ICCJ. Decizia nr. 3941/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3941/2009
Dosar nr. 2544/85/2008
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 88 din 25 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2544/85/2007 s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T.D.A. din infracţiunea continuată de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunea continuată de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea continuată de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 336 C. pen. s-a extins procesul penal pornit împotriva inculpatului T.D.A. pentru infracţiunea continuată de instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 25 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi respectiv uz de fals prev. de art. 291 C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul T.D.A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave.
În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 25 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 293 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de fals privind identitatea.
În baza art. 291 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 33 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită la 11 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 275 din 18 aprilie 2006 a Judecătoriei Reşiţa, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 1273/R din 10 decembrie 2007.
În baza art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului T.D.A. prin Sentinţa penală nr. 275/2006 a Judecătoriei Reşiţa definitivă prin Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 1273/R din 10 decembrie 2007 pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a fost contopită pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 275/2006 pronunţată de Judecătoria Reşiţa şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare sporită la 11 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu 5 mai 2007, la zi.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.V.M. (fost T.) la o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 275 din 18 aprilie 2006 a Judecătoriei Reşiţa definitivă prin Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 1273/R din 10 decembrie 2007.
În baza art. 36 alin. (1) şi (2) şi art. 34 lit. b) C. pen. a fost contopită pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 275/2006 a Judecătoriei Reşiţa şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare sporită la 11 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. şi art. 445 C. proc. pen. au fost restabilite situaţiile anterioare săvârşirii infracţiunii prin desfiinţarea următoarelor înscrisuri:
- contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Ţ.A. şi I.D. din 25 august 2006 asupra apartamentului situat în Sibiu, A.T. înscris în CF nr. X Şelimbăr cu încheierea de autentificare din 25 august 2006 notar public D.C.P. str. D. RO-Sibiu;
- contractul împrumut garantat cu ipotecă încheiat între I.D. şi Ţ.A. cu încheierea de autentificare din 3 august 2006 încheiat în faţa notarului public P.D.;
- certificatul fiscal din 24 august 2006 emis de Consiliul Local Sibiu - Direcţia Fiscală Locală Sibiu emis pentru Ţ.A.;
- contract de împrumut şi contract de garanţie imobiliară cu încheierea de autentificare din 15 septembrie 2006 încheiat între O.C. şi A.S.E.;
- încheierea emisă de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu în Dosar nr. 17.656/7 august 2006 precum şi actele subsecvente;
- Cartea de identitate falsă emisă sub numele Ţ.A.
S-a dispus repunerea în situaţia anterioară de CF a numitului Ţ.A., privind cartea funciară nr. nr. X Şelimbăr şi s-a dispus efectuarea cuvenitelor rectificări.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de:
- 32.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii către O.C. şi respinge restul pretenţiilor ca nedovedite;
- 16.250 RON către Ţ.A. cu titlu de despăgubiri civile şi 4.000 RON despăgubiri morale.
S-a constatat că I.D. şi A.S.E. nu s-au constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 192 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 2.000 RON, din care câte 300 RON T.D.A. pentru onorariu avocat oficiu şi 200 RON M.V.M., pentru onorarii avocaţi din oficiu.
În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat către Ţ.A. la plata sumei de câte 995 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpaţii T.D.A. şi M.V.M. sunt fraţi, sunt originari din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, au fost şi sunt cercetaţi pentru fapte similare pe raza mai multor judeţe, iar prin Sentinţa penală nr. 275 din 18 aprilie 2006 a Judecătoriei Reşiţa au fost condamnaţi definitiv pentru un apartament vândut de ei prin înşelăciune, pe raza localităţii Cîlnic.
La data de 17 septembrie 2006 partea civilă Ţ.A. s-a adresat Poliţiei Municipiului Sibiu, reclamând faptul că în ziua precedentă, la imobilul său, din Sibiu, str. A.T., s-a prezentat numitul I.D., susţinând că el ar fi proprietarul apartamentului ca urmare a încheierii unui contract de vânzare-cumpărare. Ţ.A. a solicitat a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals, întrucât el nu a semnat niciun contract cu I.D.
În data de 23 aprilie 2007 numitul O.C. s-a adresat Poliţiei Municipiului Sibiu, reclamând faptul că în luna septembrie 2006 a încheiat un contract de împrumut şi contract de garanţie imobiliară cu numitul A.S.E., proprietarul apartamentului din Sibiu, str. Ş.Î. Ulterior, în luna martie 2007, reclamantul nu ar mai fi reuşit să ia legătura cu proprietarul, aflând că actul de identitate pe care acesta l-a prezentat la notar, era falsificat.
