ICCJ. Decizia nr. 4031/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4031/2009
Dosar nr. 2469/113/2008
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39 din 20 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 2469/113/2008, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.M. împotriva sentinţei penale nr. 258/2006 a Tribunalului Brăila pronunţată în dosarul penal nr. 1830/2005.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brăila a reţinut că prin cererea formulată la data de 26 iunie 2008, revizuientul condamnat P.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 258 din 20 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia penală, în Dosarul penal nr. 1830/2005.
Examinând actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 258 din 20 iunie 2006 Tribunalul Brăila a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul P.M., prin actul de sesizare al instanţei, din infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată, în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 republicată şi, în baza acestor texte legale, l-a condamnat pe inculpatul P.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi la 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. respectiv: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
S-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) – e) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 republicată, a fost obligat inculpatul P.M., să restituie părţii vătămate (denunţătoare) C.J., domiciliat în comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa, următoarele sume de bani: 35.000.000 lei ROL, 1000 euro şi 200 DOLARI SUA, sau c/val acestor valute, la cursul valutar în lei din momentul executării prezentei sentinţe.
În baza art. 189-191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 14.000.000 lei ROL cheltuieli judiciare statului.
În esenţă, pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că ziua de 2 noiembrie 2003, C.J., administrator la SC J.R.C.T. SRL Dâmboviţa, şi totodată conducător auto, (denunţător în cauză) se afla la volanul autocamionului deplasându-se pe DN - 2 de la Buzău cu destinaţia municipiul Hunedoara, având ca încărcătură băuturi alcoolice ale SC E. Bucureşti - punctul de lucru Poşta Câlnău, din Judeţul Buzău, iar în localitatea Urziceni a fost oprit de către Poliţia Rutieră Urziceni, pentru un control de rutină. Fiind testat cu aparatul D. s-a constatat că acest conducător auto, C.J., avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat.
Totodată conducătorului auto C.J. i s-au recoltat probe de sânge, în vederea stabilirii gradului real de alcoolemie în sânge, probe ce au fost înaintate Serviciului de Medicină Legală Slobozia. În acelaşi timp organele de poliţie au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehiculul, permisul de conducere al conducătorului auto C.J., eliberându-i în schimb o dovadă, fără valabilitate, potrivit OUG nr. 195/2002. Urmare acestei situaţii conducătorului auto C.J. i s-a întocmit Dosarul penal nr. 581/P/2004 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, având ca obiect, infracţiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, soluţia, în acest dosar urmând a fi dată de organul de cercetare penală, în funcţie de rezultatul analizelor de laborator al probelor de sânge, recoltate.
La 29 aprilie 2004 denunţătorul C.J. a sesizat Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Bucureşti - Biroul Teritorial Slobozia, despre faptul că inculpatul P.M., pentru a-i rezolva favorabil situaţia creată ca urmare a testării alcoolscopice, cu consecinţa suspendării permisului de conducere şi a întocmirii unui eventual dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, i-a pretins suma de 2000 euro, lăsând să se creadă că are influenţe asupra unor funcţionari, prin care să-i restituie permisul de conducere, să-l exonereze de răspundere penală prin diminuarea eventual a valorii alcoolemiei, motiv pentru care i-a dat efectiv 1000 euro, 200 DOLARI SUA şi 35.000.000 lei.
S-a mai relevat că inculpatul P.M., nu a recunoscut fapta în faza de urmărire penală, iar în faţa primei instanţe a manifestat o atitudine oscilantă, declarând că nu l-a cunoscut pe denunţătorul C.J., după care a revenit şi a arătat că l-a cunoscut pe 11 februarie 2004, când acesta a venit la sediul Poliţiei Rutiere Ialomiţa, pentru a-şi ridica permisul de conducere, recunoscând, de asemenea, că a avut câteva convorbiri telefonice cu denunţătorul.
