ICCJ. Decizia nr. 368/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 368/2009
Dosar nr. 1115/59/2008
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 261/ PI din 10 noiembrie 2008 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta M.M. împotriva soluţiei pronunţată de procurorul şef al D.N.A. – S.T. Timişoara, în dosar nr. 38/P/2008 şi a rezoluţiei din 18 septembrie 2008 pronunţată de procurorul şef al S.C.C. din cadrul D.N.A. în dosar nr. 747/II/2/2008, ca nefondată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Timişoara s-a înregistrat sub nr. 1115/59 din 16 octombrie 2008 plângerea formulată de petenta M.M. împotriva soluţiei pronunţată de procuror în dosarul nr. 38/P/2008 al D.N.A. – S.T. Timişoara şi a rezoluţiei din 18 septembrie 2008 pronunţată de procurorul şef al S.C.C. din cadrul D.N.A.
În motivarea plângerii petiţionara a arătat că a deţinut un spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit la subsolul imobilului situat în Timişoara, în baza unui contract de închiriere încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Timişoara.
În data de 11 ianuarie 2002, petenta a primit o notificare trimisă de B.E.J. prin care S.V., prin avocatul său C.R., încuviinţează că prin Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 3058 din 7 ianuarie 2001 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra subsolului imobilului deţinut de petentă.
Petenta, verificând documentaţia care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate, a constatat că la dosarul cauzei s-ar fi depus în copie xerox CF-ul colectiv în extenso nr. 4571, care nu corespunde cu originalul, acesta conţinând ştersături, care au fost de natură să inducă în eroare instanţa prin admiterea acţiunii în revendicare asupra unei cote de ½ în loc de ¼ cât s-ar fi cuvenit numitei S.E., născută H., asupra căreia S.V. avea vocaţia succesorală.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 şi 291 C. pen., întrucât faptele nu au fost comise de acesta şi s-a disjuns cauza faţă de A.N. sub aspectul acestor infracţiuni.
Împotriva soluţiei de disjungere dispusă prin ordonanţă, a formulat plângere din nou petenta M.M. invocând faptul că autorii ar fi cunoscuţi în persoana numiţilor C.R., B.E. şi Ş.S.
Prin rezoluţia din data de 8 aprilie 2004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288, 291 şi 260 C. pen. Şi această rezoluţie a fost atacată cu plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, care prin rezoluţia din data de 29 ianuarie 2004 a respins plângerea ca neîntemeiată.
Petenta a făcut referire şi la acte de corupţie care s-ar fi săvârşit de avocata C.R.
Petenta a solicita desfiinţarea ordonanţei dată în dosar nr. 38/P/2008 şi a rezoluţiei nr. 747/II/2/2008 şi trimiterea cauzei la D.N.A. în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaţilor.
Prin ordonanţa din 31 iulie 2008 pronunţată în dosarul nr. 38/P/2008, D.N.A. – S.T. Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe C.R., D.A. şi C.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288, 291 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
D.N.A. – S.T. Timişoara, verificând dosarele de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a constatat că în cauză nu sunt date sau indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.
Instanţa a reţinut că într-adevăr petenta a invocat săvârşirea unor fapte de corupţie cu privire la mai multe persoane dar nu a precizat în concret în ce constau aceste fapte şi nici nu a propus administrarea unor probe care să dovedească această stare de fapt.
În consecinţă, s-a apreciat că în mod corect s-a constatat de către procuror că în cauză nu sunt întrunite dispoziţiile art. 257 C. pen. S-a constatat, totodată, că starea de fapt reţinută prin ordonanţa din 31 iulie 2008 în dosar nr. 38/P/2008 de către D.N.A. – S.T. Timişoara este corectă.
Împotriva acestei hotărâri petiţionara M.M. a declarat prezentul recurs.
Recursul este nefondat şi va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se reţin următoarele:
La data de 8 aprilie 2008, numita M.M. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu săvârşirea de către numiţii C.R., avocat din cadrul Baroului Timiş, D.A., notar public şi C.R., funcţionar în cadrul Biroului C.F. Timişoara, a infracţiunilor de abuz în serviciu, trafic de influenţă, fapte conexe infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000, fals intelectual şi uz de fals.
