ICCJ. Decizia nr. 3620/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3620/2009
Dosar nr. 3152/113/2008
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 13/D/P/2007 din 24 iunie 2008 al D.I.I.C.O.I. - Biroul Teritorial Brăila au fot trimişi în judecată inculpaţii C.T. şi T.V.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.D., pentru complicitate la infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 329 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 1672/113/2008.
Prin încheierea din 5 decembrie 2008 Tribunalul Brăila, luând act de faptul că inculpata C.T. este arestată în Franţa, în vederea extrădării, fără a se cunoaşte când va fi finalizată această procedură a dispus, în temeiul art. 303 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. disjungerea cauzei şi suspendarea judecăţii.
Cu privire la această inculpată cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 3152/113/2008.
Prin sentinţa penală nr. 23 din 22 ianuarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1672/113/2008, Tribunalul Brăila, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul T.V.R. din infracţiunile concurente de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în complicitate la comiterea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în această încadrare juridică l-a condamnat pe inculpatul T.V.R. la 3 ani închisoare.
În baza art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. în referire la art. 65 C. pen. şi art. 66 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i-a aplicat inculpatului, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 862 C. pen., respectiv: 3 ani plus 2 ani, în total 5 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 C. pen. a obligat condamnatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de acest text de lege.
În baza art. 350 alin. (1) şi (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv cuprins între 7 mai 2008 - 22 ianuarie 2009.
În baza art. 329 alin. (4) C. pen. şi art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 400 euro şi obligarea acestuia la plata către stat a sumei echivalente în lei, la cursul din 22 ianuarie 2009 a 400 euro.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul, în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 - 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.D. la 4 luni închisoare pentru complicitate la comiterea infracţiunii de proxenetism.
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 C. pen., respectiv 2 ani şi 4 luni.
În baza art. 189 - 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul T.V.R. la 1000 lei RON cheltuieli judiciare statului şi pe inculpatul M.D. la 500 lei RON cheltuieli judiciare statului.
În cauza disjunsă, care formează obiectul Dosarului nr. 3152/113/2008 al Tribunalului Brăila, judecata a fost reluată la termenul din 30 ianuarie 2009, după extrădarea din Franţa a inculpatului C.T., devenită după căsătorie F.T.
Prin sentinţa penală nr. 49 din 11 martie 2009 Tribunalul Brăila a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpata F.T. (fostă C.T.) din infracţiunile concurente de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) într-o singură infracţiune de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în această încadrare juridică a condamnat pe inculpată la 4 ani închisoare.
În baza art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. în referire la art. 65 C. pen. şi art. 66 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a dispus menţinerea stării de arest şi potrivit art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestului preventiv cuprins între 29 august - 12 septembrie 2008 şi 23 ianuarie -11 martie 2009.
În baza art. 329 alin. (4) C. pen. şi art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 47.450 euro şi a obligat-o la plata acestei sume către stat.
În baza art. 189 - 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpată la 3000 lei RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. s-au reţinut următoarele aspecte şi următoarele interpretări care au fost avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor:
Inculpaţii C.T. şi T.R.V. au convieţuit împreună în perioada anilor 2003 - 2005.
Începând cu luna martie 2003 cei doi inculpaţi: C.T. zisă D. şi T.R.V. au acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale comune pentru racolarea, cazarea, transportul, atât pe teritoriul României, cât şi spre Spania şi exploatarea sexuală, prin obligarea la practicarea prostituţiei în unele cazuri, a unui număr de 8 tinere, obţinând importante sume de bani.
Inculpata C.T. se ocupa în special de racolarea prin inducere în eroare în unele cazuri şi cazarea temporară în România a tinerelor pe care apoi le plasa la cluburi în Spania, le supraveghea folosind violenţa şi îşi însuşea sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei de către aceste tinere.
Inculpatul T.V.R. se ocupa cu cazarea temporară la domiciliul său şi transportarea tinerelor din Brăila la Bucureşti, de unde acestea se îmbarcau în autocare cu destinaţia Spania. Inculpatul a asistat în unele cazuri la împărţirea banilor, ameninţându-le uneori pe aceste tinere, pentru a le determina să nu-i denunţe pe cei doi inculpaţi organelor de poliţie.
Două din acţiunile de racolare (respectiv ale martorelor D.R. şi M.M.) s-au desfăşurat şi cu complicitatea inculpatului M.D.
Victimele infracţiunii de trafic de persoane sunt: Z.M.G., P.P., N.F. şi S.A.
Tinerele racolate în mod expres pentru practicarea prostituţiei sunt: D.R., M.M., H.L. şi P.D.
1. În luna martie 2003, martora D.R., zisă R. s-a hotărât să plece în Spania pentru a-şi găsi un loc de muncă. Intenţia sa a ajuns la cunoştinţa inculpatului M.D. (persoană pe care o cunoştea de mai mult timp) care s-a oferit să o pună pe martoră în legătură cu inculpaţii C.T. şi R.V.R., persoane cunoscute ca având preocupări în plasarea fetelor în străinătate şi exploatarea lor sexuală.
Inculpatul M.D. i-a adus pe ceilalţi doi inculpaţi la domiciliul martorei situat în comuna Şuţeşti, judeţul Brăila şi cu toţii au discutat circumstanţele plecării martorei în Spania în incinta unui bar din localitatea Ianca.
Astfel, inculpata C.T. s-a oferit să o înscrie pe martoră la un club din Spania unde să practice prostituţia şi să-i achite martorei taxele necesare eliberării paşaportului şi contravaloare biletului de călătorie până în Spania. Ajutorul acordat nu a fost cu titlu gratuit, inculpata pretinzând martorei să îi restituie toţi banii cheltuiţi şi să împartă cu ea în cote egale banii obţinuţi prin practicare prostituţiei.
Martora a acceptat condiţiile impuse datorită faptului că avea o situaţia materială grea (având două minore pe care le îngrijea şi întreţinea singură) şi datorită insistenţelor inculpatei.
Martora a fost transportată de către inculpatul T.V.R. în municipiul Brăila pentru ridicarea paşaportului, acesta participând la discuţiile purtate de martoră cu inculpata C.T. referitoare la plasarea în clubul din Spania şi modul de împărţire a banilor.
Începând din a două decadă a lunii martie 2003, inculpata a cazat-o pe martoră la locuinţa sa din comuna Smârdan, judeţul Tulcea, reţinându-i paşaportul pentru a fi sigură că martora nu se va răzgândi. În aceiaşi perioadă au mai fost cazate în locuinţa inculpatei C.T., martorele M.M. (racolată în condiţii similare de către inculpatul M.D. şi ceilalţi doi inculpaţi) şi Z.M.G. (victimă racolată prin inducere în eroare de inculpaţii C.T. şi T.V.R.).
La data de 17 aprilie 2003, martorele D.R., M.M., Z.M.G. şi inculpata C.T. au ieşti din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, călătorind până în Spania cu un autocar.
Inculpata C.T. a achitat toate cheltuielile ocazionate de călătoria celor trei martore în Spania.
În prima săptămână după sosirea în Spania, martorele D.R., M.M. şi Z.M.G. au fost plasate de inculpată în clubul N. şi au practicat împreună cu inculpata prostituţia.
Ulterior, martorele au fost transferate de către inculpată în clubul D., unde toate patru au continuat să practice prostituţia.
Inculpata i-a solicitat martorei D.R. restituirea sumei de 600 euro reprezentând cheltuielile ocazionate de călătoria martorei în Spania, sumă pe care martora a plătit-o, neavând altă alternativă.
În fiecare noapte, martora câştiga aproximativ 300 euro, din care plătea suma de 70 euro reprezentând taxa de club, iar restul banilor îi preda în totalitate inculpatei care ţinea evidenţa lor într-un caiet. În permanenţă martora era supravegheată de inculpata C.T. care urmărea îndeaproape activitatea martorei şi dorea să se asigure că toţi banii câştigaţi de martoră îi vor fi remişi.
La data de 15 iulie 2003, martorele D.R., M.M., Z.M.G. şi inculpata C.T. au revenit în ţară, iar inculpata i-a dat martorei D.R. echivalentul în euro al sumei de 70 milioane lei, reprezentând cota parte a martorei, după scădere datoriilor.
Cu sprijinul inculpatei şi în absolut aceleaşi condiţii, martora a plecat din nou în Spania la data de 28 august 2003 (fiind însoţită tot de cumnate sa dar şi de alte tinere) şi a practicat prostituţia în condiţii similare cu cele din prima perioadă de viză, revenind în ţară la data de 25 noiembrie 2003.
Începând din data de 15 iulie 2003 inculpata şi-a schimbat modul de operare, în sensul că a evitat să mai călătorească în aceleaşi mijloace de transport cu victimele, determinând-o în schimb pe martora D.R. să călătorească cu victimele în Spania. Procedând în acest mod inculpata nu mai figura pe listele persoanelor din mijlocul de transport, iar legătura sa cu victimele era mai greu de dovedit. De altfel, inculpata i-a şi precizat martorei că dacă va fi cercetată de poliţie va ieşi „basma curată".
Mai mult, inculpata a ameninţat-o pe martoră că dacă o va denunţa la poliţie, martora va fi arestată, deoarece a transportat şi alte fete din România în Spania şi le-a condus la club.
Pe data de 19 februarie 2004, martora D.R. a plecat în Spania şi a practicat din nou prostituţia în favoarea inculpatei.
Martora a fost transportată de inculpatul T.V.R. la Bucureşti, de unde aceasta a plecat în Spania, iar la revenirea în ţară, la data de 18 mai 2004 acelaşi inculpat a transportat-o pe martoră de la Bucureşti la Brăila.
Pe perioada acestei şederi în Spania, martora a practicat prostituţia în condiţiile anterior descrise, dar aceasta a fost ultima perioadă în care a „lucrat" pentru inculpată.
La sfârşitul fiecărei perioade de şedere în Spania (care nu putea depăşi perioada de 3 luni), martora primea de la inculpată sume cuprinse între 2.500 - 3.000 euro.
În acest mod, în perioada 17 aprilie 2003 - 18 mai 2004, inculpata şi-a însuşit în mod direct de la martora D.R. suma totală de aproximativ 7.500 euro pe care inculpata C.T. a cheltuit-o împreună cu inculpatul T.V.R.
În declaraţia sa, martora D.R. a indicat numele celorlalte fete care au fost racolate de inculpaţi şi exploatate sexual în Spania, respectiv: M.M., N.F., H.L. (fostă N.), P.D. (fostă P.) zisă C., P.P., Z.M.G. (persoane care au fost audiate în cauză), precum şi pe P.L., D.A. (persoane a căror audiere nu a fost posibilă deoarece sunt plecate din ţară, aspect care rezultă din procesele-verbale de căutare din vol. I, filele 354 şi 365).
2. Tot în luna martie 2003 martora M.M. a aflat de hotărârea cumnatei sale, D.R., de a pleca în Spania în vederea practicării prostituţiei şi a luat Decizia să procedeze în acelaşi mod.
Şi de această dată, inculpatul M.D. i-a facilitat martorei M.M. întâlnirea şi cunoaşterea celor doi inculpaţi. Cei trei inculpaţi şi martorele D.R. şi M.M. s-au întâlnit într-un bar din oraşul Ianca, judeţul Brăila şi au stabilit condiţiile plecării în Spania a celor două martore.
Martora M.M. a fost nevoită să accepte condiţiile impuse de inculpata C.T. deoarece situaţia sa materială era dificilă (având în întreţinere o fetiţă în vârstă de 8 ani iar singura sursă de venit fiind alocaţia minorei).
Martorele M.M. şi D.R. au fost cazate timp de o lună la locuinţa inculpatei C.T., după care au plecat în Spania împreună cu inculpata la data de 17 aprilie 2003.
Inculpata a înscris-o şi pe această a doua martoră tot la clubul D., iar aceasta a practicat prostituţia în condiţiile descrise la pct. 1.
Martora a fost transportată şi condusă de inculpatul T.V.R. la Biroul Paşapoarte pentru ridicarea paşaportului, acesta participând la discuţiile purtate de martoră cu inculpata C.T. referitoare la modul de practicare a prostituţiei şi împărţirea banilor. Apoi inculpatul a transportat-o pe martoră la Bucureşti cu un microbuz, aceasta continuându-şi drumul spre Spania.
La data de 15 iulie 2003, martora M.M. a revenit în ţară (împreună cu D.R. şi Z.M.G.) şi a primit de la inculpată suma de 5.000 euro reprezentând cota sa de 50% din banii câştigaţi din practicarea prostituţiei.
Astfel, cei doi inculpaţi au tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de martora M.M., însuşindu-şi suma de 5.000 euro.
La sfârşitul lunii august 2003, martorele M.M. şi D.R. au plecat din nou în Spania, costul biletelor fiind achitat de către inculpată.
Odată ajunsă în Spania, martora M.M. a părăsit clubul D. şi implicit a rupt legăturile cu inculpata.
3. În luna aprilie 2003, victima Z.M.G. – care participă în procesul penal în calitate de martor – l-a întâlnit în oraşul Făurei, judeţul Brăila pe M.N.S., persoană pe care o cunoştea de mai mult timp.
Luând cunoştinţă de faptul că victima terminase cursurile de asistent social dar nu îşi găsise loc de muncă, M.N.S. i-a propus acesteia să îi facă cunoştinţă cu o persoană din Brăila care o putea ajuta pe victimă să lucreze într-un restaurant la spălatul vaselor.
Victima a acceptat propunerea după ce, în prealabil, i-a cerut asigurări lui M.N.S. că nu va fi obligată să practice prostituţia.
M.N.S. i-a făcut victimei cunoştinţă cu inculpatul T.V.R., prezentându-l ca fiind prietenul său. Cu aceiaşi ocazie, victima a cunoscut-o şi pe inculpata C.T.
Cei doi inculpaţi au asigurat-o pe martoră că în Spania va munci în restaurantul deţinut de sora inculpatei, numita C.E., zisă L. şi s-au oferit să-i achite cheltuielile pentru eliberarea paşaportului şi achiziţionarea biletelor de călătorie.
Pentru a o convinge, inculpaţii i-au precizat victimei că salariul pe care urma să-l câştige în Spania va fi de 1.200 euro lunar. Singura condiţie impusă de inculpaţi a fost ca victima să le restituie banii cheltuiţi pentru călătoria ei în Spania şi să împartă câştigul lunar în cote egale.
Promisiunile inculpaţilor nu i-au trezit suspiciuni martorei, astfel că aceasta a acceptat să plece în Spania.
Discuţiile referitoare la plecare victimei în Spania au avut loc în apartamentul inculpatului situat în municipiul Brăila, Şoseaua Buzăului, iar ulterior victima a fost transportată de inculpatul T.V.R. în localitatea Smârdan la locuinţa inculpatei unde a locuit o săptămână de zile, timp în care victimei i-a fost eliberat paşaportul. Imediat inculpatul T.V.R. i-a luat victimei paşaportul pentru a se asigura că aceasta nu se va răzgândi asupra deciziei ei de a pleca în Spania.
În perioada în care a fost cazată în comuna Smârdan, victima Z.M.G. le-a cunoscut pe martorele D.R. şi M.M., iar la data de 17 aprilie 2003 victima a părăsit România cu destinaţia Spania, călătorind cu un autocar împreună cu martorele D.R., M.M. şi cu inculpata C.T.
După ce a ajuns la destinaţie, inculpata i-a comunicat martorei că tot ce i s-a promis în legătură cu locul de muncă la restaurant a fost o minciună şi că va trebui să practice prostituţia în club.
Inculpatul a înscris-o pe victimă iniţial în clubul N. iar după o săptămână le-a mutat atât pe victimă cât şi pe martorele D.R. şi M.M. la clubul D.
Timp de o lună de zile, victima a refuzat să practice prostituţia, motiv pentru care inculpata a ameninţat-o în mod repetat că va divulga familiei că se prostituează.
Întrucât se afla într-o ţară străină, paşaportul îi fusese luat de inculpată, fiind dependentă financiar de aceasta, victima a fost nevoită să accepte să practice prostituţia.
Astfel, inculpata a reuşit să creeze acea stare de dependenţă totală a victimei faţă de ea, de vulnerabilitate socială şi economică (pe care victima a fost obligată să o conştientizeze) care constituie elementele cheie în exploatarea victimei.
Victima a fost supravegheată de inculpată timp de 6 săptămâni şi constrânsă de aceasta să se prostitueze. Mijloacele de constrângere folosite au fost ameninţările permanente şi agresiunile verbale. În fiecare dimineaţă inculpata îi lua toţi banii câştigaţi din practicarea prostituţiei.
La sfârşitul perioade de 3 luni a vizei de şedere în Spania, respectiv la data de 15 iulie 2003, victima a revenit în ţară împreună cu martorele D.R. şi M.M. şi a primit de la inculpată suma de 300 euro reprezentând cota parte ce-i revenea din banii câştigaţi. Martora nu a putut preciza câţi bani şi-au însuşit inculpaţii C.T. şi T.V.R. deoarece nu a ţinut o evidenţă a lor.
Din momentul revenirii în ţară, victima nu a mai fost contactată de către inculpaţi.