Deşi inculpatul, prin apărător, a solicitat achitarea sa, motivat de faptul că în cauză nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, întrucât a susţinut că lipseşte obiectul material al infracţiunii, în una din cele două modalităţi alternative respectiv: primirea, sau pretinderea de bani sau alte foloase materiale, instanţa de fond a înlăturat o astfel de apărare constatând că, pe de o parte, infracţiunea de trafic de influenţă este, potrivit art. 257 C. pen., o infracţiune cu conţinuturi alternative, care se realizează prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, în vederea determinării unui funcţionar - pe lângă care subiectul are influenţă sau lasă să se înţeleagă că are influenţă - să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Datorită independenţei ce există între aceste conţinuturi alternative ale infracţiunii de trafic de influenţă, faptele prin care se concretizează două sau chiar toate conţinuturile infracţiunii sus-menţionate, săvârşite de aceeaşi persoană, chiar la intervale de timp diferite, s-a apreciat că reprezintă, în ansamblu acte de executare ale infracţiunii. S-a mai considerat că deşi odată cu pretinderea foloaselor, cu acceptarea promisiunilor, infracţiunea de trafic de influenţă poate fi socotită realizată, activitatea ulterioară, de primire a foloaselor pretinse sau promise, nu este lipsită de relevanţă penală, ceea ce constituie, alături de activitate ilicită ce o precede, o unitate infracţională naturală, cu toate consecinţele ce decurg din această constatare.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti: declaraţiile denunţătorului C.J., coroborate cu declaraţiile martorilor: C.L.R., P.M., D.I., I.G.F., P.V., P.V., G.Ş., S.L., C.Ş., Ş.D., D.I. şi M.I., dovedesc că inculpatul P.M. a pretins şi primit efectiv de la denunţătorul C.J., sumele de: 1000 euro, 200 DOLARI SUA şi 35.000.000 lei, lăsând să se creadă că în calitatea sa de agent de poliţie la I.P.J. Ialomiţa are influenţă asupra funcţionarilor - poliţişti - din cadrul I.P.J. Ialomiţa - din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ialomiţa, pentru a determina reducerea perioadei de suspendare de 3 luni a permisului de conducere al denunţătorului C.J., diminuarea valorii alcoolemiei, sau a netrimiterii acestuia în judecată pentru o infracţiune la legea circulaţiei.
S-a mai constatat că declaraţiile denunţătorului C.J. s-au coroborat cu cele ale martorei C.L.R. şi parţial cu ale inculpatului P.M., precum şi cu listingul posturilor telefonice mobile ale inculpatului şi denunţătorului, relevându-se că în perioada decembrie 2003 - februarie 2004 aceştia au discutat în mai multe rânduri, în total 1.846 secunde (pag. 161 - 168 dosar urmărire penală), cât şi procesul verbal din 01 octombrie 2004 privind verificarea listelor detaliate ale apelurilor telefonice efectuate de la posturile telefonice mobile ale inculpatului P.M. şi ale denunţătorului C.J., cu martorii P.V., G.Ş. şi M.I., probatorii ce dovedesc că între inculpat şi denunţător s-a menţinut tot timpul legătura, pentru rezolvarea celor promise de inculpat.
S-a reţinut că nota privind convorbirile ambientale purtate la 11 septembrie 2004, dintre C.J., martorul G.Ş. şi avocatul N.D., întocmită de Serviciul tehnic al Parchetului Naţional Anticorupţie Bucureşti - Biroul Teritorial Slobozia a atestat împrejurările relevate de denunţătorul C.J., în declaraţiile sale şi temerea inculpatului P.M., că va fi demascat, astfel cum a reieşit din cele relatate de avocatul său, martorul N.D. De asemenea, s-a mai menţionat că adresa din 27 septembrie 2004 a BCR - Sucursala Libertăţii a relevat împrejurarea că la 16 decembrie 2003, administratorul C.J. al SC J.R.C.T. SRL, a ridicat cu fila CEC SR MA 300 nr. 00884543, suma de 29.900.000 lei. Coroborând acest fapt, cu depoziţiile denunţătorului C.J., cu ale martorilor P.M. şi C.L.R., s-a dovedit fără putinţă de tăgadă, că această sumă a fost dată inculpatului, care a şi primit-o alături de 300 euro şi 200 DOLARI SUA.
