ICCJ. Decizia nr. 346/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr.346/200.

Dosar nr. 1164/44/200.

Şedinţa publică din 23 februarie 2009

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 166/F/ 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulată de Asociaţia de Locatari Galaţi şi petiţionarii F.M., C.N., P.I. şi S.M. împotriva rezoluţiei nr. 736/P/2008 din 15 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa revenind acestei instanţe, având în vedere dispoziţiile art. 29 C. proc. pen. - calitatea intimaţilor.

Prin sentinţa penală nr. 186/F din 22 decembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, sesizată de petiţionarul F.M. - cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia rezoluţiei nr. 736/P/2008 din 15 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a declinat, de asemenea, competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de dispoziţiile art. 29 C. proc. pen. - calitatea intimaţilor.

Cauzele au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar la termenul din 9 februarie 2009, s-a dispus conexarea dosarului nr. 1148/44/2008 la dosarul nr. 1164/44/2008, având în vedere identitatea de părţi şi de obiect - plângeri formulate în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei nr. 736//P/2008 din 15 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Examinând plângerile formulate de petiţionare, se constată următoarele:

Petiţionarii F.M. şi alţi reprezentanţi ai Asociaţiei de Locatari Galaţi au solicitat efectuarea cercetărilor penale cu privire la L.S.M. şi M.R., judecători la Judecătoria Galaţi, B.C. şi P.G., procurori la DNA - Serviciul Teritorial Galaţi - considerând că aceştia şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării unor dosare penale.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin rezoluţia nr. 65/P/2008 - din 26 mai 2008 - a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la intimaţii L.S.M. şi M.R., iar cu privire la B.C. şi P.G. - s-a dispus declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In cursul actelor premergătoare, petiţionarul F.M. a formulat plângere şi cu privire la alte persoane - nenominalizate, cărora Ie-a indicat doar funcţia, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - L.C.K., C.P.T. - fost prim ministru al României, C.P. - Ministrul Justiţiei, C.D. - fost ministru de Interne, D.M. - procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi G.P. - Prefectul Judeţului Galaţi.

Cu privire la magistraţii procurori s-a susţinut că nu i-au respectat drepturile procesuale, cu ocazia soluţionării unor dosare penale, iar cu privire la ceilalţi intimaţi se aduc acuzaţii generale, se aduc critici sistemului judiciar, statutului magistraţilor, cât şi Consiliului Superior al Magistraturii, care nu îşi îndeplinesc atribuţiile prevăzute prin lege.

Prin rezoluţia nr. 736 din 15 iulie 2008, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, din actele dosarului nerezultând existenta infracţiunilor reclamate.

Plângerea formulată de petiţionari în condiţiile art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă de procurorul ierarhic superior prin rezoluţia nr. 8287/5157/11/2/2008 din 26 august 2008.

Plângerea formulată de petiţionari, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., este nefondată.

În cauză nu s-au identificat probe care să ateste că intimatele B.C. şi P.G. şi-a încălcat, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu, condiţiile esenţiale pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu.

Conform dispoziţiilor legale împotriva soluţiile dispuse de magistraţii procurori şi judecători, părţile nemulţumite pot exercita căile de atac prevăzute de lege, iar nemulţumirile acestora cu privire la soluţii nu se transformă în cauze penale şi nici în infracţiuni de favorizare a infractorilor, aşa cum susţin petiţionarii.

Cu privire la acuzaţiile cu caracter general formulate împotriva celorlalţi intimaţi, este de observat că nu sunt indicate fapte concrete, probate, individualizate, fiind simple puncte de vedere ale petiţionarilor, nemulţumiţi, în general, de modul de soluţionare a unei cauze penale.

Soluţia de neurmărire dispusă de procuror este temeinică şi legală, iar plângerea formulată de petiţionari împotriva acesteia este nefondată, urmând a fi respinsă conform dispoziţiilor art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de petiţionarii Asociaţia de Locatari, C.N., P.I., S.M. şi F.M. împotriva rezoluţiei nr. 736/P/2008 din 15 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi menţine rezoluţia atacată.

Obligă petiţionarii la plata sumei de câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 346/2009. Penal