ICCJ. Decizia nr. 364/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 364/2009
Dosar nr. 2982.1/87/2006
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 263 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de revizuienţii condamnaţi B.M.C., L.I. şi B.M. împotriva sentinţei penale nr. 76 din 5 august 2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în dosarul nr. 2982.1/87/2006.
A obligat apelanţii condamnaţi revizuienţi la câte 250 lei, fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 70 lei pentru fiecare apelant reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care a asigurat asistenţa juridică a acestora până la prezentarea în cauză a apărătorului ales şi se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 76 din 5 august 2008, Tribunalul Teleorman, secţia penală, a respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire a sentinţei penale nr. 6 din 12 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, formulate de petenţii condamnaţi B.M.C., L.I. şi B.M. şi a dispus obligarea fiecărui revizuient la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 6 din 12 ianuarie 2007 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 458 din data de 6 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul revizuient B.M. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, iar B.M.C. la 4 ani închisoare, în cazul tuturor condamnaţilor stabilindu-se ca executarea pedepsei să aibă loc în regim de detenţie.
A mai constatat instanţa de fond că în sarcina condamnatului B.M.C. s-a reţinut că în perioada ianuarie 2005 - august 2005, prin înşelăciune şi instigare a recrutat victimele traficului de persoane I.D., D.N. şi I.A., le-a transportat în Spania, le-a cazat şi le-a obligat să practice prostituţia, iar condamnaţii B.M. şi L.I. au fost acuzaţi de aceea că în perioada iulie – decembrie 2005 au recrutat, transportat şi cazat în Spania pe părţile vătămate V.N.A., M.A.C., L.N.E., U.F.C., M.F.D. şi P.R., obligându-le să practice prostituţia în parcul C. din Madrid.
Analizând motivele invocate de revizuienţii condamnaţi în susţinerea cererilor de revizuire dar şi cazurile în care potrivit art. 394 C. proc. pen., poate fi cerută revizuirea unei hotărâri penale definitive, instanţa fondului a observat că cererile de revizuire promovate de petenţii prin care au solicitat reaudierea unor părţi vătămate, nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de lege în mod expres şi limitativ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal condamnaţii revizuienţi B.M.C., L.I. şi B.M. care au reiterat aspectele invocate în faţa instanţei de fond pentru susţinerea cererii de revizuire (respectiv, greşita evaluare de către instanţele ordinare a probatoriilor administrate în cauză prin luarea în considerare a declaraţiilor părţilor vătămate I.D., D.N., I.A., V.N.A., M.A.C., L.N.E., U.F.C., M.F.D. şi P.R. care au fost date ca urmare a influenţelor exercitate de organele de cercetare penală sub ameninţarea că vor fi cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie ceea ce a avut drept consecinţă stabilirea unei situaţii de fapt care nu corespunde realităţii şi pronunţarea unor hotărâri de condamnare întemeiate unor martori şi a părţilor vătămate care sunt în măsură să relateze fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţele care au soluţionat cauza în fond şi în căile de atac şi pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare), solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) C. proc. pen., iar în temeiul dispoziţiilor art. 404 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se dispună suspendarea executării pedepselor privative de libertate, eventual cu consecinţa instituirii în sarcina lor a oricărei măsuri preventive considerată oportună pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa apelată în raport cu toate motivele invocate de condamnaţii revizuienţi, precum şi din oficiu, Curtea a constatat că apelurile acestora sunt nefondate.
S-a reţinut că instanţa de fond, respingând cererile de revizuire cu care a fost sesizată a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, întrucât motivele invocate în susţinerea acesteia nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen., pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale definitive.
Împotriva hotărârii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală au declarat recursuri revizuienţii condamnaţi B.M.C., B.M. şi L.I., reiterând motivele invocate în faţa instanţelor de fond şi apel.
Recursurile declarate de revizuienţii condamnaţi B.M.C. şi B.M. sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele considerente.
Din interpretarea dispoziţiile art. 394 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., rezultă că solicitarea de revizuire a unei hotărâri definitive de condamnare nu se poate întemeia pe critici aduse probatoriului administrat în cursul procesului penal, modului de interpretare a acestuia, conţinutului situaţiei de fapt stabilită pe baza materialului probator existent în cauză, ori modalităţii de individualizare a pedepsei şi nici pe solicitarea administrării unor probe noi sau a readministrării celor deja administrate în timpul procesului penale, deoarece aceasta ar conduce la o prelungire, ori, după caz, la o reapreciere a probatoriului după pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare ci trebuie să se fundamenteze pe relevarea, fie a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi (ce nu au fost cunoscute de instanţă la momentul judecării fondului cauzei), fie a săvârşirii unor fapte penale în legătură cu cauza respectivă, fie a existenţei mai multor hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia.
Or, astfel cum în mod corect au reţinut cele două instanţe în considerentele hotărârilor pronunţate, în mod corect, atât Tribunalul Teleorman cât şi Curtea de Apel Bucureşti au constatat că motivele invocate de condamnaţi nu se circumscriu nici unui caz de revizuire prevăzută de art. 394 lit. a) – e) C. proc. pen.
Revizuienţii condamnaţi susţin în esenţă că nu au fost audiate toate părţile vătămate, că probatoriul nu a fost corect evaluat, că faptele nu au fost corect încadrate juridic, că pedepsele aplicate nu au fost greşit individualizate. Or, acestea nu constituie împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţe la momentul soluţionării cauzei. Modul în care, în cauza în a cărei revizuire se cere, s-a apreciat cu privire la probele administrate şi la încadrarea juridică a faptelor, nu mai poate face obiectul controlului judiciar în calea de atac a revizuirii.
Astfel cum, în mod corect au reţinut cele două instanţe în considerentele hotărârilor pronunţate, condamnaţii revizuienţi au făcut referire doar la aspecte ce au fost deja examinate de către instanţa care a pronunţat pe fond hotărârea de condamnare şi, respectiv, de către instanţele de control judiciar (în cauză fiind exercitate ambele căi ordinare de atac, apel şi recurs), care au confirmat legalitatea şi temeinicia hotărârii date asupra fondului cauzei; sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat, a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina condamnaţilor în raport de situaţia de fapt reţinută şi respectiv a individualizării pedepselor aplicate acestora.
Dat fiind, că la termenul din 3 februarie 2009, revizuienta condamnată L.I. a declarat că înţelege să-şi retragă recursul, instanţa urmează să ia act de manifestarea de voinţă a acesteia conform dispoziţiilor art. 369 C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuienţii condamnaţi B.M.C. şi B.M. împotriva deciziei penale nr. 263 din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Ia act de retragerea recursului declarat de revizuienta condamnată L.I. împotriva deciziei penale nr. 263 din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii revizuienţii condamnaţi B.M.C. şi B.M. la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta revizuientă condamnată L.I. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3384/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3388/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