S-a mai reţinut că diferenţa de sumă până la 2000 euro, i-au fost daţi în ziua de 17 decembrie 2003 după cum s-a dovedit în declaraţiile martorilor P.M., D.I., C.L.R., coroborate cu ale denunţătorului C.J.
Instanţa a mai reţinut că, din întregul material probator administrat în cauză, a reieşit, în mod evident, vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în cauză fiind dovedită atât pretinderea cât şi primirea sumelor de către inculpat echivalente a 2000 euro şi care a avut loc anterior pretinsei influenţe reale sau presupusă de care s-a prelevat inculpatul P.M.
Din probatoriile administrate s-a mai relevat împrejurarea că, din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul P.M., a acţionat cu intenţie, lăsând că se creadă că are influenţă şi că va acţiona pentru realizarea intereselor reale ale denunţătorului creându-i totodată acestuia convingerea că prin intervenţiile sale, va rezolva favorabil situaţia creată.
Infracţiunea de trafic de influenţă se consumă în momentul în care făptuitorul prevalându-se de influenţa presupusă sau reală pe care o are pe lângă un funcţionar, pretinde bani sau alte valori, spre a-l determina să efectueze un act, indiferent dacă ulterior a intervenit sau nu în acest sens.
Instanţa de fond nu a primit nici susţinerea inculpatului că nu ar fi intervenit pentru denunţător, la funcţionari poliţişti sau la lucrătorii Serviciului de Medicină Legală - Ialomiţa .
S-a mai reţinut că deşi inculpatul a susţinut că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă ar fi necesară identificarea funcţionarului pe lângă care se presupune că inculpatul are influentă, prima instanţă a considerat,că în cazul infracţiunii de trafic de influenţă nu este obligatorie nominalizarea funcţionarilor asupra cărora se presupune că făptuitorul ar putea avea influenţă, fiind suficientă doar referirea la instituţia sau autoritatea care are competenţă de a îndeplini un act în legătură cu atribuţiile de serviciu în discuţie.
Inculpatul P.M. a negat fapta, adoptând în mod constant o poziţie ambiguă, recunoscând, în parte, că a discutat telefonic cu C.J. şi că l-a întâlnit pe acesta numai în data de 11 februarie 2004.
S-a reţinut de către Tribunalul Brăila că săvârşirea faptei a fost pe deplin dovedită cu denunţul şi declaraţiile părţii civile C.J., cu declaraţiile martorilor P.M., C.L.R., D.I., I.G.F., P.V., P.V., G.Ş., S.L., C.Ş., Ş.D., D.I., M.I., relaţiile solicitate de la I.P.J. Ialomiţa, S.M.L. Slobozia, relaţiile solicitate de la BCR - Bucureşti - Sucursala Libertăţii, listing-urile convorbirilor telefonice, nota de consemnare a convorbirilor ambientale avute la 11 septembrie 2004, a Serviciului Tehnic a D.N.A. - Biroul Teritorial Ialomiţa, ce au avut loc la iniţiativa inculpatului, între C.J., martorul G.Ş. şi avocatul - martor în cauză – N.D., adresa din 25 mai 2006 a I.P.J. Ialomiţa.
Cu această ultimă adresă a I.P.J. Ialomiţa, s-a dovedit că inculpatul P.M., anterior datei de 20 februarie 2004, ocupa funcţia de sectorist şi îndeplinea atribuţiile prevăzute de dispoziţia I.G.P.R. SR/S/124 din 14 aprilie 2003, având şi dreptul să constate infracţiuni şi contravenţii. În cuprinsul acesteia, s-a mai menţionat, de asemenea, că în conformitate cu art. 3 pct. 1 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, inculpatul P.M., avea dreptul şi obligaţia de a efectua acte de constatare a săvârşirii de infracţiuni conform legii şi că la acel moment acesta şi-a desfăşurat activitatea la biroul poliţiei de ordine publică unde avea atribuţii de a constata şi sancţiona contravenţii în sensul art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000.
