ICCJ. Decizia nr. 366/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 366/2009

Dosar nr. 839/45/2008

Şedinţa publică din 3 februarie 2009

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 131 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Iaşi a respins plângerea formulată de petentul M.F. împotriva rezoluţiilor nr. 809/II/2008 din 8 septembrie 2008 şi, respectiv, nr. 169/P/2008 din 21 iulie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, rezoluţii ce au fost menţinute.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Petentul M.F. a formulat plângere penală, prin care a sesizat faptul că, la B.N.P. M.P. au fost autentificate mai multe acte, care au avut drept consecinţă juridică pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului amplasat pe str. Cuza-Vodă, judeţul Iaşi.

În conţinutul plângerii, M.F. susţine că, la data de 19 aprilie 2005, a fost autentificată la B.N.P. M.P. procura nr. 847/2005, prin care P.C. a fost împuternicit de către sus-numit să îndeplinească formalităţile necesare în vederea vânzării imobilului situat în Iaşi, str. Cuza Vodă, către B.N.P. Asociaţi N.I. şi M.M.C. La acelaşi notariat şi în aceeaşi zi, a fost autentificat şi un testament, prin care petentul a instituit un legat cu titlu particular, în favoarea numitului P.C., cu privire la acelaşi imobil.

Despre existenţa celor două înscrisuri, petentul pretinde că ar fi aflat în cursul anului 2007, fapt pentru care, la data de 4 iulie 2007, a revocat efectele procurorii cu nr. 847/2005. Declaraţia de revocare a fost făcută la acelaşi birou notarial (B.N.P. M.P.) şi autentificată sub nr. 1548 din 4 aprilie 2007 şi despre acest înscris petentul susţine că ar conţine menţiuni false, respectiv or autentificării, precum şi numărul actului, în sensul că numărul real ar fi fost 1543 şi nu 1548.

În susţinerea acuzaţiilor pe care M.F. a înţeles să le formuleze, a depus xerocopii ale actelor contestate, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu R.A. Locuinţa, în vederea comparării semnăturilor.

Petentul a fost citat în vederea audierii pentru data de 7 iulie 2008, însă nu a dat curs invitaţiei.

Din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat următoarele.

La B.N.P. M.P. au fost autentificate mai multe înscrisuri, după cum urmează:

- procura nr. 847 din 19 aprilie 2005;

- testament nr. 848 din 19 aprilie 2005;

- antecontract de vânzare-cumpărare nr. 2462 din 31 octombrie 2005;

- declaraţie de revocare nr. 1548 din 4 iulie 2007;

- antecontract de vânzare-cumpărare nr. 1544 din 4 iulie 2007.

De menţionat este faptul că autentificarea actelor menţionate s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv identificarea persoanei, verificarea calităţii pe baza actelor prezentate în original, citirea şi semnarea actelor de către titularii acestora.

Din adresa nr. 75 din 11 iulie 2008, prin care a fost înaintată documentaţia care a stat la baza autentificării actelor pretins a fi fost falsificate, rezultă în mod incontestabil faptul că au fost respectate întocmai dispoziţiile legale referitoare la activitatea ce precede autentificarea notarială.

Nu lipsit de semnificaţie este faptul că autentificarea actelor contestate de către M.F. a fost consecinţa unei convenţii încheiate încă din anul 1995 între petent şi numitul P.C., convenţie la care însă M.F. nu face vreo referire.

Astfel, din declaraţia numitului P.C. rezultă că, în anul 1995 l-a cunoscut pe petent prin intermediul unui prieten comun, N.S., prilej cu care a fost rugat să preia datoriile la un imobil în care M.F. locuia cu chirie. Termenii convenţiei au fost ca P.C. să achite contravaloarea imobilului pe care petentul urma să-l cumpere de la R.A. Locuinţa şi, de asemenea, să-i achiziţioneze acestuia o garsonieră, urmând ca după expirarea termenului de 10 ani, prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare ca şi interdicţie de înstrăinare, între cele două părţi să se încheie un nou contract de vânzare-cumpărare prin care imobilul urma să intre în proprietatea lui P.C.

