ICCJ. Decizia nr. 4238/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4238/2009
Dosar nr. 1166/104/2008
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79 de la 25 august 2008, Tribunalul Olt, după ce potrivit art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată iniţial faptelor inculpaţilor, din art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 alin. (1) C. pen., în baza acestui din urmă text de lege, a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii: 1. D.Ş. - fiul lui S. şi C., şi, 2. P.D.T. - fiul lui V. şi E., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., inculpaţilor le-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, pe durata prev. de art. 82 C. pen., cu arătarea consecinţelor prev. de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată fiecărui inculpat, pe durata pedepsei principale.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 2221,113 lei despăgubiri civile, cu dobânzile legale până la achitarea integrală a sumei, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cât şi la 5000 lei, cu acelaşi titlu, către partea civilă R.S., potrivit înţelegerii părţilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., faptă constând în aceea că, la data de 29 septembrie 2007, folosindu-se de corpuri contondente, cei doi au aplicat părţii vătămate R.S., în mod repetat, lovituri, cauzându-i astfel leziuni pentru care au fost necesare 65- 70 zile îngrijiri medicale, şi care i-au pus viaţa în pericol.
Apreciind asupra întregului material probator, prima instanţă a reţinut, într-adevăr, că în ziua de 29 septembrie 2007, între partea vătămată R.S. şi inculpaţii D.Ş. şi P.D.T., s-a consumat o altercaţie, aceştia din urmă aplicându-i, în mod repetat, lovituri, producându-i astfel leziuni ce au necesitat internarea în Spitalul Municipal Slatina.
În esenţă, s-a stabilit în după amiaza zilei respective, partea vătămată a plecat cu o căruţă pentru a cosi iarbă, iar în timp ce se afla pe câmp, de acesta s-a apropiat inculpatul D.Ş., care i-a reproşat faptul că tăia iarbă de pe terenul unchiului său, coinculpatul P.D.T.
A mai stabilit prima instanţă că între inculpatul D.Ş. şi partea vătămată a avut loc un schimb de cuvinte insultătoare, inculpatul ameninţându-l pe partea vătămată că va merge la domiciliul unchiului său - coinculpatul P.D.T., căruia îi va spune despre ce se întâmplase în câmp, şi cu care va veni la faţa locului.
Astfel, D.Ş. s-a urcat în autoturism împreună cu martorul P.M.M., s-au deplasat în sat, iar după ce i-au înfăţişat situaţia coinculpatului P.D.T., au revenit cu acesta din urmă în câmp, partea vătămată fiind surprinsă pe terenul acestui inculpat, în timp ce cosea iarbă.
Ajungând în dreptul căruţei condusă de partea vătămată R.S., care se afla în mişcare pe drumul din câmp, inculpatul P.D.T. i-a solicitat acesteia să oprească căruţa, pentru a sta de vorbă, iar pentru că partea vătămară se temea de ameninţările anterioare ce i-au fost aduse de coinculpatul D.Ş., cât şi o eventuală răzbunare din partea inculpaţilor, a refuzat să opărească căruţa, continuând deplasarea.
Observând că partea vătămată refuză să stea de vorbă cu ei, inculpaţii i-au blocat deplasarea, sens în care D.Ş. s-a postat în faţa atelajului, iar P.D.T., a mers în apropierea victimei, reproşându-i faptul că a cosit iarba de pe un teren proprietate personală, însă discuţiile au degenerat într-un scandal, pe fondul căruia inculpatul D.Ş. a luat din căruţa părţii vătămate un arac din lemn, cu care i-a aplicat mai multe lovituri, pe la spate, în zona coastelor.
Pentru că partea vătămată se apăra, la rându-i, cu furca, inculpatul P.D.T., prinzând cu mâinile acest obiect, l-a tras pe victimă jos, din căruţă, după care, alături de D.Ş., i-a aplicat şi el mai multe lovituri în zona toracică şi a membrelor.
Pentru a evita loviturile puternice aplicate în zona capului, ghemuit fiind la pământ, partea vătămată a ridicat mâinile, primind astfel loviturile aplicate, acestea producându-i o plagă parieto-temporală stânga şi la nivelul vertexului, cu imobilizată cu atelă gipsată a membrului superior drept.
