ICCJ. Decizia nr. 348/2009. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 348/2009
Dosar nr. 2881/98/2007
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa penală nr. 431 din 14 mai 2008, a condamnat pe inculpatul B.I., la 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 1024 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 201 din 25 iulie 2001 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 9 ani închisoare.
A interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii şi arestării de la 11 iulie 2007 la pronunţare.
A luat act că partea civilă I.T. a renunţat la pretenţiile civile.
A fost obligat inculpatul să plătească 2667,20 lei, cheltuieli de spitalizare a părţii civile I.T., către Spitalul Judeţean de urgenţă Slobozia plus dobânda legală calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la achitarea debitului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza probelor administrate următoarele:
În seara zilei de 30 ianuarie 2007, ora 18,30, în zona blocului U. din municipiul Slobozia unde domiciliază şi inculpatul B.I. a avut loc o altercaţie între două grupuri de persoane de etnie rromă, altercaţie care s-a încheiat până la intervenţia organelor de poliţie.
În urma acestei altercaţii, la Spitalul de Urgenţă Slobozia s-au prezentat pentru acordare de îngrijiri medicale numiţii I.B. şi B.R., ambii din municipiul Slobozia şi partea vătămată I.T. domiciliat în Armăşeşti, Judeţul Ialomiţa, acesta din urmă, prezentând plagă penetrantă junghiată abdominală, ceea ce a necesitat intervenţie chirurgicală.
Din cercetările efectuate şi declaraţiile martorilor E.N., G.N., E.G., C.A., S.D., B.R., R.I., R.R., P.F., I.B., rezultă că, anterior acestei altercaţii, în ziua de 29 ianuarie 2007, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, martorul G.N., aflat în vizită la blocul U., a adresat cuvinte jignitoare numitei R.R., aspect despre care a aflat şi fratele acesteia C.A.
În această situaţie, în ziua următoare, la 30 ianuarie 2007, fratele R., C.A., s-a deplasat cu un taxi împreună cu martorii B.R., P.F. şi S.D., la apartamentele din zona pieţii, la locuinţa familiei E., unde a cerut să stea de vorbă cu numitul G.N.
Stând de vorbă pe scări, în afara apartamentului, numitul C.A. a încercat să-l lovească pe G.N., probabil pentru a o răzbuna pe sora sa, fără însă a reuşi, situaţie în care a coborât în fugă, fiind urmărit de familia lui G.N. şi, probabil, ameninţat cu o confruntare.
C.A. s-a urcat în taxi şi le-a spus însoţitorilor săi că familia lui G.N. va veni după ei.
Datorită situaţiei create, rudele lui G.N., respectiv fraţii săi E.N., E.G., vărul său I.B. zis G. şi unchiul lor, partea vătămată I.T., s-au deplasat pe strada Lacului, la blocul U., cu mai multe autoturisme, pentru a se confrunta cu C.A. şi însoţitorii acestuia.
Ajunşi aici, sus-numiţii au fost întâmpinaţi înainte de intrarea în bloc, de mai multe persoane înarmate cu obiecte contondente, printre aceste persoane aflându-se şi inculpatul B.I.
Din probatoriul administrat, rezultă că, în această confruntare numiţii I.B. şi B.R. s-au lovit reciproc, I.B. căzând la pământ, după care a fost alergat de martorul C.A.
În aceste împrejurări, grupului de la blocul U. li s-a alăturat inculpatul B.I. care l-a lovit pe I.T. cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i o plagă înjunghiată.
Deşi lovită, partea vătămată a reuşit să sară gardul din zonă şi să se îndepărteze de locul faptei, fiind depistat la scurt timp pe o stradă apropiată, de o patrulă a Poliţiei Comunitare care a anunţat Serviciul de Ambulanţă.
Conform raportului de expertiză medico-legală întocmit de S.M.L. Ialomiţa, partea vătămată a prezentat plagă înjunghiată penetrantă abdominală, hemoperitoneu, leziuni ce s-au putut produce prin acţiunea unui corp înţepător, tăietor, posibil cuţit, fiindu-i necesare 21 - 22 zile îngrijiri medicale; leziunile au impus intervenţie chirurgicală de urgenţă şi au pus viaţa victimei în primejdie.
Pe parcursul întregului proces, inculpatul B.I. a negat constant săvârşirea faptei, susţinând că la acea dată şi oră se afla în altă localitate respectiv în municipiul Călăraşi, în apartamentul fiicei sale B.L.I., arătând că încă din decembrie 2006, îl îngrijea pe ginerele său A.T. ce avusese un accident rutier, suportase mai multe intervenţii, fiind imobilizat în gips şi având nevoie de însoţitor; chiar în seara de 30 ianuarie 2007, într-un accident casnic, s-a tăiat la mâna dreaptă, ajungând la Spitalul din Călăraşi pentru îngrijire medicală.
