ICCJ. Decizia nr. 3773/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3773/2009

Dosar nr. 49/120/2009

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 214 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.L.-M., la 2 ani închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

Au fost aplicate inculpatului dispoziţiile art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a stabilit inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de câte 1 an, şi s-a aplicat, în baza art. 35 alin. (3) C. pen., pedeapsa complimentară cea mai grea, anume, interzicerea acestor drepturi pe o durată de 1 an.

În baza art. 17 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţilor de haşiş de 0,95 grame găsită asupra martorului P.I., şi de 44,44 grame, găsite în cutia poştală a inculpatului, cât şi a sumei de 60 RON dobândită din vânzarea de haşiş, sumă ce a fost depusă la C.B. - Sucursala Târgovişte cu chitanţa din 19 decembrie 2008.

În baza art. 88 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 11 decembrie 2008 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 RON.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, în esenţă, că în luna octombrie 2009 inculpatul a fost în vizită la fratele său în Italia iar la întoarcere a adus în ţară, fără drept, circa 50 gr haşiş pentru consum propriu şi pentru vânzare, iar în zilele de 9 şi respectiv 11 decembrie 2008 a vândut în două rânduri haşiş martorului P.I..

Instanţa a apreciat că situaţia de fapt reţinută şi vinovăţia inculpatului rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză, înlăturând din ansamblul probator declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei, prin care a susţinut că drogurile nu au fost aduse din afara ţării, fiind cumpărate de la două persoane din C.S. din Târgovişte în luna septembrie 2008, dar şi declaraţia martorului C.A.C. care susţine afirmaţia inculpatului, ambele depoziţii fiind considerate pro causa.

Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă a declarat apel inculpatul M.L.M., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a susţinut că nu se face vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de introducerea în ţară fără drept a unor asemenea substanţe, ci numai de săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 73 din 24 iunie 2009 a admis apelul declarat de inculpatul, M.L.M., C. şi M., născut la 26 septembrie 1981, în prezent aflat în P.M.

A desfiinţat în parte în latură penală Sentinţa penală nr. 214 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa şi în consecinţă:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an în pedepsele componente acelea de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi pedeapsa complementară de un an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. şi pedeapsa complementară de un an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.;

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.L.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

În baza art. 383 alin. (11) şi (2) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 11 decembrie 2008 la zi.

Pentru a dispune astfel instanţa de control judiciar a apreciat că situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 săvârşită de inculpat au fost corect reţinute de prima instanţă pe baza probelor administrate în cauză, din coroborarea cărora a rezultat fără dubiu vinovăţia inculpatului în comiterea acestei fapte.

S-a constatat de asemenea că instanţa de fond a individualizat corect pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 având în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cărora le-a acordat eficienţa cuvenită.

În ce priveşte infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc fără drept, prev. de art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, faptă pentru care de asemenea inculpatul a fost trimis în judecată, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu există probe certe şi temeinice pe care să se fundamenteze o soluţie de condamnare şi nici măcar indicii suficiente în susţinerea unei asemenea stări de fapt.

Ca urmare instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni argumentându-şi hotărârea în sensul că singura dovadă a presupusei introduceri în ţară a substanţelor interzise este declaraţia singulară a inculpatului aflată la fila 26 dos.urm.pen., declaraţie retractată ulterior justificat de către inculpat.

A mai reţinut instanţa în considerentele deciziei că nicio altă dovadă nu există la dosar din care să reiasă în mod rezonabil că inculpatul ar fi comis infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar simplele afirmaţii ale unor martori în sensul că aveau cunoştinţă despre împrejurarea că inculpatul frecventa ţări ca Italia şi Spania nu pot avea relevanţă în ce priveşte dovada comiterii infracţiunii de introducere de droguri de risc, în ţară fără drept.

S-a concluzionat în sensul că o condamnare a inculpatului doar pe considerentul că acesta a afirmat la un moment dat că ar fi adus haşişul din Italia, fără ca această afirmaţie să se coroboreze cu alte probe, nu se justifică cu atât mai mult cu cât o astfel de infracţiune dată fiind natura ei intrinsecă, se probează de obicei prin surprinderea în flagrant, ori prin alte probe directe în măsură să formeze convingerea cu privire la săvârşirea unei astfel de fapte.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, solicitându-se casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei penale pronunţată de instanţa de fond.

Se susţine în motivele scrise de recurs că în cauză există dovezi în sensul că inculpatul a comis şi această infracţiune, respectiv declaraţia inculpatului de la urmărirea penală în care a recunoscut că în luna octombrie 2008 a adus droguri din Italia, de unde le-a cumpărat cu suma de 30 euro de la nişte marocani, afirmând că drogurile s-au aflat în geamantanul său atunci când a intrat în ţară prin vama Nădlag, declaraţie menţinută şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală şi care se coroborează cu depoziţia martorului P.I. care a declarat că avea cunoştinţă despre frecventele deplasări ale inculpatului în Italia dar şi că inculpatul i-a relatat că ar fi adus de acolo o cantitate mai mare de haşiş pentru vânzare.

Examinând hotărârea recurată, respectiv actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată, că recursul declarat de Parchet este nefondat.

Susţinerea recurentului în sensul că în speţă s-a dovedit fără echivoc săvârşirea de către inculpatul M.L.M. a infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc, fără drept, este infirmată de probele administrate.

Declaraţia singulară a inculpatului în acest sens făcută în faza de urmărire penală nu se coroborează cu celelalte probe ale cauzei, inculpatul revenind de altfel ulterior asupra susţinerilor sale.

Retractarea declaraţiei în faza cercetării judecătoreşti a fost justificată de către inculpat prin faptul că iniţial a considerat că astfel puteau fi protejate persoanele din România de la care a cumpărat în realitate drogurile - persoane identificate ulterior - şi pentru ca părinţii săi să nu afle despre activitatea respectivă.

Cum potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. ";probele nu au valoare mai dinainte stabilită";, aprecierea acestora fiind făcută în urma examinării tuturor probelor administrate, în mod corect instanţa de apel a constatat că singura ";dovadă"; a săvârşirii de către inculpat a infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 respectiv declaraţia iniţială a inculpatului nu se coroborează cu nicio altă probă, astfel că în mod justificat a înlăturat-o.

Pe de altă parte afirmaţiile martorului P.I., la care face referire recurentul, au fost apreciate corect de către aceeaşi instanţă ca fiind lipsite de relevanţă sub aspectul probator în ceea ce priveşte comiterea de către inculpat a infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc, fără drept, cât timp afirmaţiile respective au avut un caracter general şi au avut în vedere faptul că inculpatul făcea dese deplasări în Italia şi Spania, fără a se referi în mod concret la o eventuală acţiune a inculpatului de introducere în ţară a substanţelor respective.

Aşa fiind, soluţia instanţei de apel care a apreciat că în cauză nu se poate dispune condamnarea inculpatului şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, doar pe baza unor afirmaţii care nu se coroborează cu nicio altă probă şi în lipsa unor elemente concrete pe baza cărora să poată fi stabilite existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului, este o soluţie legală şi temeinică, a cărei casare nu se impune.

Pentru aceste considerente recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT apare ca fiind nefondat şi urmează a fi respins ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT împotriva Deciziei penale nr. 73 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul M.L.M.

Deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 11 decembrie 2008 la 13 noiembrie 2009.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3773/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs