ICCJ. Decizia nr. 221/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 221/2009
Dosar nr. 1565/122/2007
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 177 din 25 martie 2008 a Tribunalului Giurgiu, secţia penală, cauze generale a fost respinsă cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.I.,L la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 27 aprilie 2007 la 26 mai 2007.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 – art. 999 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1584,52 lei, cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 – art. 999 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă P.D., fiind obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 2.000 lei, despăgubiri civile pentru daune materiale şi 2.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă analizând materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în etapa cercetării judecătoreşti a reţinut, în esenţă, că în seara zilei de 26 aprilie 2007 inculpatul a avut o altercaţie cu martorul P.I., aflat împreună cu martorii P.C., R.F. şi cu partea vătămată P.D. pe o uliţă din satul Tomuleşti, ocazie cu care a lovit cu pumnul în ochi pe partea vătămată, ulterior aceasta apărându-se cu mâna, iar inculpatul scăpând din mână telefonul mobil. Partea vătămată a fost dusă acasă de P.C., iar inculpatul a venit la poartă şi a aruncat peste gard spre partea vătămată cu o bucată de beton, lovind-o în cap determinându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 90 - 100 zile îngrijiri medicale şi punându-i viaţa în primejdie, concluziile raportului medico-legal nr. 137/E/II fiind aprobate de C.A.C. de pe lângă I.N.M.L. Mina Minovici.
S-a reţinut că inculpatul a recunoscut că a aruncat cu o piatră în direcţia părţii vătămate, dar că a contestat forma şi greutatea acesteia, arătând că nu a urmărit să omoare pe partea vătămată. S-a constatat de asemenea că în cursul cercetării judecătoreşti acesta a arătat că partea vătămată i-a adresat injurii, i-a lovit mâna cu care el ţinea telefonul mobil, acesta căzând şi atunci când i-a cerut părţii vătămate să i-l repare sau să îl plătească, dându-i o palmă, aceasta l-a provocat, cerându-i să o lovească, deoarece dorea bani de la el. S-a reţinut, de asemenea, că inculpatul a recunoscut că a aruncat cu o piatră peste gardul curţii părţii vătămate în direcţia acesteia şi apoi a plecat.
S-a reţinut, de asemenea, că din declaraţia martorului P.C. a rezultat că inculpatul a avut un conflict verbal cu partea vătămată, adresându-şi injurii, inculpatul lovind-o pe partea vătămată cu pumnul în ochi pentru că i-a spart telefonul mobil, martorul conducând-o pe partea vătămată acasă, iar inculpatul continuând să profereze injurii în spatele lor; la domiciliul părţii vătămate, aflându-se pe terasă cu fiica acesteia a constatat că partea vătămată fusese lovită cu o piatră în cap. Episodul altercaţiei verbale dintre inculpat şi partea vătămată nu a fost susţinut de martora P.M., aceasta arătând că inculpatul se certa cu P.I. şi nu a intrat în curtea părţii vătămate.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei s-a reţinut că fapta inculpatului constituie tentativă la infracţiunea de omor, acesta aruncând cu un obiect apt să ucidă, cu intensitate, de la o mică distanţă spre capul părţii vătămate, prevăzând şi acceptând producerea rezultatului letal ce nu s-a produs din cauze independente de voinţa inculpatului, respectiv intervenţia medicilor.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi scopul pedepsei conform art. 52 C. pen., pericolul social concret al faptei, persoana inculpatului, faptul că este cunoscut cu antecedente penale dar are o comportare bună la locul de muncă şi atitudinea relativ sinceră în cursul procesului penal.
Cu privire la latura civilă s-a reţinut că cererea de despăgubiri materiale şi morale a părţii vătămate este în parte întemeiată, probele administrate (declaraţiile martorilor C.N. şi B.A.) dovedind că partea vătămată a fost internată în spital, fratele ei cheltuind diferite sume de bani datorită afecţiunii acesteia şi, de asemenea, că victima are dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial, constând în suferinţele fizice şi psihice suportate în urma agresiunii inculpatului; s-a constatat, de asemenea, că este dovedită integral cererea părţii civile Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni de obligare a inculpatului la repararea prejudiciului creat furnizorului de servicii medicale.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi inculpatul, având în vedere nereţinerea stării de recidivă postexecutorie (în raport de pedeapsa de 8 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 11 din 29 ianuarie 1996 a Judecătoriei Giurgiu din executarea căreia inculpatul a fost liberat, la termen, la 13 august 2003) şi respectiv greşita individualizare a pedepsei şi respectiv greşita încadrare juridică a faptei (încadrarea justă fiind cea prevăzută de art. 182 alin. (2) sau (3) C. pen., inculpatul neacţionând cu intenţia de a ucide pe partea vătămată şi folosind un obiect ce nu era apt să producă un rezultat letal).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 283/ A din 24 noiembrie 2008, a admis apelul Parchetului Tribunalului Giurgiu, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În temeiul art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare.