Inculpatul a recunoscut că a stat în apartamentul fiicei sale, dar că mai venea şi la Slobozia, în blocul U., unde, după liberarea din penitenciar (iulie 2005) i se repartizase o locuinţă socială (garsonieră) împreună cu fiul său B.Ş.D.
În dovedirea susţinerilor sale, a depus înscrisuri privind starea sănătăţii ginerelui după accidentul rutier din noiembrie 2006, au fost audiaţi martorii B.L.I. (fiică) A.T. (ginerele inculpatului) şi G.C. şi G.A. (prietenii acestora) şi L.V. (vecin).
Din declaraţiile fiicei şi ginerelui inculpatului rezultă că inculpatul a locuit cu ei în perioada decembrie 2006 - aprilie 2007, ajutându-l pe A.T. care după accident nu se putea deplasa prin casă fără ajutor.
Susţinerile lor au fost întărite de depoziţiile martorilor G.C. şi G.A., care au arătat că, în vizitele făcute la rudele inculpatului, l-au văzut pe acesta în apartamentul fiicei sale din Călăraşi cu scopul de a-l ajuta de A.T., dar nu cunosc dacă a locuit acolo zi de zi, o perioadă mai lungă de timp.
Fiica inculpatului susţine că în seara zilei de 30 ianuarie 2007, tatăl său s-a tăiat în geamul uşii de la sufragerie şi a fost nevoie să fie cusut şi pansat la Spitalul din Călăraşi.
Din înscrisurile verificate de procuror la camera de primire a Spitalului municipiului Călăraşi reiese că inculpatul s-a prezentat la această unitate spitalicească pentru îngrijiri la ora 21,40.
Susţinerile inculpatului că nu este el autorul infracţiunii şi că nu s-a aflat la locul faptei în Slobozia sunt combătute de celelalte probe administrate în cauză.
Partea vătămată I.T. a descris cu lux de amănunte împrejurările în care s-a declanşat conflictul dintre cele două grupări de cetăţeni de etnie rromă, cum au fost întâmpinaţi la blocul U. de mai multe persoane înarmate cu obiecte contondente şi cum a fost lovit de către inculpat cu cuţitul, deşi, el l-a strigat văzând intenţia de agresiune a acestuia, zicându-i „nu da B. sunt eu Ţ.".
Aceasta a explicat instanţei cum inculpatul a încercat de mai multe ori să-l lovească, dar el s-a ferit, reuşind în final să-i aplice lovitura cu putere în abdomen.
Din declaraţiile acesteia reiese că fapta s-a petrecut într-o zonă de unde nu putea să fugă, lângă gardul Centrului Militar din apropiere, locul fiind luminat.
A mai arătat că se cunoştea cu inculpatul întrucât, cu ani în urmă au fost deţinuţi în Penitenciarul Slobozia.
Declaraţiile părţii vătămate I.T. se coroborează cu alte probe administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor oculari, ale celor doi poliţişti comunitari şi actele medico-legale.
Martori oculari la incident au fost numiţii G.N., E.N., E.G., l.B. care l-au văzut pe inculpatul B.I. lovind pe partea vătămată.
Întrucât majoritatea acestora au plecat la muncă în Spania, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire declaraţiilor date de aceştia la urmărirea penală, după ce a făcut demersuri repetate pentru audierea lor şi l-a audiat pe martorul G.N. care şi-a menţinut declaraţia dată la urmărirea penală arătând că l-a văzut pe inculpat cum l-a înjunghiat pe I.T. cu cuţitul în abdomen. Încercând să intervină în apărarea părţii vătămate, martorul a fost şi el lovit de inculpat în rama ochelarilor, aceştia fiind găsiţi a doua zi în zonă.
Aceeaşi situaţie reiese şi din declaraţiile martorilor E.N., E.G. şi I.B.
În raport de aceste depoziţii, instanţa nu a luat în seamă declaraţiile martorilor B.R. şi C.A. care susţin că nu l-au văzut pe inculpat implicat în acest incident.
Apărarea inculpatului că la acea dată şi oră s-a aflat în apartamentul fiicei sale din Călăraşi, unde a avut un mic accident tăindu-se la mână a fost înlăturată, pentru următoarele considerente:
- este adevărat că inculpatul a dovedit cu martori că, într-o perioadă de timp l-a îngrijit pe martorul A.T. la domiciliul acestuia din Călăraşi, dar aceasta nu înseamnă că, în anumite zile nu pleca din casă;
- de fapt, el însuşi ca şi membrii familiei sale, au recunoscut că, în anumite zile, venea şi la Slobozia unde avea o locuinţă, chiar în blocul U. unde s-au petrecut faptele, pentru care este acuzat, din actele medicale ale martorului A.T. rezultă că în perioada 27.01-29 ianuarie 2007, acesta a fost internat la Spitalul de Urgenţă Bucureşti, deci nu a avut nevoie de prezenţa inculpatului în locuinţa din Călăraşi.
