ICCJ. Decizia nr. 3437/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3437/2009
Dosar nr. 8991/2/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 264 din data de 13 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au dispus următoarele:
Punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 11 martie 2008 de Tribunalul Districtual din Praga 2 Cehia, împotriva cetăţeanului român P.A. - fiica lui N. şi P., şi predarea acesteia cu respectarea regulii specialităţii.
A menţinut starea de arest a numitei P.A. pe o durată de 30 zile, de la 13 octombrie 2009 la 11 noiembrie 2009.
A constatat că aceasta a fost reţinută şi arestată de la 23 septembrie 2009.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se avansează din fondul M.J.L.C.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 23 septembrie 2009 pe rolul acestei instanţe s-a înregistrat solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de punere în executare a mandatului european de arestare emis la 11 martie 2008 de Tribunalul Districtual din Praga 2 Cehia faţă de cetăţeanul român P.A.
La dosarul cauzei s-a ataşat:
- mesajul de urmărire internaţională emis de Biroul Central Naţional Interpol Praga f. 42 - 46 d.u.p.;
- mandatul european de arestare emis faţă de persoana solicitată (în traducerea certificată - f. 21-27 d.u.p.);
- procesul-verbal de identificare şi audiere a persoanei solicitate f. 12 d.u.p.
După înregistrarea pe rolul instanţei a cauzei, persoana solicitată a fost verificată sub aspectul identităţii şi a fost audiată în condiţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 iar în baza art. 90 alin. (8) din aceeaşi lege s-a dispus arestarea numitei acesteia pentru 29 zile în vederea realizării procedurilor judiciare de punere în executare a mandatului european de arestare (f. 7 dosar instanţă).
Împotriva încheierii din 23 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate, aceasta a declarat recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 3013 din 27 septembrie 2009 (Dosar nr. 7596/1/2009) a respins, ca nefondat, recursul persoanei solicitate.
Examinând actele dosarului în raport cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, Curtea constată că sunt realizate condiţiile legale pentru a se pune în executare mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare cehe împotriva cetăţeanului român P.A. În acest sens, Curtea reţine următoarele:
1. La 27 martie 2001, prin hotărârea Tribunalului din Praga 2, rămasă definitivă la 16 iunie 2001, cetăţeanul român P.A. (având la momentul condamnării numele D.A. - f.21 - 36 d.u.p.) a fost condamnată pentru jaf - art. 234 pct. 1 C. pen. ceh.
Persoana solicitată a fost judecată şi condamnată în lipsă întrucât după interogare şi notificarea acuzării, fiind pusă în libertate (23 februarie 1999), aceasta a părăsit teritoriul Cehiei sustrăgându-se procedurilor judiciare.
În fapt, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că în ziua de 20 iulie 1999, în jurul orei 14,35 aflându-se în Praga 2, L.U., P.A. a intrat în magazinul societăţii de articole din piele A.P.K.L.G. împreună cu alte persoane şi în timp ce o altă femeie din grupul respectiv a exercitat violenţa asupra vânzătoarei, persoana solicitată şi ceilalţi complici, a sustras bunuri în valoare de 8.745,16 CZK.
2. Din perspectiva dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată, Curtea constată realizate exigenţele referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare.
De asemenea, se constată că nu există incidente referitoare la identitatea persoanei solicitate, aceasta confirmându-şi identitatea în cursul audierii din 23 septembrie 2009 de către procuror şi instanţă.
Împrejurarea că autorităţile judiciare au identificat persoana solicitată sub numele D. se datorează faptului că acesta era numele dobândit prin căsătorie, iar ulterior, prin efectul hotărârii de divorţ, acesta şi-a reluat numele de P. (f.35 d.u.p.).
3. Persoana solicitată a exprimat opoziţia la predare motivând în sensul că nu are încredere în autorităţile statului de condamnare, invocând precaritatea stării de sănătate, situaţia familială dificilă şi împrejurarea că din perspectiva legislaţiei române s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei.
Instanţa constată că împrejurările legale de circumstanţele personale invocate de persoana solicitată nu pot constitui motive de refuz din perspectiva dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce priveşte prescripţia executării pedepsei ca motiv opţional de refuz la executarea mandatului european de arestare:
Hotărârea de condamnare a persoanei solicitate a rămas definitivă la 16 iunie 2001 şi conform art. 125 raportat la art. 126 alin. (1) lit. b) combinat cu art. 127 din C. proc. pen. român termenul de prescripţie a executării pedepsei s-a împlinit la 16 iunie 2009.
