ICCJ. Decizia nr. 3942/2009. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3942/2009
Dosar nr. 654/90/2008
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 155/ F din 8 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 654/90/2008, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul T.D.M., fiul lui C. şi E., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul T.D.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
A aplicat inculpatului dispoziţiile prevăzute de art. 57 şi art. 71 C. pen.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a computat din durata pedepsei închisorii pronunţate, timpul reţinerii de o zi (12 septembrie - 13 septembrie 2006).
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului luată în lipsa acestuia.
În baza art. 118 alin. (1) lit. c) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a bunurilor utilizate la comiterea infracţiunii, aflate la Camera de corpuri delicte a I.PJ. Vâlcea:
- două CD-uri inscripţionate E. şi M.S.;
- hard disk-ul marca H. capacitate 40 Gb;
- carduri de plată cu bandă magnetică;
- cartele de reîncărcare O.;
- dispozitiv de citit şi scris carduri M.;
- dispozitiv de citit cardurile inscripţionat M.;
- modem Z.;
- rolă de bandă magnetică;
- memory stick marca S. identificat într-un adaptor marca S.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 58.180 lei aflată la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Vâlcea şi-l obligă să o plătească la bugetul statului.
A dispus restituirea către inculpat a sumei de 5.220 lei şi 1.100 euro, precum şi la restituirea celorlalte bunuri ridicate de la inculpat cu ocazia percheziţiei domiciliare, care nu interesează cauza.
A dispus anularea celor 5 carduri şi 3 cartele O. falsificate de inculpat.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 4 iulie 2006, poliţiştii judiciari din cadrul S.C.C.O. Vâlcea s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că învinuitul D.C.E. din comuna Păuşeşti-Măglaşi, judeţul Vâlcea, prin Serviciul de Curierat rapid D. a primit un colet expediat de cetăţeanul australian B.N. din Sydney, colet care conţine echipamente de falsificare a instrumentelor de plată electronică, respectiv un dispozitiv de scris şi citit carduri bancare, un card tip B. prevăzut cu bandă magnetică şi un CD de instalare a softului pentru utilizarea aparatului M.
Învinuitul D.C.E. a declarat că la solicitarea inculpatului T.D.M., fost coleg la un liceu de informatică, a comandat prin internet aceste echipamente. Astfel, în urmă cu circa 2 ani, la solicitarea inculpatului, învinuitul a comandat de trei ori prin internet echipamente electronice (aparate W. şi M. etc.) fiind răsplătit de către acesta „cu câte un suc în oraş" sau cu piese electronice (filele 58-59 vol. I).
Cu ocazia percheziţiei locuinţei inculpatului, din 12 septembrie 2006, la domiciliul acestuia au fost descoperite şi ridicate următoarele obiecte: un dispozitiv M. utilizat la contrafacerea instrumentelor de plată electronică, 13 instrumente de acest gen falsificate, un alt dispozitiv de citire a cardurilor, o rolă începută de bandă magnetică pe care inculpatul o aplica pe carduri, iar ulterior scria pe bandă datele din cărţile de credit, un laptop precum şi un modem Z. prin intermediul căruia inculpatul se conecta la internet, două memory-stick-uri, 40 CD-uri, o cameră şi o casetă video, 63.400 lei şi 1.100 euro, sume a căror provenienţă licită nu a putut fi justificată, cerere de furnizare a serviciilor informatice, precum şi facturi fiscale emise de Compania Z. pe numele de Ţ.M. din judeţul Neamţ etc.
Percheziţia informatică autorizată de judecător, asupra hard-discului marca H., precum şi a mai multor CD-uri aparţinând inculpatului, relevă faptul că s-au descoperit două fişiere cu denumirea „BIN-urile mele" (nn. B.I.N.) a căror analiză atestă existenţa unor date potrivit cărora inculpatul ţinea o evidenţă computerizată a tipurilor de operaţiuni prevăzute de art. 1 pct. 10 din Legea nr. 365/2002, respectiv transfer de fonduri şi retragere de numerar, pe care le efectua în mod fraudulos şi a sumelor obţinute din aceste operaţiuni (vol. II).
Din transcrierea acestui fişier, a rezultat, spre exemplificare, că de la Banca M. din Statele Unite ale Americii, bancă al cărui număr de identificare (codul BIN) este X, inculpatul a retras suma de 51.200 lei de la unul sau mai multe ATM-uri din Bucureşti.
Tot percheziţia informatică a hard-disck-ului a evidenţiat existenţa unui fişier în memoria calculatorului cu denumirea „PLĂTIT", care conţine 20 date complete de securizare şi de identificare ale unor instrumente de plată electronică emise de bănci din străinătate, dar şi o evidenţă a retragerilor de numerar din ATM-uri, efectuate de inculpat.