4. În vara anului 2003, folosind aceiaşi tehnică de recrutare constând în amăgirea totală a victimei cu privire la natura muncii pe care o va presta, inculpata C.T. a racolat-o pe victima P.P. care participă în procesul penal în calitate de martor.
Astfel, victima P.P., prin intermediul mătuşii sale, martora P.V., a cunoscut-o pe inculpata C.T., care i-a promis că o va ajuta să se angajeze la un restaurant în Spania la spălatul vaselor şi s-a oferit să-i acorde şi suport financiar pentru plecarea în Spania.
Condiţia impusă de inculpată a fost de restituire a tuturor cheltuielilor ocazionate de plecarea victimei în Spania şi de împărţire a banilor în cote egale.
Promisiunile inculpatei nu i-au trezit suspiciuni victimei, iar discuţiile referitoare la plecarea în Spania au avut loc în apartamentul mamei inculpatului T.V.R., acolo unde în acea perioadă acest inculpat locuia împreună cu concubina sa, inculpata C.T.
Victima a acceptat fără rezerve să plece în Spania, astfel că, la data de 28 august 2003 victima a ieşit din ţară cu martorele D.R., M.M., H.L. (fost N.) şi R.N. (ultima persoană nefiind audiată în cauză deoarece până în prezent nu au mai revenit la domiciliu, aşa cum rezultă din procesul-verbal de căutare din vol. I filele 358-361).
Transportul victimei şi a celorlalte 4 persoane de sex femeiesc care o însoţeau, de la Brăila până la Bucureşti, s-a făcut de către inculpatul T.V.R. cu un microbuz după ce, în prealabil, inculpata C.T. a achitat taxa pentru eliberarea paşaportului şi a achiziţionat biletul de călătorie în Spania.
Inculpata C.T. a efectuat deplasarea în Spania cu avionul, le-a aşteptat pe fete în localitatea Jonqueras şi le-a condus la clubul D.
Inculpata C.T. i-a luat victimei P.P. paşaportul şi i-a adus la cunoştinţă că va practica prostituţia pentru a-şi achita datoria faţă de inculpată.
Refuzul victimei de a practica prostituţia a fost urmat de o serie de ameninţări adresate de inculpată.
În lipsa paşaportului şi a oricăror resurse materiale care să-i asigure subzistenţa, victima a fost nevoită să înceapă să practice prostituţia în clubul D., întreţinând raporturi sexuale cu circa 3-5 clienţi pe noapte.
Toţi banii câştigaţi de la clienţi (respectiv 300-400 euro pe noapte) erau luaţi de către inculpata C.T. care se ocupa, de asemenea, de supravegherea victimei şi a celorlalte 4 fete împreună cu care victima a venit în Spania, care practicau prostituţia în favoarea inculpatei C.T.
Astfel, victima a practicat prostituţia în modalitatea anterior descrisă, în perioada septembrie-noiembrie 2003 (cu o întrerupere de trei săptămâni, timp în care victima a fost bolnavă), iar suma de bani însuşită de inculpată de la victimă a fost de 20.000 euro.
La data de 25 noiembrie 2008 victima a revenit în ţară cu autocarul, împreună cu D.R. şi N.L.
În municipiul Brăila, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului T.V.R. şi găsind-o pe inculpată, i-a solicitat să-i restituie suma de bani încasată pe nedrept de inculpată. Până la urmă inculpata i-a dat martorei suma de 450 euro şi a atenţionat-o să nu o denunţe organelor judiciare.
5. În vara anului 2003, martora H.L. (fostă N.) s-a hotărât să plece în Spania pentru a-şi găsi un loc de muncă. Hotărârea sa a fost determinată de condiţiile de trai deosebit de grele ale martorei care avea un minor căruia îi asigura singură creşterea şi întreţinerea.
Ştiind că o consăteană de-a sa, pe nume D.R., fusese plecată în Spania şi câştigase bani, H.L. a abordat-o pe aceasta şi şi-a exprimat dorinţa de a lucra în Spania.
Martora D.R. i-a comunicat că în Spania a practicat prostituţia şi că a fost sprijinită financiar de către inculpata C.T. să ajungă în Spania şi să se înscrie la club.
Martora H.L. a fost de acord să plece în aceste condiţii în Spania şi în intervalul de timp imediat următor i-a cunoscut pe cei doi inculpaţi.
Cei doi inculpaţi s-au oferit să-i achite martorei cheltuielile pentru eliberarea paşaportului şi achiziţionarea biletului de călătorie în Spania cu condiţia să împartă cu ei, în cote egale, banii obţinuţi din practicarea prostituţiei. Inculpaţii au însoţit-o pe martora la Biroul Paşapoarte din oraşul Ianca, judeţul Brăila.
Cu o zi înaintea plecării în Spania, martora a fost cazată la locuinţa inculpatului T.V.R., loc în care aceasta le-a cunoscut pe celelalte fete cu care urma să plece în Spania în vederea practicării prostituţiei, respectiv P.P., M.M. şi R.N. Aici se afla şi martora D.R.
În mod similar, inculpata C.T. a efectuat călătoria în Spania cu avionul, în timp ce fetele au fost transportate de către inculpatul T.V.R. de la Brăila la Bucureşti cu un microbuz, iar din Bucureşti au luat o cursă către Spania, ieşind din ţară la data de 28 august 2003.
În localitatea Jonqueras au fost aşteptate de către inculpată care a înscris-o pe martora H.L. şi pe celelalte fete la clubul D.
Martora a practicat prostituţia în clubul D. sub supravegherea inculpatei în perioada 29 august - sfârşitul lunii noiembrie 2003 (aproximativ 3 luni de zile), iar la revenirea în ţară, la data de 25 noiembrie 2003, a primit de la inculpată suma de 2.400 euro, reprezentând cota sa.
Martora a luat hotărârea să plece din nou în Spania, iar la data de 27 februarie 2004 a ieşit din nou din ţară cu destinaţia Spania, împreună cu N.F.
Martora a revenit la clubul D. unde a practicat din nou prostituţia pentru o perioadă de alte trei luni de zile, dându-i toţi banii câştigaţi, inculpatei C.T.
La data de 18 mai 2004, martora a revenit în ţară şi a primit de la inculpată suma de 2.000 euro reprezentând cota sa de câştig.
Martora nu a putut preciza sumele totale de bani pe care le-a câştigat în Spania, dar a afirmat că sumele primite de la inculpată, totalizând suma de 4.500 euro, au fost corect calculate, astfel că, s-a putut constata că inculpata şi-a însuşit suma de 4.500 euro.
6. În cursul anului 2004, victima N.F. – care participă în procesul penal în calitate de martor, s-a hotărât să plece în Spania pentru a-şi găsi un loc de muncă.
Şi în acest caz, hotărârea sa a fost determinată de condiţiile de trai grele, martora având în îngrijirea sa minorul rezultat dintr-o relaţie de concubinaj, dar şi pe mama sa bolnavă. Singura sursă de venit a martorei era alocaţia minorului.
Ştiind că o consăteană de-a sa, pe care o cunoştea de mult timp, respectiv martora D.R., fusese de mai multe ori plecată în Spania şi câştigase bani, victima i-a adus la cunoştinţă martorei hotărârea sa de a lucra în Spania.
Martora D.R. i-a comunicat victimei că în Spania a practicat prostituţia într-un club de noapte şi c a fost sprijinită financiar de către inculpata C.T. să ajungă în Spania şi să se înscrie la club.
Victima N.F. a fost de acord să plece în aceste condiţii şi în intervalul de timp imediat următor i-a cunoscut, pe rând, pe cei doi inculpaţi.
Astfel, victima a cunoscut-o iniţial pe inculpata C.T. Aceasta s-a oferit să achite cheltuielile pentru eliberarea paşaportului şi achiziţionarea biletului de călătorie în Spania şi să o înscrie la un club din Spania cu condiţia să împartă în cote egale banii proveniţi din practicarea prostituţiei.
Victima a acceptat condiţiile impuse.
S-a apreciat că şi în acest caz, recrutarea victimei de către inculpata C.T. s-a realizat cu multă uşurinţă datorită stadiului de degradare socială şi economică a victimei.
După obţinerea paşaportului, victima a venit în Brăila la locuinţa inculpatului T.V.R., cunoscându-l, atât pe acesta, cât şi pe celelalte fete cu care urmau să plece în Spania, respectiv H.L. (fostă N.), şi D.A.I. (care nu a putut fi audiată, deoarece s-a stabilit în Franţa, aşa cum rezultă din procesul-verbal de căutare aflat la fila 285).
Inculpatul T.V.R. le-a condus pe N.F., H.L. şi D.A.I. la autocarul cu care urma să plece în Spania şi le-a înmânat biletele pe care le achiziţionase anterior.
La data de 27 februarie 2004, cele trei persoane au ieşit din ţară şi au ajuns la Madrid, fiind înscrise de către inculpată la clubul D. şi încercând să practice prostituţia.
În acest club, victima a reîntâlnit-o pe martora D.R. şi le-a cunoscut şi pe P.D. – zisă C. (fostă P.), P.L. şi D.A., persoane care practicau prostituţia, iar banii le erau luaţi de inculpata C.T. Ultimele două persoane nu au putut fi audiate deoarece din momentul declanşării cercetărilor şi până în prezent nu au mai revenit la domiciliu.
Victima a practicat prostituţia la club timp de trei luni de zile, câştigând în medie circa 300 - 400 euro/noapte.
Zilnic, inculpata C.T. lua din casieria clubului banii câştigaţi de victime şi pentru a se asigura că acestea nu vor fugi de la club, le-a reţinut acestora paşapoartele, păstrându-le într-un seif la care doar inculpate avea acces.
În permanenţă, inculpata C.T. supraveghea victimele, le urmărea să vadă dacă acostau clienţi şi le trimitea forţat la aceştia.
În cazul în care victima obţinea sume mai mici de 400 euro/noapte, inculpata C.T. îi adresa jigniri şi injurii, îndemnând-o să racoleze cât mai mulţi clienţi şi cultivând „un spirit de competiţie" între fete prin care urmărea obţinerea unor sume cât mai mari de bani.
Inculpata C.T. nu şi-a respectat promisiunea, în sensul de a împărţi cu victima banii obţinuţi din practicare prostituţiei în cote părţi egale, singura sumă de bani care i-a profitat victimei fiind suma de 200 euro expediată de inculpată mamei victimei.
Suma medie totală însuşită de inculpată de la victima N.F., în intervalul de trei luni, a fost de 27.000 euro.
În plus, inculpata şi-a însuşit de la victimă şi toate bijuteriile şi cadourile primite de la clienţi.
La data de 18 mai 2004, victima a revenit în ţară.
Deşi inculpata C.T. i-a propus victimei să plece în Spania aceleaşi condiţii, victima a refuzat propunerea, întrucât s-a considerat indusă în eroare de inculpata C.T. care nu şi-a respectat promisiunile.
7. La începutul anului 2004, martora P.D. (fostă P.) – zisă şi C., s-a hotărât să plece în străinătate pentru a-şi găsi un loc de muncă deoarece veniturile obţinute ca muncitor ziler în satul său natal erau extrem de mici.
Ştiind că mătuşa sa, martora D.R., fusese de mai multe ori plecată în Spania unde câştigase bani, martora a contactat-o şi i-a cerut mai multe amănunte referitoare la locul de muncă din Spania.
Astfel, D.R. i-a comunicat martorei că a practicat prostituţia în Spania, la un club de noapte unde a fost ajutată să ajungă şi să se înscrie de către inculpata C.T. Martora D.R. i-a mai precizat nepoatei sale că a împărţit banii obţinuţi din practicarea prostituţiei cu inculpata C.T.
Întrucât avea un minor în vârstă de 4 ani în întreţinere căruia nu îi putea asigura mijloacele minime de subzistenţă, martora P.D. şi-a manifestat imediat disponibilitate de a pleca în Spania pentru a practica prostituţia.
Prin intermediul mătuşii sale, martora P.D. a cunoscut-o pe inculpata C.T.
Inculpata s-a oferit să achite contravaloarea biletului de călătorie în Spania şi să o introducă pe martoră la club, solicitând în schimb să primească „o parte" din banii obţinuţi de martoră din prostituţie, fără a precizat o cotă parte anume.
Condiţiile impuse au fost acceptate de martoră.
Întrucât aceasta obţinuse anterior paşaportul cu sprijinul părinţilor săi, inculpata C.T. i-a cumpărat doar biletul de plecare în Spania.
La data de 18 februarie 2004 martora a fost cazată în apartamentul inculpatului T.V.R. unde le-a cunoscut pe P.L. şi D.A., precum şi pe victima S.A. Toate aceste persoane au fost transportate de inculpatul T.V.R. la Bucureşti cu un microbuz, iar din Bucureşti acestea s-au îmbarcat la data de 19 februarie 2004 într-un autocar având ca destinaţie localitatea Jonqueras.
Martora P.D. a fost introdusă la club de către inculpata C.T., care ajunsese cu câteva zile înaintea sa în Spania călătorind singură cu avionul.
Imediat martora a început să practice prostituţia, toţi banii fiindu-i luaţi de către inculpată.
Câştigurile medii/noapte ale martorei erau din cele mai mari, adică între 500-700 euro.
Inculpata i-a reţinut paşaportul şi le-a supravegheat, atât pe martoră, cât şi pe celelalte fete în permanenţă, devenind agresivă când era nemulţumită de cuantumul banilor câştigaţi.
La acelaşi club au venit ulterior şi au practicat prostituţia sub supravegherea şi în beneficiul inculpatei şi N.F., H.L. şi D.A.I.
La un moment dat, P.L. a fugit de la club, iar S.A. a fost trimisă în ţară de către inculpată întrucât nu a reuşit să practice prostituţia.
Martora P.D. a practicat prostituţia în modul anterior descris, timp de trei luni, iar la data de 18 mai 2004 aceasta a revenit în ţară împreună cu mătuşa sa, D.R., fiind transportate de la Bucureşti la Brăila de către inculpatul T.V.R.
În apartamentul acestui inculpat şi în prezenţa acestuia, martora a primit suma de 4.200 euro de la inculpata C.T., reprezentând cota sa parte. Din acel moment, martora nu a mai fost contactată de cei doi inculpaţi.
S-a apreciat că în perioada de trei luni de zile cât martora a practicat prostituţia în Spania, i-a remis inculpatei suma totală de 45.000 euro, din care s-a scăzut suma de 4.200 euro, rămânând în total sume de 40.800 euro.
Din luna mai 2004 martora nu a mai fost contactată de niciunul dintre inculpaţi.
În prezent martora s-a stabilit în Franţa.
8. Victima S.A., care participă în procesul penal în calitate de martor, este tot din comuna Şuţeşti, judeţul Brăila şi o cunoştea de mai mult timp pe martora D.R.
În luna februarie 2004 victima i-a comunicat martorei D.R. că doreşte să plece în străinătate pentru a găsi un loc de muncă.
Martora D.R. i-a relatat victimei că în Spania practică prostituţia şi i-a pus în vedere acesteia că, dacă doreşte, poate să racoleze clienţi ca să întreţină raporturi sexuale contra unor sume de bani, dar victima a dorit să meargă în Spania pentru a găsi un loc de muncă cinstit.
Hotărârea victimei de a pleca în Spania a fost determinată de faptul că acea doi copii în întreţinere, iar veniturile sale erau insuficiente.
Martora D.R. i-a prezentat-o victimei pe inculpata C.T., iar aceasta din urmă i-a făcut aceleaşi propuneri impunând condiţii similare celor prezentate la punctele anterioare.
În a doua decadă a lunii februarie 2004, victima l-a cunoscut şi pe inculpatul T.V.R., precum şi pe celelalte fete cu care a plecat în Spania, respectiv: P.D., P.L. şi D.A.
Victima a fost cazată timp de o zi la locuinţa inculpatului T.V.R. şi apoi a fost transportată alături de celelalte fete de către inculpat de la Brăila la Bucureşti cu un microbuz.
La data de 19 februarie 2004, victima a ieşit din ţară cu un autocar prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, ajungând în localitatea Jonqueras.
Victima şi celelalte persoane care o însoţeau (printre care se afla şi martora D.D.) au fost conduse de către inculpata C.T. la clubul D.
Victima a realizat într-un târziu că în acel club se practica prostituţia, dar a sperat până în ultimul moment că nimeni nu va putea să o oblige să facă acest lucru.
În momentul în care inculpata i-a spus că va trebui să se prostitueze, victima a ripostat verbal, spunându-i inculpatei că dacă „o află" soţul său, o omoară.
Având în vedere că paşaportul său se afla la inculpată, închis în seif, nu avea banii necesari întoarcerii în România şi nici nu cunoştea limba spaniolă, victima a fost constrânsă să racoleze 2-3 clienţi, câştigând în total suma de 300-400 euro, care a fost însuşită de inculpată.
Ulterior, victima a refuzat să se mai prostitueze plângând în permanenţă şi rugând-o pe inculpata C.T. să-i dea voie să plece de la club. Până la urmă, victima a ameninţat-o pe inculpată că o va denunţa organelor de poliţie.