În urma verificărilor efectuate de organele de urmărire penală şi a probelor administrate, a rezultat următoarea succesiune a activităţii desfăşurate de cei doi inculpaţi:
La sfârşitul lunii iulie 2006, S.G.I., agent imobiliar în cadrul SC K. SRL, ca urmare a unui anunţ în ziarul „D.T.T.” prin care specifica faptul că vinde sau cumpără imobilele, a fost contactat telefonic de către o persoană de sex masculin, care s-a recomandat ca fiind „M.”. Acesta din urmă, i-ar fi spus faptul că un văr de-al lui are de vânzare un apartament situat în Sibiu, str. A.T., solicitând suma de 38.000 euro.
Potrivit declaraţiei martorului G.S., în aceiaşi zi, acesta s-a întâlnit la o terasă din municipiul Sibiu, cu „M.”, care era însoţit de un alt tânăr, despre care, ulterior a aflat că se numeşte „Ţ.A.”, proprietarul apartamentului oferit spre cumpărare. În ziua următoare, agentului imobiliar i-a fost prezentat atât imobilul cât şi copie a actului de identitate pe numele de „Ţ.A.” (născut în 1973) şi a extrasului CF. De menţionat că în actul de identitate prezentat, CNP-ul era menţionat cu anul naşterii inculpatului T.D.A. (1973) şi nu al adevăratului proprietar care este născut în 1943.
G.S.I. a prezentat apartamentul, prin intermediul celor doi, mai multor persoane, printre care şi părţii vătămate I.D., care a fost de acord să-i dea lui „Ţ.A.”, cu împrumut, suma de 26.000 euro, împrumutatul garantând restituirea sumei prin constituirea în favoarea împrumutătorului a unui drept de ipotecă asupra apartamentului menţionat mai sus.
La data de 03 august 2006, între partea vătămată I.D. şi persoana care s-a prezentat ca fiind Ţ.A., s-a încheiat un contract de împrumut garantat cu ipotecă, autentificat la Biroul Notarului Public D.C.P.
Înainte de autentificarea contractului, lui I.D. i s-a prezentat de către inculpaţii: „M.”şi „Ţ.A.”, atât apartamentul din Sibiu, str. A.T., cât şi copia contractului de vânzare-cumpărare, prin care a fost dobândit imobilul de către acesta din urmă, copia încheierii de autentificare şi a încheierii de intabulare.
Martorul G.S.I. a mai menţionat faptul că asupra lui „Ţ.A.”, a văzut doar copii ale actelor prezentate, inclusiv a cărţii de identitate, fără a putea preciza dacă, în faţa notarului, acesta a avut originalul actului de identitate.
După aproximativ trei săptămâni de la încheierea contractului de împrumut garantat cu ipoteca, G.S.I. a fost contactat telefonic de către „M.”, care i-a spus că vărul său „Ţ.A.”, s-a hotărât să-i vândă apartamentul lui I.D.
La data de 25 august 2006, între cele două părţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, cumpărătorul „preluând şi toate eventualele datorii privind întreţinerea apartamentului”.
După achiziţionarea imobilului, I.D. a intenţionat să-l revândă şi în acest scop, l-a însărcinat pe G.S.I. cu găsirea unui posibil client. În luna septembrie 2006, primind cheile apartamentului în cauză de la I.D., şi deplasându-se la adresa din Sibiu, str. Al.T., agentul imobiliar a găsit o persoană de sex masculin, care i-a spus că a primit apartamentul cu chirie, de la proprietarul Ţ.A.
Ca urmare a discuţiilor purtate ulterior, între proprietarul - Ţ.A. (născut în 1943) şi I.D., la data de 17 septembrie 2006, primul s-a adresat Poliţiei Municipiului Sibiu, solicitând a se efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals, întrucât el nu a semnat niciun contract cu cel de-al doilea.
În data de 13 iunie 2007, martorul G.S.I., a recunoscut şi a indicat, fără ezitare, în prezenţa a doi martori asistenţi, dintr-o planşa fotografică, fotografia persoanei care în perioada iulie - august 2006 s-a prezentat ca fiind „M.” vărul proprietarului apartamentului din Sibiu, str. A.T., stabilindu-se că este vorba despre inculpatul M.V.M. (fost T.).
De asemenea dintr-o altă planşă fotografică, acest martor a recunoscut şi indicat fotografia persoanei care în perioada iulie - august 2006 s-a prezentat ca fiind „Ţ.A.”, încheind în numele acestuia, cu numitul I.D. un „contract de împrumut garantat cu ipoteca” şi, ulterior de „vânzare-cumpărare”, stabilindu-se că este vorba despre inculpatul T.D.A.
S-a procedat la ridicarea pe bază de dovadă a documentelor ce au stat la baza autentificării contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul din Sibiu, str. A.T., inclusiv a certificatului fiscal din 24 august 2006 emis de Consiliul Local Sibiu - Direcţia Fiscală Locală, pentru numitul Ţ.A., în vederea expertizării. Aşa cum reiese din conţinutul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat impresiunea de ştampilă şi semnătură aplicate pe documentele în litigiu sunt realizate cu ajutorul unei imprimante şi sunt contrafăcute.