Actele medico-legale concluzionând în sensul că victima a suferit o fractură de antebraţ drept, traumatism cranio-cerebral acut deschis, plăgi frontale stânga, deformare antebraţ dreapta, victima prezentând dureri în regiunea hemitoracelui din partea dreaptă, iar radiografiile evidenţiind fractura ambelor oase ale antebraţului drept şi fractură arc costal VIII.
Potrivit aceluiaşi raport de constatare medico-legală, a rezultat că leziunile traumatice au fost produse prin lovire cu corpuri contondente, în final, victimei fiindu-i necesare 65-70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile produse fiind de autoapărare, cu punerea în primejdie a vieţii.
întrucât din probatoriu, apreciat în ansamblu, nu a rezultat intenţia inculpaţilor de a suprima viaţa victimei, prima instanţă a apreciat că infracţiunea ce trebuie reţinută în sarcina acestora, este aceea prev. de art. 182 alin. (1) C. pen., inculpaţii, pricinuind o gravă vătămare integrităţii corporale a părţii vătămate R.S.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, dar şi inculpaţii D.Ş. şi P.D.T.
Parchetul a criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, mai întâi, sub aspectul că, greşit, s-a procedat la schimbarea încadrării juridice dată iniţial faptelor, probatoriul demonstrând că inculpaţii au săvârşit infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., iar, în al doilea rând, invocându-se omisiunea aceleiaşi instanţe de fond, de a se pronunţa potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., în sensul revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, luată faţă de cei doi inculpaţi, prin încheierea nr. 17 de la 12 mai 2008 a Tribunalului Olt.
Inculpaţii D.Ş. şi P.T., atât în motivele scrise, cât şi prin cele susţinute de apărătorul lor ales, au invocat nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei, în principal, solicitând adoptarea unei soluţii de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplic. art. 44 C. pen., susţinându-se că cei doi au acţionat în legitimă apărare, iar, în subsidiar, de vreme ce nu va fi însuşită prima soluţie propusă, s-a solicitat ca în favoarea fiecăruia dintre inculpaţi să fie reţinute circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţele prevăzute în planul pedepsei, cum astfel stabileşte art. 76 C. pen., cu motivarea că inculpaţii au fost provocaţi de atitudinea victimei, constând în cosirea terenului ce aparţinea unuia dintre aceştia.
Curtea de Apel Craiova a stabilit că inculpaţii, concomitent şi din diferite poziţii, au aplicat victimei lovituri în zona capului, continuând să o lovească pe aceasta şi după ce a încercat să se apere, punând mâinile deasupra capului, leziunile fiind produse cu corpuri contondente.
Gravitatea acestora, desprinsă din numărul mare de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, împrejurarea că s-au localizat atât în zona capului, în zona toracică şi a membrelor, evidenţiază faptul că inculpaţii au urmărit nu numai o simplă vătămare corporală a victimei, care să poată fi apreciată drept o corecţie, ci suprimarea vieţii acesteia, rezultat ce nu s-a produs datorită unor împrejurări independente de voinţa celor doi.
Prin urmare soluţia de schimbare a încadrării juridice dată iniţial faptelor inculpaţilor, a fost apreciată ca greşită.
La stabilirea pedepsei principale, urmează au fost avute în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, decurs din urmările produse, împrejurările în care acestea s-au consumat, relaţiile dintre părţile implicate, pe de o parte, dar şi unele elemente ce privesc pe făptuitori, necunoscuţi cu antecedente penale şi bine integraţi social, cu o atitudine relativ sinceră în raport cu învinuirile aduse, pe de altă parte, împrejurări cărora le va fi recunoscut un caracter atenuant, cu efectul prevăzut de art. 76 C. pen., în planul stabilirii sancţiunii.