Deoarece victima nu îi aducea niciun venit, inculpata C.T. i-a dat acesteia suma de 25 euro, o pungă de cafea şi două portocale şi a trimis-o în ţară.
Pentru a-şi achiziţiona biletul de călătorie, victima a fost nevoită să călătorească pe datorie, lăsând drept garanţei şoferului autocarului, paşaportul său.
La data de 9 martie 2004 victima a intrat în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş şi de atunci nu a mai fost contactată de niciunul dintre inculpaţi.
Audiaţi fiind în faza de urmărire penală inculpaţii T.V.R. şi M.D. au negat comiterea faptelor reţinut în sarcina loc, arătând că nu au părăsit ţara şi că nu ştiau ce făcea inculpata în Spania.
Analizând probele administrate în cauză şi în special declaraţiile celor opt martore care au practicat prostituţia în Spania, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
1. Martora M.M. a relatat că în anul 2003 avea o situaţie materială foarte grea şi un copil dintr-o altă relaţie. A discutat cu D.R. ca să meargă împreună în Spania şi practice prostituţia. D.R. prin intermediul lui M.D. a cunoscut-o pe M.D., care le-a propus ca să meargă cu ea în Spania şi să împartă cu ea câştigul realizat, pe jumătate. Deoarece nu aveau niciun ban, aceasta le-a plătit c/val. transportului şi paşaportului, le-a ţinut la locuinţa ei din Smârdan pentru „a se mai aranja", deoarece proveneau din mediul rural. Conform calculelor estimative, a câştigat la prima deplasare cca. 10.000 euro, după scăderea taxei zilnice de 70 euro pe care o plătea la hotelul D. şi care însemna cazare şi două mese. Conform înţelegerii cu inculpata C.D., la plecare, i-a dat jumătate din suma efectiv câştigată, respectiv 5.200 euro. Cu această sumă, martora şi-a cumpărat o casă în com. Şuţu, a plătit c/val. transportului la domiciliu.
De menţionat este faptul că martora a mai achitat către inculpată, datoria iniţială de 600 euro (c/val. paşaport, deplasare, suma de 5000 lei pe care i-a lăsat-o familiei la plecare, 100 euro trimişi în ţară familiei din Spania, cât şi cheltuielile ocazionate cu întreţinerea sa).
Deoarece nu mai avea bani, a mers împreună cu D.R. la inculpată şi a rugat-o ca să le împrumute cu bani.
Aceasta le-a dat cca. 50 euro la fiecare, şi au plecat în Spania împreună pentru a practica prostituţia. Martora a stat în Spania cca. 3 săptămâni, a cunoscut un francez şi a plecat cu acesta. A obţinut cca. 3000 euro, iar inculpata i-a dat la plecare 1.500 euro. Pe parcurs şi-a plătit şi datoria de 200 euro pe care a avut-o către inculpată odată cu plecarea sa din ţară. Martora a mai precizat că banii câştigaţi erau strânşi de către inculpată, deoarece în hotel se fura. Deci, conform declaraţiei martorei, prima instanţă a reţinut că inculpata F.D. (fostă C.) a câştigat de pe urma practicării prostituţiei de către martora D. (fostă M.) M. 6.500 euro.
2. Martora P.P. a mers în Spania crezând iniţial că va lucra la spălat vase sau ca menajeră. A practicat însă prostituţia cca. două luni şi a primit de la inculpată 650 euro. La plecare, c/val. transportului şi paşaportului i-au fost plătite de către alte persoane (crede că de T.V.). A mai precizat că a practicat prostituţia de bună voie, că două săptămâni a muncit ca menajeră la sora inculpatei şi că de la început, când a luat legătura cu inculpata, F.D., prin intermediul mătuşii sale, P.V., i s-a spus că trebuie să împartă câştigul realizat jumătate cu aceasta. În total, din declaraţia dată a rezultat că a câştigat efectiv, după plata zilnică la hotel a taxei de cazare şi masă, suma de 1300 euro (650 euro x 2). Declaraţia acestei martore s-a coroborat şi cu declaraţia martorei P.V., mătuşa sa.
3. Martora N.F. avea o situaţie materială grea, iar prin com. Şuţeşti se auzise faptul că D.R. practica prostituţia în Spania.
A luat legătura cu aceasta, i-a spus că doreşte ca să meargă în Spania şi a fost de acord apoi cu condiţiile impuse de către inculpata F. (C.) T. în sensul de a împărţi câştigul realizat de aceasta pe jumătate cu ea.
Inculpata a suportat contravaloarea transportului, a paşaportului şi a lăsat familie sale cca. 10-11 milioane lei ROL spunându-i că îi datorează 20 milioane lei ROL.
În Spania a stat cca. 2 luni şi 3 săptămâni, câştigul zilnic era de 200-300 euro, uneori nu câştiga nimic, iar 4 zile lunar nu se prostitua. Taxa zilnică la hotel era de 80 euro. În medie a câştigat efectiv după scăderea tuturor datoriilor din Spania cca. 5000 euro, pe care i-a împărţit jumătate cu inculpata, revenindu-i 2500 euro. Inculpata i-a dat în ţară 2000 euro deoarece i-a reţinut datoria iniţială, inculpata câştigat 2500 euro de pe urma martorei N.F., din practicarea prostituţiei.
4. Şi martora S.A. o cunoştea pe D.R. fiind consătene şi ştia cu ce se ocupa aceasta în Spania. A dorit ca să meargă şi ea în Spania deoarece avea o situaţie materială precară, era măritată şi avea copii. Atât fizicul său cât şi vârsta şi neştiinţa nu au ajutat-o ca să practice prostituţia, aşa că a stat în Spania circa 3 săptămâni câştigând în total 200-300 euro, situaţie în care nu putea să-şi achite nici taxa zilnică de circa 70-80 euro.
În consecinţă a fost trimisă în ţară şi nici până în prezent nu şi-a plătit contravaloarea transportului, şoferul de pe autocar reţinându-i paşaportul.
Martora a mai precizat că pe inculpată nu a văzut-o decât o singură dată acasă la martora D. şi nu a discutat nimic cu aceasta. Deci nu a rezultat că inculpata F.D. a câştigat vreo sumă de bani din practicarea prostituţiei de către martora S.A.
5. Martora H.L. locuieşte în aceeaşi comună cu D.R. şi tot datorită condiţiilor grele de trai a luat hotărârea cu aceasta, ştiind cu ce se ocupă şi prin intermediul ei a cunoscut-o pe inculpată. I-a dat iniţial, la cererea ei, cca. 150-200 euro pentru a-şi putea trimite copilul la şcoală i-a mai plătit c/valoarea paşaportului şi a deplasării, în total având o datorie de cca. 500-600 euro către inculpată. De la martora D. a aflat că trebuie să împartă cu inculpata câştigul realizat în jumătate şi să-i restituie şi datoria. La clubul D. plătea zilnic 80 euro, i-a achitat în primele zile şi datoriile inculpatei. A apreciat martora că a câştigat în perioada în care a practicat prostituţia, suma de cca. 3500 euro din care a apreciat că i-a plătit contravaloarea cazării la hotel. A primit de la inculpată, 1600 euro efectiv, după scăderea tuturor datoriilor şi a dobânzilor. A doua oară, în aceleaşi condiţii a primit de la inculpată 2400 euro. Cum înţelegerea dintre cele două a fost ca martora să primească ½ din câştigul realizat efectiv, a rezultat că inculpata a încasat efectiv 400 euro (1600 euro + 2400 euro ).
6. Martora D.R. locuieşte în comuna Şuţeşti şi avea o situaţia materială deosebit d grea, deoarece suma trebuia să îi asigure întreţinerea mamei şi fiicei sale. Pentru că îl cunoştea pe inculpatul M.D. care avea şi rude în comună, a luat legătura cu acesta şi i-a spus că vrea să meargă în străinătate să câştige bani. Aceasta i-a făcut cunoştinţă cu inculpata care i-a explicat faptul că şi ea merge în Spania unde se prostituează ca să câştige bani şi că locuieşte la un club.
Martora a discutat cu cumnata sa, actuala D.M. (fostă Macarie) şi împreună au hotărât ca să meargă în Spania sub protecţia inculpatei.
Prima dată a stat în Spania cca. 2 luni şi trei săptămâni şi a primit de la inculpată 2500 euro în condiţiile în care s-au înţeles ca să împartă câştigul realizat de către martoră în jumătate. De precizat este faptul că inculpata i-a achitat contravaloarea paşaportului şi la plecare a lăsat familiei cca. 3000-4000 lei RON şi i-a mai trimis acasă cca. 300-400 euro.
A doua şi a treia oară tot în aceleaşi condiţii, a practicat prostituţia şi inculpata i-a dat 2500-3000 euro.
A patra oară nu a mi vrut să împartă câştigul cu aceasta, i-a dat 100 euro şi a plecat cu un francez.
Deci, în total, inculpata i-a reţinut cca. 7.600 euro, luând în calcul 2.500 euro pentru fiecare perioadă de câte 3 luni plus 100 euro în ultima perioadă scurtă de timp.
7. Martora Z.M.G. a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul unui prieten, căruia i s-a confesat de faptul că nu are un loc de muncă. A mers în Spania cu inculpata şi acolo a aflat că urmează să practice prostituţia. Pentru a strânge bani de drum martora a fost nevoită ca să se prostitueze o perioadă scurtă de timp. Din banii câştigaţi şi-a cumpărat o haină de piele în valoare de 300 euro, pe care o poartă şi în prezent, acasă i s-a trimis 300 euro, iar la plecare i s-a dat 1200 euro şi-a plătit datoria pe care o avea către inculpată de cca. 300 euro, a făcut unele cumpărături şi a rămas cu 4.200 euro, pe care i-a împărţit jumătate cu un alt proxenet T.I., care convieţuia cu sora inculpatei. Tribunalul a apreciat însă că şi inculpata a beneficiat de pe urma martorei, în sensul că atunci când i-a dat 1200 euro, această sumă a reprezentat jumătate din câştigul realizat, respectiv tot de 1200 euro.
8. Martora P. (fostă P.) D. avea o situaţie materială grea şi este rudă cu martora D.R. A auzit că D. plecase de două ori în Spania şi atunci a luat legătura cu aceasta şi prin intermediul ei a cunoscut-o pe inculpată. Aceasta a fost de acord să o ducă în Spania pentru a practica prostituţia, urmând ca banii câştigaţi să fie împărţiţi pe jumătate.
Aşa cum a rezultat din declaraţia acesteia, au socotit împreună câştigul realizat, care era în jur de 30.000 euro. Din această sumă inculpata a trimis în ţară pentru familia martorei, cca. 250 euro, iar la plecare a lăsat cca. 200-300 euro. I-a mai plătit contravaloare transportului dus-întors, contravaloare paşaportului şi i-a procurat toate cele necesare întreţinerii sale (şampon, săpun, îmbrăcăminte etc.) însă la un preţ exagerat, ceea ce o nemulţumea pe martoră.
Tribunalul a apreciat că toate cheltuielile făcute de inculpată valorează cca. 100 euro, respectiv 250 euro lăsaţi la plecare, 250 euro trimişi prin poştă, 100 euro contravaloarea transportului dus-întors, 100 euro contravaloare paşaport, deplasare la Bucureşti şi 300 euro contravaloare produse necesare pentru întreţinere.
Prima instanţă a concluzionat că inculpata a câştigat de pe urma practicării prostituţiei de către martora P.D. suma de 25.000 euro.
A rezultat deci că în total inculpata a încasat necuvenit de pe urma practicării prostituţiei de la cele 7 martore (M.: 6500 euro, P.: 650 euro, N.F.: 2500 euro, H.: 400 euro, D.R.: 7600 euro, Z.M.: 1200 euro, P.(P.) D.: 25.000) în total 47.450 euro.
Tribunalul a mai reţinut că potrivit declaraţiilor martorelor, datorită mediului din care proveneau, gradului de cultură avut, nu s-ar fi putut descurca singure în Spania şi nici nu aveau vreun ban ca să-şi achite contravaloarea paşaportului şi a drumului. De asemenea au mai declarat că faptele s-au petrecut în perioada anilor 2003-2004 şi că, aşa cum este şi firesc, nu-şi mai amintesc cu precizie sumele încasate, având în vedere că au fost chemate la parchet pentru a da declaraţii începând cu anul 2007.
Cert este că nici una din ele nu a depus vreo plângere împotriva inculpatei, că au fost în mare parte mulţumite cu sumele primite de la aceasta, şi-au cumpărat case, bunuri, lucruri şi au început un altfel de trai; mai curajoasă, martora H.L. a declarat în instanţă (fila 207) că la urmărirea penală au fost jignite, insultate de către lucrătorii de poliţie, aducându-li-se aminte de cele făcute în Spania, într-un limbaj vulgar, martorele au mai relatat că, de regulă, pentru că se făceau razii de către poliţie, ţineau asupra lor paşapoartele. Nici una dintre martore nu a discutat cu inculpatul T.R., fostul concubin al inculpatei sau cu inculpatul M.D. referitor la condiţiile în care trebuiau să plece în Spania. Inculpata le păzea pe martore care nu părăseau hotelul, le strângea banii şi le procura ea cele necesare la preţuri exagerate.
Prima instanţă a concluzionat că inculpata C.D., le-a recrutat pe cele 8 martore şi le-a înlesnit personal practicarea prostituţiei, obţinând foloase de pe urma practicării prostituţiei de către aceste persoane.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că termenul care i se poate atribui inculpatei este cel de proxenetă, dat fiind că toate femeile care au mers în Spania şi au stat la Hotelul D. au cunoscut de la început că vor întreţine relaţii cu mai mulţi bărbaţi, că vor obţine bani pentru aceste servicii, că îi vor împărţi pe jumătate cu inculpata, care, de asemenea, era şi prostituată şi că vor venii în ţară cu o parte din sume pentru a-şi cumpăra cele necesare pentru un trai decent în mediul rural.
Situaţia de fapt reţinută de către instanţă a fost dovedită cu: declaraţiile celor opt martore prostituate, care nu au vrut să figureze în proces ca „victime" sau „părţi civile", procesele-verbale de verificare în baza de date intrări-ieşiri din ţară pentru inculpată, procesele-verbale de recunoaştere din grup a fotografiilor efectuate cu cele opt martore, declaraţiile martorilor P.V. şi M.D., procesele-verbale de efectuarea percheziţiilor domiciliare şi planşele foto, precum şi interogatoriul inculpatei.
În drept, prima instanţă a reţinut că faptele inculpatei F.(fostă C.) T. de a racola, recruta, în perioada anilor 2003-2004, prin asigurarea contravalorii paşapoartelor şi transporturilor, pe martorele: D.R., M.M., H.L., P.D., Z.M.G., în vederea practicării prostituţiei în Spania, înlesnindu-le şi trăgând foloase materiale de pe urma acestora, întruneşte elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În legătură cu comiterea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), tribunalul a reţinut că fapta nu subzistă, deoarece aşa cum a rezultat din declaraţiile martorelor date în instanţă, la sesizare organelor de urmărire penală după cca. 4 ani, acestea nu pot fi considerate „victime", deoarece nu au depus personal plângeri, au ştiut că merg în Spania pentru a se prostitua.
În consecinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen., prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata F.(C.) T. din cele două infracţiuni concurente de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen. într-o singură infracţiune de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatei au fost avute în vedere conform principiilor înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dispoziţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în parte specială în codul penal, respectiv 3-10 ani şi interzicerea unor drepturi, gradul de pericol social al faptei, izvorând din modalitatea în care a fost comisă, precum şi persoana inculpatei.
Privitor la inculpatul T.V.R., prima instanţă a reţinut în expozitivul Deciziei penale nr. 23 din 22 ianuarie 2009, că din nici o probă nu a rezultat faptul că ar fi existat vreo înţelegere între acesta şi inculpata F.(C.) T. privitoare la împărţire banilor obţinuţi de către martore, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre martore nu a confirmat faptul că inculpatul a discutat personal sau şi-a spus părerea în prezenţa acestora.
De asemenea, prima instanţă a considerat că infracţiunea de trafic de persoane nu a putut fi reţinută în sarcina inculpatului, deoarece acesta nu a fost plecat în Spania şi nici nu a ştiut condiţiile în care femeile urmau să practice prostituţia.
A cunoscut însă cu ce se ocupa concubina sa, şi a ajutat-o prin faptul că a condus-o la locurile unde trebuia ca să se întâlnească cu persoanele care urmau să practice prostituţia, a mers cu acesta şi la domiciliul său din Smârdan, unde au stat o perioadă de timp unele dintre ele, au mers în maxi-taxi care le transporta la Bucureşti şi le-a condus la autocar, în vederea deplasării în Spania, sau chiar le-a transportat personal până la locul plecării şi a primit de la concubină 400 euro, fapt dovedit cu actele aflate la dosar.
A rezultat deci că faptele inculpatului T.R.V. aşa cum au fost reţinute mai sus întrunesc, în drept, elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de proxenetism în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni concurente pentru care a fost trimis în judecată, respectiv: trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), într-o singură infracţiune în formă continuată, respectiv complicitate la comiterea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului T.V.R.