S-a probat în dosar prin raportul de constatare tehnico-ştiinţific întocmit la 18 octombrie 2006 împrejurarea că semnătura de la rubrica vânzător de pe contractul de vânzare-cumpărare din data de 25 august 2006 între Ţ.A. şi I.D., autentificat de notarul public D.C.P., prin încheierea de autentificare din 25 august 2006, nu a fost executată de partea civilă Ţ.A. - născut în 1943.
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la 05 mai 2007 s-a probat că: scrisul de mână de la rubrica împrumutat şi debitor ipotecar de pe Contractul de împrumut garantat cu ipoteca, autentificat de notarul public D.C.P. prin încheierea de autentificare din 03 august 2006; de la rubrica vânzător de la contractul de vânzare-cumpărare, autentificat de notarul public D.C.P. prin încheierea de autentificare din 25 august 2006; de la rubrica împrumutat de pe contractul de împrumut şi contract de garanţie imobiliară, autentificat de notarul public N.C.M. prin încheierea de autentificare din 15 septembrie 2006 şi de la rubricile semnăturile şi am primit actul semnăturile de pe cererea adresată notarului public D.C.P. din data de 25 august 2006 - aparţine inculpatului T.D.A.
Martora D.C.P., notarul public care a întocmit actele autentice fără ezitare a recunoscut după fotografie în prezenţa martorilor asistenţi pe inculpatul T.D.A. - cel care s-a prezentat a fi „Ţ.A.”. Pe parcursul cercetării judecătoreşti martora l-a şi identificat pe inculpatul T.D.A. ca fiind cel care s-a prezentat în faţa sa Ia întocmirea actelor autentice.
De la notarul public D.M.P., s-au ridicat şi copia contractului de vânzare-cumpărare din 15 februarie 2007 şi copia încheierii de autentificare; martora nu a remarcat faptul că atât aceste acte cât şi certificatul fiscal prezentau urme de ştergere la CNP-ul lui Ţ.A. şi înlocuirea cu CNP-ul inculpatului T.D.A.
La data de 21 septembrie 2006 la Judecătoria Sibiu, s-a înregistrat acţiunea civilă de evacuare a numiţilor H.E.S. (chiriaşul adevăratului Ţ.A. - născut în 1943) şi Ţ.A. (născut în 01 februarie 1973), formulată de către partea vătămată I.D.
Prin Sentinţa civilă nr. 5346 din 24 noiembrie 2006 a Judecătoriei Sibiu, s-a admis atât cererea în interes propriu formulată de intervenientul Ţ.A. (născut la data de 01 februarie 1943), cât şi acţiunea civilă formulată de către I.D.
Prin intermediul executorului judecătoresc partea vătămată I.D. a intrat în posesia imobilului, motiv pentru care, acesta din urmă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, întrucât „nu i s-a cauzat un prejudiciu” prin fapta inculpaţilor T.D.A. şi M.V.M.
Partea vătămată Ţ.A. s-a constituit parte civilă în cauză şi a solicitat restabilirea situaţiei anterioare şi obligarea inculpaţilor la despăgubiri materiale şi morale.
Partea civilă Ţ.A. a precizat că apartamentul din Sibiu, str. A.T. l-a dobândit la data de 15 februarie 2006 prin intermediul agentului imobiliar P.I. Potrivit declaraţiei acestui martor, în luna februarie 2006 a primit o legătură de chei de la proprietar pentru a găsi un chiriaş - persoană juridică, întrucât apartamentul se afla la parterul blocului. în această perioadă anunţurile erau date în ziarul „D.T.T.” specificându-se numărul de telefon al agenţiei. Întrucât nu s-a reuşit obţinerea acordului locatarilor pentru schimbarea destinaţiei apartamentului, partea civilă Ţ.A. i-a solicitat lui P.I. ca anunţurile să nu mai fie date pe numărul de telefon al agenţiei ci pe al său, dar şi-a asumat obligaţia de a achita contravaloarea publicităţii în ziarul local.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că „potenţialii” chiriaşi - persoane fizice îl contactau telefonic pe numitul Ţ.A. care le indica sediul agenţiei imobiliare administrate de P.I., de unde urmau să ridice cheile apartamentului pentru a-l viziona. Aşa cum rezultă din declaraţia martorului P.I., având acordul prealabil al părţii civile, acesta înmâna cheile apartamentului clienţilor pentru vizionare, fără însă a-i însoţi, deoarece între societatea pe care o reprezenta şi partea civilă Ţ.A. nu exista niciun contract de colaborare.
Aşa se poate explica cum inculpaţii au avut cunoştinţă de existenţa apartamentului oferit spre vânzare de adevăratul Ţ.A.
Inculpatul T.D.A. a declarat că fratele său inculpatul M.V.M. ar fi obţinut cheile de la apartamentul menţionat mai sus, urmare a discuţiilor telefonice purtate cu Ţ.A. A mai precizat că acesta ar fi obţinut o copie a contractului de vânzare-cumpărare din 15 februarie 2006 de la însuşi proprietarul, acesta fiindu-i trimisă prin fax în luna iulie 2006 din localitatea Sinaia, judeţul Prahova, la Oficiul Poştal nr. 1 Sibiu. Potrivit adresei nr. 219/4225 din 12 iunie 2007 emisă de Oficiul Judeţean de Poştă în luna iulie 2006 nu apare niciun fax transmis de la oficiul poştal Sinaia, judeţul Prahova, către Oficiul Poştal Sibiu 1, motiv pentru care apărarea inculpatului va fi înlăturată ca nesinceră.
Contractele încheiate între inculpatul T.D.A., declinându-şi falsa identitate a numitului Ţ.A. în calitate de proprietar al apartamentului din Sibiu, str. A.T., jud. Sibiu cu numitul I.D. vor fi desfiinţate conform art. 445 C. proc. pen. ca fiind încheiat prin fraudă.
În vederea obţinerii de acte false, inculpatul T.D.A. a predat fratelui său, inculpatul M.V.M. mai multe poze, iar acesta i-a procurat false acte de identitate de la autori necunoscuţi faţă de care se fac şi în prezent cercetări pe raza de competenţă a instanţelor din Timişoara (a se vedea în acest sens şi declaraţia martorului V.S. de la urmărire penală şi de la instanţă, care se coroborează parţial şi cu afirmaţia inculpatului T.D.A. că i-ar fi remis poze de paşaport, fratelui său inculpatul M.V.M.).
Prin acelaşi mod de operare, la data de 15 septembrie 2006 inculpatul T.D.A. şi-a declinat o altă identitate falsă şi anume a cetăţeanului american şi român - „A.S.E.” susţinând că ar fi proprietar al apartamentului acestuia situat în Sibiu, str. Ş.Î.
Folosind o carte de identitate contrafăcută pe numele de A., inculpatul T.D.A., însoţit de fratele său şi martorul V.S. au efectuat mai multe deplasări în municipiul Sibiu, iar la data de 15 septembrie 2006, inculpatul T.D.A. a încheiat şi semnat în faţa notarului public N.C., cu partea civilă O.C., un contract de împrumut cu garanţie imobiliară pentru suma de 32.000 euro.
Înainte de încheierea contractului, ca şi în primul caz împrumutătorul O.C. a vizionat apartamentul constatând faptul că persoana care s-a prezentat ca fiind A.S.E. deţinea cheile imobilului putându-se ca un adevărat titular de drepturi. Şi de această dată proprietarul apartamentului era însoţit de o persoană de sex masculin care s-a prezentat ca fiind „vărul M.”.
În momentul vizionării apartamentului partea civilă O.C. a fost însoţit de către martorul N.I.
Întrucât împrumutatul nu şi-a respectat obligaţia asumată prin contract, O.C. a solicitat începerea executării silite asupra imobilului adus ca garanţie, ocazie cu care, ca urmare a contestaţiei la executare introdusă de adevăratul A.S.E., a constatat că a fost victima unei înşelăciuni.
Atât partea civilă O.C. cât şi martorul N.I. au indicat, fără ezitare, dintr-o planşă fotografică, fotografia persoanei care în septembrie 2006 s-a prezentat ca fiind „M.”, vărul proprietarului A.S.E., constatându-se că este vorba de inculpatul M.V.M.
Cei doi l-au indicat fără ezitare, dintr-un grup de persoane şi pe cel care s-a prezentat ca fiind proprietarul apartamentului de pe str. Ş.Î., stabilindu-se că este vorba despre inculpatul T.D.A.
Totodată, în declaraţiile lor, atât partea civilă O.C. cât şi martorul N.I., au arătat faptul că toate discuţiile au fost purtate în principal cu „Vărul M.” - inculpatul M.V.M., inculpatul T.D.A. declinându-şi numele de A.S.E. şi semnând în fals actele în faţa notarului.
De asemenea, notarul public, martora N.C.M. a recunoscut după fotografie pe cel care s-a prezentat ca fiind numitul A.S.E., având o carte de identitate cu numele menţionat mai sus, încheind în prezenţa sa contractul de împrumut şi contractul de garanţie imobiliară cu partea civilă O.C. în 15 septembrie 2006 probându-se astfel că este vorba despre inculpatul T.D.A.
Conform declaraţiei inculpatului T.D.A., în perioada august - septembrie 2006, fratele său, inculpatul M.V.M. a avut apartamentul ce a constituit garanţia returnării sumei împrumutate, închiriat sau subînchiriat de la persoana care avea în grijă imobilul, explicându-se astfel cum de inculpaţii au avut cheile de la uşa de acces.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în anul 2006, apartamentul din Sibiu, str. Ş.Î. a fost dată în grijă de către A.S.E. numitului R.G.L., care însă nu a putut fi găsit pentru a putea fi audiat.
