ICCJ. Decizia nr. 3468/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3468/2009
Dosar nr. 1666/116/2007
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 128 din 21 octombrie 2008, Tribunalul Călăraşi a respins cererile de achitare formulate de inculpatul S.M., în temeiul art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. şi, respectiv, art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., inculpatul S.M. (fiul lui I. şi A.) a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 2 ani.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
S-a respins cererea formulată de partea civilă F.I. privind obligarea inculpatului la plata de despăgubiri morale către aceasta.
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă B.A. Bucureşti şi a obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 293,10 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 118 alin. (4) C. pen. s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 10 lei reprezentând contravaloarea cuţitului folosit la săvârşirea infracţiunii şi care nu a mai fost găsit.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În timpul iernii 2005-2006, partea vătămată F.I. şi martorul T.A. au consumat băuturi alcoolice, pe datorie, la barul inculpatului, convenind ca pentru suma datorată de 800.000 lei să lucreze în primăvară în gospodăria acestuia.
În primăvara anului 2006, cei doi au lucrat pentru inculpat timp de 4 zile, considerând, astfel, datoria stinsă.
Deşi inculpatul le-a cerut să mai lucreze, F.I. şi T.A. au refuzat, ceea ce a generat reacţii de ameninţare la adresa lor din partea lui S.M.
În ziua de 7 iunie 2006, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, partea vătămată F.I. a fost lovită de inculpat de mai multe ori cu pumnii, fiind trântită la pământ. Victima s-a ridicat, intenţionând să se îndepărteze, dar a fost lovită de inculpat cu briceagul în zona abdominală.
Inculpatul a ascuns briceagul şi a pătruns în locuinţă unde l-a ameninţat pe martorul T.A., după care a plecat.
În timp ce victima se deplasa spre cabinetul medical, martorul D.G., prieten al inculpatului, a însoţit-o, transportând-o cu maşina, timp în care i-a sugerat să spună că a căzut în sapă. Deşi martorul a susţinut această versiune şi în faţa medicului, acesta, bănuind că este vorba de o plagă penetrantă, i-a îndrumat la spital, poziţie pe care şi-a menţinut-o apoi şi în faţa intervenţiei inculpatului.
În aceste împrejurări, victima a fost lăsată de inculpat să se ducă acasă pe jos, cerându-i-se doar să-l anunţe în cazul în care se va simţi rău.
La insistenţele martorilor B.A. şi I.C., victima a fost transportată la Spitalul Olteniţa, dar a refuzat să se interneze. A doua zi, întrucât se simţea tot mai rău, victima a apelat la ajutorul inculpatului care a transportat-o la spital, unde a şi fost operată de urgenţă.
Raportul de constatare medico-legală din 20 iulie 2006 întocmit de Serviciul medicină legală Călăraşi pe baza foii de observaţie a Spitalului B.A. Bucureşti, a concluzionat că victima a suferit leziuni traumatice produse cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit, care au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie, intervenţia chirurgicală promptă înlăturând pericolul vital.
Inculpatul a negat săvârşirea infracţiunii, susţinând că în perioada 5-8 iunie 2006 a fost plecat în Bucureşti, iar ajutorul pe care i l-a dat victimei s-a datorat faptului că aceasta s-a accidentat, căzând şi lovindu-se în cuţit în timp ce lucra în via sa.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte ale victimei, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, acte medicale şi medico-legale, declaraţiile martorilor T.A., M.S., A.J., I.C., D.P., T.C., S.A., D.G., D.F. Declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpatului, adresa din 5 martie 2007 emisă de V.R. SA.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 121/ A din 6 mai 2009, a respins ca nefondat apelul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul inculpat a susţinut că nu a săvârşit niciuna din faptele pentru care a fost trimis în judecată, iar în cauză nu s-a făcut dovada indubitabilă că ar fi agresat-o pe partea vătămată, motiv pentru care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Printr-un al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul nu a avut reprezentarea că a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate, astfel că a solicitate achitarea potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Al treilea motiv de recurs invocat critică greşita încadrare juridică a infracţiunii de violare de domiciliu, prin reţinerea circumstanţei agravante din conţinutul alin. (2) al art. 192 C. pen. referitor la săvârşirea faptei de către o persoană înarmată, deşi, la momentul pătrunderii în locuinţă, inculpatul nu a avut vreo armă în mână şi nici nu a făcut vreun alt gest prin care să creeze părţii vătămate temerea că este înarmat. În consecinţă, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 192 alin. (1) C. pen. şi încetarea procesului penal pentru această faptă, în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Prin al patrulea motiv de recurs s-a criticat greşita încadrare juridică dată infracţiunii de tentativă de omor. S-a susţinut că în cauză nu există nici o dovadă din care să rezulte intenţia inculpatului de a suprima viaţa părţii vătămate.
Inculpatul a aplicat o singură lovitură, de dimensiuni şi profunzime reduse şi care nu a afectat nici un organ vital. În ceea ce priveşte pretinsul obiect folosit de către inculpat, acesta este - potrivit raportului de expertiză şi declaraţiile părţii vătămate - un briceag ale cărui dimensiuni nu pot fi presupuse având în vedere că nu a fost găsit şi nici suficient descris de victimă, astfel că probatoriile arătate trebuie avute în vedere în favoarea inculpatului, respectiv că s-a folosit un obiect de dimensiuni reduse şi care nu putea fi apt să suprime viaţa victimei.
Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere comportamentul părţii vătămate care, timp de 28 de ore de la săvârşirea faptei, a refuzat internarea într-o unitate medicală, periclitându-şi viaţa. Pentru aceste considerente s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) din C. pen. şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru refacerea raportului de expertiză medico-legală, concluziile acestuia fiind eronate.
În subsidiar, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege şi a cărei executare să fie suspendată în condiţiile art. 81 sau art. 861 C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat din următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului şi au dat încadrarea juridică legală şi temeinică infracţiunilor săvârşite de acesta.
Este dovedit faptul că între inculpatul S.M., pe de-o parte, şi victima F.I. şi martorul T.A., pe de altă parte, exista o stare conflictuală întreţinută de nemulţumirea primului cu privire la neachitarea completă a datoriei pe care o aveau cei doi la el şi de refuzul categoric al acestora de a o plăti prin prestarea de munci fizice în gospodăria sa.
Faptul că inculpatul nutrea resentimente pentru cei doi şi plănuia să se răzbune este dovedit cu incidentul petrecut la sfârşitul lunii mai 2006 când, văzându-l pe T.A. săpând şanţul unui consătean, S.M. l-a lovit cu grebla peste picior, ameninţându-l că într-o zi „o să-i coacă el pe ei".
La numai o săptămână de la acest incident, inculpatul şi-a materializat ameninţările şi, văzând că victima este singură în curte şi ocupată cu efectuarea unor reparaţii, a intrat în curtea acesteia şi a lovit-o mai întâi cu pumnii, apoi cu cuţitul.
Inculpatul şi-a surprins victima şi a profitat de împrejurarea că era singură şi absorbită de activitatea pe care o desfăşura. Pătrunderea în domiciliul victimei s-a făcut în mod deliberat fără cunoştinţa şi acordul acesteia, tocmai pentru a putea fi luată prin surprindere. Nu se poate pune problema unui accept tacit, implicit şi perpetuu al victimei care să-i fi permis inculpatului să pătrundă oricând şi oricum în domiciliul acesteia şi, întrucât F.I. nu şi-a exprimat nici expres, nici indirect, consimţământul pentru ca inculpatul să intre în curtea sa în ziua de 7 iunie 2006, în mod corect instanţele au reţinut în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
Încadrarea juridică dată acestei fapte este corectă, inculpatul pătrunzând în domiciliul victimei înarmat cu briceagul cu care a şi lovit-o.
Faptul că victima nu a văzut arma asupra inculpatului este irelevantă atâta timp cât i-a simţit efectele, în urma loviturii care i-a fost aplicată.
Prezenţa armei la vedere nu constituie o cerinţă a textului de lege, ci reprezintă numai o modalitate de acţionare prin care se urmăreşte intimidarea victimei.
Încadrarea juridică agravată are în vedere încadrarea pe care autorul infracţiunii de violare de domiciliu o capătă în sine însuşi şi în reuşita acţiunii sale atunci când este înarmat, temeritatea şi pericolul sporit pe care prezenţa unei arme i-o insuflă făptuitorului, aşa încât, nu este necesar ca acesta să afişeze arma decât dacă urmăreşte paralizarea reacţiei victimei din primul moment. Ascunderea armei este mai insidioasă şi mai periculoasă întrucât victima nici măcar nu este pusă în gardă cu privire la pericolul ce se poate abate asupra sa.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt temeiuri de achitare sau de schimbare a încadrării juridice cu privire la infracţiunea de violare de domiciliu şi nici de restituire a cauzei în vederea completării probatoriului administrat care este suficient şi face pe deplin dovada vinovăţiei inculpatului.
Aceeaşi concluzie se impune şi în cazul condamnării inculpatului S.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Prezenţa inculpatului în localitate şi participarea sa în calitate de autor la săvârşirea agresiunii fizice asupra victimei F.I. sunt dovedite prin declaraţiile martorilor T.A., A.J., D.P., S.A., precum şi prin localizarea inculpatului prin intermediul apelurilor telefonice efectuate de pe telefonul său mobil. Aceste probe, coroborate şi cu declaraţiile părţii vătămate F.I., înlătură categoric apărarea pe care inculpatul şi-a construit-o precum că nu ar fi el autorul infracţiunii.
Sub aspectul încadrării juridice, fapta săvârşită de inculpat constituie tentativă la infracţiunea de omor, cum în mod corect s-a reţinut de instanţele de judecată. Lovirea victimei cu un cuţit, în abdomen, în condiţiile în care între părţi există o situaţie conflictuală a cărei rezolvare a fost concepută de inculpat în sensul pedepsirii părţii vătămate prin mijloace violent-letale, conduce la constatarea justă a intenţiei cu care inculpatul a acţionat, aceea de a-şi ucide victima, consecinţă acceptată în ceea ce priveşte rezultatul său.
Lovitura a fost aplicată cu putere, plaga produsă fiind perforantă la nivelul abdomenului (plagă gastrică). Împrejurarea că victima a tergiversat momentul intervenţiei chirurgicale, refuzând iniţial internarea într-o unitate medicală, nu reprezintă un factor de influenţare nici a consecinţelor agresiunii (punerea în primejdie a vieţii) şi nici a încadrării juridice. Această împrejurare nu are efect cauzal asupra urmărilor acţiunii de lovire, ci reprezintă numai o împrejurare colaterală care nu întrerupe legătura de cauzalitate dintre faptă şi consecinţele ei.
Actul medico-legal emis în cauză este foarte explicit sub acest aspect, arătând că leziunile sunt cele care au pus în primejdie viaţa victimei (iar nu alte împrejurări).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul M.J.L.C.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 121 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3448/2009. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 3470/2009. Penal → |
|---|