Pentru inculpatul M.D., prima instanţă a reţinut că, într-adevăr acesta a înlesnit în cursul anilor 2003-2004, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, recrutarea de către inculpata C.T. a martorelor: D.R. şi M.M., pentru ca acestea să practice prostituţia în Spania.
Faptele comise de către inculpat întrunesc în drept elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În declaraţiile date şi la interogatoriul luat (fila 119 dosar fond) inculpatul a relatat că într-adevăr o cunoştea pe C.T. şi că aceasta l-a întrebat dacă are cunoştinţă de nişte fete care doresc să muncească în Spania şi în aceste condiţii i-a făcut cunoştinţă cu martorele D. şi M. S-a apărat în sensul că nu a stat lângă aceasta în momentul discuţiei şi că nu a ştiut ce urmează să facă în străinătate, afirmaţii care nu au însă nici un suport legal.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi au fost avute în vedere, conform principiilor înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dispoziţiile părţii generale ale codului penal referitoare la limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor, generat de modalitatea în care au fost comise, precum şi persoana inculpaţilor: inculpatul T.V.R. are 38 de ani, fără antecedente penale, studii 12 clase, fără ocupaţie stabilă, iar inculpatul M.D. are 30 de ani, studii 12 clase, este muncitor necalificat la SC S.T. SRL Brăila.
Pentru inculpatul T.R.V., tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu suspendare executării sub supraveghere, potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen., pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 862 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) şi (3) lit. b) C. proc. pen., prima instanţă a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) alin. (1) C. pen. şi a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv, cuprins între 7 mai 2008 - 22 ianuarie 2009.
În baza art. 329 alin. (4) C. pen. şi art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscare de la inculpatul T.V.R. a sumei de 400 euro şi obligarea acestuia la plata către stat în echivalent în lei la cursul din 22 ianuarie 2009 a 400 euro.
Prima instanţă a considerat că nu se poate confisca altă sumă de bani, întrucât nu a rezultat din nicio probă că inculpata F.(C.) T. împărţea banii cu inculpatul T. în mod egal cu atât mai mult cu cât martorele nu au cunoscut nimic legat de viaţa intimă a acesteia, doar faptul că se prostitua fără ştiinţa familiei.
Privitor la inculpatul M.D. pentru considerentul arătat în cuprinsul sentinţei, prima instanţă a dispus reţinerea de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 - 76 lit. c) C. pen. şi a aplicat o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen. i s-a aplicat şi pedeapsa accesorie, constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. prima instanţă a dispus suspendarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., respectiv 2 ani şi 4 luni.
Împotriva sentinţei penale nr. 49 din 11 martie 2009 a Tribunalului Brăila a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, criticând-o ca nelegală şi ca netemeinică, pentru următoarele motive:
- în mod nelegal prima instanţă, dând o greşită interpretare probelor administrate în cauză a dispus schimbarea încadrării juridice, reţinând în sarcina inculpatei F.(C.) T. doar infracţiune de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- în mod greşit s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 47.450 euro; prima instanţă ar fi trebuit să dispună confiscarea contravalorii în lei a acestei sume;
- pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism este greşit individualizată, fiind prea redusă în raport cu gradul de pericol social al infracţiunii.
De asemenea, a declarat apel inculpata F.(C.) T., criticând hotărârea primei instanţe ca nelegală; în dezvoltarea acestui motiv de apel inculpata a susţinut că ea nu a făcut decât să le ajute pe martore să ajungă în Spania pentru a practica prostituţia, la cererea lor, şi nu a solicitat de la acestea nicio sumă de bani, în afara banilor reprezentând cheltuielile pentru obţinerea paşaportului, cazare şi transport la plecarea din ţară.
Pentru acest motiv, inculpata a solicitat să fie achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) ref. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpata a solicitat reducere pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Sentinţa penală nr. 23 de la 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brăila a fost atacată cu apel numai de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a invocat:
- nelegala schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului T.V.R.;
- greşita stabilire a cuantumului sumei confiscate de la inculpat şi greşita modalitate a confiscării; sub acest aspect parchetul a susţinut că inculpatul T.V.R. a profitat de jumătate din sumele obţinute de inculpata F.(C.) T. în urma exploatării sexuale a celor 8 persoane de sex feminin, astfel că trebuia confiscată de la el contravaloarea în lei a sumei de 23.725 euro, la data efectuării plăţii;
- greşita individualizare a pedepsei; sub acest aspect s-a susţinut că, faţă de gravitatea faptelor săvârşite şi de amploarea activităţii infracţionale s-ar fi impus o pedeapsă mai aspră, cu executare efectivă.
Apelurile împotriva celor două sentinţe au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 3152/13 din 07 aprilie 2009 şi respectiv nr. 1672/113 din 17 aprilie 2009.
Prin încheierea de şedinţă din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Galaţi a dispus, în baza art. 35 C. proc. pen., reunirea celor două cauze, constatând existenţa cazului de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 80/ A de la 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3152/113/2008 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva sentinţelor penale nr. 49 din 11 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 3152/113/2008 (privind pe inculpata F.(fostă C.) T., fiica lui A. şi N., în prezent deţinută în Penitenciarul Galaţi) şi nr. 23 din 22 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 1672/113/2008 (privind pe inculpatul T.V.R., fiul lui M. şi R.).
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 49 din 11 martie 2009 a Tribunalului Brăila şi sentinţa penală nr. 23 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brăila şi în rejudecare:
Au fost modificate dispoziţiile din cele două sentinţe privind confiscarea specială în sensul că:
- s-a confiscat de la inculpata F.T. suma de 47.450 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul oficial al BNR la data plăţii;
- s-a confiscat de la inculpatul T.V.R. suma de 400 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul oficial al BNR la data plăţii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale apelate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata F.T. împotriva sentinţei penale nr. 49 de la 11 martie 2009 a Tribunalului Brăila.
S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei F.T. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată acesteia durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 august 2008 până la 12 septembrie 2008 şi de la 23 ianuarie 2009 la zi, 1 iulie 2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata F.T. la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut ca fiind în parte întemeiate criticile formulate prin motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în timp ce apelul declarat de inculpata F. (C.) T. ca fiind nefondat.
Astfel, la examinarea primului motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a vizat greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţii F.(C.) T. şi T.V.R., curtea de apel a pornit de la criteriile de distincţie dintre infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, criterii stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XVI din 19 martie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii.
Prin această decizie s-a statuat că distincţia dintre cele două infracţiuni este dată de obiectul juridic, generic diferit, respectiv de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin cele două texte incriminatorii: în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărare dreptului la libertate de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoane majore, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.
În cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) tezele I şi II C. pen.
În situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitate acelei persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptare sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Lege nr. 678/2001.
În cauza dedusă judecăţii, în mod corect prima instanţă a reţinut, în baza materialului probator, că în perioada anilor 2003-2004, inculpata F.(C.) T., ajutată de inculpatul T.V.R. şi, în două cazuri, de inculpatul M.D., a recrutat mai multe persoane majore, de sex feminin, din localităţi aflate pe raza judeţului Brăila, cărora le-a asigurat pentru scurte perioade de timp cazarea la locuinţa sa ori la locuinţa inculpatului T.V.R., le-a dat ajutor pentru obţinerea paşapoartelor şi le-a asigurat transportul în Spania, unde le-a înlesnit practicarea prostituţiei, trăgând foloase de pe urma acestei activităţi.
Contrar susţinerilor din motivele de apel ale parchetului, din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpata ar fi exercitat acte de constrângere, în vreuna din modalităţile specifice, prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, asupra persoanelor recrutate pentru practicarea prostituţiei.
Astfel, prin actul de sesizare s-a reţinut că 4 dintre cele 8 persoane de sex feminin care au fost duse în Spania pentru a se prostitua în folosul inculpaţilor (respectiv martorele D.R., M.M., H.L. şi P.D.) şi-au dat consimţământul liber în acest sens, în timp ce celelalte 4 persoane (respectiv victimele Z.M.G., P.P., N.F. şi S.A.) au fost induse în eroare de către inculpaţi, care le-au promis că le vor găsi locuri de muncă, dar odată ajunse în Spania, au fost obligate să se prostitueze.
Principalele mijloace de probă în baza cărora Parchetul a făcut această distincţie constau în declaraţiile date de cele patru victime în cursul urmăririi penale, care însă nu sunt coroborate cu alte probe.
Trebuie observat că până la momentul când au fost chemate la parchet pentru a da declaraţii (în cursul anului 2007) niciuna dintre victime nu a formulat plângere împotriva inculpaţilor pentru faptele petrecute în perioada anilor 2003-2004.
Fiind audiate în cursul cercetării judecătoreşti, trei dintre pretinsele victime (respectiv N.F., P.P. şi S.A.) şi-au retractat în mare parte declaraţiile date în cursul urmăririi penale, arătând că la plecarea din ţară inculpaţii nu le-au ascuns că scopul deplasării lor în Spania este practicarea prostituţiei şi că nu le-au constrâns în niciun fel să se prostitueze.
Că aşa stau lucrurile se deduce şi din împrejurarea că niciuna dintre victime nu a fost racolată de inculpaţi, ci ele sunt cele care, datorită lipsei mijloacelor de trai, au făcut demersuri pentru a o contacta pe inculpata F.(C.) T. şi i-au cerut să le ajute să meargă în Spania, în condiţiile în care cunoşteau că inculpata practica prostituţia în această ţară şi înlesneşte practicarea prostituţiei de către alte persoane.
De asemene, din declaraţiile celor trei victime, cât şi din declaraţiile martorelor, a rezultat că, pe durata de timp în care ele s-au aflat în Spania, au fost lungi perioade în care inculpata F.(C.) T. nu a locuit împreună cu ele la clubul în care se prostituau, situaţie în care activitatea le era dirijată de martora D.R., care se prostitua împreună cu ele.
În aceste condiţii, inculpata nu avea cum să supravegheze îndeaproape activitatea pretinselor victime, aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare şi, cu atât mai mult, nu avea cum să exercite acte de constrângere asupra acestora.
În sfârşit, relevantă privind raporturile dintre inculpata F.(C.) T. şi femeile care au fost duse în Spania pentru practicarea prostituţiei este împrejurarea că, în cazul în care acestea nu au mai dorit să se prostitueze pentru inculpată, au fost lăsate să plece, aşa cum a fost cazul victimei S.A. şi a martorelor D.R. şi M.M.
Singura dintre victime care şi-a menţinut în cursul cercetării judecătoreşti declaraţiile date în faza urmăririi penale, în sensul că a fost constrânsă la practicare prostituţiei, este Z.M.G.
Din declaraţia acesteia a rezultat însă că cel care i-a dat asigurări că în Spania nu i se va cere să se prostitueze, ci va lucra într-un restaurant, la spălat vase, este prietenul său, M.S., care a pus-o în legătură cu inculpaţii T.V.R. şi F.(C.) T., pentru a o ajuta să ajungă în acea ţară.
Odată ajunsă în Spania, a fost aşteptată de T.I., concubinul sorei inculpatei F.(C.) T., care i-a spus că „i-a fost vândută" de către martorul M.S. în vederea practicării prostituţiei, urmând să împartă cu el banii obţinuţi.
Prin urmare, activităţile relevante care ar putea constitui elementul material al infracţiunii de trafic de persoane, în raport cu victima Z.M.G., nu au fost comise de cei doi inculpaţi, ci de alte persoane, care nu au făcut obiectul cercetării în prezenta cauză.
Concluzionând, curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă, având în vedere împrejurările de fapt care au rezultat din probele administrate în cauză, a reţinut că activitatea infracţională a inculpatei F.(C.) T., care, fără a întrebuinţa constrângerea, a recrutat mai multe persoane majore în vederea practicării prostituţiei, a îndemnat şi a înlesnit practicare prostituţiei de către acestea şi a tras foloase de pe urma acestei activităţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Apărarea inculpatei F.(C.) T., în sensul că le-a ajutat în mod dezinteresat pe persoanele care au dorit să ajungă în Spania pentru a practica prostituţia, nu a putut fi primită, deoarece din toate declaraţiile martorelor, cât şi ale pretinselor victime, a rezultat că, din banii câştigaţi prin practicare prostituţiei au restituit inculpatei sumele pe care le-a plătit pentru obţinerea paşaportului, cazare şi transport, iar diferenţa au împărţit-o cu aceasta.
Faţă de aceste considerente, curtea de apel a apreciat că este nefondat motivul de apel invocat de inculpata F.(C.) T., în sensul că nu se face vinovată de săvârşirea vreunei infracţiuni, cât şi motivul de apel invocat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, vizând greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei.
În ce-l priveşte pe inculpatul T.V.R. s-a reţinut că, de asemenea în mod corect, prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de trafic de persoane şi de proxenetism în complicitate la această din urmă infracţiune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 329 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul T.V.R., trăind în concubinaj cu inculpata F.(C.) T., a ajutat-o pe aceasta în activităţile care constituie elementul material al infracţiunii de proxenetism, prin faptul că a însoţit-o la locurile unde trebuia să se întâlnească cu persoanele care urmau să practice prostituţia, a acceptat ca acele persoane să stea scurte perioade de timp în locuinţa sa, a mers cu microbuzul care le-a transportat pe femeile respective la Bucureşti, în vederea deplasării în sania sau chiar le-a transportat personal până la locul plecării.
Nici din declaraţiile martorelor şi ale pretinselor victime şi nici din alte probe nu a rezultat că inculpatul T.V.R. ar fi avut vreun rol determinant în discuţiile pe care le-au purtat cu inculpata F.(C.) T. – prin care au convenit asupra condiţiilor în care vor practica prostituţia – la fel cum nu a rezultat că între cei doi inculpaţi ar fi existat vreo înţelegere privind împărţirea banilor obţinuţi.
Aşa fiind, activitatea infracţională a inculpatului T.V.R. nu a putut fi considerată decât ca o complicitate la infracţiunea de proxenetism săvârşită de inculpata F.(C.) T.
În consecinţă nu este întemeiată nici critica formulată de parchet, privind greşita încadrare juridică a faptelor săvârşite de F.(C.) T.
De asemenea, nu a putut fi primită nici critica formulată de parchet şi de inculpata F.(C.) T., privind greşita individualizare a pedepselor – această operaţiune fiind efectuată cu deplina respectare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, în ce o priveşte pe inculpata F.(C.) T., având în vedere amploarea activităţii infracţionale, modalitatea şi împrejurările în care faptele au fost săvârşite, importanţa valorilor sociale lezate, cuantumul însemnat al sumelor dobândite de inculpată, dar şi aspectele referitoare la persoana inculpatei, care nu are antecedente penale şi care începând din anul 2005 locuieşte în Franţa unde este căsătorită, în mod corect prima instanţă a apreciat că scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C. pen. pot fi atinse prin aplicarea unei pedepse orientată spre limita minimă specială, cu executare în regim privativ de libertate.
Privitor la inculpatul T.V.R., curtea de apel a reţinut, de asemenea, că în mod corect prima instanţă – având în vedere activitatea infracţională mai redusă şi mai puţin importantă, lipsa antecedentelor penale şi faptul că inculpatul este integrat social, având un loc de muncă la SC S.T. SRL Brăila – a considerat că scopul sancţiunii penale poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoare situată la limita minimă specială prevăzută de lege, cu suspendarea sub supraveghere a executării.
Prin motivele de apel, parchetul a criticat hotărârile primei instanţe şi cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind confiscarea specială a sumelor obţinute de inculpaţi de pe urma practicării prostituţiei.
Un prim aspect invocat de parchet este acela că ar fi trebuit confiscate de la inculpaţii F.(C.) T. şi T.V.R. sume egale, de câte 23.725 euro, deoarece aceştia au săvârşit faptele în coautorat şi au profitat în mod egal de sumele de bani obţinute prin activitatea infracţională.
Această critică nu a putut fi primită, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, activitatea infracţională a inculpatului T.V.R. constituie complicitate la infracţiunea de proxenetism comisă de inculpata F.(C.) T., nerezultând din probele administrate în cauză că cei doi inculpaţi ar fi împărţit între ei, în mod egal, sumele de bani obţinute sau că ar fi existat vreo înţelegere în acest sens.
Singura sumă de bani pe care inculpata F.(C.) T. i-a trimis-o inculpatului T.V.R. este, aşa cum a rezultat din declaraţiile inculpatei şi din actele privind tranzacţiile bancare (vol. III urmărire penală, filele 9-133 ), suma de 400 euro, care a profitat inculpatului şi care în mod corect a fost confiscată de la acesta.
Dispoziţia din sentinţa penală nr. 49 din 11 martie 2009 a Tribunalului Brăila, privind confiscarea de la inculpata F.(C.) T. a sumei de 47.450 euro, este însă pasibilă de a nu putea fi pusă în executare, deoarece instanţa nu a prevăzut, în mod alternativ, confiscarea echivalentului în lei a acestei sume.