Potrivit declaraţiei martorului V.S.V., acesta îi cunoştea pe cei doi inculpaţi de aproximativ patru ani de zile. Acesta i-a transportat în municipiul Sibiu asistând la discuţiile purtate de inculpaţi cu privire la modalitatea de săvârşire a faptelor, cunoscând activitatea infracţională a acestora, faptul că procurau acte de identitate false, şi că se prezentau la notar în calitate de vânzători, întocmind diverse acte de vânzare-cumpărare sau de împrumut cu persoane din Sibiu, împărţind ulterior banii primiţi.
Inculpatul T.D.A. a recunoscut săvârşirea faptelor împreună cu fratele său, M.V.M., însă a afirmat că a fost obligat de către acesta din urmă să acţioneze, sub ameninţarea uciderii copilului său, fapt infirmat atât prin declaraţia martorului V.S.V., care a asistat la înţelegerile dintre inculpaţi, arătând că cei doi fraţi au săvârşit faptele de bună voie, împărţind banii obţinuţi, cât şi de declaraţiile notarilor în faţa cărora s-au încheiat tranzacţiile, care au afirmat că inculpatul T.D.A. a creat aparenţa adevăratului titular de drepturi, neridicând nici o suspiciune.
A fost avută în vedere la individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat, atitudinea sa de recunoaştere a faptelor însă nu a fost primită apărarea formulată privind obligarea la plată numai pentru sumele de care a beneficiat din comiterea infracţiunilor (circa 750 euro), pe de o parte pentru faptul că această împrejurare nu s-a putut proba fiind singulară afirmaţia sa, iar pe de altă parte dată fiind solidaritatea ce operează în situaţia concretă dedusă judecăţii.
Inculpatul M.V.M., nu s-a prezentat la dezbateri, iar prin apărător ales a solicitat achitarea de sub acuza săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fals privind identitatea prev. de art. 293 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu el a săvârşit fapta. Privitor la apărarea formulată, instanţa a reţinut că nu se impune o astfel de soluţie, câtă vreme el nu a fost trimis în judecată pentru aceste fapte şi nici procesul penal nu a fost extins pentru aceste infracţiuni în ceea ce-l priveşte.
Faţă de actul de trimitere în judecată, la cererea procurorului, şi după reaudierea inculpatului T.D.A. cu privire la împrejurările ce reieşeau din materialul de urmărire penală, instanţa a procedat la o extindere a procesului penal, conform art. 336 C. proc. pen., privind infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - fals material în înscrisuri oficiale, privind fapta inculpatului de a pretinde coinculpatul M.V.M. de a-i procura acte de identitate false pe numele de „T.A.” şi „A.S.E.” (probată prin declaraţia martorului V. şi prin prezentarea sa la notarii publici având acte de identitate false emise pe nume fals şi având fotografia ataşată şi anul naşterii sale) precum şi pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. constând în aceea că a prezentat notarului public certificatul fiscal emis de Direcţia Finanţelor Publice Sibiu (sub nr. 112967/24 august 2006), pentru Ţ.A., act fals în absenţa căruia nu se puteau întocmi acte autentice de transfer al imobilului în litigiu.
Faţă de actul de trimitere în judecată, instanţa a reţinut că infracţiunea de fals privind identitatea absoarbe în conţinutul său infracţiunea de uz de fals, făcând parte din latura obiectivă a primei infracţiuni menţionate, situaţie faţă de care, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.D. în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor astfel:
- din infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) constând în aceea că s-a prezentat în faţa notarilor uzitând de acte de identitate false şi prezentându-se sub o identitate nereală în scopul producerii unei consecinţe juridice.
S-a reţinut că fapta inculpatului T.D.A. de a semna în fals mai multe contracte notariale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, fapta inculpaţilor T.D.A. şi M.V.M. de a induce în eroare mai multe persoane cu prilejul încheierii unor contracte notariale, folosind o identitate falsă, în scopul obţinerii unui folos material injust şi creând un prejudiciu în valoare de peste două sute mii RON întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de înşelăciune în convenţii în formă agravantă, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Având în vedere gravitatea faptelor comise, modul de operare, prejudiciul mare, persoana fiecărui inculpat, contribuţia efectivă a fiecăruia la comiterea faptelor, atitudinea relativ sinceră a inculpatului T.D.A. pe parcursul procesului penal limitele de pedeapsă a faptelor comise, antecedenţa penală, celelalte criterii de individualizare a pedepsei, instanţa a aplicat inculpaţilor pedepse mai severe, cuantificate în raport de contribuţia lor la comiterea infracţiunilor.
Instanţa a îmbrăţişat opinia doctrinară potrivit căreia sancţiunea vânzării lucrului altuia este lovită de nulitate absolută, datorită lipsei sau falsităţii cauzei obligaţiei cumpărătorului care a contractat pentru a deveni proprietar, lucru care nu este posibil, deoarece vânzătorul nu poate să îi transmită ceva ce nu îi aparţine.