Prin Decizia penală nr. 21 din 9 februarie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, a fost modificată sentinţa instanţei de fond, în sensul înlăturării dispoziţiilor privind pedeapsa accesorie, prevăzută de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., iar prin Decizia penală nr. 1888 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de parchet şi de inculpat.
Împotriva sentinţei penale nr. 258 din 20 iunie 2006 a Tribunalului Brăila a formulat cerere de revizuire inculpatul P.M., invocând drept motive.
1) Dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv, susţinând că s-au descoperit fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute ori nu au fost luate în considerare de instanţe la soluţionarea cauzei;
2) Dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., arătând că trei martori denunţători, respectiv C.J., P.M. şi C.L.R. au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire a solicitat-o.
3) Dispoziţiile art. 394 lit. d) C. proc. pen., afirmând că procurorul care a instrumentat dosarul şi a pus în mişcare acţiunea penală, a săvârşit infracţiuni grave în legătură cu cauza a cărei revizuire a solicitat-o constând în: represiune nedreaptă, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instigare la denunţare calomnioasă şi instigare la mărturie mincinoasă.
4) Dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinând că şi judecătorii ce au soluţionat dosarul au comis infracţiunea de represiune nedreaptă în legătură cu cauza a cărei revizuire a solicitat-o.
În susţinerea primului caz de revizuire invocat, revizuientul a arătat drept fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, următoarele aspecte:
- imposibilitatea deplasării martorului denunţător în localitatea Drajna la ora indicată de acesta, în sensul că la ora 11,38 se afla în bancă, extrasul de cont relevând operaţiunea bancară la această oră;
- existenţa unei înregistrări audio realizată de avocatul N.D., cu prilejul întâlnirii dintre acesta, martorul denunţător şi martorul G.Ş., la data de 11 septembrie 2004, al cărui conţinut diferă de cel al înregistrării redate ca probă în faza de urmărire penală;
- înscrisuri medicale care, în opinia revizuientului, atestă că în zilele din 16 şi 17 decembrie 2003 efectua proceduri medicale recuperatorii, ce făceau imposibilă deplasarea fizică;
- audierea în calitate de martor, în susţinerea tezei probatorii a imposibilităţii fizice de deplasare, a medicului curant şi a personalului medical angrenat în tratamentul recuperator în perioada respectivă;
- caracterul fals al biletului de transport prezentat în procesul penal de către martorul denunţător cu privire la data de 16 decembrie 2003 pe traseul Bucureşti - Drajna, necesitatea reanalizării şi revalorificării probei cu înscrisuri administrate de instanţa de judecată pentru dovedirea destinaţiei reale a sumei de 29.900.000 lei (ROL) ridicată de martorul denunţător de la B.C.R. - Sucursala Libertăţii;
- audierea ca martori a numiţilor N.C., L.S. şi R.I. pentru a dovedi intenţia ticluirii unor probe mincinoase de către organele de urmărire penală.
Referatul întocmit de parchet, privind cererea de revizuire formulată de către revizuientul P.M., a conchis, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 394 lit. a), b) şi d) C. proc. pen., solicitându-se respingerea cererii de revizuire
Examinând cererea de revizuire formulată de revizuientul P.M., în raport de întregul material de cercetare înaintat de parchet, dar şi prin prisma înscrisurilor depuse la dosar de revizuient, prin apărători, Tribunalul Brăila, analizându-le punctual, a reţinut, în esenţă, că, deşi în cauză au fost invocate cazurile prev. de art. 394 lit. a), b) şi d) C. proc. pen., prin aspectele criticate şi relevate de revizuient se tinde a se suplimenta şi reanaliza probatoriul administrat în speţă, întrucât toate împrejurările menţionate au fost deja analizate de instanţele investite cu soluţionarea cauzei.
Astfel, In ceea ce priveşte cazurile înscrise în art. 394 lit. b) şi d) C. proc. pen., şi anume plângerile penale despre care a făcut vorbire revizuientul, precum şi invocarea caracterului fals al biletului de transport depus la fond de către denunţător, instanţa a reţinut că la dosarul cauzei nu s-au depus hotărâri judecătoreşti sau ordonanţe ale procurorului, din care să rezulte dovedirea acestor cazuri de revizuire, nefiind astfel îndeplinită condiţia înscrisă în art. 395 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu car, situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) şi d) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.
Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. s-a constatat că revizuientul a invocat mai multe aspecte - fapte şi împrejurări - pe care le-a considerat necunoscute sau neluate în seamă de instanţă la soluţionarea fondului.
Astfel, prima instanţă a reţinut că, deşi s-a invocat imposibilitatea deplasării martorului denunţător în localitatea Drajna la ora indicată de acesta, în sensul că la ora 11,38 se afla în bancă, (depunându-se în dovedirea acestui caz de revizuire extrasul de cont ce relevă operaţiunea bancară de la acea oră), totuşi a constatat că simpla împrejurare că martorul denunţător a scos banii de la Filiala BCR Bucureşti în ziua de 16 decembrie 2003, nu reprezintă o faptă sau împrejurare nouă necunoscută de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte imposibilitatea deplasării martorului denunţător în localitatea Drajna, s-a mai relevat că extrasul de cont din care rezultă faptul că martorul denunţător era în sediul băncii din Bucureşti la ora 11,38, chiar dacă este un înscris nou depus în revizuire, nu era de natură a demonstra imposibilitatea de deplasare la Drajna a martorului denunţător, aşa cum probele administrate la judecarea în fond a cauzei au demonstrat-o cu prisosinţă.
Sub acest aspect instanţa de fond a apreciat că revizuientul condamnat a solicitat să se facă o suplimentare şi o reanalizare a probatoriului deja administrat în cauză, pe calea extraordinară de atac a revizuirii.
Ori, prima instanţă a constatat că pe calea revizuirii nu se poate realiza suplimentarea, reanalizarea probatoriului administrat în toate fazele procesuale până la rămânerea definitivă a soluţiei.
Prima instanţă a mai reţinut că, imposibilitatea deplasării inculpatului la Drajna în ziua de 16 decembrie 2003, motivată prin aceea că, în respectiva perioadă, inculpatul P.M. efectua proceduri medicale recuperatorii, ce făceau imposibilă deplasarea fizică, a fost deja analizată la soluţionarea în fond a cauzei, reprezentând practic apărarea constantă a inculpatului, neputându-se reţine ca fiind o împrejurare nouă.
În ceea ce priveşte toate aspectele referitoare la ora ridicării banilor din bancă, deplasarea martorului denunţător la Drajna, precum şi ora întâlnirii acestuia cu inculpatul, s-a constatat de către prima instanţă că au fost examinate în contextul caracterului relativ al probării orei de întâlnire, tinzându-se astfel, spre o reanalizare a probatoriului deja administrat şi analizat de instanţele investite cu soluţionarea cauzei.
Tribunalul Brăila a mai constatat că aceste împrejurări au fost analizate, în raport de probatoriile administrate în celelalte etape procesuale (fond, apel şi recurs), fiind cuprinse în considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate.
De asemenea, s-a mai apreciat că deşi în revizuire, s-a demonstrat că ora 11,38 este cea la care denunţătorul a ridicat banii din bancă, acest aspect nu poate demonstra imposibilitatea deplasării acestuia în Drajna în aceeaşi zi de 16 decembrie 2003, în condiţiile în care denunţătorul a indicat cu aproximaţie orele la care cei doi s-au întâlnit şi implicit s-au consumat faptele.
Şi sub aspectul privind susţinerea revizuientului că înregistrarea ambientală realizată de avocatul inculpatului la data de 11 septembrie 2004, diferă de înregistrarea redată ca probă în faza urmăririi penale, prima instanţă a apreciat că se tinde a se solicita o reanalizare a acestei probe, în condiţiile în care în celelalte faze procesuale instanţele au reţinut că la data de 11 septembrie 2004 a avut loc o întâlnire între denunţător, avocatul N.D. şi martorul G.Ş., convorbirea fiind înregistrată de ambele părţi.