De asemenea, în acelaşi context, percheziţia informatică a mai descoperit aproximativ 1.000 de date de identificare şi de securizare ale unor instrumente de plată electronică, emise de bănci din străinătate. În posesia acestor date, de regulă, se intră prin lansarea unor atacuri informatice gen „spam" şi pe baza metodei denumită „phising" sau „pharming". În spaţiul virtual al comunicaţiilor informatice, virulenţa şi multitudinea atacurilor de acest gen, însoţite de credulitatea excesivă a unor utilizatori ai internetului, au drept consecinţă prejudicierea a numeroase victime de pe întreg mapamondul.
Atât raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul de Tehnologii Avansate Bucureşti, cât şi expertiza judiciară informatică efectuată de expert-inginer R.G. concluzionează că dispozitivul M. este funcţionabil, că din cele 13 carduri găsite şi ridicate din domiciliul inculpatului, 5 carduri magnetice sunt funcţionale, putând fi citite cu ajutorul unei interfeţe standard şi conţin date de securizare şi de identificare ale unor cărţi de credit emise de bănci din străinătate.
De asemenea, s-a stabilit că dispozitivele (aparatele M. şi marca M.) au fost cu siguranţă destinate realizării de operaţii asupra cardurilor magnetice, cu precizarea că ultimul dispozitiv permite doar citirea tuturor celor trei piste ale cardurilor magnetice, în timp ce primul dispozitiv permite în plus ştergerea, copierea sau înscrierea cardurilor magnetice.
Faptele inculpatului de a falsifica instrumente de plată electronică, cum sunt cardurile, de a deţine astfel de instrumente falsificate şi de a retrage sume de bani în numerar cu ajutorul acestora, în mod repetat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi ale infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege.
Fapta inculpatului de a deţine echipamente electronice, inclusiv hardware sau software, apte să citească şi să memoreze date din cărţile de credit, în scopul obţinerii acestor date, care permit retragerea sumelor de bani din cărţile de credit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002, referitoare la deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
Fapta inculpatului de a efectua una dintre operaţiunile prevăzute la art. 1 pct. 10 din aceeaşi lege, respectiv transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare, retrageri de numerar, precum şi încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare, în mod repetat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 referitoare la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, fiind confirmată de probele administrate, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de percheziţie domiciliară, procesele-verbale de percheziţii informatice împreună cu raportul E. şi cu suportul magnetic pe care a fost copiat, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate Bucureşti, expertiza judiciară informatică efectuată de inginer R.G., declaraţia martorului D.M., declaraţia învinuitului D.C.E., adresa R. SA, precum şi cu mijloacele materiale de probă aflate la camera de corpuri delicte a I.P.J. Vâlcea, respectiv dispozitiv de citit şi de scris carduri denumit M., alt dispozitiv prin care se citesc cardurile, inclusiv cele bancare, laptop, modem Z., 13 instrumente de plată electronică falsificate, rolă de bandă magnetică.
La individualizarea judiciară a pedepsei, tribunalul a ţinut seama de dispoziţiile art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social concret al infracţiunilor, gravitatea faptelor săvârşite, datele ce caracterizează persoana infractorului, conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunilor, dar şi atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunilor, rezultând din neprezentarea sa în fata autorităţii, comportarea nesinceră în cursul procesului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul T.D.M., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut de către inculpat că, potrivit dispoziţiilor art. 228 şi următoarele C. proc. pen., împotriva sa nu s-a început urmărirea penală pentru nici una dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată şi apoi condamnat, sentinţa apelată fiind, astfel, lovită de nulitate absolută.
În continuarea acestei opinii, se arată că dispoziţiile art. 238 C. proc. pen., care reglementează extinderea cercetării penale, nu sunt aplicabile dacă urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.
Al doilea motiv de apel a vizat individualizarea judiciară a pedepsei.
În acest sens, reducerea pedepsei la care a fost condamnat este justificată de lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului, dar şi de împrejurarea că, la data săvârşirii faptei, inculpatul era student.
Examinând hotărârea apelată, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., curtea a constatat caracterul fondat al apelului, dar nu pentru criticile aduse de inculpat.
Curtea a mai reţinut că primul motiv de apel se referă la nulitatea absolută a sentinţei, însă dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. au fost analizate anterior prin Decizia penală nr. 66/R din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Prin acea hotărâre, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost casată, în întregime, sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
În considerentele deciziei, s-a arătat că hotărârea primei instanţe, prin care s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpatul T.D.M., pentru refacerea urmăririi penale, este nelegală.
Prin casarea sentinţei pronunţată în primul ciclu procesual, s-a apreciat că este legală sesizarea primei instanţe cu judecarea cauzei, prin rechizitoriu.