În consecinţă, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. şi art. 445 C. proc. pen. având în vedere că actele au fost încheiate prin manopere frauduloase, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, precum şi a cărţii de identitate falsă emisă sub numele Ţ.A.
A fost repus în situaţia anterioară de CF numitul Ţ.A., dispunându-se efectuarea cuvenitelor rectificări în CF nr. nr. X Şelimbăr.
În privinţa laturii civile a cauzei, s-a constatat că partea vătămată O.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 32.000 euro şi 2.000 RON taxe notariale, iar Ţ.A. cu suma de 3.000 RON reprezentând profit nerealizat şi cheltuieli efectuate cu procedurile de anulare a actelor notariale, precum şi 30.000 euro daune morale.
Faţă de faptul că suma plătită de partea vătămată O.C. inculpaţilor rezultă din declaraţia acestuia, din actele notariale, coroborate cu declaraţiile martorilor şi parţial cu recunoaşterea inculpatului T., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de această parte şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 32.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, restul pretenţiilor fiind respinse ca nedovedite.
A fost admisă în parte şi acţiunea civilă formulată de Ţ.A., constând în obligarea inculpaţilor la plata profitului nerealizat, în cuantum de 16.250 RON, conform variantei a doua a expertizei contabile efectuate.
Privitor la daunele morale, s-a apreciat că, deşi partea vătămată Ţ.A. a suferit un prejudiciu moral, real şi efectiv, ca urmare a vânzări apartamentului său prin acte false, suma solicitată cu titlu de daune morale este exagerată, acordându-se doar suma de 4.000 RON cu acest titlu.
S-a constatat că părţile vătămate I.D. şi A.S.E. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal, având posibilitatea recuperării prejudiciilor lor pe cale a acţiunii civile separate.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termenul legal, inculpaţii T.D.A., M.V.M. şi partea vătămată I.D., aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul T.D.A. nu şi-a motivat în scris calea de atac formulată, însă în susţinerea orală a apelului, prin intermediul apărătorului din oficiu, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, ţinând seama de criteriile de prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de atitudinea de recunoaştere şi regret adoptată în cursul procesului penal.
În susţinerea apelului, inculpatul M.V.M. a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate, şi, în urma rejudecării, în principal adoptarea unei soluţii de achitare, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse îndreptate spre minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiţionată a executării, raportat la criteriile de individualizare prev. de art. 72 coroborat cu art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP)
Pe latura civilă, s-a solicitat respingerea pretenţiilor civile formulate în cauză, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 998 - 999 C. civ. pentru atragerea răspunderii civile.
În expunerea motivelor de apel, inculpatul M. a susţinut că hotărârea pronunţată de Tribunalul Sibiu încalcă prevederile art. 6 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, soluţia pronunţată nefiind motivată nici pe latură penală, nici pe latură civilă.
S-a învederat că este nelegală condamnarea sa, cât timp din declaraţiile notarilor care au întocmit actele, ale părţii vătămate Ţ.A. şi ale martorului V.S. a reieşit că nu a participat la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
S-a apreciat că au fost interpretate eronat probele existente la dosar, fiind reţinută ca probă de vinovăţie recunoaşterea prin intermediul planşelor fotografice efectuată de martorii P. şi N., în condiţiile în care, în declaraţiile date, sus-numiţii au arătat că nu l-au văzut niciodată.
În acelaşi sens a fost indicată declaraţia părţii vătămate Ţ.A., care a arătat că numitul M., complice la infracţiunea de înşelăciune, este o altă persoană, precum şi declaraţiile martorilor N., G., O.C. şi I.D., care nu au fost în măsură să recunoască persoana care s-a prezentat drept M.
Soluţia instanţei de fond a fost considerată netemeinică şi nelegală şi prin prisma încălcării prev. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru o singură infracţiune fiind identică cu pedeapsa aplicată inculpatului T. pentru un concurs de infracţiuni.
În motivarea apelului, partea vătămată I.D. a solicitat desfiinţarea în parte a deciziei atacate şi înlăturarea dispoziţiei de repunere în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 august 2006 de către Biroul Notarului Public D.C.P., având ca obiect apartamentul situat în Sibiu, A.T., înscris în CF nr. X Şelimbăr, precum şi înlăturarea dispoziţiei de repunere în situaţia anterioară de CF.
În motivare, partea vătămată a susţinut că în speţă subzistă doar un caz de nulitate relativă a convenţiei încheiate, care poate fi invocat doar de către persoana al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului, fiind vorba despre o eroare asupra persoanei cocontractante, fiind indus în eroare de către inculpatul T., prin folosirea unui nume nereal şi a unei cărţi de identitate false, asupra calităţii acestuia de proprietar.
Sub aspect procedural, s-a arătat că, raportat la disp. art. 14 alin. (3) C. proc. pen. şi la prevederile C. proc. civ., în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, constituirea de parte civilă trebuia realizată în formă scrisă.