În ce-l priveşte pe inculpatul T.V.R., prima instanţă a dispus în mod corect prin sentinţa penală nr. 23 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brăila, confiscarea sumei de 400 euro sau a echivalentului în lei a acestei sume, dar la stabilirea acestei echivalenţe instanţa a avut în vedere cursul din ziua pronunţării sentinţei şi nu cel din ziua plăţii, astfel cum s-ar impune, pentru a-l lipsi efectiv şi integral pe inculpat de folosul banilor obţinuţi de pe urma săvârşirii infracţiunii.
Pentru aceste ultime considerente, având în vedere dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, au fost desfiinţate în parte sentinţa penală nr. 49 din 11 martie 2009 şi sentinţa penală nr. 23 din 22 ianuarie 2009 pronunţate de Tribunalul Brăila, numai cu privire la dispoziţiile referitoare la confiscarea specială, care au fost modificate, în sensul că:
S-a dispus confiscarea de la inculpata F.(C.) T. a sumei de 47.450 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul oficial al BNR la data plăţii.
S-a dispus confiscarea de la inculpatul T.V.R. a sumei de 400 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul oficial al BNR la data plăţii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale apelate.
Conform dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata F.(C.) T.
Având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei nu au dispărut şi că ele au impus în continuare privarea acesteia de libertate, a dispus, conform dispoziţiilor art. 383 alin. (1)1, cu referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive.
Au fost deduse din pedeapsa aplicate inculpatei F.(C.) T., durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 august 2008 până la 12 septembrie 2009 şi de la 23 ianuarie 2009 până la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata F.(C.) T. la plata cheltuielilor către stat.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, privind pe inculpaţii F.(C.) T. şi T.V.R., inculpata F.(C.) T., fără a arăta iniţial motivele de recurs şi apărătorul inculpatului T.V.R., fără a arăta iniţial motivele de recurs.
În motivele de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice dată faptelor săvârşite de inculpaţi şi netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor F.T. şi T.V.R. şi a modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului T.V.R.
Parchetul a apreciat că în mod greşit instanţele de judecată au dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de inculpaţii F.T. şi T.V.R. din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) într-o singură infracţiune prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi respectiv art. 26 raportat la art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), soluţia bazându-se pe o evaluare trunchiată, selectivă a probelor administrate, prin reţinerea ca adevărate a mijloacelor de probă administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi înlăturarea nejustificată a probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În esenţă, atât instanţa de fond, cât şi prima instanţă de control judiciar au reţinut că probele administrate în cauză nu au făcut dovada că cei doi inculpaţi au exercitat acte de constrângere pentru ca persoanele recrutate să practice prostituţia. La această concluzie s-a ajuns ca urmare a retractării declaraţiilor a trei dintre cele patru victime racolate de inculpaţi.
S-a menţionat că recrutarea victimelor Z.M., P.P. şi S.A. s-a realizat prin inducerea lor în eroare (deci prin înşelăciune), constând în promisiunea că vor fi ajutate de inculpaţi să plece în Spania şi să lucreze într-un restaurant, la spălatul vaselor, promisiune care, în mod evident, nu s-a realizat. Recrutarea victimei N.F. s-a realizat prin prezentarea unei situaţii necorespunzătoare adevărului referitoare la modul de împărţire a banilor obţinuţi de aceasta prin practicarea prostituţiei.
Astfel, victima Z.M. a declarat în faza de urmărire penală că printr-o cunoştinţă căreia i s-a plâns că deşi absolvise un curs de asistent social nu-şi găsea loc de muncă, i-a cunoscut pe inculpaţii C.(actual F.) T. şi T.V.R. Întâlnirea a avut loc în apartamentul inculpatului, împrejurare în care victima a fost asigurată în privinţa obţinerii unui loc de muncă, la spălat vase, în restaurantul surorii inculpatei F.T. Cu ajutorul celor doi inculpaţi, victima a obţinut paşaportul, cheltuielile legate de eliberarea acestui act precum şi biletul de călătorie către Spania, fiind suportate de inculpaţi.
Victima a fost asigurată că nu va practica prostituţia şi că pentru ajutorul primit va trebui să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate şi jumătate din salariul lunar, respectiv 600 euro. Ajunsă în Spania, victimei i s-a luat paşaportul de către inculpata F.T. La acest moment, inculpata i-a precizat că în realitate va trebui să practice prostituţia. Refuzul permanent al victimei de a practica prostituţia a avut drept urmare formularea de ameninţări din partea inculpatei F.T., în sensul că familia victimei şi toată localitatea în care aceasta domicilia vor afla că a practicat prostituţia. În aceste condiţii, victima Z.M., sub atenta supraveghere a inculpatei a practicat prostituţia până la expirarea vizei de şedere în Spania (când a revenit în ţară), toţi banii obţinuţi din munca prestată, fiind încasaţi de inculpată.
La audierea în faţa instanţei de judecată, martora şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, arătând că inculpaţii i-au promis că o vor ajuta să muncească în Spania şi că abia când a ajuns în această ţară a aflat că va practica prostituţia pentru achitare datoriilor faţă de inculpaţi.
Aceeaşi tehnică de recrutare constând în amăgirea totală a victimelor cu privire la natura muncii prestate în Spania a fost folosită şi faţă de P.P. şi S.A.
În faza de urmărire penală, ambele victime au precizat că cei doi inculpaţi le-au asigurat că vor munci ca menajeră în casa surorii inculpatei F.T. sau la spălat vase la restaurantul acesteia. Condiţia impusă a fost cea de restituire a tuturor cheltuielilor ocazionate de plecarea lor în Spania şi de împărţire a banilor în cote egale. Odată ajunse în Spania, ambelor victime li s-a luat paşaportul, acestea aflând că pentru achitare datoriilor vor fi obligate să practice prostituţia. Refuzul vehement al victimelor de a practica prostituţia a fost urmat de ameninţări şi constrângeri din partea inculpatei F.T. Astfel, victimele erau supravegheate îndeaproape, de inculpată, în fiecare dimineaţă aceasta luându-le toţi banii obţinuţi prin practicarea prostituţiei, ceea ce a generat dependenţa materială a victimelor faţă de inculpată.
În faţa instanţei de judecată, ambele victime au revenit şi au arătat că în Spania au practicat prostituţia de bună-voie dar au recunoscut că în toate această perioadă paşapoartele au rămas la inculpată, nu aveau voie să sune acasă sau să părăsească clubul fără acordul inculpatei.
Şi în privinţa martorei N.F., cei doi inculpaţi au indus-o în eroare pentru ca aceasta să fie de acord să plece în Spania. Chiar dacă aceasta a cunoscut că pleacă pentru a practica prostituţia, acordul său a fost dat pentru împărţirea în cote egale a banilor obţinuţi.
În realitate, când victima a ajuns în Spania, inculpata i-a reţinut paşaportul şi după fiecare noapte îi lua toţi banii, în contul datoriilor ocazionate de această călătorie. În toată această perioadă victima a fost ameninţată, injuriată datorită numărului mic de clienţi pe care-i avea, iar banii obţinuţi i-au fost luaţi în totalitate de inculpata F.T.
Din probele astfel cum au fost expuse a rezultat că recrutarea victimelor Z.M., P.P., S.A. şi N.F. s-a realizat prin inducerea lor în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei situaţii mincinoase.
La această acţiune de inducere în eroare a celor 4 victime a participat şi inculpatul T.V.R. (la acel moment concubinul inculpatei F.T.) rolul său fiind de a le facilita obţinere paşapoartelor, cazarea în apartamentul său şi ulterior urcarea în autocarul cu destinaţia Spania. Din acest moment victimele erau preluate de inculpata F.T., care prin constrângerea voinţei acestora au practicat prostituţia în folosul inculpaţilor. În condiţiile în care celor 4 victime li s-a reţinut paşaportul, le era interzis să părăsească clubul în care erau cazate, li se luau toţi banii, faţă de acestea s-a exercitat o constrângere a voinţei.
Or, valoarea socială apărată prin textul art. 12 din Legea nr. 678/2001 este dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune, proprii fiecărei persoane.
În cadrul infracţiunii de proxenetism, recrutare persoanelor nu se face în scopul obligării la prostituţie, persoana recrutată de bună-voie acceptând să facă acest lucru. Valoarea socială protejată prin reglementarea infracţiunii de proxenetism rezidă tocmai în bunele moravuri din cadrul relaţiilor de convieţuire socială şi asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
Infracţiunea de trafic de persoane, este o infracţiune complexă care absoarbe în conţinutul ei elementele constitutive ale mai multor infracţiuni, inclusiv a infracţiunii de proxenetism. Criteriul de diferenţiere îl constituie existenţa sau inexistenţa elementului de viciere a poziţiei subiective a persoanei care se prostituează. În raport de acest criteriu, atunci când există elementul de denaturare a factorului subiectiv, încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Atât timp cât probele administrate în cauză au dovedit atât inducerea în eroare cu prilejul recrutării, cât şi exercitare de constrângeri pentru obligarea la practicarea prostituţiei, în mod corect încadrarea juridică a faptei era cea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (cu privire la cele 4 victime). Prin urmare, în mod corect se impune reţinerea în sarcina celor doi inculpaţi, atât a infracţiunii de trafic de persoane, cât şi a infracţiunii de proxenetism, astfel cum s-au reţinut prin actul de sesizare al instanţei.
Un al doilea motiv de recurs al parchetului vizează nelegalitatea hotărârilor pronunţate şi sub aspectul interzicerii ca pedeapsă complementară şi accesorie, ambilor inculpaţi, a dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen., considerând că în mod corect, trebuia să li se interzică celor doi inculpaţi, exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
Un al treilea motiv de recurs al parchetului se referă la greşita individualizare în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Din examinare criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) se constată că faptele săvârşite de inculpaţii F.T. şi T.V.R. prezintă un grad ridicat de pericol social având în vedere natura şi gravitatea acestora, reflectată în regimul sancţionator sever aplicabil, modalitatea de comitere a faptelor (prin racolarea unui număr semnificativ de persoane profitând de credulitatea şi mai cu seamă, de vulnerabilitatea emoţională şi materială a acestora), perioada mare de timp în care au acţionat (un an), multitudinea actelor materiale derulate, atât pe teritoriul României, cât şi pe cel al Spaniei şi nu în ultimul rând poziţia procesuală a inculpaţilor de nerecunoaştere a faptelor de care au fost acuzaţi.
Conform art. 52 C. pen. pedeapsa reprezintă nu numai un mijloc de constrângere, ci şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi de a descuraja pe alţii să procedeze în mod asemănător.
Raportat la cele expuse, parchetul consider că scopul educativ şi preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum corespunzător, care să reflecte gradul de pericol social al faptelor şi al făptuitorilor.
Un al patrulea motiv de recurs al parchetului vizează netemeinicia modalităţii de executare a pedepsei stabilite inculpatului T.V.R., invocându-se dispoziţiile art. 52 alin. (2) C. pen.
Având în vedere natura infracţiunilor săvârşite, gravitate acestora, precum şi conduita adoptată de inculpatul T.V.R. de nerecunoaştere a existenţei oricărei înţelegeri prealabile cu coinculpata F.T. pentru a comite acte specifice infracţiunilor reţinute în sarcina sa, se apreciază că aplicarea unei pedepse privative de libertate corespunde dispoziţiilor art. 52 C. pen. Nu poate fi neglijat nici sistemul greoi al probaţiunii acestor infracţiuni datorită modului de organizare şi desfăşurare a activităţii infracţionale, respectiv ameninţarea, violenţa, înşelăciunea ori alte forme de constrângere. În dese rânduri, persoanele de sex feminin ce cad victime ale acestor infracţiuni sunt femei cu o minimă educaţie, lipsite de experienţă, de ajutor, precum şi cu o stare materială precară. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol a atributelor fundamentale ale persoanei sub aspectul libertăţii, demnităţii, integrităţii corporale sau sănătăţii.
Un al cincilea motiv de recurs al parchetului se referă la greşita confiscare a sumelor de bani de la inculpaţi, apreciindu-se că aceştia săvârşind infracţiunile în forma coautoratului, parchetul consideră că în mod corect se impunea ca sumele de bani obţinute să fie confiscate în mod egal de la inculpaţi. Este adevărat că inculpatul a primit suma de 400 euro prin serviciul W.U., sumă trimisă de inculpata F.T., însă la fel de adevărat că cei doi inculpaţi au negat săvârşirea infracţiunilor, iar pentru această sumă s-a afirmat că reprezintă o datorie.
În condiţiile în care inculpatul T.V.R. nu a avut ocupaţie (s-a angajat în muncă la începutul anului 2009) discrepanţa între nivelul ridicat de trai al acestuia şi faptul că nu a desfăşurat vreo activitate aducătoare de venituri se explică doar prin faptul că sumele de bani obţinute de pe urma comiterii faptelor au fost mult mai mari. Prin urmare se apreciază că se impune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de câte 23.725 euro, la cursul BNR de la data plăţii.
În concluzie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale şi a sentinţelor pronunţate în cauză pe care le-a indicat în mod expres şi, în rejudecare, a se dispune condamnarea inculpaţilor F.(fostă C.) şi T.V.R. pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la câte o pedeapsă care să reflecte gradul de pericol social cu aplicarea unui spor corespunzător, pedeapsa aplicată inculpatului T.V.R., urmând a fi executată prin privare de libertate, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. (ca pedeapsă complementară şi accesorie) şi totodată confiscarea de la fiecare inculpat, în folosul statului a câte 23.725 euro sau echivalentul în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii.
La termenul de la 28 august 2009, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii detenţiei preventive a inculpatei F.(C.) T., fiind consemnate concluziile părţilor, după care, în baza art. 3002 şi a art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatei, măsură pe care a menţinut-o, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C., aşa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la fila 26 dosarul Înaltei Curţi.
În considerentele încheierii menţionate, instanţa de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică şi, având în vedere că temeiurile care au determinat arestare preventivă a inculpatei F.(C.) T., subzistă şi că impun privarea de libertate în continuare a dispus în consecinţă.
La termenul de la 24 septembrie 2009 apărătorul ales al recurentei intimate inculpate F.(C.) T. a depus la dosarul cauzei fotocopiile mai multor înscrisuri privind circumstanţierea persoanei inculpatei, precum şi două cereri formulate în scris, respectiv de revocare a măsurii arestării preventive, invocând dispoziţiile art. 188 C. proc. pen., c ultima verificare se făcuse la data de 29 iunie 2009, constatând că verificarea s-a făcut pe 28 august 2009, apreciind că a trecut 62 zile, invocând nulitatea absolută a actelor de procedură, evidenţiind mai multe nereguli cu privire la ora la care a fost citată inculpata, precum şi încălcarea dreptului la apărare, precum şi o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, arătând că nicio măsură nu poate fi luată sau menţinută doar având în vedere gravitatea faptei pentru care este cercetată, invocând jurisprudenţa Curţii Europene (Lelievre c. Belgia, Patsouria c. Georgia), apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f ) C. proc. pen., referitoare la condiţia pericolului concret pentru ordinea publică, inculpata neavând antecedente penale, are o familie pe care o întreţine, are un loc de muncă asigurat, rezonanţa negativă a faptelor de care este învinuită inculpata dacă ar fi existat a fost mult diminuată prin trecerea timpului, precum şi alte aspecte legate de probatoriu şi încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, aflate la filele 36-57 dosarul Înaltei Curţi.
Înalta Curte la termenul mai sus arătat a pus în discuţie Hotărârea Adunării Generale, prin care I.C.C.J. s-a solidarizat la protestul celorlalte instanţe din ţară, în asigurarea condiţiilor statului judecătorilor de către stat, precum şi comunicatul aflat pe site-ul instanţei supreme.
Înalta Curte a acordat cuvântul părţilor, consemnându-se amplele concluzii ale acestora, în încheierea de şedinţă de la acea dată aflată la filele 59-61 dosarul Înaltei Curţi, după care a dispus amânarea cauzei la 8 octombrie 2009; a respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatei F. (C.) T. şi de înlocuire a acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara; potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatei F.(C.) T., dispunând şi alte măsuri.
În considerentele încheierii menţionate, Înalta Curte asupra cererii de revocare a legalităţii arestării preventive formulată de apărătorul ales al recurentei inculpate a constatat că aceasta a avut loc cu respectare dispoziţiilor legale, prevăzute de art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., raportat la art. 3002 din acelaşi cod.
Din analiza lucrărilor dosarului a rezultat că dispoziţia privitoare la menţinerea arestării preventive a inculpatei este cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 80/ A din 1 iulie 2009, astfel că, de la această dată începe să curgă termenul procedural maxim 60 de zile în care instanţa avea obligaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia arestării preventiv, iar nu de la data de 29 iunie 2009, la care instanţa a dispus amânarea pronunţării asupra apelurilor cu care era investită şi, implicit, a menţinerii sau nu a stării de arest a inculpatei.
În ce priveşte întocmirea citativului, a citaţiilor şi a adresei către Baroul Bucureşti, aceste nereguli invocate de apărătorul ales al inculpatei, deşi reale nu atrag nulitatea sancţiunii absolute, atâta vreme cât actul procesual al verificării stării de arest s-a realizat în prezenţa apărătorului, care nu a invocat niciun fel de neregularitate, cu acest prilej.