- simplul fapt că locuinţa ce-i fusese repartizată de circa 2 ani nu era zugrăvită şi mobilată din lipsa resurselor financiare, nu este o dovadă că inculpatul nu putea veni la Slobozia să-şi viziteze fiul sau prietenii care locuiau în acelaşi bloc şi să facă demersuri pentru amenajarea casei. Pentru aceste considerente, au fost înlăturate ca lipsite de relevanţă declaraţiile martorilor B.C. şi M.M. care au susţinut că în ziua respectivă zugrăveau în acea locuinţă, dar nu l-au văzut pe inculpat.
- împrejurarea că în acea seară, la ora 21,40, inculpatul a primit îngrijiri medicale la Spitalul din Călăraşi nu se constituie într-un alibi; nu este o dovadă indubitabilă că inculpatul s-a aflat în imposibilitatea fizică de a fi fost în aceeaşi seară în Slobozia, având în vedere şi distanţa mică dintre cele două localităţi ce se poate parcurge în maxim 30 minute.
Din procesul-verbal al poliţiştilor comunitari rezultă că l-au depistat pe partea vătămată I.T. pe stradă la ora 19,45, fiind cert că incidentul s-a petrecut anterior acestui moment, în jurul orei 18,30 încât avea suficient timp pentru o deplasare la Călăraşi.
În contextul probator analizat, instanţa de fond a opinat că în acea confruntare, inculpatul B.I. l-a agresat pe partea vătămată, s-a tăiat la mâna dreaptă, după care s-a deplasat imediat la Călăraşi, la spital având nevoie de îngrijiri medicale, după care s-a dus la locuinţa fiicei sale, pentru a se ascunde.
De altfel, la dosar există şi declaraţia martorului L.V. care, arată că, în calitate de vecin cu fiica inculpatului, nu l-a văzut niciodată pe inculpat la locuinţa acesteia din Călăraşi.
La cercetarea judecătorească, apărarea inculpatului s-a bazat şi pe o altă susţinere, respectiv pe declaraţia numitului D.F. care la data de 12 noiembrie 2007, aflat în Penitenciarul Slobozia a formulat un autodenunţ, arătând că el a săvârşit fapta asupra părţii vătămate I.T., în sprijinul afirmaţiilor sale solicitând audierea ca martori a numiţilor B.R. şi R.I.
Cu privire la acesta, prin rezoluţia nr. 322/ P din 12 mai 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constatând că există contradicţii între susţinerile sus-numitului şi ale martorilor, încât denunţul său nu se confirmă.
De altfel, la cererea inculpatului, instanţa a solicitat copia autodenunţului şi a admis audierea celor doi martori B.R. şi R.I., constatând că elementele prezentate de cei trei se combat, nu se pot concilia şi nu se coroborează cu celelalte dovezi administrate în cauză.
Astfel, în timp ce în autodenunţ D.F. susţine că a văzut când partea vătămată I.T. îl lovea pe B.R. cu o sabie şi, atunci, de teamă, l-a lovit el pe partea vătămată, martorul B.R. susţine că a fost tăiat la mână nu de partea vătămată I.T., ci de martorul I.B., după care s-a întors în apartament; atunci, numitul D.F. care se afla la el în apartament, a luat un cuţit de bucătărie şi a ieşit afară; ulterior, acesta ar fi povestit că a tăiat pe cineva cu cuţitul.
La parchet, acelaşi martor B.R. a declarat altceva, respectiv că l-a văzut pe D.F. lovind cu cuţitul pe partea vătămată. Celălalt martor R.I. susţine că a urmărit incidentul de pe balcon, fiind evident că nu a putut vedea în întuneric cele petrecute.
Din dosar, instanţa a reţinut că numitul D.F. locuia temporar la martorul B.R., întrucât familia sa nu îl mai primea acasă, având prieteni în anturajul inculpatului. Şi cum acesta se află în prezent în Penitenciarul Slobozia pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, este posibil că s-a lăsat influenţat de inculpat şi prietenii săi, să se autodenunţe pentru această faptă.
Nu este lipsit de relevanţă faptul că, în declaraţiile date, ceilalţi martori audiaţi nu au remarcat prezenţa la locul faptei a sus-numitului.
Instanţa a înlăturat şi declaraţia părţii vătămate, dată cu ocazia soluţionării cauzei, considerând-o pro cauza, făcută cu scopul de a-l scăpa pe inculpat de răspundere penală.