Aspectele evocate au fost confirmate prin declaraţia martorului B.I., precum şi printr-o serie de înscrisuri, de care P.C. a înţeles să se folosească în dovedirea susţinerilor sale, şi anume:

- procură autentificată prin încheierea nr. 3005 din 23 octombrie 1998 la B.N.P. P.C.I., prin care petentul M.F. l-a mandatat pe P.C. să îndeplinească, în numele său şi pentru el, formalităţile necesare în vederea închirierii locuinţei proprietate personală, situată pe str. Cuza-Vodă;

- înscris sub semnătură privată, respectiv o „chitanţă", care conţine convenţia despre care P.C. face vorbire în declaraţia sa;

- înscris sub semnătură privată, „chitanţă", care atestă primirea unei sume de bani de către M.F. de la numitul P.C., în vederea predării contractului imobilului de pe str. Cuza-Vodă;

- procură autentificată sub nr. 4187 din data de 8 august 1998 la B.N.P. K.N., prin care M.F. l-a mandatat pe P.C. să îndeplinească formalităţile legale la Primăria Municipiului Iaşi, DAFIS, în vederea achitării integrale a locuinţei proprietate personală a mandantului, situată în Iaşi, str. Cuza Vodă;

- declaraţie autentificată sub nr. 2316 din 11 septembrie 2001 la B.N.P. N.I., prin care se atestă primirea sumei de 100.000.000 lei vechi de către M.F. de la P.C. Din conţinutul aceleiaşi declaraţii rezultă că suma primită a reprezentat a doua şi ultima rată din suma totală pe care P.C. o datora petentului pentru imobilul în discuţie. Totodată, prin declaraţia evocată, petentul M.F. confirmă primirea unei garsoniere (pe care, la intervalul de o lună a înstrăinat-o) şi a sumei de 28.710 lei de la P.C.

Prin aceeaşi declaraţie, petentul renunţă la toate drepturile sale asupra imobilului din str. Cuza-Vodă, obligându-se ca până la data de 1 noiembrie 2008 să încheie cu P.C. contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul evocat.

Din succesiunea actelor notariale şi a celor sub semnătură privată, încheiate între petentul M.F. şi numitul P.C. rezultă, fără echivoc, faptul că întrei cei doi a fost încheiată convenţia despre care P.C. face vorbire şi, mai mult, rezultă fără putinţă de tăgadă, intenţia petentului de înstrăinare a imobilului proprietatea sa.

De altfel, prin compararea semnăturilor de pe înscrisurile depuse de către P.C., şi despre care petentul nu face vorbire, cu cele de pe înscrisurile contestate de M.F., se poate lesne observa că acestea sunt identice.

Mai mult, chiar semnăturile de pe actele depuse de către petent spre comparaţie (respectiv contractul de vânare-cumpărare încheiat cu R.A. Locuinţa, precum şi declaraţia de revocare) şi pe care acesta le recunoaşte, sunt identice cu toate celelalte semnături.

De menţionat este faptul că, deşi petentul recunoaşte semnăturile de pe cele două acte evocate anterior, şi pe care personal le-a depus spre comparaţie, acestea sunt total diferite de cele realizate de M.F. pe împuternicirea avocaţială depusă la dosar, precum şi pe plângerea de tergiversare formulată la data de 30 iunie 2008.

Din perspectiva celor constatate, în cauză nu poate fi reţinută incidenţa legii penale, în condiţiile în care actele autentificate la B.N.P. P.M. reprezintă în mod real manifestarea de voinţă a titularilor acestora.

Această împrejurare rezultă şi din actele ce le-au precedat celor contestate şi pe care petentul neamintindu-le şi necontestându-le, implicit le recunoaşte.

Mai mult, documentaţia care a stat la baza autentificării fiecăruia dintre actele menţionate de petent în plângerea penală conţine şi acte în posesia cărora notarul nu poate intra decât prin prezentarea lor de către titularul acestora, respectiv cartea de identitate a petentului, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între M.F. cu R.A. Locuinţa, procesul-verbal de predare a locuinţei.

Prin rezoluţia nr. 169/P/2008 din 21 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.M., N.I., notari publici şi P.C., privind infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.

Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere în condiţiile art. 278 C. proc. pen., care a fost respinsă prin rezoluţia procurorului general nr. 809/II/2/2008 din 8 septembrie 2008.

Ulterior, petiţionarul a formulat plângere la instanţă în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi reţinând că din actele dosarului rezultă neîndoielnic că activităţile efectuate de persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere penală se circumscriu obligaţiilor de serviciu ce le revin, îndeplinite în condiţii de legalitate, cu respectarea tuturor procedurilor incidente în materia respectivă.

Solicitarea petentului privind efectuarea unei expertize grafologice a fost în mod temeinic respinsă, o astfel de probă nefiind concludentă şi utilă cauzei, câtă vreme aspectele contestate de către acestea au putut fi verificate în mod direct şi nemijlocit de către procuror, care a statuat în mod just asupra netemeiniciei lor.