În mod nejustificat, tribunalul a apreciat că este suficientă constituirea verbală de parte civilă realizată de partea vătămată Ţ.A. prin intermediul apărătorului.
Prin Decizia penală nr. 24/A din 2 aprilie 2009 pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Alba Iulia au fost admise apelurile formulate de inculpaţii T.D.A. şi M. (fost T.) V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 88 din 25 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2544/85/2007. A fost desfiinţată în parte sentinţa, în latură penală, numai în ceea ce priveşte conţinutul pedepselor accesorii şi complementare aplicate inculpaţilor. Curtea procedând la o nouă judecată în aceste limite, a înlăturat din conţinutul pedepselor accesorii şi complementare aplicate fiecărui inculpat prevederile art. 64 lit. a) teza I şi lit. c) C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului T.D.A., durata reţinerii din 05 mai 2007 şi a arestului preventiv, începând cu data de 06 mai 2007 până la 2 aprilie 2009.în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a menţinut starea de arest.
A respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată I.D. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Au fost obligaţi apelanţii să plătească cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului deciziei.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul M. (fost T.) V.M., inculpatul T.D.A. şi partea vătămată I.D.
Prin motivele de recurs scrise inculpatul M. (fost T.) V.M. a criticat decizia şi hotărârea susţinând că procesul s-a judecat fără ca partea vătămată să fie citată conform prevederilor C. proc., instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare prin refuzul de a-l audia pe numitul M.Ţ., aceasta în condiţiile în care partea vătămată Ţ.A. a arătat că nu el este autorul infracţiunii.
A mai susţinut că fiind condamnat doar pe baza recunoaşterii din planşele foto, există serioase dubii cu privire la persoana care a comis infracţiunea de înşelăciune şi se impune ca prin aplicarea principiului „in dubio pro reo”, conform cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., achitarea, fapta fiind săvârşită de altă persoană.
În subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a cerut redozarea pedepsei deoarece i s-a aplicat o pedeapsă severă pentru săvârşirea unei singure fapte de înşelăciune, în raport cu pedeapsa aplicată fratelui său, inculpatul T.A.
Inculpatul T.A. nu şi-a motivat recursul însă cu ocazia dezbaterilor a criticat hotărârile arătând că recunoaşte faptele săvârşite aşa cum a făcut-o constant şi apreciază că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare este foarte mare mai ales dacă se are în vedere că el a recunoscut şi este arestat iar M. (fost T.) V.M. este liber.
Partea vătămată I.D. prin motivele de recurs a solicitat casarea deciziei şi sentinţei şi în rejudecare să fie admisă acţiunea civilă formulată de Ţ.A. şi să fie obligat inculpatul T.D. la plata contravalorii apartamentului ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 25 august 2006 de notarul public P.D.C. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. şi a susţinut în esenţă că ambele instanţe au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 968,1895 C. civ. şi art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
A susţinut că greşit instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin desfiinţarea înscrisurilor prin care s-a transmis dreptul de proprietate de la inculpat la partea vătămată I.D. în condiţiile în care Ţ.A. nu a solicitat acest lucru şi a solicitat instanţei despăgubiri în echivalentul bănesc şi nu a se constata nulitatea absolută a contractelor încheiate.
Verificând hotărârile prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentul inculpat M. (fost T.) V.M. şi partea vătămată I.D., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Critica privind lipsa procedurii de citare cu partea vătămată S.A., care a avut darul de a influenţa derularea procesului, atâta timp cât cealaltă parte vătămată Ţ.A. a declarat atât în faza de urmărire penală cât şi a cercetării judecătoreşti că nu el inculpatul este cel care s-a prezentat sub numele M. ci numitul M.Ţ. este nefondată şi nu are nicio logică. Rezultă din ansamblul probelor administrate lucru evidenţiat clar şi convingător în considerentele sentinţei că prin modul în care au fost concepute infracţiunile şi cum ele au fost săvârşite, niciun moment nu a fost vorba şi nici nu s-a pus problema că vreunul din fraţii T. să fi luat legătura sau contact fizic cu proprietarii apartamentelor. Astfel aşa cum a explicat foarte clar inculpatul T.A., fratele acestuia, recurentul în cauză intra în posesia cheilor şi actelor de la agenţii imobiliari, numai el ştia cum, după care proceduri, acte false el T.A. îi înlocuia practic în operaţiunile ulterioare de vânzare, împrumut, etc pe adevăraţii proprietari.
Este clar că nici Ţ.A. şi nici A.S., nu l-au întâlnit pe inculpat şi nici nu au participat la vreun act desfăşurat de inculpat.
Aşa fiind nu se poate considera că prin necitarea, conform dispoziţiilor O.G. nr. 93/1999 prin Ministerul Justiţiei a, părţii civile, inculpatului i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
Tot astfel este nefondată şi critica privind încălcarea dreptului la apărare prin aceea că instanţa nu i-a admis cererea de a fi audiat M.Ţ. la care a făcut referire Ţ.A.
