ICCJ. Decizia nr. 3756/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3756/2009
Dosar nr. 11305/118/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului se reţine:
Prin Decizia penală nr. 38/P din 9 aprilie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile inculpaţilor C.L. şi S.D., a desfiinţat Sentinţa penală nr. 394 din 29 septembrie 2008 a Tribunalului Constanţa şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpaţii C.L. şi S.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
În esenţă, instanţa de prim control judiciar a apreciat că C.L. şi S.D. - agenţi şefi adjuncţi de poliţie de frontieră deşi au pretins şi primit în datele de 11 august 2007 şi 23 august 2007 sume de bani de la denunţătorul I.G. să intre din Bulgaria în România cu pepeni verzi, nu aveau ca şi atribuţii de serviciu controlul mărfurilor ci numai verificarea identităţii persoanelor cetăţeni ai unui stat membru UE şi înregistrarea numerelor de circulaţie al autovehiculului. Prin urmare actul pentru care s-au perceput şi primit sume de bani nu face parte din sfera activităţilor lor de serviciu neîncadrându-se astfel în latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 254 C. pen.
În termen legal, organul de urmărire penală a exercitat calea ordinară de atac a recursului criticând soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate, actul pentru care s-au pretins banii făcând parte din îndatoririle lor de serviciu şi prin urmare ar fi incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Se susţine că sumele de bani au fost percepute şi primite de către inculpaţi pentru a-i permite denunţătorului să intre cu pepenii în România şi nu pentru controlul sau vămuirea lor. Prin urmare, activitatea lor se încadrează în latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile atacate cât şi sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt fondate pentru motivele ce vor fi dezvoltate în continuare.
În ziua de 11 august 2007 la orele 17,30, dorind să intre prin Punctul de Frontieră N.V. din Bulgaria în România cu cantitatea de 1.000 kg pepeni verzi, inculpatul S.D. care-şi desfăşura activitatea pe sensul de intrare în ţară i-a pretins denunţătorului I.G. o sumă de bani, primind de la acesta 50 RON şi 14 Leva, după care l-a lăsat să treacă frontiera.
În ziua de 23 august 2007, după ce a sesizat organele de urmărire penală, denunţătorul - purtând tehnică de înregistrare asupra lui - a fost din nou oprit de către cei doi inculpaţi, de această dată desfăşurându-şi activitatea pe sensul de intrare în ţară inculpatul C.L. iar inculpatul S.D. pe sensul de ieşire. În timp ce-i verifica documentele inculpatul C.L. i-a pretins denunţătorului bani, exprimându-se ";Mai dai şi matale ceva pentru ...";, moment în care coinculpatul S.D. a intervenit în discuţie şi a pretins suma de 100 RON, întrebându-l RON explicit pe I.G., cât a dat anterior, la care acesta a răspuns că deşi i s-a cerut 100 RON, i-a dat numai 50 RON.
Apoi denunţătorul i-a înmânat lui C.L. suma de 100 RON şi a fost lăsat să intre în România.
La percheziţia din biroul inculpaţilor, suma de 100 RON a fost găsită prinsă cu un material elastic tip cordeluţă în spatele unei canapele.
Deşi inculpaţii au negat săvârşirea faptelor, din verificarea rapoartelor zilnice de activitate a reieşit că pe denunţător nu l-au înregistrat în acestea. Inculpatul C.L. nu a putut justifica suma de 100 RON. Inculpatul S.D. recunoaşte că I.G. a dat o sumă de bani inculpatului C.L., iar el, în glumă, i-a cerut 100 RON.
Înregistrările ambientale cât şi identificarea bancnotelor găsite la percheziţie cu seriile consemnate anterior în procesul-verbal de organizare a flagrantului denotă săvârşirea faptei de către inculpaţi.
Apărarea inculpaţilor cum că nu intra în sfera atribuţiilor lor de serviciu controlul mărfurilor introduse în ţară sunt înlăturate de Adresa nr. 1693919 din 29 august 2007 a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa din care reiese că aceştia aveau ca şi atribuţii executarea controlului de frontieră, a mijloacelor de transport în condiţiile legii, verificarea intrării-ieşirii persoanelor, dar şi ";controlul amănunţit asupra persoanelor, bunurilor acestora, precum şi asupra mijloacelor de transport pentru descoperirea diverselor bunuri prohibite la intrarea pe teritoriul României";.
În atare situaţie aserţiunea instanţei de apel potrivit cu care inculpaţii nu ar fi putut controla mărfurile nu corespunde realităţii. Pe cale de consecinţă, fapta inculpaţilor de a pretinde şi primi sume de bani pentru a permite intrarea denunţătorului în România cu diferite cantităţi de pepeni se încadrează în latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Deşi din înregistrările audio reiese indubitabil că respectiva modalitate de săvârşire a infracţiunii constituie o practică constantă a inculpaţilor de obţinere a unor sume ilicite de venituri, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi funcţiile pedepsei - aşa cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen. - se constată că deşi soluţia primei instanţe este legală sub aspectul reţinerii infracţiunii în sarcina acestora, totuşi cuantumul pedepselor aplicate nu corespunde circumstanţelor personale care-i caracterizează, mai ales că în condiţiile subzistenţei condamnării, sus-numiţii îşi pierd calitatea avută şi implicit locul de muncă. Prin urmare, pedepsele vor fi coborâte mult sub minimul special legal.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis, casată în totalitate decizia atacată şi, în parte sentinţa penală, numai sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 38/P din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi C.L. şi S.D..
Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte Sentinţa penală nr. 394 din 29 septembrie 2009 a Tribunalului Constanţa, numai sub aspectul cuantumului pedepselor şi rejudecând în fond:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.L. de la 1 an închisoare la 3 luni închisoare şi pedeapsa aplicată inculpatului S.D. de la 1 an şi 8 luni închisoare la 5 luni închisoare.
Reduce în mod corespunzător termenul de încercare la 2 ani şi 3 luni, pentru inculpatul C.L. şi la 2 ani şi 5 luni pentru inculpatul S.D..
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpaţilor, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1583/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3772/2009. Penal → |
|---|