La finalul cercetării judecătoreşti, aceasta a revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, fără nicio justificare, acreditând ideea că, i s-a spus la spital că ar fi fost tăiat de către inculpat, deci nu a văzut el personal acest lucru, aspect ce nu se coroborează cu celelalte probatorii administrate şi analizate mai sus.
Sunt explicabile revenirile părţii vătămate asupra declaraţiilor date anterior, dacă se are în vedere faptul că este de aceeaşi etnie cu inculpatul şi a fost uşor de influenţat de către rudele inculpatului, nefiind primul caz în care părţile vătămate nu mai susţin acuzaţiile (mai ales dacă sunt despăgubite).
Analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză conduce la concluzia că inculpatul a săvârşit cu intenţie directă fapta pentru care este trimis în judecată.
Cercetarea judecătorească nu a descoperit un mobil al activităţii infracţionale a inculpatului, aceasta putând fi pusă pe seama firii sale violente, impulsive, necontrolate, cu înclinări spre acţiuni antisociale (cum rezultă şi din referatul de evaluare).
Din fişa cazierului judiciar reiese că inculpatul nu este la primul contact cu vigorile legii penale. Ultima condamnare a fost, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru tentativă de omor, (sentinţa penală nr. 21/2001 a Tribunalului Ialomiţa), din care s-a eliberat condiţionat la data de 26 iulie 2005, cu un rest de 1024 zile, săvârşind infracţiunea dedusă judecăţii în termenul de încercare a liberării condiţionate.
Raportul de expertiză medico legală psihiatrică arată că inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip instabil; păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale; are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este trimis în judecată.
În cauză, din oficiu instanţa a dispus efectuarea unui raport de evaluare de către S.P. de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, din care rezultă că inculpatul este o fire violentă, impulsivă, instabilă emoţional, cu un prag scăzut de toleranţă la frustrare. Are manifestări agresive prin limbaj şi gesturi violente, este indiferent faţă de consecinţele faptelor sale fiind disponibil să se implice în acţiuni antisociale.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică. A cerut să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu a comis fapta.
Prin Decizia penală nr. 268 din 6 noiembrie 2008, pronunţată de secţia I penală de la Curtea de Apel Bucureşti, apelul a fost respins ca nefondat.
Nemulţumit şi de această hotărâre, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs pe care nu l-a motivat. Prin apărător şi personal a cerut casarea hotărârilor şi achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei pe care o consideră prea aspră.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă, au dat faptei încadrarea juridică legală, iar pedeapsa aplicată de prima instanţă ţinând seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), este în măsură să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au făcut o analiză completă a probelor administrate.
Cu toate că inculpatul a negat săvârşirea faptei invocând drept alibi faptul că în timpul scandalului când partea vătămată a fost înjunghiată de altă persoană el se afla în altă localitate, la Călăraşi, iar în cursul apelului chiar partea vătămată constituită parte civilă, a renunţat la cererea de a fi despăgubită, încercând să-l ajute pe inculpat, alibiul nu a fost primit.
S-a motivat că este fără îndoială stabilit că inculpatul s-a prezentat la Spitalul din Călăraşi pentru a fi pansat, prezentând o rană la mână, dar acest lucru s-a întâmplat la orele 21,40 aşa cum rezulta din registrul de consultaţii.
Având în vedere că incidentul a avut loc, în jurul orelor 18,30, şi că între Slobozia str. Lacului şi Călăraşi calea Bucureşti 16 sunt 46 km care pot fi parcurşi cu un taximetru sau alt autovehicul care se deplasează cu 50 km/h în 45 de minute rezultă că inculpatul avea timp suficient ca în peste 2 ore să se deplaseze de la Slobozia la Călăraşi.
Instanţele au avut în vedere în primul rând declaraţia agentului de poliţie C.I. cel care în seara de 30 ianuarie 2007 (seara scandalului) l-a găsit pe I.T., tăiat şi care a declarat verbal că a fost înjunghiat de un anume B.
Vinovăţia inculpatului este dovedită şi cu declaraţiile martorilor E.N., E.G. şi I.B. cum şi cu declaraţiile martorului A.T. propus de inculpat care prin declaraţiile date nu confirmă apărările inculpatului.
Printr-o analiză completă a probelor instanţa de control judiciar a constatat şi motivat că prima instanţă a reţinut justificat vinovăţia inculpatului pentru care l-a şi condamnat, pedeapsa aplicată fiind individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Având în vedere că hotărârile recurate sunt legale şi temeinice, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce arestul preventiv până la data deciziei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 268 din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 11 iulie 2007la 3 februarie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 287/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 350/2009. Penal → |
|---|
