ICCJ. Decizia nr. 3449/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3449/2009
Dosar nr. 944/104/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 188 de la 13 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală în Dosarul cu nr. 944/104/2008, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M. - fiul lui G. şi P. - la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, conform art. 82 C. pen., din care, 2 ani pedeapsa aplicată şi 2 ani interval de timp.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, sau a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 8 din C.E.D.O. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării şi acestei pedepse pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2600 lei (26.000.000 lei), provenită din săvârşirea infracţiunii.
S-a respins cererea de constituire ca parte civilă a persoanei vătămate B.M., ca fiind neîntemeiată şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare către partea vătămată B.M., precum şi la 500 lei, cheltuieli judiciare statului.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond a constatat în fapt că, în perioada martie - septembrie 2007 B.M. a lucrat ca muncitor fără contract de muncă la SC M.C. SRL Slatina unde l-a cunoscut pe inculpatul T.M. cumnat cu patronul şi administratorul acestei societăţi pe nume M.E.
Din declaraţia acestuia din urmă a rezultat că inculpatul îl ajuta fără a fi angajatul firmei să-i transporte muncitorii de la un punct de lucru la altul printre care şi pe cei care lucrau la construcţia pe care o ridicau la domiciliul martorului S.V.F. din Slatina.
Pe data de 20 august 2007, în timp ce se afla într-o cameră amenajată în garajul aparţinând numitului G.C.B., vecinul lui S.V.F., împreună cu B.I., G.N. şi H.D. (ulterior decedat) a intrat T.M. zis M., care venise să le spună unde trebuie să meargă la lucru în ziua respectivă.
Observând pe pervazul camerei un dosar pe care era scris numele lui B.M. inculpatul a întrebat ce este cu acesta şi ce intenţionează să facă cu el.
B.M. i-a explicat că l-a completat cu actele necesare în vederea obţinerii permisului de conducere auto şi atunci inculpatul T.M. s-a oferit să-l ajute în acest scop, promiţându-i că în schimbul sumei de 1600 lei pe care urma să o primească de la S.V.F. pentru munca depusă ca paznic la domiciliul acestuia şi în schimbul efectuării unei lucrări de reparaţii în valoare de 1000 lei, la domiciliul lui G.C.B., l-a lăsat pe acesta să creadă că prin intermediul unor cunoştinţe ale sale din cadrul Serviciului de permise auto Olt, îi va rezolva această problemă.
Întrucât B.M. s-a arătat neîncrezător în promisiunile inculpatului, pentru a-l determina să accepte, inculpatul i-a spus că a mai ajutat şi alte persoane în acelaşi scop şi pentru restituirea permiselor de conducere în urma suspendării reuşind să-l convingă să fie de acord cu această înţelegere.
La discuţie au asistat martorii B.I., G.N. şi H.D. fapt confirmat în declaraţiile lor iar primii doi martori şi în declaraţiile date nemijlocit la instanţă.
După câteva zile inculpatul T.M. a revenit în camera în care locuia B.M. şi i-a pretins şi primit suma de 1600 lei spunându-i că îi trebuie pentru a-i da unor persoane din cadrul Serviciului de permise auto Olt.
Întrucât avea asupra sa această sumă pe care o primise de la S.V.F. pentru orele prestate ca paznic la domiciliul acestuia, B.M. i-a dat inculpatului suma pretinsă pe care acesta a primit-o în prezenţa celor trei martori menţionaţi fapt confirmat în declaraţiile lor.
În ce priveşte lucrarea de reparaţii pe care partea vătămată a efectuat-o împreună cu B.I. şi G.N. la domiciliul lui G.C.B., beneficiarul lucrării, i-a plătit inculpatului T.M. suma de 1500 lei din care 1000 lei urma să-i revină lui B.M. însă inculpatul nu i-a mai dat-o reţinând-o aşa cum au convenit iniţial pentru serviciul promis.
Întrebat de B.M. în ce stadiu se află dosarul său, inculpatul T.M. îi răspundea invariabil să stea liniştit că poliţistul din cadrul Serviciului de permise auto la care a apelat este în concediu de odihnă şi că atunci când va reveni îi va rezolva problema iar în situaţia în care nu va putea îi va da înapoi dosarul şi banii.
Vinovăţia inculpatului fiind pe deplin stabilită şi dovedită cu materialul probator administrat în cauză, prima instanţă i-a aplicat acestuia o pedeapsă cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi care să-şi atingă scopul preventiv educativ şi sancţionator aşa cum prevăd dispoziţiile art. 52 C. pen.
Având în vedere pericolul social al faptei, dat de modalitatea comiterii ei, împrejurările concrete de săvârşirea infracţiunii, limitele de pedeapsă, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului - care nu are antecedente penale - instanţa de fond a apreciat că pedeapsa închisorii orientată spre minimul special prevăzut de lege şi fără executare efectivă a acesteia, prin suspendarea condiţionată în condiţiile art. 81 - 82 C. pen., este de natură să-şi atingă scopul preventiv educativ şi sancţionator prevăzut de lege.
În ce priveşte cererea de constituire ca parte civilă a persoanei vătămate B.M. - prin care s-a solicitat obligarea inculpatului la restituirea sumei de 2600 lei - prima instanţă a apreciat că aceasta este neîntemeiată, partea vătămată fiind cumpărător de rea-credinţă a influenţei inculpatului în obţinerea permisului de conducere auto.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că s-a dispus confiscarea sumei de 2.600 lei de la inculpat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 257 alin. (2) C. pen., instanţa dispunând confiscarea de la inculpat a sumei care a făcut obiectul traficului de influenţă, respingând cererea de despăgubiri a denunţătorului B.M.