De asemenea, la acelaşi termen de judecată, în considerentele încheierii de şedinţă, Înalta Curte, asupra verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatei F.(C.) a făcut referiri la sentinţa nr. 49 din 11 martie 2009 a Tribunalului Brăila, respectiv la condamnarea inculpatei, evidenţiind în esenţă situaţia de fapt reţinută, indicând Decizia instanţei de apel şi soluţia pronunţată în ceea ce o privea pe inculpată, împrejurarea că aceasta a fost atacată cu recurs.
Totodată, Înalta Curte, analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a constatat că se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceasta a comis faptele pentru care a fost condamnată.
Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpaţii sunt arestaţi preventiv, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.
În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă nu au intervenit temeiuri noi.
Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acesteia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracţiunii menţionate.
În consecinţă, Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive a inculpatei este legală şi temeinică, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia şi că, deci, se impune privarea de libertate în continuare a acesteia.
La dosarul cauzei au fost depuse de către recurenta intimată inculpată F.(fostă C.) T. prin apărătorul ales motivele de recurs formulate în scris la care a anexat fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la filele 72-101 dosarul Înaltei Curţi.
În motivele de recurs au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, pct. 10, pct. 21, pct. 171, pct. 20 C. proc. pen., solicitând, în principal admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei a cărei hotărâre este casată şi a se dispune punerea în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză, iar în subsidiar, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. pentru motivele invocate potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 171, pct. 18, pct. 20 şi pct. 21 a se pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, reţinând şi circumstanţe personale ale inculpatei şi în urma aprecierii probatoriului administrat a se dispune achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., la individualizarea judiciară a pedepselor a se reţine ca circumstanţe atenuante cele prevăzute de art. 74-76 lit. c) C. pen., respectiv că este căsătorită în Franţa în anul 2005, fără antecedente penale, deşi faptele s-au petrecut în perioada 2003-2004 niciuna din martore nu a sesizat nimic până în 2007 şi a se dispune ca inculpata să execute o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, considerând că scopul pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen. pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 862 C. pen., în baza art. 350 alin. (1) şi (3) lit. b) C. proc. pen. a se dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei şi potrivit art. 88 alin. (1) C. pen. a se deduce din pedeapsă, perioada arestului preventiv cuprins între 29 august 2008 până la 12 septembrie 2008 şi de la 23 ianuarie 2009 la zi.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta intimată inculpată prin apărător invocând art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. a arătat că în încheierea de şedinţă din 29 iunie 2009 la instanţa de apel se poate observa că nu a fost apelat şi inculpatul M.D., deşi era participant la procesul penal, în calitate de intimat, întrucât procedând imediat după conexare la judecata pe fond acesta nu a fost citat, deşi toate părţile trebuiau citate, respectiv F.T., T.V.R. şi M.D., menţionând conţinutul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., că judecata poate avea loc dacă părţile sunt legal citate şi procedura îndeplinită.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării, întrucât s-a procedat contrat art. 334 C. proc. pen. la schimbarea încadrării juridice a faptelor, fără a fi pusă în discuţia părţilor şi a procurorului.
Se apreciază ca şi procedură, prin schimbarea încadrării juridice a faptei, fără ca instanţa să fi pus noua încadrare juridică în discuţia părţilor şi fără să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă, eventual amânarea judecăţii pentru a-şi pregăti apărarea s-au încălcat prevederile art. 334 C. proc. pen.
Sentinţa primei instanţe, prin care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice fără a se pune în discuţia părţilor noua încadrare constituie caz de nulitate absolută, sancţionată cu desfiinţarea sa totală şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii. S-a menţionat că sub aspectul măsurilor preventive, inculpata F.T. a fost arestată în perioada 29 august - 12 septembrie 2008 în Franţa şi conform deciziei Curţii de Apel Aix en Provence, inculpata a fost plasată sub control judiciar la domiciliul său în vederea extrădării. Potrivit art. 71 raportat la art. 58 şi 59 din Legea 302/2004 întrucât persoana extrădabilă nu a fost preluată în 15 zile aceasta este pusă în libertate, se poate constata că nu s-a solicitat prelungirea acestei perioade cu cel mult încă 15 zile, măsura arestării preventive încetând de drept la expirarea celor 15 zile. Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004 perioada de 15 zile este luată în calcul în cadrul procedurii penale române. Fapt necontestat, împotriva inculpatei C.T. a fost emis M.A.P. 25 de la 9 mai 2008 de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 1068/113/2008 pentru o perioadă de 30 zile de la arestare.
Întrucât din 2005 inculpata nu se afla în România s-a emis mandatul european de arestare nr. 6 de la 24 iulie 2008. La data de 29 august 2008 inculpata a fost arestată pe teritoriul statului francez până în data de 12 septembrie 2008. Întrucât statul român nu a emis cerere de extrădare inculpata a fost pusă în libertate după 15 zile, iar măsura a fost înlocuită cu plasarea sub control judiciar la domiciliu sau în vederea extrădării. În data de 5 decembrie 2008 în baza art. 3031 C. proc. pen. instanţa a dispus suspendarea cauzei va comunica hotărârea sa asupra cererii de extrădare. În data de 23 ianuarie 2009 când inculpata a fost returnată, nu extrădată nu a regăsit cererea de extrădare a inculpatei, instanţa în mod nelegal punând în executare mandatul 25 de la 9 mai 2008. Astfel, instanţa din România a omis să constate că inculpata a fost arestată preventiv 15 zile, iar măsura coercitivă de libertate a încetat de drept. Nu în ultimul rând de precizat că mandatul era emis pe numele de C., iar arestarea s-a făcut pentru inculpata F.T. care şi-a schimbat numele în 2005 odată cu încheierea căsătoriei.
Măsura arestării preventive a fost menţinută nelegal şi pentru ca hotărârile instanţelor de fond şi apel nu au apreciat oportunitatea acesteia în baza art. 160b C. proc. pen., dar şi a jurisprudenţei C.E.D.O., făcând referiri la mai multe cauze în materia contenciosului european.
De asemenea, recurenta intimată prin apărător a invocat şi dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege, hotărârea instanţelor de fond şi apel sunt nelegale şi prin prisma aplicării pedepselor accesorii în mod automat, fără o motivare a aplicării acestora, indicând o decizie a I.C.C.J.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Astfel, sub aspectul laturii obiective infracţiunea de proxenetism se realizează printr-una din acţiunile de mai jos: acţiunea de a îndemna sau de a constrânge la prostituţie, acţiunea de a înlesni practicarea prostituţiei, acţiunea de a trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană, acţiunea de a recruta o persoană pentru prostituţie, precum şi acţiunea de traficare de persoane în acest scop.
Din întreg materialul probatoriu nu rezultă modalitatea de constrângere şi văzând contrarietatea declaraţiilor dar şi principiul in dubio pro reo se poate constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, nefiind făcută dovada constrângerii morale sau fizice.
Recurenta intimată inculpată prin apărător consideră că hotărârile care nu cuprins motivele pe care se întemeiază soluţia dată sunt supuse casării, iar în speţă Decizia atacată nu îndeplineşte condiţia legală amintită căci simpla înşiruire a celor dispuse de instanţa de fond nu echivalează cu o motivare şi având în vedere omisiunea examinării apelului solicită admiterea recursului şi a se trimite cauza spre rejudecare.
Totodată s-a mai solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la aplicarea art. 81 C. pen., făcând referiri la art. 95 C. pen. adoptat prin Legea nr. 301/2004 şi care trebuia să intre în vigoare la 1 septembrie 2009, precum şi la art. 446 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 286/2009.
La termenul de judecată de la 8 octombrie 2009 au fost consemnate concluziile părţilor asupra cererilor formulate, inclusiv în ceea ce priveşte cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, după care Înalta Curte a respins, ca nefondate cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsurile obligării de a nu părăsi localitatea şi ţara formulate de recurenta inculpată F.(C.) T., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la filele 102-103.
În considerentele încheierii, Înalta Curte deliberând asupra cererilor de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsurile obligării de a nu părăsi localitatea şi ţara formulate de recurenta inculpată F.(C.) T. a reţinut că, criticile formulate de recurenta inculpată F.(C.) T., prin apărător ales, cu privire la încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a recurentei inculpate nu mai pot fi analizate în această fază procesuală, faţă de caracterul definitiv al încheierii prin care s-a dispus această măsură faţă de inculpată.
Înalta Curte a constatat că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurentei inculpat, fiind incidente şi în prezent dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., impunându-se în continuare privarea de libertate a recurentei inculpate.
La termenul de astăzi, apărătorul recurentei intimate inculpate F.(C.) T. a învederat instanţei că instanţa de apel a conexat două cauze, care nu priveau numai pe cei doi inculpaţi din prezenta cauză, ci şi un al treilea inculpat, M.D. După conexarea cauzelor, cel de-al treilea inculpat nu a fost citat, procedura fiind legal îndeplinită doar cu inculpaţii din prezenta cauză. Or, în raport cu motivele de recurs ale parchetului, care nu precizează că se referă doar la inculpaţii prezenţi, procedura de citare este nelegal îndeplinită la acest termen.
Reprezentantul M.P., precizând obiectul recursului la cererea instanţei, a arătat că la pag. 9 şi 10 se indică expres că recursul vizează doar pe cei doi inculpaţi citaţi în prezenta cauză şi că nu adaugă oral şi alte motive.
Apărătorul recurentei intimate inculpate F.(C.) T. a susţinut că apreciază procedura ca nelegal îndeplinită, indiferent de motivele de recurs ale parchetului.
Reprezentantul M.P., în dezbateri, având cuvântul asupra recursului declarat a dezvoltat oral motivele scrise, făcând precizarea orală că nu mai susţine ultimul motiv de recurs, cu privire la greşita confiscare a sumelor de bani de la inculpaţi.
În susţinerea orală a motivelor a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi în rejudecare schimbarea încadrării juridice în cele două infracţiuni reţinute în actul de inculpare, respectiv trafic de persoane şi proxenetism, motivând că din probele testimoniale rezultă că victimele au fost constrânse să se deplaseze în Spania, unde li s-a promis un loc de muncă, fapt confirmat de inculpată la urmărirea penală şi la instanţă, oferind detalii referitoare la săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Referitor la al doilea motiv de recurs a susţinut că nu se justifică aplicarea pedepsei complementare şi accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, care nu a fost motivată de instanţă. Totodată, a criticat greşita individualizare a pedepselor aplicate, apreciind că sunt prea reduse, în raport cu infracţiunile comise, numărul de victime atrase.
Apărătorul recurentei intimate inculpat F.(C.) T., având cuvântul asupra motivelor de recurs ale parchetului a susţinut că acesta ar trebui admis şi a se dispune casarea hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece hotărârile sunt nelegale şi netemeinice. Din materialul probator contradictoriu rezultă că martorele, iar nu părţile vătămate, cunoşteau de la început scopul plecării în străinătate. Aceste fapte sunt reţinute ca fiind săvârşite până în anul 2004, ulterior inculpata desistându-se, s-a căsătorit cu un lucrător din M.I.F. şi şi-a întemeiat o familie.
În susţinerea recursului declarat de inculpată a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 21, 10 şi 171 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Dezvoltând oral motivele scrise, a susţinut că judecata cauzei la instanţa de fond şi la cea de apel s-a desfăşurat fără citarea legală a părţilor, deoarece, deşi se cunoştea că inculpata nu mai locuieşte în România a fost citată în continuare cu numele C. La instanţa de apel, prin încheierea din 29 iunie 2009 s-au conexat două dosare, însă procedura de citare a fost nelegal îndeplinită, deoarece trebuiau citate toate părţile, efectul extensiv al apelului, putând să-l privească şi pe inculpatul M.D.
Referitor la al doilea temei de casare invocat, a arătat că instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice, fără a fi pusă în discuţia părţilor, care nu au fost ascultate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
În ce priveşte al treilea temei de casare, care a fost declarat neconstituţionale după abrogare, dar nu s-a mai operat şi modificarea legislativă a susţinut că materialul probator este cel puţin dubitabil, astfel că ar trebui aplicat principiul „in dubio pro reo".
Acelaşi apărător a mai invocat principiul aplicării legii penale mai favorabile, respectiv dispoziţiile C. pen. care prevedea dispoziţii mai favorabile şi care intrând în vigoare chiar pentru un minut înainte de abrogare, reglementa posibilitatea aplicării art. 81 C. pen., spre deosebire de actualul cod.
În concluzie, a solicitat, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar, în subsidiar, reţinând cauza spre judecată, prin aprecierea materialului probator a circumstanţelor personale ale inculpatei, reducerea pedepsei spre minimul special, în condiţiile art. 81 C. pen.
Apărătorul recurentului intimat inculpat T.V.R. a învederat că inculpatul nu îşi însuşeşte recursul declarat de apărătorul său la fila 12 din dosar.
Reprezentantul M.P., faţă de poziţia avută de inculpatul T.V.R. a se constata că acesta nu-şi însuşeşte recursul declarat de către apărătorul ales şi asupra recursului declarat de inculpata F.(C.) T. a pus concluzii de respingere, ca nefondat, susţinând că, din momentul stabilirii de către instanţă a datelor personale ale inculpatei, s-a dispus arestarea acesteia, emiterea mandatului european de arestare şi s-a suspendat judecarea cauzei până a putut fi prezentă în faţa instanţei, reluându-se procedura în condiţii de legalitate pe tot parcursul procesului penal.
În ce priveşte criticile referitoare la lipsa de procedură, după conexarea dosarelor la 29 iunie 2009, a arătat că nu pot fi primite, întrucât nu a fost afectată în niciun fel situaţia juridică a inculpatului M.D., faţă de care hotărârea a rămas definitivă.
Pentru motivele arătate în recursul parchetului a arătat că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatei, raportat la materialul probator şi la gravitatea concretă a faptelor săvârşite.
În ultimul cuvânt, recurenta intimată inculpată a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său ales.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de recurenta intimată inculpată F.(C.) T. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele de recurs invocate, astfel cum au fost precizate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 14 C. proc. pen. privind recursul parchetului şi respectiv art. 3859 pct. 9, 10, 171, 18, 20 şi 21 din acelaşi cod referitor la recursul recurentei intimate inculpate, Înalta Curte constată recursurile parchetului şi recurentei intimate inculpate ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele primelor instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen probator, în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpatei F.T. (C.) T. în săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi vinovăţia inculpatului T.V.R. în comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aşa cum au fost schimbate încadrările juridice a infracţiunilor pentru care au fost trimişi iniţial în judecată inculpaţii, în condiţiile art. 334 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatei F.(C.) T. de a racola, recruta, în perioada anilor 2003-2004, prin asigurarea contravalorii paşapoartelor şi transporturilor, pe martorele D.R., M.M., H.L., P.D., Z.M.G., în vederea practicării prostituţiei în Spania, înlesnindu-le şi trăgând foloase materiale de pe urma acestora, întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al unei singure infracţiuni de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Referitor la faptele inculpatului T.V.R., care cunoştea cu ce se ocupa concubina sa şi anume inculpata F.(C.) T. şi a ajutat-o, în sensul că a condus-o la locurile unde trebuia ca să se întâlnească cu persoanele care urmau să practice prostituţia, a mers cu aceasta şi la domiciliul său din Smîrdan, unde a stat o perioadă de timp unele dintre ele, au mers în maxi-taxi care le transporta la Bucureşti şi le-a condus la autocar, în vederea deplasării în Spania, sau chiar le-a transportat personal până la locul plecării şi a primit de la concubină, fără să exista o înţelegere între cei doi inculpaţi referitoare la împărţirea banilor obţinuţi de către martore,întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de complicitate la proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut un examen propriu asupra criteriilor distinctive între infracţiunile de trafic de persoane pentru care au fost trimişi iniţial în judecată inculpaţii şi infracţiunile de proxenetism în formele de participaţie reţinute în sarcina acestora, ca urmare a schimbării încadrării juridice, aşa cum au fost stabilite prin Decizia în interesul Legii nr. 26 din 19 martie 2007, prin raportare la condiţiile concrete ale prezentei cauze, respectiv a mijloacelor de probă administrate la care a făcut referire, în condiţiile arătate, concluzionând că în mod corect primele instanţe au apreciat că inculpata F.(C.) T., fără a întrebuinţa constrângerea a recrutat mai multe persoane majore în vederea practicării prostituţiei, a îndemnat şi a înlesnit practicarea prostituţiei de către acestea, trăgând foloase de pe urma acestei activităţi, iar inculpatul T.V.R., având o relaţie de concubinaj cu inculpata F.(C.) T., doar a ajutat-o pe aceasta, prin faptul că a însoţit-o la locurile unde trebuia să se întâlnească cu persoanele care urmau să practice prostituţia, acceptând ca acele persoane să stea scurte perioade de timp în locuinţa sa, a mers cu microbuzul care le-a transportat pe femeile respective la Bucureşti, în vederea deplasării în Spania sau chiar le-a transportat personal până la locul plecării, neexistând nicio înţelegere între cei doi inculpaţi privind împărţirea banilor obţinuţi, stabilind temeinic motivat că faptele inculpaţilor, în condiţiile inexistenţei constrângerii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în formă continuată şi respectiv complicitate la proxenetism în formă continuată şi nicidecum a infracţiunilor de trafic de persoane pentru care au fost trimişi iniţial în judecată în concurs cu infracţiunea de proxenetism.