Întrucât, inculpaţii nu au făcut dovada condiţiilor legitimei apărări, prev. de art. 44 alin. (2) C. pen., cauză care înlătură caracterul penal al faptei, pe de o parte, dar şi pentru că iniţiativa conflictului pe fondul căruia s-au consumat violenţele suferite de partea vătămată, a aparţinut celor doi inculpaţi, faţă de aceştia nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 50 din 5 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva sentinţei penale nr. 79 din 25 august 2008, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 1166/104/2008.
A desfiinţat sentinţa sub aspectul laturii penale.
În baza art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii D.Ş. şi P.D.T., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, cu câte 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară.
Pe durata prev. de art. 71 C. pen., inculpaţilor le-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luată faţă de inculpaţi prin încheierea nr. 17 de la 12 mai 2008, dată în Camera de Consiliu de Tribunalul Olt.
A menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la rezolvarea laturii civile.
A respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor declarate împotriva aceleiaşi sentinţe.
Onorariile de avocat în sumă de câte 300 lei, vizând apărarea din oficiu, a apelanţilor inculpaţi în apel, până la prezentarea apărătorului ales s-au plătit din fondurile M.J., către Baroul de Avocaţi Dolj.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpaţii D.Ş. şi P.D.T.
Prin motivele scrise de recurs, Parchetul a criticat hotărârea in stanţei de apel sub următoarele aspecte:
1. Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală cu încălcarea disp. art. 309 şi art. 357 C. proc. pen., întrucât condamnându-i pe inculpaţi pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, s-a limitat doar la disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi nu a făcut aplicarea disp. art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) C. pen., art. 174 alin. (1) şi (2) şi art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen.
2. Instanţa de apel nu a indicat care sunt circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului, deşi în conformitate cu art. 79 C. pen., orice împrejurare reţinută ca circumstanţă atenuantă sau ca circumstanţă agravantă trebuie arătată în hotărâre.
3. Instanţa de apel a făcut o greşită individualizare a pedepselor aplicată, fără a da eficienţă circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Inculpaţii au criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Instanţa nu s-a pronunţat cu privire la reţinerea circumstanţei atenuante legale a depăşirii limitelor legitimei apărări prev. de art. 73 lit. a) C. pen., motiv de apel susţinută de inculpaţi.
A fost invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. şi s-a solicitat casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
2. Greşit a fost respins apelul declarat de inculpaţi în condiţiile în care în favoarea acestora au fost reţinute circumstanţe atenuante.
Acest motiv de recurs a fost încadrat în disp. art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., existând o contradicţie între motivele pe care s-a întemeiat Decizia şi dispozitiv.
3 Greşita încadrare juridică dată faptei săvârşită de inculpaţi, în sensul că aceştia nu au acţionat cu intenţia de a ucide, astfel că încadrarea juridică a faptei este cea prev. de art. 183 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., întrucât infracţiunea a fost săvârşită ca urmare a provocării din partea părţii vătămate.
În drept, s-a invocat art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
4. Greşita individualizare a pedepselor aplicate în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi greşita modalitate de executare a sancţiunii, solicitând suspendarea condiţionată a executării pedepselor.
În drept, acest motiv, de recurs fost întemeiat pe disp. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
La termenul la care au avut loc dezbaterile, reprezentantul parchetului a arătat că nu mai susţine primul motiv de recurs anterior menţionat.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de parchet şi inculpaţi, şi prin prisma cazurilor de casarea menţionate, Înalta Curte constată că doar recursurile formulate de inculpaţi sunt fondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
1. Înalta Curte constată că în cauză, pe baza ansamblului probator administrat, a fost corect stabilită situaţia de fapt, astfel cum a fost arătată anterior, motiv pentru care nu va mai fi reluată.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, Înalta Curte apreciază că fapta inculpaţilor D.Ş. şi P.D.T., întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., constând în aceea că în ziua de 29 septembrie 2007, pe fondul unul conflict determinat de faptul că partea vătămată a cosit iarba de pe terenul aparţinând inculpatului P.D.T., inculpaţii au aplicat mai multe lovituri cu corpuri contondente în zona capului şi a toracelui, provocându-i leziuni care au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus acesteia viaţa în pericol.
În cauză, pentru considerentele care vor urma, nu se poate reţine că tentativa la infracţiunea de omor a fost săvârşită în condiţiile circumstanţei agravantei prev. de art. 175 lit. i) C. pen.
Noţiunea de „faptă săvârşită în public" este explicată în art. 152 C. pen., care prevede cinci astfel de ipoteze.
Potrivit dispoziţiilor din acest articol, o faptă se consideră săvârşită în public atunci când:
1. a fost comisă într-un loc public care, prin natura sau destinaţia lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacănu este prezentă nici o persoană;
2. a fost săvârşită în orice alt loc accesibil publicului dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;
3. a fost săvârşită într-un loc neaccesibil publicului cu intenţia de a fi auzită sau văzută şi acest rezultat s-a produs faţă de 2 sau mai multe persoane;
4. a fost comisă într-o reuniune, cu excepţia celor care au caracter de familie;
5 a fost săvârşită prin mijloace despre care făptuitorul şi-a dat seama că ar putea face ca fapta să ajungă la cunoştinţa publicului.
În cauză, se constată că infracţiunea nu a fost săvârşită în „loc public", în accepţiunea dată de textul de lege citat.
Astfel, agresiunea asupra părţii vătămate s-a desfăşurat pe câmp, câmp care nu este un loc accesibil totdeauna publicului, chiar în cazul în care nu ar fi prezentă nici o persoană, situaţie în care ar fi suficientă publicitatea virtuală, decurgând din accesibilitatea permanentă a publicului într-un astfel de loc.
Câmpul, în situaţia din speţă, nu constituie „nici orice alt loc accesibil publicului", întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat şi prezenţa efectivă, în imediata aproprierea locului conflictului, altor persoane (altele decât cele implicate direct), situaţia prevăzută de lege referindu-se la o publicitate reală în locuri, care prin destinaţia lor sunt doar în mod intermitent accesibile publicului.
De asemenea, întrucât inculpaţii nu au urmărit şi nici nu au reuşit, în acelaşi timp, ca fapta să fie auzită sau văzută de două sau mai multe persoane, nu este aplicabilă nici cea de a treia variantă reglementată de art. 152 C. pen. Şi în acest caz se cere o publicitate reală.
În consecinţă, având în vedere că nu se poate considera că infracţiunea a fost săvârşită în public, în temeiul art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 C. pen.
2. Omorul se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea ca rezultat al activităţii sale a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.
Prin latura sa subiectivă, omorul, în speţă tentativa la această infracţiune, se deosebeşte de vătămarea corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen. pentru că dacă în cazul omorului se acţionează cu intenţia de a o ucide, în cazul vătămării corporale, se acţionează cu intenţia de a aplica o corecţie corporală.
În cauză, este mai presus de orice îndoială, că inculpaţii au acţionat cu intenţia de a ucide, intenţie care rezultă din împrejurările concrete ale cauzei. Astfel, inculpaţii au aplicat mai multe lovituri părţii vătămate, cu intensitate mare, cu un arac şi o furcă, în zone vitale ale corpului acestuia, respectiv zona capului şi zona toracelui, provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol (traumatism cranio – cerebral acut deschis, plăgi frontale stânga fractură arc costal stânga).
Relevantă în constatarea intenţiei de a ucide este şi faptul că rezultatul letal nu s-a produs, pe de o parte, pentru că victima şi-a protejat capul, cu mâinile, după cum rezultă din leziunile pe care le-a suferit şi la nivelul membrelor superioare, iar pe de altă parte şi datorită intervenţiei medicale de specialitate, factori independenţi de voinţa inculpaţilor.
3. Susţinerea inculpaţilor în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la motivul referitor la reţinerea circumstanţei atenuante legale a depăşirii limitelor legitimei apărări, nu este fondată.
Astfel, din actele cauzei se constată că prin motivele scrise de apel, filele 22-24 din dosarul Curţii de Apel Craiova, s-a solicitat de către inculpaţi în subsidiar, respectiv, în cazul în care nu s-ar fi reţinut legitima apărare, reţinerea în favoarea lor a „circumstanţei atenuante legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.".
În considerentele motivării, apelului se fac referiri şi la circumstanţa prev. de art. 73 lit. a) C. pen., în sensul că inculpaţii au fost atacaţi cu o furcă de către partea vătămată, iar ei au acţionat „prin depăşirea legitimei apărări, şi, în acelaşi timp, fiind provocaţi de victimă".
Însă, cu prilejul dezbaterilor din apel, după cum rezultă din încheierea de amânare a pronunţării apărătorul ales al inculpatului nu a mai susţinut (nici măcar tangenţial cum a făcut-o în motivele scrise) reţinerea art. 73 lit. a) C. pen. în favoarea acestora, invocând doar legitima apărare şi scuza provocării, ceea ce a determinat instanţa să nu analizeze şi această circumstanţă legală atenuantă.
4. În esenţă, pentru existenţa scuzei provocării, invocată de inculpaţi, este necesară îndeplinirea a trei condiţii: infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei, provocarea să se fi produs prin violenţă sau printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei ori printr-o altă acţiunea ilicită gravă.
În cauză, în momentul săvârşirii faptei, inculpaţii nu se aflau sub imperiul unei stări de tulburare sau emoţie puternică provocată de victimă.
Astfel comportamentul victimei, dacă ar fi fost rupt din contextul derulării faptelor, s-ar putea aprecia că atitudinea sa provocatoare, ar fi cauza infracţiunii, determinând riposta din partea inculpaţilor.
Însă, conflictul între părţi s-a derulat în două „planuri" temporale. Prima etapă a constat în momentul surprinderii părţii vătămate de către inculpatul D.Ş., în timp ce cosea iarba de pe terenul celuilalt inculpat, care era unchiul său, prilej cu care între părţi a avut loc un schimb de replici, care conţineauinjurii şi ameninţări reciproce.
După aceste momente, eventuala atitudine provocatoare a victimei a încetat, întrucât atât el cât şi inculpatul au părăsit terenul în cauză, prima îndreptându-se spre casa sa, iar cel de-al doilea spre locuinţa unchiului său pentru a-i relata despre cele întâmplate.
Rezultă din probele administrate că, după ce inculpatul D.Ş. l-a anunţat pe celălalt inculpat despre fapta părţii vătămate aceştia s-au deplasat cu un autoturism, pe câmp, pentru a-i „cere socoteală părţii vătămate", prilej cu care a început să se deruleze a doua fază a conflictului, fază în care, după ce i-au blocat deplasarea, inculpaţii i-au aplicat multiple lovituri cu un arac şi o furcă în zona capului, toracelui, chiar şi după ce victima era căzută la pământ şi în imposibilitate de a riposta.
Înalta Curte apreciază că, în cauză, în mod corect nu a fost reţinută scuza provocării în favoarea inculpaţilor în condiţiile în care pe de o parte datorită împrejurării că între cele două momente al conflictului dintre părţi s-a scurs o perioadă suficientă pentru aplanarea acestuia (mai ales că partea vătămată plecase de pe terenul inculpatului), iar pe de altă parte, datorită disproporţiei dintre actul pretins şi riposta recurenţilor. Se constată astfel, că faptele inculpaţilor de a aplica mai multe lovituri cu obiecte contondente nu-şi pot găsi explicaţia în pretinsa tulburare, produsă de fapta victimei care a cosit iarbă de pe terenul inculpatului P.D.T.
5 Ca urmare a reţinerii în sarcina inculpaţilor a infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., se va aplica acestora pedepse la individualizarea cărora vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii care rezultă din natura acesteia, din modul de acţionare şi împrejurările comiterii, din urmările socialmente periculoase ale faptei.
De asemenea, la stabilirea pedepselor se va avea în vedereşi persoana inculpaţilor, care anterior comiterii faptei au avut o conduită bună în familie şi societate, fiind caracterizaţi pozitiv de către autorităţile locale, sunt angrenaţi în activităţile sociale ale comunităţii din care fac parte, nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
Totodată, se apreciază că inculpaţii au depus stăruinţă în a repara, prin echivalent, suferinţa fizică suferită în urma săvârşirii infracţiunii, aceştia achitând părţii vătămate suma de 5000 lei despăgubiri materiale, s-au prezentat în faţa autorităţilor şi au avut un comportament procesual corespunzător, în sensul că deşi nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii în modul în care a fost reţinută de către instanţă, au prezentat variante proprii ale derulării evenimentelor, invocând, după cum s-a menţionat legitima apărare sau scuza provocării, împrejurare care nu poate constitui o circumstanţă negativă, ci un exerciţiu al dreptului la apărare astfel cum este prevăzut de lege.