Plângerea a fost trimisă prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, la data de 7 mai 2008, D.N.A. – S.T. Timişoara, având în vedere că, printre altele, erau reclamate şi infracţiuni de corupţie de competenţa D.N.A.
În plângerea formulată petiţionara M.M. a solicitat să se cerceteze „cum au fost soluţionate aspectele de corupţie" din dosarele nr. 4044/2002, 1149/P/2003 şi 1535/II/2/2004 toate ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, reclamând că „în mod voit nu se doreşte să se ia în considerare acuzaţiile aduse numitei C.R. care a fabricat falsuri în acte publice şi s-a folosit de acestea pentru a intra în posesie personală".
În fapt, numita M.M. precizează că deţine cu titlu de chiriaş imobilul situat în Timişoara, în baza contractului de închiriere nr. 576/1999 încheiat cu C.L.M. Timişoara pe o perioadă de 10 ani, respectiv până la data de 21 februarie 1999.
La data de 11 februarie 2002, sus-numita a primit o notificare transmisă prin B.E.J. D.J. prin care S.V., prin avocata sa C.R., o încunoştinţa că i s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate asupra subsolului imobilului deţinut de aceasta cu titlu de chiriaş.
În urma verificării de către petentă a documentaţiei care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate, aceasta a constatat, după cum susţine în conţinutul plângerii că la dosarul cauzei a fost depusă în xerocopie, extrasul C.F. colectiv în extenso nr. 4571 pentru imobilul în litigiu care nu corespunde cu exemplarul original, în sensul că asupra copiei s-ar fi efectuat ştersături menite să inducă în eroare instanţa de judecată prin admiterea acţiunii de revendicare asupra unei cote mai mari de ½ decât ¼ cât s-ar fi cuvenit de drept numitei S.E., născută H., asupra căreia S.V. avea vocaţie succesorală. Se menţionează faptul că în extrasul C.F. original apar la rubrica „Înscrieri privitoare la proprietate la primele două poziţii, aparent aceeaşi persoană, respectiv S.E., însă, la poziţia 1 este specificată S.E. născută H. şi la poziţia nr. 2 S.E. născută R., iar în xerocopia depusă la instanţa de judecată a fost ştearsă menţiunea „R." de la poziţia 2, astfel încât ar fi rezultat că la poziţia 1 şi 2 ar fi aceiaşi persoană.
Petenta a reclamat acest fals, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus prin rezoluţia din 4 martie 2003 scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen., deoarece faptele nu au fost comise de acest învinuit şi disjungerea cauzei faţă de A.N. sub aspectul săvârşirii acestor infracţiuni.
Împotriva soluţiei de disjungere dispusă prin această ordonanţă, a formulat plângere numita M.M. care a invocat că autorii ar fi cunoscuţi, identificaţi în persoana numiţilor C.R.M., B.E. şi S.S., în final, faţă de a ceştia dispunându-se prin rezoluţia din data de 8 aprilie 2004, în temeiul art. 10 lit. d) şi art. 66 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288, 291 şi 260 C. pen.
De precizat că numita M.M. a sesizat aceste fapte formulând mai multe memorii cu conţinut identic adresate atât organelor de cercetare penală cât şi procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi celor de la parchetele ierarhic superioare. Astfel, dacă în plângerile adresate organelor de poliţie şi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, petenta M.M. a precizat că reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregului demisol al imobilului în litigiu, a avut la bază „malversaţiuni efectuate de S.V. în expertiza tehnică efectuată de expertul S.Ş.". În plângerile penale adresate D.N.A., care au acelaşi conţinut precizează că aceste „malversaţiuni" ar fi fost efectuate de avocat C.R. Aşadar, pe aceeaşi stare de fapt expusă de petentă aceasta a invocat săvârşirea inclusiv a unor infracţiuni de corupţie, fără a preciza în concret în ce constă acestea.
S-a invocat, de asemenea, de petentă, în conţinutul plângerii legăturile strânse dintre avocata C.R. cu „persoane din lumea interlopă şi mafia ţigănească" şi că acesta ar avea influenţă asupra celor care se ocupă de soluţionarea plângerilor sale.