De asemenea, instanţa de apel în examinarea criticii invocate în apel de către parchet cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de proxenetism în formă continuată în formele de participaţie reţinute în sarcina inculpaţilor a evaluat materialul probator administrat în cauză, motivând expres nereţinerea încadrării juridice iniţiale făcută de către parchet, în sensul că declaraţiile date de cele patru victime în cursul urmăririi penale nu se coroborează cu alte probe, evidenţiind aspectele arătate în concret de către victimele N.F., P.P. şi S.A., în declaraţiile din cursul cercetării judecătoreşti, declaraţiile martorelor, din care a rezultat că acestea cunoşteau că scopul deplasării lor în Spania este practicarea prostituţiei şi nu au fost constrânse în nici un fel să se prostitueze, datorită lipsei mijloacelor de trai, acestea au contactat-o pe inculpata F.(C.) T., cerându-le să le ajute să meargă în Spania, în condiţiile în care acestea cunoşteau că inculpata practica prostituţia în această ţară şi înlesnea practicarea prostituţiei de către alte persoane, acestea atunci când nu au mai dorit să se prostitueze au fost lăsate să plece, aşa cum a fost cazul victimei S.A. şi a martorelor D.R. şi M.M., arătând că activităţile inculpaţilor, în raport cu victima Z.M.G. nu pot constitui elementul material al infracţiunii de trafic de persoane, deoarece nu au fost comise de către aceştia, ci de alte persoane, care nu au făcut obiectul cercetării în cauză.
Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod judicios a examinat şi a stabilit contribuţia inculpaţilor în comiterea infracţiunilor de proxenetism în formă continuată şi în formele de participaţie reţinute, ca urmare a unei evaluări asupra mijloacelor de probă administrate, cărora le-a dat relevanţă prin prisma operaţiunii de coroborare, înlăturând motivat pe cele care nu se puteau circumscrie acesteia, în sensul că nu se susţineau şi prin alte mijloace de probă, mai mult şi de la împrejurarea că la momentul când au fost chemate la parchet pentru a da declaraţii, în cursul anului 2007, în raport cu data comiterii faptelor în perioada anilor 2003-2004, niciuna din victime nu a formulat plângere împotriva inculpaţilor sau a acordat relevanţă celor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, acestea fiind administrate de către un tribunal instituit de lege, independent, imparţial, în condiţii de contradictorialitate, oralitate, în condiţiile art. 6 din C.E.D.O.
Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei sale evaluări asupra aceleiaşi critici invocate şi ca motiv de recurs de către parchet, în raport cu mijloacele de probă administrate în cauză, constată că faptele comise de inculpaţii F.(C.) T. şi T.V.R., în condiţiile împrejurărilor faptice arătate se circumscriu atât obiectiv, cât şi subiectiv infracţiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., în sarcina inculpatei şi respectiv de complicitate la proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod în sarcina inculpatului şi nicidecum a infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism în formele reţinute iniţial şi pentru care au fost trimişi în judecată.
Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză se susţine inexistenţa constrângerii în realizarea activităţii infracţionale desfăşurată de către inculpată, iar prin modul în care a acţionat şi inculpatul, respectiv de ajutor şi înlesnire a faptelor comise de inculpată, în condiţiile în care, nu a existat nicio înţelegere între inculpaţi cu privire la modul de împărţire a banilor obţinuţi, având în vedere şi obiectele juridice diferite ale infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane, faptele săvârşite de cei doi inculpaţi se circumscriu infracţiunii de proxenetism în formă continuată şi în formele de participaţie reţinute, ca urmare a corectei schimbări a încadrării juridice, potrivit art. 334 C. proc. pen.
Astfel, în declaraţia dată de inculpata în faţa primei instanţe la data de 30 ianuarie 2009 (filele 147-150 Dosarul tribunalului cu nr. 3152/113/2008) a arătat că „…Iniţial am plecat, am revenit în ţară şi am ţinut legătura telefonic cu o faţă cu care discutasem la acel bar şi care practica prostituţia se numea N…M. m-a dus la D.R., am discutat cu ea şi a fost de acord ca să meargă ca să practice prostituţia în Spania. Mie mi-a spus că fără cumnata ei nu merge şi a luat-o şi pe M.M. Cu noi a mai mers şi Z.M.G. Aceasta era din Brăila. Numai cele trei şi cu mine am plecat în Spania… Precizez că G. şi-a făcut singură paşaportul, pe D. şi M. le-am împrumutat eu. Lui G. i-am plătit transportul până în Spania şi pentru celelalte am plătit transportul…Niciodată nu le-am ameninţat pe vreuna dintre ele. Fiecare îşi ţinea paşaportul deoarece se făcea control din partea autorităţilor. Precizez că nu-mi mai amintesc cum am plecat, am plecat din nou cu D. P.P. este rudă cu T.V. Eu o dată am fost în vizită la bunicii lui T. şi acolo am cunoscut-o pe P.P. care venise în vizită la bunicii acestuia. Eu am rămas în casă cu ea la televizor. Mi-a spus că o duce rău că îşi caută un loc de muncă, nu are mamă şi m-a întrebat unde lucrez şi eu i-am spus că mă duc în Spania unde practic prostituţia. A fost de acord să meargă şi ea în Spania…H.L. este prietena lui D. Sunt mulţi ani de atunci şi nu-mi mai amintesc de câte ori a mers cu mine în Spania nu-mi mai amintesc pentru că ştiu că mergeam toate în Spania. Nu i-am cerut niciodată jumătate din practicarea prostituţiei, toate au fost libere să facă ce vor. Pe N.F. a cunoscut-o tot de la D. Nu am sprijinit-o cu niciun ban ca să ajungă în Spania. A practicat prostituţia cât timp şi-a dorit…Lui T. i-am trimis 400 euro deoarece i-a cumpărat o reţetă costisitoare tatălui meu când era internat în spital. Pe P.M. ştiu că era nepoata lui D. Am împrumutat-o cu nişte bani ca să îşi plătească transportul. Aceasta a practicat prostituţia pe cont propriu mi-a restituit doar datoria şi S.A. a fost adusă tot de către D. Plângea că nu putea să practice această meserie pentru că era corpolentă iar hotelul D. unde erau cazate 80 fete acestea arătau foarte bine. Neputând să practice prostituţia şi să realizeze venituri plângea şi la scurt timp s-a întors în ţară. Eu nu eram în ţară când acesta a plecat din România în Spania. Nu am ajutat-o cu nimic…M., D. şi G. au venit şi au stat la mine la Smîrdan şi spuneau să se cunoască puţin, deoarece au auzit că în Spania se fură banii câştigaţi. Eu practic locuiam în Smîrdan la acel moment. În acea perioadă eram la începutul relaţiei cu T. şi acesta nu m-a vizitat la Smârdan. Cu T. mergeam numai eu la restaurante sau la plimbări niciodată nu am mers în compania vreuneia din cele 8 martore…În momentul în care ajungeam la clubul D. trebuia să semnăm o fişă, ne înregistram, predam paşaportul pentru a se face fotocopii. După care paşaportul era restituit persoanei respective care era ţinut asupra ei…".
În declaraţia dată la prima instanţă, la data de 13 februarie 2009, filele 197-199 dosarul tribunalului, martora M.M. a menţionat că „…R. a luat legătura cu inculpata şi a spus că mergem în Spania ca să facem orice. Înainte de a pleca R. mi-a spus că mergem ca să practicăm prostituţia. Am înţeles de la R. ca prin intermediul lui D. (M.D.) a cunoscut-o pe inculpata C.D. şi am hotărât ca să mergem în Spania. În cursul lunii martie 2003 ne-am întâlnit într-un bar cu D. cu R. La altă masă stăteau T. şi cu M. Am înţeles că T. era prietenul, iubitul lui D. Am hotărât cum să plecăm în Spania. Ne-a spus că o să mergem în Spania şi ce o să facem acolo. Ne-am înţeles cu D. că ce ne rămânea din câştigul nostru să-l împărţim jumătate cu aceasta. Circa 2 săptămâni am stat la Smârdan la locuinţa acesteia ca să mă mai aranjez un pic, dat fiind faptul că eram de la ţară. Paşaportul l-am ridicat de la Ianca. Toate cheltuielile suportându-le inculpata. La fel s-a întâmplat şi cu situaţia lui D. În Spania am plecat din Brăila direct cu autocarul. Transportul l-a plătit tot inculpata urmând ca să îi restituim banii în Spania din ce câştigam…Cu banii câştigaţi mi-am cumpărat o casă în com. Şuţu. Şi D. şi-a cumpărat la fel o casă în com. Şuţu. Nu ştiu ce făcea inculpata cu banii pe care i-a câştigat acolo. Şi inculpata a practicat prostituţia în perioada cât am stat eu în Spania dar mai rar ca noi. Deoarece atât eu cât şi D. am rămas fără bani ne-am dus la inculpată şi am rugat-o ca să ne mai împrumute cu condiţia ca să mergem încă o dată cu ea în Spania. Inculpata ne-a dat circa 2 milioane la fiecare, aproximativ 50 euro. Tot inculpata ne-a plătit şi transportul a doua oară în Spania…Precizez că paşaportul l-am avut tot timpul la mine deoarece veneau controale foarte mari. După părerea mea puteam să plec de la club însă nu cunoşteam zona şi de aceea nu am plecat…În fiecare dimineaţă eu îi dădeam banii inculpatei. La discuţia avută la hotelul din Ianca între mine C. şi D. noi am fost de acord ca să îi dăm jumătate din bani deoarece noi nu ştiam cum să ajungem în Spania şi unde să ne ducem. Şi a doua oară ne-am dus cu ea tot în aceleaşi condiţii deoarece nu aveam bani şi acolo ne era şi frică. Pentru că eram într-o ţară străină, erau multe femei, se furau banii şi rufele…La început când eu am fost în Spania eram 3 fete care îi dădeam banii inculpatei eu, D. şi Z. A doua oară era am mers eu, D.R., H.L. şi N. În sat s-a aflat că noi practicăm prostituţia şi au vrut mai multe vecine ca să meargă în Spania în aceleaşi condiţii. Au luat legătura cu D. şi aceasta a discutat cu D. şi au mers şi ele cu noi în Spania. Prima dată când am fost în Spania inculpata a trimis în Spania familiei mele de 2 ori câte 50 euro. La a doua călătorie eu şi cu celelalte fete am plecat parcă tot de la Brăila cu autocarul, iar D. cu avionul. La locuinţa din Smîrdan venea şi T. stăteau de vorbă câte 2-3 ore şi pleca. Eu cu T. nu am discutat."
În declaraţia dată la prima instanţă, aflată la filele 200-201 dosarul tribunalului, martora P.P. a precizat că „…În Spania am practicat prostituţia circa 2 luni de zile adică 60 zile… Când am plecat din Spania inculpata mi-a dat suma de 450 euro…Nu este adevărat ca inculpata m-a obligat ca să practic prostituţia am practicat de bună voie. Două săptămâni am muncit acolo ca menajeră la sora inculpatei… Când am mers la T.R. în Viziru acolo se afla şi C.T. T.R. mi-a prezentat-o pe inculpată ca fiind nora ei. Mie mi-a spus de la început inculpata că urma să lucrez în Spania ca prostituată şi să împărţim câştigurile pe jumătate…Nu am fost lovită, insultată, ameninţată niciodată de către inculpată în Spania…Nu am fost găzduită de către inculpată niciodată la Smîrdan. Au fost multe fete cu care am plecat însă nu le mai ştiu. Banii îi dădeam inculpatei. Nu ştiu ce făcea inculpata cu banii…Propunea pe care mi-a făcut-o Caraivan înainte de a pleca în Spania a fost să împart câştigul meu jumătate cu ea. Precizez că de când am venit în ţară până în anul 2003 până în anul 2007 când am fost chemată să dau declaraţie nu am fost chemată de niciun organ ca să dau declaraţie. Nu-mi explic motivul pentru care am fost chemată la parchet şi mi s-a spus ca să dau această declaraţie."
Martora N.F., în declaraţia dată la 13 februarie 2009, în primă instanţă, aflată la filele 202-203 dosarul tribunalului, a arătat că „…Deoarece nu aveam cu ce să-mi întreţin copii şi cunoşteam în sar că D. practica prostituţia am luat legătura cu aceasta şi i-am spus ca să mă ia şi pe mine în Spania. Cunoşteam pentru ce plec în Spania să practic şi eu prostituţia. I-am zis lui D., iar aceasta mi-a spus ca să ia legătura cu inculpata să spună dacă vrea să mă ia şi pe minte în Spania. La un interval scurt de timp nu mai ţin minte a vorbit cu inculpata care s-a prezentat imediat în com. Şuţu. M-am întâlnit cu inculpata acasă la D., mi-a spus că pot să merg şi că trebuie să îi dau jumătate din ce bani fac eu acolo. Inculpata a suportat plecarea în Spania respectiv c/val. paşaportului, haine, drumul. Totodată a dat mamei mele circa 10-11 milioane lei în total mi-a spus că datoria mea este de 20 milioane lei. Eu am plecat mai târziu decât celelalte fete deoarece paşaportul mi-a ieşti mai târziu şi am plecat cu N.L. care locuia tot în Şuţeşti. Am plecat cu autocarul la Bucureşti, până acolo ne-a dus V. În ziua plecării am venit în Brăila amândouă şi am mers la apartamentul lui T. după care acesta ne-a transportat la Bucureşti. Nu am vorbit nimic cu acesta. Nu ne-a zis nimic acesta în legătură cu plecarea noastră în Spania…Inculpata suporta toate cheltuielile necesare unei femei pentru întreţinere. Din cei 5 mii euro inculpata mi-a dat la plecare 2500 euro, banii mi-au fost daţi la Brăila când am ajuns în ţară. Inculpata a stat circa 1-2 săptămâni şi după aceea s-a întors în ţară. Cât a lipsit inculpata banii îi strângea D.R…Am stat mai mult în Spania dar cu inculpata nu am fost decât o singură dată…Inculpata nu ne-a ameninţat niciodată, s-a purtat frumos însă după plecarea acesteia D. a început să ne jignească. Seiful nu se afla la noi în cameră, ci la parterul blocului…"
Martora S.A. în declaraţia dată la 13 februarie 2009, în primă instanţă, aflată la filele 204-205 dosarul tribunalului a menţionat că „O cunoşteam pe D.R. şi ştiam că merge în Spania. Şi ştiam cu ce se ocupa aceasta în Spania. Eu am luat legătura cu aceasta şi i-am spus că vreau şi eu să merg în Spania. Eu am plecat cu ştirea bărbatului meu în Spania. Ştiam că se practica prostituţia însă eu credeam că mergem şi noi cu vreun client…Când am ajuns în Spania era şi inculpata acolo, D. ne-a dat nişte costumaţii mai aparte eu am refuzat dar până la urmă eu le-am îmbrăcat…Practic eu pe inculpată am văzut-o decât o dată la D. acasă. Inculpata stătea în club sau stătea cu noi. Nu am fost ameninţată în niciun fel la parchet ca să dau declaraţia."
Martora H.L., în declaraţia dată la 13 februarie 2009 în primă instanţă, aflată la filele 206-207 dosarul tribunalului, a precizat că „…Aceasta mi-a făcut cunoştinţă cu D. la circa o săptămână şi l-am cunoscut şi pe concubinul ei V. Am fost împreună la restaurantul M. I-am spus că începe şcoala şi am rugat-o ca să îmi dea nişte bani, discuţia a fost purtată numai între mine şi inculpată. T. nu s-a băgat în discuţia noastră. Ştiu că acesta s-a dat la o parte dar nu îmi aduc aminte acum…Faţă de datoria care o aveam la inculpată eu am mai dat în plus circa 300-400 euro. A doua oară am primit 2400 euro de la inculpată. Tot inculpata s-a ocupat de plecarea mea şi de transport. Cu banii pe care i-am câştigat prima dată mi-am cumpărat o casă, iar a doua oară am mobilat-o…Eu am fost în Spania numai de 2 ori. Inculpata nu ne-a ameninţat niciodată pentru că câştigam prea mulţi bani sau să ne jignească. Eu am stat în cameră cu M. Ştiu că D. a ameninţat-o pe N.F. Când am fost chemată la parchet a început să se ţipe la mine să se răstească şi vorbeau urât cu mine. Precizez că declaraţia nu mi-a fost citită la urmă. Nu s-a procedat aşa cum se procedează în instanţă în sensul că se consemnează cu voce tare tot ce declar eu. Într-un fel am fost jignite mi se zicea: „a-ţi fost, a-ţi dres, a-ţi făcut…" Nu ni s-a sugerat la parchet în niciun fel ce anume trebuie să declarăm…Toţi banii pe care îi câştigam, dimineaţa îi predam lui C. şi apoi lui D. care îi ţinea sub cheie…".