În procesul individualizării pedepselor care se vor aplica inculpaţilor nu trebuie minimalizat nici comportamentul părţii vătămate care, a fost iniţiatoarea conflictului, ca urmare a faptului că încălcând dreptul de proprietate al inculpatului P.D.T., a determinat riposta violentă a recurenţilor.
Toate aceste circumstanţe pozitive vor fi reţinute ca circumstanţe atenuante judiciare, astfel cum sunt prevăzute în art. 74 C. pen., împrejurări în raport de care, conform art. 76 alin. (2) C. pen. va coborî pedepsele sub minimul special prevăzut de lege.
În raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că scopul educativ şi coercitiv al pedepselor ce se vor aplica, astfel cum este prev. în art 52 C. pen., se poate realiza, chiar fără executarea efectivă a acestora, considerându-se că simpla aplicare a sancţiunii constituie un avertisment pentru recurenţi, cât şi o garanţie că nu vor mai săvârşi alte fapte prevăzute de lege, astfel că, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condiţiile art. 861 C. pen. Având în vedere natura infracţiunii, cât şi gravitatea acestei, se vor aplica inculpaţilor şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi în condiţiile art. 65 C. pen.
6. În ceea ce priveşte, greşita individualizare a cuantumului pedepselor, susţinută de parchet, se constată că, în raport de noua încadrare juridică dată faptei şi de considerentele expuse anterior, aceste critici au rămas practic fără obiect.
7.Motivul de recurs invocat de parchet referitor la încălcarea disp. art. 79 C. pen. nu este fondat.
Astfel, textul de lege citat prevede că trebuie arătată în hotărâre orice împrejurarea reţinută ca circumstanţă atenuantă sau circumstanţă agravantă.
Împrejurarea că instanţa de apel a indicat în considerentele deciziei împrejurările pe care le-a reţinut ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor, fără a le „încadra" în prevederile alin. (1) sau (2) ale art. 74 C. pen., pe care le-a reţinut, generic, în dispozitiv, nu constituie o încălcare a art. 79 C. pen., în condiţiile în care „considerentele" fac parte integrantă dintr-o hotărâre judecătorească, potrivit art. 354 C. proc. pen.
Mai mult decât atât, potrivit art. 383 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 356 alin. (2) C. proc. pen., expunerea hotărârii trebuie să cuprindă în caz de condamnare, printre alte dispoziţii şi circumstanţele agravante sau atenuante, cerinţă care nu se regăseşte şi în art. 357 C. proc. pen., referitor la conţinutul dispozitivului, iar instanţa de apel a respectat, după cum s-a menţionat, această cerinţă a legii, indicând circumstanţele atenuante reţinute pentru fiecare inculpat în considerente.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţi, va casa în parte Decizia penală atacată şi, rejudecând va proceda conform considerentelor expuse anterior, menţinând celelalte dispoziţii.
De asemenea, potrivit disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de parchet.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii D.Ş. şi P.D.T. împotriva Deciziei penale nr. 50 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi rejudecând:
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpaţi din infracţiunea prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 C. pen., texte de lege în baza cărora, cu aplicarea art. 74 – art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpaţii D.Ş. şi P.D.T. la câte 3 ani închisoare fiecare.
Aplică fiecărui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen.
Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 - art. 862 C. pen. suspendă executarea pedepselor sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani pentru fiecare inculpat.
Conform art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpaţii se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte în prima zi de luni a fiecărui trimestru la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepselor sub supraveghere se suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 50 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Onorariile pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat D.Ş., în sumă de 50 lei, şi a recurentului inculpat P.D.T., în sumă de 200 lei, se vor plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4012/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4239/2009. Penal → |
|---|