În acest sens, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 161/2003 de modificare a Legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, incriminând fapta cumpărătorului de influenţă, în sensul introducerii în textul de lege a unor menţiuni speciale referitoare la confiscarea bunurilor, creându-se astfel un regim juridic asemănător cu cel de la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.
Parchetul a susţinut că, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în legi speciale operează restituirea bunurilor către persoana care le-a dat, în scopul cumpărării influenţei în varianta în care aceasta denunţă autorităţilor fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat, astfel că, „pentru egalitate de tratament juridic, se impune aplicarea dispoziţiilor legale şi în cazul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen.".
Cu ocazia dezbaterilor, s-a formulat un motiv suplimentar de apel vizând netemeinicia sentinţei, sub aspectul cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia.
Apelul este fondat şi a fost admis, pentru următoarele considerente:
În materia confiscării speciale, nu se pot invoca dispoziţiile din Legea nr. 78/2000 deoarece, acest act normativ se referă doar la celelalte infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie şi în legătură directă cu faptele de corupţie.
Prin urmare, susţinerea că bunurile sau banii daţi în cazul traficului de influenţă trebuie restituite persoanei vătămate, adică celui care cumpără influenţa, nu are temei legal nici anterior incriminării traficului de influenţă şi cu atât mai mult în prezent deoarece, cumpărătorul de influenţă nu este o persoană de bună credinţă şi nu poate fi considerat „persoană vătămată".
În consecinţă, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 257 alin. (2) C. pen. sunt de strictă interpretare, nu se poate susţine că se impune restituirea sumei care a făcut obiectul traficului de influenţă în condiţiile art. 257 C. pen. pentru egalitate de tratament juridic, cu dispoziţiile din Legea specială nr. 78/2000.
Curtea a apreciat că în mod legal a fost suplimentat apelul scris cu un motiv vizând netemeinicia sentinţei pronunţată de instanţa de fond.
Motivarea instanţei cu privire la criteriile generale de individualizare care să justifice suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sunt total neîntemeiate, tocmai ca urmare a pericolului social, dar şi a modalităţii concrete de săvârşire a acesteia.
Circumstanţele personale ale inculpatului pot fi invocate numai cu privire la cuantumul pedepsei, Curtea apreciind că aplicarea unei pedepse minime este în măsură să îşi atingă scopul sancţionator şi educativ în cauză.
Având în vedere frecvenţa deosebită a acestui gen de infracţiuni şi consecinţele deosebite pentru raporturile sociale şi pentru buna funcţionare a instituţiilor statului, s-a apreciat că pedeapsa îşi poate atinge scopul sancţionator şi educativ numai prin executarea acesteia prin privare de libertate, într-un loc de detenţie.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 60 din 19 martie 2009 a decis următoarele:
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinţei penale nr. 188 de la 13 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul cu nr. 944/104/2008, privind pe intimatul-inculpat T.M.
A desfiinţat sentinţa atacată, numai sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei.
A înlăturat dispoziţiile art. 81 – art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului T.M. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.M. criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate.
Inculpatul susţine că soluţia primei instanţe este corectă, întrucât în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului, s-a apreciat că reeducarea sa este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei închisorii.
Recursul formulat a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele menţionate de inculpat şi prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat.
Pe baza probelor administrate în cauză a fost reţinută corect situaţia de fapt, situaţie care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, s-a constatat că fapta inculpatului T.M. care în data de 20 august 2007 i-a promis denunţătorului B.M., că în schimbul sumei de 1600 lei şi a executării unei lucrări de reparaţii la imobilul martorului G.C.B., în valoare de 1000 lei, îi va facilita acestuia obţinerea permisului de conducere auto, lăsându-l să creadă că are cunoştinţe la serviciul de permise auto din cadrul M.I.R.A. şi care îl va ajuta în acest sens, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii, limitele de pedeapsă, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, circumstanţe în raport de care prima instanţă a apreciat că pedeapsa închisorii orientată spre minimul special prevăzut de lege şi fără executarea efectivă este de natură să-şi atingă scopul preventiv-educativ.
Instanţa de apel a apreciat că în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii, pedeapsa îşi poate atinge scopul sancţionator şi educativ numai prin privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte reţine că sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului T.M. soluţia primei instanţe este temeinică.
Se constată că circumstanţele personale pozitive ale recurentului inculpat pot fi avute în vedere atât cu privire la stabilirea cuantumului pedepsei, cât şi cu privire la modalitatea de executare a acesteia.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului se reţine că inculpatul este infractor primar, este încadrat în muncă, fiind caracterizat pozitiv de conducerea societăţii unde lucrează.
Înalta Curte apreciază că în raport de persoana inculpatului, care după cum s-a menţionat este tânăr, necunoscut cu antecedente penale, având referinţe bune de la locul de muncă, simpla pronunţare a condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi o garanţie că nu va mai săvârşi alte infracţiuni.
În consecinţă, în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţele personale ale recurentului inculpat, scopul educativ şi coercitiv al pedepsei aplicate, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen., poate fi atins chiar fără executarea efectivă a pedepsei, cum a reţinut, de altfel şi prima instanţă.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că în mod greşit a fost admis apelul formulat de parchet, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
În consecinţă, constatând că recursul formulat de inculpat este întemeiat, îl va admite şi în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va casa Decizia instanţei de apel şi va menţine sentinţa instanţei de fond.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 60 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 188 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Olt.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3437/2009. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 3507/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