Martora D.R. în declaraţia dată la 27 februarie 2009, în primă instanţă, aflată la filele 246-258 dosarul tribunalului, a arătat că „…A doua sau a treia zi după ce am discutat cu acesta mi-a făcut cunoştinţa cu o persoană D. Aceasta a venit la mine în comună şi am mers la o soră de-a mea, a venit cu o maşină şi în maşină era şi T.V. Discuţia s-a purtat în casa sorei mele numai eu cu ea. Mai era şi mama şi o soră. Mi-a spus că pentru a câştiga bani trebuie să merg în Spania să mă prostituez. Mi-a spus că o să lucrez într-un club…Din când în când venea şi Tarău care am înţeles că era prietenul lui Doina şi discuta cu aceasta…Banii pe care îi strângeam îi lua Doina şi îi ţinea în geantă la ea. Eu personal am avut paşaportul asupra mea deoarece erau controale…Şi a doua oară am stat în Spania circa 2 luni şi trei săptămâni am practicat prostituţia în aceleaşi condiţii plăteam zilnic 70-80 euro pentru cazare şi mâncare şi am câştigat la fel…".
În declaraţia dată la 27 februarie 2009, în primă instanţă, aflată la filele 249-250 dosarul tribunalului, martora Z.M.G. a menţionat că „…În Spania ne-a aşteptat T.I. şi am ajuns acasă la acesta şi mi-a spus că în Spania urma să practic prostituţia. Eu am început să plâng mi-a spus că dacă nu vreau să practic prostituţia, trebuie să îmi strâng banii şi pot să mă întorc în ţară…Eu am înţeles de la T.I. că am fost vândută de către M.N.S. Banii pe care i-am câştigat au fost împărţiţi cu acesta. După ce mi-am plătit datoria şi cumpărăturile care se făceau acolo ar fi rămas 4200 euro care au fost împărţiţi pe jumătate cu T.I., mire revenindu-mi 2100 euro…".
În declaraţia dată la 27 februarie 2009, în primă instanţă, aflată la filele 251-252 dosarul tribunalului, martora P.D. a arătat că „…Am auzit că D. plecase o dată sau de 2 ori în Spania şi atunci am luat legătura şi eu cu aceasta. D. mi-a făcut cunoştinţă cu inculpata şi am mers la aceasta acasă la Smîrdan. Inculpata mi-a spus că în Spania se practica prostituţia şi am fost de acord cu aceste condiţii. Şi banii pe care îi câştigam urma să îi împart jumătate-jumătate cu ea".
Aşadar, Înalta Curte, coroborând mijloacele de probă mai sus menţionate constată ca fiind dovedite contribuţiile celor doi inculpaţi în comiterea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, în formele de participaţie reţinute, însuşindu-şi şi argumentele instanţelor cu privire la schimbarea încadrării juridice în infracţiunile menţionate, aşa încât critica invocată de parchet este nefondată, iar cazul de casare indicat şi anume art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. nu este incident.
De asemenea, Înalta Curte consideră că nici critica formulată de parchet cu privire la greşita interzicere de către instanţe ca pedeapsă complementară şi accesorie, ambilor inculpaţi, a dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen. este nefondată, chiar dacă acestea nu au motivat expres aplicarea în integralitate a dreptului statuat de norma invocată, această situaţie putând fi complinită de către instanţa de recurs, care în mod efectiv consideră că este justificată interzicerea acestuia, în condiţiile stabilite de instanţe.
Astfel, Înalta Curte consideră că, atât pedeapsa complementară, cât şi cea accesorie privind interzicerea în integralitate a dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen., respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective pe o durată de doi ani, în condiţiile art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. în referire la art. 65 C. pen. şi art. 66 C. pen., precum şi art. 71 C. pen. faţă de ambii inculpaţi, aşa cum au fost aplicate de către instanţe, au în vedere gradul de pericol social al infracţiunii comise, natura şi modalitatea concretă de săvârşire a acestei infracţiuni, în formă continuată, numărul relativ ridicat de persoane care au fost atrase în activitatea infracţională de către inculpaţi, rezonanţa acesteia în comunitate, precum şi persoanele celor doi inculpaţi, care la data săvârşirii acestora nu aveau ocupaţie, aspecte care se pot repercuta asupra procesului electoral, dându-se relevanţă, de către această instanţă dispoziţiilor art. 8 din C.E.D.O., dar şi deciziei în interesul Legii nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, referitoare la stabilirea modului de aplicare a pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
Totodată, Înalta Curte consideră că nici motivele de recurs privind greşita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, precum şi a modalităţii de executare neprivative de libertate dispusă faţă de pedeapsa aplicată inculpatului T.V.R. nu sunt fondate.
Astfel, sub aspectul individualizării pedepselor principale aplicate în cauză, atât în ceea ce priveşte cuantumurile, cât şi modalităţile de executare aplicate inculpaţilor F.(C.) T. şi T.V.R., instanţele au făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la condiţiile efective, având în vedere dispoziţiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, respectiv 3-10 ani şi interzicerea unor drepturi, gradul de pericol social al faptei, izvorând din modalitatea în care a fost comisă, precum şi persoana inculpatei F.(C.) T., care nu are antecedente penale, este în vârstă de 31 ani şi la data de 15 octombrie 2005 s-a căsătorit în Franţa, luând numele soţului, F., a fost însărcinată şi în perioada 19-21 decembrie 2008 a fost internată în spital şi a avortat, iar la data de 15 august 2008 a decedat tatăl său C.A., s-a sustras urmăririi penale şi numai ca urmare a emiterii mandatului european de arestare a putut fi adusă în ţară şi încarcerată, iar referitor la persoana inculpatului T.V.R., acesta are 38 de ani, este fără antecedente penale, studii 12 clase, fără ocupaţie stabilă.
Prin cuantumurile pedepselor principale aplicate şi anume de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie şi respectiv de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, instanţele au apreciat just că numai acestea sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate, cât şi cel educativ, asigurând îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lor viitoare pozitivă.
Înalta Curte consideră că nu se impune nici majorarea cuantumurilor pedepselor aplicate şi nici schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului T.V.R., având în vedere că prin acestea se asigură şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise, perioada săvârşirii lor situându-se în anii 2003-2004, la un interval relativ îndepărtat în raport cu data judecării lor, dar şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpaţilor, scopurile pedepselor aplicate în condiţiile menţionate, putând să asigure îndeplinirea suficientă atât a coerciţiei, cât şi educării inculpaţilor în vederea reintegrării lor sociale.
Mai mult, în cauză pedepsele sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare au fost diferenţiate, dându-se relevanţă circumstanţelor reale concrete în comiterea infracţiunilor, de către cei doi inculpaţi, a contribuţiei efective, prin formele de participaţie reţinute, circumstanţelor personale, fiind făcută o corectă stabilire a pedepselor sub toate aspectele şi în condiţiile principiului parificării, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte nu va mai analiza critica formulată în scris de către parchet referitoare la confiscarea sumelor de bani, faţă de poziţia exprimată în concret în concluziile orale, de către reprezentantul M.P., în sensul nesusţinerii motivului de recurs, privind greşita confiscare a sumelor de bani de la inculpaţi, ca urmare a săvârşirii de către aceştia a infracţiunilor în forma coautoratului, ce impunea confiscarea în mod egal de la inculpaţi, a sumelor de bani obţinute.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că toate motivele de recurs ale parchetului sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de recurenta intimată inculpată F.(C.) T., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanţa de apel în mod judicios a motivat soluţia dispusă, respectând toate cerinţele legale privind conţinutul deciziei, potrivit art. 383 C. proc. pen., fiind prezentate nu numai împrejurările faptice dar şi argumentele în drept ale primelor instanţe, efectuându-se un control judiciar propriu, în raport cu motivele de apel invocate de către părţi şi materialul probator administrat în cauză, indicându-se în mod concret mijloacele de probă reţinute şi pe cele înlăturate, evidenţiindu-se în considerentele deciziei argumente proprii cu privire la toate criticile formulate, existând concordanţă între considerente şi dispozitiv, aşa încât hotărârea pronunţată asigură prin conţinut şi formă, condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate, pe care trebuie să le îndeplinească o hotărâre judecătorească, critica recurentei inculpate, prin apărător fiind neîntemeiată, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte consideră că nici critica privind omisiunea instanţei de a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei nu este fondată, întrucât, aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri de la 27 februarie 2009 a Tribunalului Brăila, secţia penală, în dosarul primei instanţe, aflată la filele 257-258 Dosarul nr. 3152/113/2008 rezultă că instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism într-o singură infracţiune de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind consemnate ample concluzii, atât ale ambilor avocaţi aleşi ai inculpatei, respectiv avocat V.M. şi avocat C.C., cât şi ale reprezentantului M.P., aşa încât prima instanţă cu respectarea prevederilor legale s-a pronunţat şi a schimbat încadrarea juridică în sensul celor arătate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte aşa cum a arătat şi în considerentele ample la recursul parchetului, a constatat că vinovăţia inculpatei F.(C.) T. în comiterea infracţiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reţinută în sarcina inculpatei a fost dovedită prin coroborarea declaraţiei inculpatei cu declaraţiile martorelor expres arătate, conţinutul concret evidenţiat relevând contribuţia inculpatei, care fără a exercita constrângere a recrutat mai multe persoane majore în vederea practicării prostituţiei, le-a îndemnat şi înlesnit practicarea prostituţiei, trăgând foloase de pe urma acestei activităţi, prin încasare sumelor indicate expres.
Mai mult, instanţa de recurs şi-a însuşit şi argumentele expuse de către prima instanţă de control judiciar cu privire la evaluarea mijloacelor de probă administrate.
Astfel, Înalta Curte consideră că între percepţia materialului probator administrat şi soluţia pronunţată de către instanţa de apel nu există o vădită şi esenţială neconcordanţă, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica referitoare la inexistenţa constrângerii prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., întrucât inexistenţa constrângerii în comiterea infracţiunii de către inculpată a fost examinată în considerentele la recursul parchetului, cu privire la critica încadrării juridice, fiind analizată distinct în raport cu infracţiunea de trafic de persoane prin prisma cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că nu poate examina critica referitoare la măsura arestării preventive şi modul de apreciere a acesteia prin prisma dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen., pe calea cazului de casare invocat şi anume art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., întrucât luarea măsurii arestării preventive a inculpatei dispusă prin încheierea de şedinţă de la 9 mai 2004 a Tribunalului Brăila, secţia penală, în Dosarul nr. 1068/113/2008 a fost supusă controlului judiciar, pe cale separată, în condiţiile legii, prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat prin încheierea de şedinţă de la 29 mai 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în acelaşi dosar, iar punerea în executare a măsurii a avut loc ca urmare a mandatului european de arestare emis, verificarea măsurii preventive, atât de instanţa de apel, cât şi de instanţa de recurs, fiind făcută periodic, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica privind aplicarea legii penale mai favorabile privind dispoziţiile art. 81 C. pen., în raport cu prevederile din Legea nr. 301/2004 referitoare la C. pen., publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 575 din 29 iunie 2004 şi cu dispoziţiile art. 446 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 286/2009 referitoare la noul C. pen., deoarece prevederile invocate nu-şi găsesc aplicabilitatea, nefiind în vigoare.
În prezent este în vigoare C. pen. adoptat prin Legea nr. 15/1968 cu modificările actuale.
Potrivit art. 512 din Legea nr. 301/2004 se menţiona că „Prezentul Cod intră în vigoare la un am de la data publicării în M. Of. al României, Partea I".
Prin OUG nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 C. pen. şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M.Of. nr. 552 de la 28 iunie 2005 se arăta conţinutul art. 512 în sensul că „Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 septembrie 2006".
Ulterior prin OUG nr. 50/2006 din 28 iunie 2006, publicată în M.Of. nr. 566 din 30 iunie 2006 şi respectiv OUG nr. 73/2008 din 11 iunie 2008, publicată în M.Of. nr. 440 din 12 iunie 2008 a fost prorogat succesiv termenul de intrare în vigoare al C. pen., respectiv prin primul act menţionat la data de 1 septembrie 2008 şi prin al doilea act indicat până la data de 1 septembrie 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 446 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 286/2009 privind Noul C. pen., publicat în M.Of. nr. 510/24 iulie 2009 se prevede expres că „(2) Legea nr. 301/2004 C. pen., publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004,cu modificările ulterioare se abrogă. (3) În termen de 12 luni de la data publicării prezentului cod în M. Of. al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a C. pen."
Aşa cum rezultă din actele normative mai sus menţionate rezultă că în prezent sunt aplicabile dispoziţiile actualului C. pen., adoptat în anul 1968, ce au fost succesiv modificate, iar dispoziţiile Legii nr. 301/2004 ce cuprindeau un alt C. pen., a cărui aplicare a fost succesiv prorogată până la publicarea Legii nr. 286/2009 referitoare la Noul C. pen., au fost abrogate în condiţiile dispoziţiilor art. 446 alin. (2) şi (3), urmând ca noul C. pen. prin ultimul act arătat să intre în vigoare în termen de 12 luni de la data publicării, când Guvernul va supune spre adoptare Parlamentului proiectul de lege pentru punerea în aplicare a noului C. pen.
Altfel spus, dispoziţiile Legii nr. 301/2004 şi ale Legii nr. 286/2009 nu sunt aplicabile.
Astfel, sunt în vigoare dispoziţiile art. 81 C. pen., aşa cum au fost modificate succesiv, iar faţă de cuantumul pedepsei principale de 4 ani închisoare, aplicată inculpatei F.(C.) T. nu poate fi dispusă modalitatea de executare a suspendării condiţionate, nefiind îndeplinită condiţia legală prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. a) şi anume cuantumul pedepsei aplicată să fie de cel mult 3 ani sau amendă.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră ca fiind nefondată, critica formulată de recurenta intimată inculpată prin apărător cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen.
Totodată, nu se poate reţine nici solicitarea de reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatei, având în vedere considerentele expuse cu privire la individualizarea pedepsei principale dispusă faţă de inculpată, aşa cum s-a arătat în considerentele de la recursul parchetului, apreciind că în mod corect şi temeinic motivat, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, asigură realizarea scopurilor coercitiv şi educativ al sancţiunii aplicate, nejustificându-se nici circumstanţe atenuante judiciare, deoarece au fost avute în vedere circumstanţele personale ale inculpatei, în cuantumul pedepsei stabilite, iar modalităţile de executare neprivative de libertate prevăzute de ar. 81 şi art. 861 C. pen. nu-şi pot atinge finalitatea, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., care, nu a fost indicat în mod expres de către recurenta intimată inculpată.
De asemenea nu poate fi avută în vedere nici critica privind omisiunea citării inculpatului M.D., la instanţa de apel, după conexarea cauzelor, întrucât din verificarea cauzei, a rezultat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva ambelor sentinţe viza numai pe inculpaţii F.(C.) T. şi T.V.R., ca, de altfel şi recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi ce face obiectul prezentei cauze, aşa încât sentinţa penală nr. 23 de la 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Brăila, în ceea cel priveşte pe inculpatul M.D. a rămas definitivă prin neapelare, aşa încât nu se mai impunea citarea acestuia, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
De altfel, numai partea căreia i s-ar produce o vătămare procesuală pe calea omisiunii de a fi citată sau nelegal citată în condiţiile prevăzute de cazul de casare menţionat ar fi singura în măsură să invoce criticile cu privire la lipsa sau viciile de citare şi nicidecum recurenta intimată inculpată care a fost corect citată, prezentă şi asistată de către apărătorul ales, la judecarea recursurilor ce fac obiectul prezentei cauze.
În raport cu cele menţionate, toate criticile formulate de recurenta intimată inculpată F.(C.) T. sunt nefondate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către apărătorul inculpatului T.V.R., aşa cum rezultă din declaraţia de recurs, aflată la fila 12 dosarul Înaltei Curţi, în raport cu precizarea orală de către apărătorul inculpatului T.V.R., în sensul că acesta nu-şi însuşeşte recursul declarat de apărătorul său, Înalta Curte va lua act de poziţia exprimată şi nu va examina calea ordinară exercitată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de recurenta intimată inculpată F.(C.) T. împotriva Deciziei penale nr. 80/ A din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Se va deduce din pedeapsa aplicate recurentei intimate inculpata F.(C.) T., durata reţinerii şi a arestării preventive de la 29 august 2008 la 12 septembrie 2008 şi de la 23 ianuarie 2009 la 5 noiembrie 2009.
Se va constata că inculpatul T.V.R. nu şi-a însuşit recursul declarat de apărător.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta intimată inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de recurenta intimată inculpată F.(C.) T. împotriva Deciziei penale nr. 80/ A din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicate recurentei intimate inculpata F.(C.) T., durata reţinerii şi a arestării preventive de la 29 august 2008 la 12 septembrie 2008 şi de la 23 ianuarie 2009 la 5 noiembrie 2009.
Constată că inculpatul T.V.R. nu şi-a însuşit recursul declarat de apărător.
Obligă recurenta intimată inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3415/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3658/2009. Penal → |
|---|