Având în vedere aceste date, i-au fost solicitate petentei M.M., precizări suplimentare în legătură cu faptele de corupţie pe care înţelege să le reclame, însă, aceasta a refuzat să facă referire în concret la infracţiunea de trafic de influenţă pe care a invocat-o în plângere, rezumându-se doar să arate că în opinia sa, avocat C.R. are o poziţie influentă, „foloseşte gradul de rudenie pentru a face modificări în acte publice", iar în ceea ce priveşte fapta de primire de foloase necuvenite săvârşită de avocata C.R., în opinia petiţionarei ar consta în faptul că imobilul pentru care l-a reprezentat în instanţă pe numitul S.V. ar fi întrat în final în posesia rudelor avocatei; prin cumpărare de la S.V. imediat după ce i s-a reconstituit dreptul de proprietate.
De menţionat că, la data de 7 mai 2008, deşi i s-a solicitat petentei să facă precizări în legătură cu datele pe care le deţine privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă pe care a reclamat-o, aceasta a refuzat iniţial pe motiv că doreşte să dea declaraţie numai în prezenţa apărătorului ales, iar la sosirea acestuia nu s-a mai prezentat pentru a face precizări la plângere, plecând de le sediul parchetului după cum rezultă din procesul-verbal încheiat la aceeaşi dată.
Ulterior, la data de 24 iunie 2008, petenta a solicitat „să se facă cercetări pentru infracţiunile a căror încadrare juridică urmează să o stabilească organele de urmărire penală", iar în ceea ce priveşte faptele de corupţie, în opinia acesteia „D-na C.R. este autorul moral al tuturor erorilor judiciare comise, prin falsuri în xerocopii cu care s-a prezentat la instanţele de judecată".
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Timişoara prin ordonanţa din 31 iulie 2008 dată în dosarul nr. 38/P/2008, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Totodată, prin aceeaşi ordonanţă a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei privind pe C.R., D.A. şi C.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288 şi 291 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin rezoluţia procurorului şef de secţie din data de 18 septembrie 2008 nr. 747/II-2/2008 s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiţionara M.M. împotriva ordonanţei dată în dosarul nr. 38/P/2008.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că procurorul de caz a evaluat corect actele premergătoare efectuate în cauză.
Potrivit art. 257 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar, potrivit textului de lege mai sus invocat, ca pe lângă eventuala influenţă pe care făptuitorul o are sau lasă să se creadă că are asupra unui funcţionar pentru al determina să facă ori să facă un act ce intră în atribuţiunile sale de serviciu, făptuitorul să primească ori să pretindă bani sau alte foloase ori să accepte promisiuni sau daruri.
Aşa fiind, se constată că în mod corect procurorul a apreciat că în cauză nu sunt întrunite dispoziţiile art. 257 C. pen., nedovedindu-se prin niciun mijloc de probă că făptuitoarea C.R. ar fi pretins ori primit vreo sumă de bani sau alte bunuri pentru a determina vreun funcţionar să facă ori să nu facă, un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Totodată, se mai constată că denunţătoarea M.M. nu a indicat în mod concret care sunt mijloacele de probă care susţin acuzele sale, conform dispoziţiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen., afirmaţiile sale având un caracter general şi tendenţios.
Întrucât starea de fapt reţinut prin ordonanţa din 31 iulie 2008 în dosar nr. 38/P/2008 de către D.N.A. – S.T. Timişoara este corectă şi dat fiind că infracţiunea de trafic de influenţă reclamată de petiţionara M.M. nu există, se constată că atât ordonanţa mai sus menţionată cât şi sentinţa atacată sunt legale şi temeinice.
Câr priveşte celelalte infracţiuni reclamate, de fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, competenţa de soluţionare revine Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara având în vedere calitatea de avocat a numitei C.M. precum şi calitatea de notar a numitei D.A., iar prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Timişoara, din 31 iulie 2008 s-a şi declinat competenţa de soluţionare a cauzei în acest sens.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.M. În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.M. împotriva sentinţei penale nr. 261 PI din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 366/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 377/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