S-a mai menţionat că nu constituie o împrejurare nouă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., faptul că revizuientul a susţinut că există diferenţe între înregistrarea făcută de avocatul său şi cea cuprinsă în Nota întocmită de Serviciul tehnic al Parchetului Naţional Anticorupţie, acesta fiind un mijloc de probă propus în completarea probatoriilor administrate la judecarea fondului.
S-a constatat că, în interpretarea art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe calea revizuirii se pot invoca fapte şi împrejurări noi, nicidecum mijloace de probă, care să conducă la suplimentarea probatoriului, administrate deja în cauză cu privire la o împrejurare de fapt ce a fost analizată deja în celelalte faze procesuale.
Aceeaşi motivaţie s-a reţinut şi în ceea ce priveşte solicitarea revizuientului de a se analiza declaraţiile unor martori, în condiţiile în care aspectele ce tind a se dovedi cu aceşti martori au fost analizate de instanţe, administrându-se probe (înscrisuri şi martori). De altfel, pe calea revizuirii s-a conchis că se pot invoca fapte probatorii noi, nicidecum mijloace de probă noi cu privire la o faptă sau împrejurare asupra căreia s-au administrat probatorii, iar instanţa s-a pronunţat deja cu privire la existenţa sau inexistenţa ei.
Prima instanţă a conchis în sensul că toate aspectele invocate în cererea de revizuire s-au regăsit în apărarea inculpatului în celelalte faze procesuale şi au fost avute în vedere în motivarea soluţiei de condamnare a acestuia.
Împotriva sentinţei penale nr. 39 din 20 februarie 2009 a Tribunalului Brăila a declarat apel revizuientul P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru aceleaşi motive, relevate şi în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă că prin motivele şi situaţiile invocate, cererea de revizuire formulată a îndeplinit exigenţele dispoziţiilor art. 394 literele a) – d) C. proc. pen.
Apelantul revizuient condamnat a invocat drept prim motiv de apel împrejurarea că denunţătorul (martorul) C.J. a ridicat suma de 29.900 lei ROL, (pe care s-a reţinut că i-ar fi dat-o revizuientului), în ziua de 16 decembrie 2003 la ora 11,37 de la BCR Bucureşti - Filiala Libertăţii şi nu la ora 10,03, cum a susţinut acesta în declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală - situaţie ce reprezenta o împrejurare nouă, dovedită cu un înscris oficial şi care demonstra că denunţătorul nu ar fi avut posibilitatea să ajungă până la ora 13,00 să se întâlnească cu inculpatul la un restaurant din localitatea Drajna, având în vedere şi condiţiile de mediu, care îngreunau circulaţia pe drumurile publice.
O altă situaţie nouă invocată, necunoscută instanţei de judecată la momentul judecării cauzei, a fost aceea că martorul N.D. a făcut o înregistrare a discuţiilor din mediul ambiental purtate de acesta cu denunţătorul C.J. şi martorul G.Ş., diferită de înregistrarea aceloraşi convorbiri făcută cu aparatura D.N.A., care dovedeşte provocarea, îndemnul şi promisiunile făcute de procurorul D.N.A. denunţătorului.
De asemenea, o altă împrejurare nouă relevată de apelantul revizuient a fost aceea că biletul de autobuz cu care denunţătorul a pretins că s-ar fi deplasat de la Bucureşti în ziua de 16 decembrie 2003, a fost falsificat, arătând că acesta a fost emis în ziua de 18 decembrie 2003 pentru un alt traseu.
Apelantul revizuient a mai arătat că o altă împrejurare nouă a fost şi aceea că, în zilele de 16 şi 17 decembrie 2003, când s-a pretins că acesta s-ar fi întâlnit cu denunţătorul, acesta efectuase proceduri de recuperare la o unitate specializată din Bucureşti, invocând existenţa unui registru special ţinut de unitatea sanitară, unde acesta a fost supus unui tratament de recuperare.
În final, un alt motiv de revizuire pe care l-a invocat apelantul a fost acela că trei dintre martorii audiaţi în instanţă, respectiv: C.J., P.M. şi C.L.R. ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, constând în aceea că în declaraţiile date au făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului, depoziţii ce au fost reţinute de instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare ca fiind esenţiale pentru angajarea răspunderii penale în sarcina revizuientului.