Şi motivul de apel care vizează individualizarea judiciară a pedepsei este nefondat.
Singura critică adusă hotărârii primei instanţe vizează interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), ca pedeapsă accesorie.
În mod constant, C.E.D.O. s-a pronunţat în sensul interzicerii exercitării drepturilor ce nu au legătură cu infracţiunea săvârşită de inculpat.
În caz contrar, se pune problema încălcării dreptului la viaţa privată, prevăzut de art. 8 din Convenţie, fiind sancţionată această ingerinţă prin hotărârile pronunţate.
Aşadar, interzicerea drepturilor părinteşti, a dreptului de a fi tutore, echivalează cu o ingerinţă în viaţa privată şi de familie a inculpatului şi, totodată, o încălcare a Convenţiei.
Este nelegală şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât infracţiunile nu au fost săvârşite de inculpat în exercitarea vreunei profesii sau într-o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.
Aşadar, drepturile a căror exercitare poate fi interzisă sunt cele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 28/A din 31 martie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul T.D.M. împotriva sentinţei penale nr. 155/F din 8 octombrie 2008 a Tribunalului Vîlcea, pe care a desfiinţat-o în parte în sensul că în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.R.M.
Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel:
1. Se susţine că împotriva recurentului inculpat nu s-a început urmărirea penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 şi următoarele C. proc. pen., pentru niciuna dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată şi apoi condamnat, hotărârile pronunţate fiind lovite de nulitate absolută, în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât prin procesul-verbal din iulie 2006 s-a început urmărirea penală numai împotriva învinuitului D.C.E. şi numai pentru fapta prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
Ulterior, prin ordonanţele din 12 septembrie şi 24 octombrie 2006, s-a procedat, în temeiul art. 238 C. proc. pen., la extinderea urmăririi penale (deşi textul citat se referă la extinderea cercetării penale) faţă de inculpat cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, deşi art. 238 C. proc. pen. este aplicabil numai cazurilor în care urmărirea penală este efectuată de organele de urmărire penală.
Se solicită, în raport de această susţinere, casarea hotărârilor şi restituirea cauzei la procuror.
În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen.
2. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia referitoare la confiscarea specială a sumei de 58.180 lei, soluţie care contravine soluţiilor definitive dispuse prin încheierea nr. 137 din 13 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Vîlcea în Dosarul nr. 1407/P/2006 şi încheierea nr. 95/R din 21 septembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti în Dosarul nr. 3982/46/2006, prin care s-a reţinut că cea mai mare parte din suma de 65.000 lei găsită cu prilejul percheziţiei domiciliare aparţinea părinţilor inculpatului.
În drept, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
3. În speţă s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele neţinând cont de faptul că inculpatul, la data săvârşirii faptelor, avea 24 ani, era student, nu era cunoscut cu antecedente penale.
În raport de circumstanţele sale personale, inculpatul a solicitat redozarea pedepselor aplicate.
În drept, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
După cum se observă, inculpatul nu a contestat nici situaţia de fapt anterior expusă, nici încadrarea juridică dată faptelor şi nici vinovăţia sa în săvârşirea acestora.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat nu este fondat.
1. Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat de inculpat a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât prin Decizia penală nr. 66 din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a stabilit că sesizarea instanţei a fost legală, admiţând recursul parchetului şi casând sentinţa nr. 162/F din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Vîlcea prin care s-a restituit cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale.
Chiar dacă acest motiv de recurs nu ar fi fost soluţionat cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte constată că susţinerea inculpatului nu este întemeiată.
Astfel, la data de 5 iulie 2006, procurorul a dispus, prin proces-verbal, începerea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, faţă de învinuitul D.C.E., întrucât din actele premergătoare efectuate s-au desprins indicii potrivit cărora acesta deţinea la domiciliul său astfel de echipamente (fila 4, volumul I dosar urmărire penală). Ulterior, la data de 12 septembrie 2006, prin ordonanţă, procurorul, în temeiul art. 238 C. proc. pen., a dispus extinderea urmăririi penale faţă de inculpatul T.D.M. sub aspectul infracţiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică în formă continuată, deţinerea de instrumente de plată electronică falsificate, în vederea punerii în circulaţie şi de echipamente, în scopul contrafacerii acestor instrumente.
Această măsură a fost motivată prin aceea că, fiind efectuată o percheziţie domiciliară au fost descoperite dispozitive din cele anterior descrise şi sume de bani, a căror provenienţă nu a putut fi justificată (fila 5 volumul I dosar urmărire penală).
Ulterior, la data de 24 octombrie 2006, prin ordonanţă, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva recurentului pentru infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 24 alin. (2), art. 25 şi art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (fila 10 volumul I dosar urmărire penală).
