu";.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 (7) C. proc. pen., soluţionând plângerea se verifică rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Referitor apărării recurentului petent că instanţa de fond a pronunţat sentinţa deşi formulase cerere de strămutare a cauzei, este de reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 56 (3) C. proc. pen., suspendarea judecării cauzei (a cărei strămutare se cere) poate fi dispusă numai de către completul de judecată învestit cu judecarea cererii de strămutare (deci, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Faptic, Curtea de Apel Cluj, la termenul de judecată 22 aprilie 2009 a reţinut că apărătorul petentului a adus la cunoştinţă că a formulat cerere de strămutare ";în cursul zilei de ieri"; depusă la poştă (Dosar nr. 489/33/2009). La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea a fost înregistrată la 27 aprilie 2009, sub Dosar nr. 3613/1/2009, soluţionat la 9 iunie 2009 în sensul respingerii ca nefondată (Dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă).
Ca atare, Hotărârea pronunţată la 29 aprilie 2009 nu este nulă, instanţa având competenţa să soluţioneze cauza indiferent că s-a cerut sau nu strămutarea ei.
În altă ordine de idei, sentinţa este legală şi temeinică, în judecarea plângerii instanţa de fond având obligaţia, respectată de altfel, de a analiza actul procurorului numai sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.
Actele premergătoare au probat că nu există niciun indiciu care să fie relevat ";amăgiri"; în sarcina lui J.A. care să fi fost de natură a-l induce în eroare pe H.C. cu prilejul semnării celor două contracte de vânzare-cumpărare imobile, avocatul nu a falsificat Contractul din 17 noiembrie 2006, şi acesta fiind semnat aşa cum a fost redactat, de către petentul recurent.
În cauză, s-a probat şi împrejurarea, că preţurile convenite de părţi a fost supusă acţiunilor în civil promovate de vânzător, contractele fiind constatate a fi valabile.
Privind susţinerea petentului, că în realitate, a fost vorba de o simulaţie (fictivitate după petent), calea de urmat este cea civilă, actul aparent şi cel secret încheindu-se tot prin acord de voinţă.
Referitor actelor noi depuse de petent în susţinerea recursului, acestea nu sunt de competenţa examinării în recurs, în materia oficială a plângerii împotriva actelor procurorului (art. 2781 (1) C. proc. pen.) extinzându-se numai rezoluţiei de netrimitere în judecată în raport cu actele premergătoare efectuate, cu referire exclusivă la infracţiunile pentru a căror pretinsă săvârşire organul competent a fost sesizat în condiţiile art. 221 C. proc. pen.
Ca atare, stabilirea existenţei şi a altor infracţiuni a căror săvârşire este invocată direct în faţa instanţei, excede competenţei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de petent nefiind fondat, va fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 (2), cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 193 din acelaşi cod, recurentul petent va fi obligat să plătească intimatului L.D.V. cheltuielile judiciare dovedite prin actele justificative depuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul H.C. împotriva Sentinţei penale nr. 33 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 300 RON cheltuieli judiciare.
Obligă recurentul petiţionar să plătească intimatului L.D.V. suma de 1.177 RON reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2400/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3366/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