Însă, conform art. 68 C. pen. ceh termenul de prescripţie nu curge în perioada când pedeapsa nu poate fi executată din pricină că persoana condamnată se află pe teritoriul acestui stat şi oricum prescripţia se întrerupe şi prin faptul luării unor măsuri de punere în executare a pedepsei cum ar fi, în cauză mandatul de executare a pedepsei emis la 15 mai 2002 (f. 25 d.u.p.).
Aşa fiind rezultă că din perspectiva legii penale a statului de condamnare, nu s-a împlinit prescripţia, pedeapsa aplicată persoanei solicitate fiind executabilă.
Din perspectiva acestei situaţii, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. g) din Lega nr. 302/2004, situaţie în care instanţa are, ex lege, facultatea de a opta între punerea în executare a mandatului european de executare şi refuzul de a o face.
În acest context, instanţa apreciază că se impune punerea în executare, a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare cehe în vederea executării pedepsei.
Opţiunea instanţei stă sub imperiul obligaţiilor de cooperare judiciară internaţională asumate de statul român în vederea realizării în Uniunea europeană a unui „spaţiu de libertate, securitate şi justiţie" - Decizia cadru a Consiliului Europei din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare 2002/584/JA pct. 5 din preambul.
A refuza punerea în executare a mandatului european de arestare privind pe numita P.A. pe motiv că este prescrisă executarea pedepsei conform legii române, ar însemna de fapt lipsirea de eficienţă a normelor juridice tocmai ale statului ale cărui legi le-a încălcat persoana solicitată, comiţând o infracţiune deosebit de gravă.
În altă ordine de idei, distinct de prejudiciul de imagine (deosebit de important) stânjenitor pentru statul român, cauzat de activitatea infracţională desfăşurată pe teritoriul altor state de cetăţeni români asemenea numitei P.A., instanţa apreciază că prin predarea acesteia în vederea executării pedepsei se realizează cuvenita satisfacţie datorată subiectului pasiv principal (victima jafului) şi subiectului pasiv secundar - statul ale cărei legi au fost înfrânte.
Totodată, pentru aceleaşi argumente, mai sus arătate, cât şi pentru faptul că persoana solicitată nu se află în situaţia expres prevăzută de art. 88 alin. (2) lit. c)1 din Legea nr. 302/2004, Curtea nu poate lua în consideraţie solicitarea acesteia de a executa pedeapsa într-un penitenciar din România (art. 88 alin. (3) din aceeaşi lege).
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în baza art. 94 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 instanţa va dispune punerea în executare a mandatului de arestare european emis la 11 martie 2008 de Tribunalul Praga 2 - Cehia împotriva cetăţeanului român P.A. şi predarea acesteia către autorităţile judiciare cehe în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare, cu respectarea regulii specialităţii.
Totodată, în baza art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 va menţine arestarea persoanei solicitate în vederea predării acesteia, - iar în baza art. 96 alin. (5) din aceeaşi lege va constata că aceasta a fost reţinută şi arestată la data de 23 septembrie 2009.
Împotriva sentinţei persoana solicitată a declarat prezentul recurs.
Motivele de recurs au fost formulate cu ocazia dezbaterilor şi sunt menţionate în partea introductivă a deciziei, nefiind depuse la dosar motive scrise de recurs.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Conform mandatului european de arestare, hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii este definitivă şi irevocabilă la data de 16 iunie 2001. De asemenea, se menţionează că „acuzata a fost pusă în libertate la 23 iulie 1999, orele 13 mai. După o căutare lipsită de succes, s-a constatat că infractoarea nu a rămas pe teritoriul Cehiei" (pag.1-2 a mandatului european de arestare).
În mandatul european de arestare se fac precizări şi cu privire la legea cehă în materia prescripţiei executării pedepsei, rezultând că „termenul de prescripţie nu include perioada de timp în care pedeapsa nu a putut fi executată deoarece condamnatul era în străinătate.", că „termenul de prescripţie va fi întrerupt dacă instanţa ia măsuri de punere în executare a pedepsei la care se referă termenul" şi că „după întreruperea termenului (iniţial) de prescripţie va începe să curgă un nou termen de prescripţie". în final se precizează că „instanţa emite un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea la 15 mai 2002, fapt care ar întrerupe termenul de prescripţie" (pag.5).
În raport cu aceste precizări privind legea cehă aplicabilă, legal instanţa română a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate.
Înalta Curte apreciază ca fiind corecte argumentele primei instanţe care, observând caracterul facultativ al refuzului întemeiat pe art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare (argumente menţionate la pag. 3 a sentinţei atacate şi care pornesc de la premisa necesităţii cooperării judiciare între statele U.E.).
Faţă de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.A. împotriva sentinţei penale nr. 264 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 380 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3429/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3449/2009. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