La emiterea acestei ordonanţe s-a ţinut seama că din actele efectuate rezultau indicii potrivit cărora inculpatul a comis infracţiuni de falsificare a instrumentelor de plată electronică în formă continuată, de deţinere a unor instrumente de plată electronică falsificate, în vedere punerii în circulaţie şi de echipamente, în scopul contrafacerii acestor instrumente şi că a efectuat operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Dispoziţiile art. 238 C. proc. pen. reglementează cadrul juridic în limitele căruia, după începerea urmăririi penale sau după punerea în mişcare a acţiunii penale, se continuă procesul în prima lui etapă, în ipoteza în care se constată fapte noi în sarcina inculpatului sau învinuitului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale ori s-a pus în mişcare acţiunea penală sau date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea acelei fapte.
Este adevărat că potrivit acestui text de lege organul de cercetare penală este obligat să formuleze propuneri procurorului pentru extinderea cercetărilor penale sau schimbarea încadrării juridice, însă Înalta Curte apreciază că şi procurorul procedează potrivit art. 238 C. proc. pen., din oficiu, când efectuează urmărirea penală în mod obligatoriu, cum este şi cazul în speţă, legiuitorul necreând norme juridice aplicabile exclusiv atunci când procurorul efectuează urmărirea penală proprie.
Această concluzie se desprinde şi din împrejurarea că, potrivit reglementărilor legale, procurorul îndeplineşte sarcini specifice obiectului urmăririi penale, având ca atribuţii principale efectuarea urmăririi penale în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare în condiţiile legii, conducerea şi controlul activităţii altor organe de cercetare penală.
Procurorul – fie că supraveghează urmărirea penală, fie că o efectuează personal – poate să dispună orice act procedural necesar în desfăşurarea urmăririi penale, bineînţeles cu respectarea dispoziţiilor legale.
În consecinţă, având în vedere şi aceste considerente, se constată că în cauză nu operează nulitatea absolută reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi nu se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
2. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, Înalta Curte constată că în cauză nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., că dispoziţia primei instanţe privind confiscarea sumei de 58.180 lei a fost analizată sub aspectul temeiniciei şi legalităţii de către instanţa de prim control judiciar, iar mai mult decât atât şi această dispoziţie a intrat în puterea lucrului judecat.
Din probele administrate în cauză s-a reţinut că inculpatul a retras de la mai multe bancomate din Bucureşti, cu ajutorul instrumentelor de plată electronice contrafăcute, suma de 51.200 lei, iar în perioada 8 mai – 8 iulie, în aceeaşi modalitate, a efectuat 21 de retrageri de numerar din diferite ATM-uri din Râmnicu Vîlcea în sumă de 6.980 lei.
Cu privire la provenienţa sumelor de bani găsite cu prilejul efectuării percheziţiei domiciliare, inculpatul a declarat că le-a împrumutat de la un prieten, M., din Constanţa, în vederea achiziţionării unei garsoniere, susţinere care, însă, nu a fost dovedită.
După cum s-a menţionat, dispoziţia confiscării sumei de 58.180 lei, provenită din săvârşirea infracţiunilor, a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât nu a făcut obiectul apelului declarat de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe, iar această dispoziţie nu a fost modificată în calea de atac.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului şi după cum s-a menţionat anterior, inculpatul, în apelul său, a criticat hotărârea tribunalului numai cu privire la nulitatea urmăririi penale şi la greşita individualizare a pedepselor aplicate.
3. Înalta Curte apreciază că nici motivul de recurs referitor la individualizarea pedepselor nu este fondat.
Se constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului T.R.M. au fost avute în vedere, în mod corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, împrejurările comiterii acestora şi modul de acţionare anterior descrise, urmările socialmente periculoase constând nu numai în crearea unor prejudicii materiale, cât în crearea în rândul opiniei publice a unui climat de neîncredere în instrumentele financiar-bancare.
De asemenea au fost avute în vedere şi circumstanţele personale pozitive ale inculpatului care este tânăr, este necunoscut cu antecedente penale, dar şi poziţia procesuală a acestuia, care după respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de parchet, nu a respectat obligaţiile prevăzute de art. 145 C. proc. pen., instituite ca urmare a dispunerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Prin încheierea din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Vîlcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, mandatul nefiind pus în executare ca urmare a faptului că recurentul s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât şi de la cercetarea judecătorească.
De altfel, inculpatul nu s-a prezentat nici în căile de atac formulate, unde a fost reprezentat de apărător ales.
În consecinţă, în raport de circumstanţele reale şi personale reţinute, se apreciază că în cauză nu există motive pentru redozarea pedepselor aplicate, pedepse care corespund, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D.M. împotriva Deciziei penale nr. 28/A din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3825/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 4012/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