Pentru a putea fi reţinute în sarcina intimaţilor săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (l) şi (3), art. 289 şi 291 C. pen., trebuie îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 17 şi 18 C. pen., precum şi toate elementele prevăzute de lege pentru infracţiunile respective, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petiţionarul M.F.

Petiţionarul nu a arătat care sunt motivele pentru care critică hotărârea primei instanţe şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a-l susţine.

Examinând din oficiu sub toate aspectele hotărârea recurată conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1).

În speţă, din actele premergătoare efectuate, declaraţia făptuitorului P.C., a martorului B.I., înscrisurile aflate la dosar, rezultă că faptele reclamate de către petiţionar ca fiind săvârşite de către intimaţi nu există, astfel că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Petiţionarul M.F. a formulat plângere penală împotriva notarilor publici P.M. şi N.I., precum şi împotriva făptuitorului P.C., acuzându-i de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât la B.N.P. P.M. au fost autentificate mai multe acte ce au avut drept consecinţă pierderea dreptului său de proprietate asupra apartamentului.

Din conţinutul actelor premergătoare efectuate rezultă că în realitate între petiţionarul M.F. şi intimatul P.C. s-a încheiat o convenţie prin care acesta trebuia să achite contravaloarea imobilului pe care petiţionarul urma să îl achiziţioneze de la R.A. Locuinţa şi să-i achiziţioneze o garsonieră, iar după 10 ani, termen prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare ca şi interdicţiei de înstrăinare, între petiţionar şi intimat să se încheie un contract de vânzare-cumpărare prin care imobilul să intre în proprietatea lui P.C.

Declaraţia intimatului P.C. în acest sens se coroborează cu declaraţia martorului B.I., precum şi cu o serie de înscrisuri aflate la dosar, respectiv procura autentificată sub nr. 3005 din 23 octombrie 1998 la B.N.P. P.C.I., înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanţă", încheiat între cei doi, chitanţa prin care se atestă primirea unei sume de bani de către M.F. de la P.C. în vederea predării contractului imobilului de pe str. Cuza-Vodă, procura autentificată sub nr. 4187 din 8 august 1998 la B.N.P. K.N., declaraţia autentificată sub nr. 2316 din 11 septembrie 2001 la B.N.P. N.I. prin care se atestă primirea sumei de 100.000.000 ROL de către M.F. de la P.C., care reprezintă a doua şi ultima dată din suma totală pe care P.C. o datora intimatului pentru imobil.

Prin aceeaşi declaraţie, petiţionarul confirmă primirea unei garsoniere şi a sumei de 28.710.000 de la P.C. şi precizează că renunţă la toate drepturile sale asupra imobilului din str. Cuza Vodă, obligându-se ca până la data de 1 noiembrie 2008 să încheie cu P.C. contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul respectiv.

Ulterior, la B.N.P. M.P. au fost autentificate mai multe înscrisuri, respectiv procura nr. 847 din 19 aprilie 2005, testamentul nr. 848 din 19 aprilie 2005, antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 2462 din 31 octombrie 2008, declaraţia de revocare nr. 1548 din 4 iulie 2007 şi antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 1544 din 4 iulie 2007.

Autentificarea acestor acte s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv s-au identificat persoanele, s-a verificat calitatea mandatarului pe baza actelor prezentate în original, persoanele respective au citit şi semnat actul pe care l-au solicitat.

În vederea autentificării actelor au fost depuse la B.N. contractul de vânzare-cumpărare încheiat între M.F. şi R.A. Locuinţa, procesul-verbal de predare a locuinţei, acte în posesia cărora notarul nu putea intra decât prin prezentarea lor de către petiţionar.

Din examinarea actelor contestate de petiţionar se constată că semnătura acestuia este identică cu semnătura de pe actele depuse de intimatul P.C., precum şi cu semnătura petiţionarului de pe alte înscrisuri necontestate, respectiv declaraţia de revocare şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu R.A. Locuinţa.

Referitor la declaraţia de revocare a procurii nr. 847/2005, petiţionarul susţine că şi aceasta ar conţine menţiuni false, respectiv ora autentificării şi nr. actului, în sensul că acesta ar fi 1543 şi nu 1548.

Din examinarea registrului general notarial rezultă că susţinerile petiţionarului sunt nefondate, declaraţia acestuia din 4 iulie 2007 fiind autentificată sub nr. 1548, şi nu 1543, ce priveşte o procură a altor persoane.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar şi îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.F. împotriva sentinţei penale nr. 131 din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 366/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs