ICCJ. Decizia nr. 398/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 398/2009
Dosar nr. 452/59/2008
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 203/ PI din 11 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul J.I.V. împotriva rezoluţiei dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 688/P/2007.
A fost menţinută rezoluţia atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluţia dată că faptele pentru care executorul judecătoresc M.S.R. a fost cercetat, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu există.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul J.I.V., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul J.I.V. este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara petiţionarul J.I.V. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc M.S.R. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii petiţionarul a susţinut că, executorul judecătoresc menţionat mai sus şi-ar fi îndeplinit, în mod abuziv, atribuţiile de serviciu în instrumentarea dosarelor execuţionale cu nr. 10/2007 şi nr. 11/2007, prejudiciindu-l, dând curs cererilor de executare silită formulate de M.I., deşi acesta nu avea calitatea de a solicita executarea silită.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, constatând că faptele reclamate de petiţionarul J.I.V. nu există, a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc M.S.R., prin rezoluţia cu nr. 688/P/2007 din 26 februarie 2008.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluţia cu nr. 425/II/2/2008 din 5 mai 2008.
Nemulţumit de soluţiile date de parchet, petiţionarul J.I.V. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece cauza în primă instanţă, respectiv Curţii de Apel Timişoara care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, dosarele execuţionale nr. 10 şi nr. 11 din 2007 ale executorului judecătoresc M.S.R. s-au constituit ca urmare a cererilor formulate de numitul M.I., titlul executoriu pentru primul dosar fiind sentinţa penală nr. 361/ P.I. din 15 mai 2002 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 485/ A din 09 decembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara şi Decizia penală nr. 491 din 28 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pentru cel de-al doilea dosar, titlul executoriu fiind sentinţa penală nr. 406/2003 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 789/A/2003 a Tribunalului Timiş şi Decizia penală nr. 111/ Rf din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Ambele cauze au vizat raporturile pe care persoana vătămată J.I.V. le-a avut cu SC M.V.I. SRL, reprezentată de numitul M.I. Persoana vătămată a susţinut că acesta nu mai avea nicio calitate, în condiţiile în care societatea comercială a fost radiată în anul 2002. Problema calităţii numitului M.I. de a solicita executarea silită a constituit obiect de analiză a mai multor instanţe de judecată de pe raza de competenţă a Curţii de Apel Timişoara, în final magistraţii stabilind că a operat o transmisiune a drepturilor de creanţă invocate de SC M.V.I. SRL „împotriva debitorului J.I.V., către asociatul unic M.I., care a preluat patrimoniul societăţii, după încetarea personalităţii juridice a acesteia, respectiv după radierea sa din evidenţele registrului comerţului".
Având în vedere cele menţionate mai sus, Înalta Curte constată că, cererile de executare silită formulate de M.I. au fost întemeiate, iar punerea în executare a acestor cereri de către executorul judecătoresc M.S.R. a respectat condiţiile de legalitate.
În aceste împrejurări soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de executorul judecătoresc M.S.R., pentru actele de executare efectuate în dosarele execuţionale cu nr. 10/2007 şi nr. 11/2007 este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că actele de executare au fost efectuate, prin încălcarea legii, în detrimentul petiţionarului.
Împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţiile adoptate în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Lugoj ori Tribunalului Timiş nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea sa. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză ori împotriva executorilor judecătoreşti, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Întrucât din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legii în activitatea executorului judecătoresc M.S.R., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul J.I.V. împotriva sentinţei penale nr. 203/ PI din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul J.I.V. împotriva sentinţei penale nr. 203/ PI din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 382/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4006/2009. Penal → |
|---|
