ICCJ. Decizia nr. 3918/2009. Penal. Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3918/2009
Dosar nr. 9047/1/2009
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 13 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. 38/233/2004 a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurentul inculpat I.A., privind excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 356/2006.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele :
Investită cu soluţionarea recursurilor, declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul I.A., împotriva deciziei penale nr. 513/A din 3 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi, la termenul de judecată din 13 noiembrie 2009, inculpatul prin apărător a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 356/2006 şi a cerut sesizarea Curţii Constituţionale.
Inculpatul a susţinut că dispoziţiile Legii nr. 356/2006 încalcă prevederile art. 61 alin. (2) din Constituţia României, care statuează principiul bicameralismului parlamentar în România. Astfel, Senatul a adoptat proiectul legii înaintat de Guvernul României iar Camera Deputaţilor – Cameră decizională a dezbătut şi adoptat legea cu modificări şi adăugiri de noi articole. Aceste modificări şi adăugiri nu au fost avizate de Consiliul Legislativ şi nici adoptate de Senat.
Analizând cererea prin prisma dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a apreciat că excepţia este inadmisibilă fiind contrară dispoziţiilor precizate, neavând legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva încheierii a declarat recurs oral inculpatul, care nu a depus motive de recurs şi nu s-a prezentat să-l susţină.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în oricare fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 356/2006 care potrivit susţinerilor inculpatului încalcă prevederile art. 61 alin. (2) din Constituţia României, care statuează principiul bicameralismului parlamentar în România, nu are legătură cu soluţionarea recursului.
Aşa fiind, în mod temeinic şi legal instanţa de recurs a respins excepţia ca inadmisibilă şi a fixat termen pentru judecarea recursului la 8 decembrie 2009.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurentul obligat conform art. 192 C. proc. pen. la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 38/233/2004.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1850/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1794/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|