S-a reţinut, în esenţă, că starea de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptei comise au fost corect reţinute de către prima instanţă, inculpatul recunoscând inclusiv în faţa instanţei de apel că a aruncat cu o piatră către partea vătămată, apărările sale în sensul că a folosit alt obiect şi nu o bucată de beton şi că nu a intenţionat să ucidă pe partea vătămată fiind contrazise de probele administrate.
Cu privire la apelul parchetului s-a constatat că acesta este fondat, prin sentinţa penală nr. 290 din 7 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatului fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, executată integral până la 13 august 2003, astfel încât fapta din 26 aprilie 2007 a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie, nefiind împlinit termenul de reabilitare de 9 ani, conform art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen.
Cu privire la cuantumul pedepsei s-a apreciat ca necesar să se dea eficienţă stării de recidivă postexecutorie în care a fost comisă infracţiunea ce demonstrează perseverenţa infracţională şi natura faptelor anterior comise.
Cu privire la pedeapsa accesorie aplicată s-a apreciat că nu a fost motivată interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (inclusiv dreptul de a alege), dar pedeapsa este corectă şi se impune faţă de natura şi gravitatea faptei şi predispoziţia inculpatului în comiterea de fapte violente, fiind justificată de necesitatea împiedicării inculpatului să decidă în legătură cu treburile societăţii.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs în termen legal inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., greşita încadrare a faptei, cea corectă fiind cea prevăzută de art. 182 alin. (2) sau (3) C. pen., menţionându-se că nu a existat intenţia de a ucide pe partea vătămată şi nici de a o lovi în cap, lansarea pietrei fiind întâmplătoare, de la o distanţă mare, aceasta fiind o alta decât cea avută în vedere de organele de urmărire şi instanţe, aspect ce ar fi rezultat cu evidenţă dacă s-ar fi admis proba cu declaraţia martorului P.I., şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greşita individualizare a pedepsei, cuantumul pedepsei fiind excesiv în condiţiile în care inculpatul în ultimii 10 ani nu a mai săvârşit fapte penale, iar această infracţiune s-a comis pe fondul comportamentului necorespunzător al părţii vătămate cu care inculpatul avusese relaţii bune, inculpatul fiind în prezent încadrat în muncă.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru motive ce urmează:
Astfel, după cum rezultă din verificarea hotărârilor anterior pronunţate în cauză, instanţele şi-au format convingerea pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale cât şi a celor administrate în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate cu ocazia cercetării judecătoreşti. Se va reţine sub acest aspect că prima instanţă a administrat un amplu material probator inclusiv în favoarea inculpatului, a stabilit starea de fapt şi s-a pronunţat cu privire la încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului în baza probelor ce s-au coroborat, cu respectarea dispoziţiilor art. 4, 62, 63 şi 356 C. proc. pen. Se va constata, totodată, că şi instanţa de apel a procedat la reaudierea inculpatului în mod nemijlocit, respingând motivat, cu respectarea dispoziţiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., cererea de audiere a martorului P.I., ca nefiind utilă soluţionării cauzei, probele anterior administrate impunând această soluţie.
Cu privire la critica vizând greşita încadrare juridică a faptei se constată că aceasta este neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice fiind formulată atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel care s-au pronunţat motivat în sensul respingerii cererii. Probele legal administrate demonstrează fără putinţă de tăgadă că inculpatul a aruncat cu o piatră spre partea vătămată lovind-o în cap, prevăzând rezultatul faptei sale, chiar dacă nu l-a urmărit şi acceptând producerea acestuia, infracţiunea comisă fiind just încadrată în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 C. pen., faţă de obiectul folosit, intensitatea loviturii şi zona anatomică vizată, inculpatul agresând şi anterior pe partea vătămată şi manifestând dezinteres în legătură cu situaţia acesteia ulterior lovirii cu piatra, părăsind-o fără a-i acorda ajutor, astfel încât susţinerile indicate de inculpat în apărarea sa, nu se coroborează cu ansamblul probelor administrate.
Cu privire la critica vizând greşita individualizare a pedepsei, aceasta apare, ca nefondată, faţă de corecta şi motivata reţinere a dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de către instanţa de apel, care în mod just a majorat cuantumul pedepsei aplicate iniţial inculpatului, pedeapsa în cuantumul astfel stabilit respectând criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopurilor pedepselor astfel după cum ele sunt prevăzute de art. 52 C. pen., sancţiunea corespunzând din punct de vedere al cuantumului şi modalităţii de executare, persoanei şi personalităţii inculpatului, modului anterior de comportare a acestuia şi perspectivei pe care inculpatul o are asupra ordinii de drept şi regulilor minimale de convieţuire socială.
Faţă de cele ce preced, constatând că în speţă nu există alte cazuri de recurs ce pot fi avute în vedere din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.I. împotriva deciziei penale nr. 283/ A din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2009. Penal. Nerespectarea regimului... | ICCJ. Decizia nr. 287/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
