ICCJ. Decizia nr. 3507/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3507/2009
Dosar nr. 297/59/2009
Şedinţa publică din 29 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 480/P/2007 din data de 13 februarie 2009, procurorul şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus, în temeiul art. 228 şi art. 10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de D.A., avocat în Baroul Timiş, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a dispune în acest sens, în urma efectuării actelor premergătoare, procurorul a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa din 16 ianuarie 2009 emisă în Dosar nr. 59/II/2/2009 de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus admiterea plângerii formulată de petentul avocat D.A. împotriva ordonanţei din 24 decembrie 2008 emisă în Dosarul nr. 480/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cu infirmarea parţială a acestei ordonanţe numai în ceea ce priveşte declinarea cauzei şi completarea cercetărilor penale în sensul celor menţionate în actul de infirmare de mai sus.
În cauză, pe lângă probele existente în dosarul cu numărul de mai sus, la data de 9 februarie 2009 a fost audiat făptuitorul D.A. care a depus în copie Decizia civilă nr. 1512/R din 9 decembrie 2008, emisă în Dosar nr. 254.1/832/2007 al Tribunalului Timiş.
Din examinarea întregului material probator administrat în cauză, rezultă următoarea stare de fapt.
Prin ordonanţa din 24 decembrie 2008 emisă în Dosar nr. 480/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui D.A. pentru art. 215 alin. (3) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
La punctul 2 din ordonanţă, procurorul a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe A.N. pentru art. 288 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, dispunând trimiterea ordonanţei împreună cu dosarul cauzei la această unitate de parchet.
Din cuprinsul ordonanţei referitor la declinarea competenţei, se reţine că: „din conţinutul rapoartelor de expertiză reiese că la contractul de asistenţă juridică nr. 22221 din 17 decembrie 2005 seria şi nr. eferent buletinului de identitate al numitului P.H.C. nu au fost scrise de acesta, sens în care se impune disjungerea şi declinarea cauzei în vederea descoperirii autorului falsului, motiv pentru care dosarul va fi trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget în vederea identificării A.N.".
Pentru a respecta dispoziţiile cuprinse în ordonanţa de infirmare a soluţiei, se vor statua următoarele:
Infirmarea dispusă este parţială aşa cum s-a arătat mai sus, sens în care se va reţine că prin ordonanţa din 16 iunie 2008 s-a dispus efectuarea unei expertize a scrisului reţinând că s-a efectuat şi un raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 65902 din 8 mai 2008 al I.P.J. Timiş - Serviciul criminalistic. Ordonanţa de efectuare a expertizei a avut ca obiect identificarea scriptorului la rubrica „client/reprezentant" din trei contracte de asistenţă juridică întocmite la Cabinet de avocat A.D. cât şi dacă „seriile de pe actul de identitate şi numerele aferente acestora din fiecare contract, au fost scrise de către clienţi".
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 126 din 1 august 2008, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara concluzionează că toate cele trei contracte de asistenţă juridică au fost semnate de către „clienţi/reprezentanţi". De asemenea, „seriile şi numerele aferente actului de identitate, de pe contractele din 7 decembrie 2005 şi din 12 decembrie 2005 au fost scrise de P.A. Seriile şi numerele aferente actului de identitate de pe cele trei contracte în litigiu, au fost executate de P.M.
În schimb: seria şi numărul aferent actului de identitate de pe contractul din 7 decembrie 2005, nu au fost scrise de P.H.C.
La solicitarea reclamanţilor s-a dispus efectuarea unei noi expertize la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, care menţine concluziile primei expertize, aşa după cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică nr. 221 din 15 decembrie 2008.
Atât din declaraţia dată de avocatul D.A. în 9 februarie 2009, după infirmarea soluţiei, cât şi din plângerea formulată de acesta împotriva ordonanţei de declinare a competenţei, rezultă că acesta recunoaşte consemnarea numărului cărţii de identitate al clientului P.H.C. făcută de acesta în cuprinsul contractului de asistenţă juridică cu nr. 2221 din 7 decembrie 2005.
Totodată, făptuitorul arată că prin declaraţia olografă din 15 februarie 2008, depusă la dosar chiar înainte de a se ordona efectuarea expertizei, a recunoscut că în cazul contractului de asistenţă juridică 22221 din 7 decembrie 2005, este autorul consemnării în contractul de asistenţă juridică menţionat, a seriei şi nr. cărţii de identitate, în cazul lui P.H.C. de la rubrica client/reprezentant).
Analizând din nou acest contract de asistenţă juridică sub aspectul valabilităţii şi legalităţii lui, constat că acesta satisface cerinţele expres prevăzute de lege în art. 131 şi urm. a Statutului profesiei de avocat din 13 ianuarie 2005, actualizat, iar prin semnătura depusă de către client, a fost îndeplinită condiţia consimţământului - condiţie pentru un contract - mandat civil, rezultat şi din prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Verificând formularele eliberate de Uniunea Naţională a Barourilor din România referitoare la contractul de asistenţă juridică şi împuternicirea avocaţială, constat că nu este obligatorie consemnarea seriei şi nr. cărţii de identitate al clientului întrucât identitatea acestuia, conform datelor de stare civilă, este sarcina avocatului care semnează împuternicirea avocaţială, numai după ce atestă identitatea părţilor, conţinutul şi data contractului de asistenţă juridică.
În plus, faptul că D.A. a consemnat seria şi nr. cărţii de identitate a lui P.H.C., denotă că acesta din urmă i-a prezentat documentul, în baza căruia a completat datele respective, astfel că nu există nici un dubiu cu privire la consimţământul exprimat de acesta în contractul de asistenţă juridică nr. 22221 din 7 decembrie 2005.
În concluzie, consemnarea seriei şi nr. cărţii de identitate de către D.A., nu are relevanţă penală, nu poate constitui un fals şi nu poate prin sine însăşi că constituie un element constitutiv la cele două infracţiuni reclamate.
Drept urmare, faptele reclamate prev. de art. 215 alin. (3) şi 289 C. pen. cu privire la contractul de asistenţă juridică nr. 22221 din 7 decembrie 2005, în sarcina lui D.A., nu există.
Plângerea petiţionarilor P.A., P.M. şi P.H.C. a fost respinsă prin rezoluţia nr. 153/II/2/2009 din 13 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În condiţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarii au formulat plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată la instanţa competentă.
Prin sentinţa penală nr. 98/PI din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondată plângerea petiţionarilor.
Pentru a dispune în acest sens. Prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit art. 215 alin. (3) C. pen., infracţiunea de înşelăciune în convenţii constă în includerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.
Din starea de fapt reţinută nu rezultă că intimatul, ar fi indus sau menţinut în eroare pe vreunul dintre petenţi cu ocazia încheierii sau executării contractelor de asistenţă juridică.
Ca atare, nu se poate reţine existenţa faptei de înşelăciune, soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. faţă de intimat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. fiind legală şi temeinică.
În privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri nici aceasta nu poate fi reţinută, indiferent dacă ar fi vorba de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) sau fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.
Astfel, infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) iese în discuţie, întrucât această infracţiune are un subiect pasiv calificat, respectiv un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, iar avocatul nu este funcţionar.
Referitor la falsul material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen. şi la falsul în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., elementul material al laturii obiective a celor două infracţiuni constă într-o acţiune de falsificare a înscrisului prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, împrejurare neregăsită în cauză.
Întrucât nu s-a dovedit că intimatul ar fi contrafăcut scrierea sau subscrierea ori că ar fi alterat înscrisurile doveditoare ale contractelor de asistenţă juridică, soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. faţă de intimat este legală şi temeinică.
Instanţa nu poate reţine susţinerea petenţilor în sensul că în privinţa semnăturilor lui P.M. şi P.A. este posibil ca făptuitorul să li-l fi strecurat şi ele să-l semneze în alb. Această susţinere nu este confirmată de nici una din probele de la dosar. Dimpotrivă, petentele P.M. şi P.A. au susţinut iniţial că nu au semnat nici unul din cele trei contracte de asistenţă juridică (filele 80, 81 vol. I dosar de urmărire penală), susţinere contrazisă de concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 65902 din 08 mai 2008 întocmit de M.I.R.A. - I.G.P.R. - I.P.J. Timiş - Serviciul Criminalistic (filele 17, 18 vol. I dosar de urmărire penală), ale raportului de expertiză criminalistică nr. 126 din 01 august 2008 întocmit de Institutul Naţional de Expertize criminalistice Bucureşti - Laboratorul interjudeţean Timişoara (fila 39 vol. I dosar urmărire penală) şi ale raportului de expertiză criminalistică nr. 221 din 15 decembrie 2008 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti (fila 330 vol. I dosar de urmărire penală).
Curtea nu va putea analiza motivul din plângerea adresată instanţei privind împrejurarea că nu ar fi fost soluţionat de parchet nici aspectul că pentru cei 10.000.000 lei achitaţi de petenţi în contul onorariului nu li s-a eliberat chitanţă deoarece plângerea adresată instanţei se poate referi numai la aspectele care au făcut obiectul urmăririi penale, ea neputând fi extinsă cu privire la alte aspecte care nu se regăsesc în plângerea penală adresată organului de urmărire penală.
Împotriva sentinţei, petiţionarii au declarat prezentele recursuri.
Legal citaţi (fil. 6-8, fil. 10-12 şi fil. 15, 17-18), recurenţii-petiţionari nu s-au prezentat la instanţa de recurs pentru a expune motive de recurs.
Deşi în cererea de recurs petiţionarii menţionează, pe de o parte, „înaintăm recurs nemotivat", iar pe de altă parte, „urmând ca motivele să le depunem în termenul cerut de lege" (fil. 2), la dosar - pe parcursul celor 3 termene de judecată acordate - nu au fost depuse motive scrise de recurs şi nici concluzii scrise.
În lipsa unor motive de recurs ale petiţionarilor, Înalta Curte urmează a examina din oficiu rezoluţiile şi sentinţa atacate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi art. 52 C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale când cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 110 C. proc. pen. de altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
În respectarea acestor dispoziţii legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 480/P/2007, anexat, care cuprinde 4 volume (80 file, 74 file, 75 file, 373 file),
În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluţionarea plângerii penale formulată de petiţionari, dar şi pentru a stabili eventuala incidenţă a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 681 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârşit, cu vinovăţia cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală.
Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) din C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
În consecinţă, examinând din oficiu rezoluţiile şi sentinţa atacate, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia soluţionării plângerii penale şi a plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată.
În raport cu cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursurile petiţionarilor urmează a fi respinse ca nefondate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii-petiţionari vor fi obligaţi la plata către stat a cheltuielilor ocazionate de soluţionarea recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii P.A., P.M. şi P.H.C. împotriva sentinţei penale nr. 98/PI din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3449/2009. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 3517/2009. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