Aceeaşi motivare este valabilă şi având în vedere această critică. Aşa cum s-a arătat în cele ce preced,din actele dosarului rezultă fără dubiu că inculpaţii nu s-au intersectat, nu s-au văzut, nu s-au cunoscut cu Ţ.A. iar vinovăţia lor este stabilită pe baza cu totul a altor probe decât a unei declaraţii singulare şi neconcordante cu alte probe sau dovezi.
Astfel participarea inculpatului M. (fost T.) V.M. este certă fiind recunoscut de partea vătămată I.D. şi de martorul G.S. dar ea rezultă cel mai clar din declaraţia martorului V.S.V. Acest martor a fost timp îndelungat alături sau împreună de fraţii T. - inculpaţii din cauza de faţă. Martorul a descris în amănunţire modul în care lucrau cei doi, cum l-au înşelat pe O.C. şi mai mult cum martorul l-a avertizat pe O.C. şi „D.” că sunt înşelaţi dar aceştia nu au crezut la început. Inculpatul a fost recunoscut şi de partea civilă şi martorul N. aşa încât având în vedere declaraţiile constante ale inculpatului T.D.A., date la urmărirea penală şi instanţe, inclusiv în ultimul cuvânt la recurs, prin care descrie cum împreună cu M. (fost T.) V.M. au înşelat persoanele dornice să cumpere apartamente, Înalta Curte constată că vinovăţia inculpatului a fost stabilită indubitabil.
Tot astfel la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor prima instanţă a motivat convingător necesitatea unor pedepse egale pentru cei doi inculpaţi.
La rândul ei instanţa de apel verificând sentinţa prin prisma motivelor de apel privind greşita individualizare a constatat că pedepsele au fost individualizate cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Aşa fiind reluarea aceloraşi critici apare nefondată, pe de o parte ţinând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., 10 - 20 ani cum şi de faptul că inculpatul M. (fost T.) V.M. s-a sustras de la urmărire şi judecată şi nu în ultimul rând a mai fost condamnat pentru fapte de acelaşi fel prin Sentinţa penală nr. 275/2006 a Judecătoriei Reşiţa, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1213/R din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara.
Critica formulată de recurentul I.D. este şi ea nefondată. Recurentul care nu a înţeles să se constituie parte civilă în procesul penal, urmare soluţionării de către prima instanţă a laturii civile a procesului penal, constatând că în baza art. 14 alin .(3), art. 445 C. proc. pen. a restabilit situaţiile anterioare săvârşirii infracţiunii prin desfiinţarea contractului de vânzare dintre (falsul) Ţ.A. şi I.D. din 25 august 2006 cât şi contractul de împrumut garantat cu ipotecă încheiat cu Ţ.A. (falsul Ţ. - în realitate T.A.) la 3 august 2006, a formulat recurs solicitând să se constate că greşit a hotărât instanţa din vreme ce Ţ.A. parte vătămată s-a constituit parte civilă şi a solicitat să primească preţul la valoarea actuală iar nu să se desfiinţeze înscrisurile care au stat la baza vânzării.
Instanţa de control judiciar în faţa căreia a fost invocat acelaşi argument pentru desfiinţarea sentinţei a verificat şi a constatat şi motivat că încă in faza de urmărire penală Ţ.A. a solicitat anularea contractului şi restabilirea situaţiei anterioare.
Contractul de vânzare-cumpărare în care figurează parte I.D. are la bază o cauză ilicită. Astfel inculpatul T.A. împreună cu M.V.M. l-au indus în eroare pe I.D., vânzându-i cu acte false un bun ce nu le aparţinea.
Partea vătămată Ţ.A. nu a fost parte în operaţiunea respectivă şi nici nu a plătit vreo sumă de bani pentru ca să ceară despăgubirea la valoarea reală a apartamentului, apartament pe care nu l-a înstrăinat şi care a fost transmis recurentului I.D. printr-o infracţiune - a fost înşelat cu privire la proprietar.
Recursul formulat de T.A.D. este tardiv şi urmează să fie respins conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Astfel din actele aflate la dosar şi din corespondenţa purtată cu instanţa de control judiciar şi Penitenciarul Aiud rezultă că la comunicarea hotărârii inculpatul a făcut menţiunea că nu declară recurs şi a semnat. O cerere ulterioară, cu depăşirea termenului de recurs prevăzut de art. 3853 cu referire la art. 363 - 365 C. proc. pen. şi prin care nu este motivată convingător decizia de a nu declarat recurs în termen nu poate duce la altă soluţie decât a considera recursul ca fiind tardiv.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M. (fost T.) V.M. şi de partea vătămată I.D. împotriva Deciziei penale nr. 24/A din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul T.D.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii inculpaţi M. (fost T.) V.M. şi T.D.A. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Obligă recurenta parte vătămată I.D. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2396/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2404/2009. Penal → |
---|