Verificând sentinţa penală apelată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, conform disp. art. 378 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 66/A din 2 iunie 2009, cu majoritatea de voturi, a constatat că Tribunalul Brăila a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, menţinând-o ca atare, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de revizuientul condamnat.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de prim control judiciar l-a obligat pe apelantul revizuient la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a constatat că nu poate fi reţinut primul motiv de apel invocat de apelantul revizuient, întrucât ora întâlnirii dintre condamnatul P.M. şi martorul denunţător C.J., nu constituie un element esenţial, determinant în pronunţarea hotărârii, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, cu consecinţa achitării inculpatului sau a încetării procesului penal, conf. disp. art. 394 alin. (2) C. proc. pen.
S-a constatat că ora întâlnirii dintre cei doi a fost indicată cu aproximaţie şi nu constituie singurul element în baza căruia inculpatul - revizuient a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, ci cu ocazia judecării cauzei în fond, aceasta s-a făcut pe baza coroborării mai multor probe, respectiv, audieri de martori, interceptarea convorbirilor telefonice, stabilindu-se că, între inculpat şi martorul denunţător întâlnirea din data de 16 decembrie 2003, a fost urmată de o altă întâlnire între aceştia, având acelaşi scop.
Pe de altă parte, această situaţie a fost cunoscută cu ocazia judecării cauzei, făcând parte din apărarea inculpatului, motiv pentru care a fost făcut şi un demers la B.C.R. Bucureşti pentru a se indica ora tranzacţiei efectuată de inculpat. De altfel, extrasul de cont aflat la fila 262 în Dosarul nr. 2469/113/2008 al Tribunalului Brăila, nu este certificat, semnat sau ştampilat conform legii, pentru a da valabilitate probei administrate de revizuient.
Pentru motivele expuse mai sus, Curtea apreciază că apelantul a solicitat, pe calea revizuirii să se facă o reanalizare sau o suplimentare a probatoriului deja administrat în cauză, această situaţie excedând prevederilor art. 394 C. proc. pen.
Pe aceeaşi linie se situează şi motivele de revizuire invocate de apelant cu privire la înregistrarea, în paralel efectuată de avocatul N.D., precum şi imposibilitatea deplasării inculpatului la Drajna la data de 16 decembrie 2003, arătând că în acea perioadă efectua proceduri medicale recuperatorii la o clinică din Bucureşti - ambele situaţii au fost analizate la soluţionarea în fond a cauzei, întrucât au constituit apărări constante ale inculpatului, apreciindu-se că invocarea lor ca argumente pentru admiterea revizuirii nu constituie decât o încercare de reanalizare şi suplimentare a probatoriului administrat în fazele procesuale indicate mai sus.
În ceea ce priveşte cazurile de revizuire vizând caracterul fals al biletului de transport depus la instanţa de fond de către denunţător, precum şi existenţa unor declaraţii mincinoase ale unor martori audiaţi de instanţă, în mod corect, s-a constatat că instanţa de fond a reţinut corect faptul că revizuientul nu a depus la dosarul cauzei hotărâri judecătoreşti sau ordonanţe ale procurorului din care să rezulte existenţa acestor situaţii, condiţie cerută de disp.art. 395 alin. (1) C. proc. pen.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că Tribunalul Brăila, în mod corect, a reţinut faptul că prin toate motivele de revizuire prezentate de inculpatul P.M., nu s-au prezentat situaţii noi, necunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, de natură a fi analizate în procedura revizuirii, în condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. astfel că, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul revizuientului P.M. formulat împotriva sentinţei penale nr. 39/2009 pronunţată de Tribunalul Brăila.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul condamnat P.M., care prin intermediul apărătorului ales, în esenţă, a reiterat, motivele invocate în cererea iniţială, astfel cum au fost menţionate în încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2009, când s-a acordat cuvântul părţilor la dezbateri, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Examinând Decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale .
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşti pe cei condamnaţi pe nedrept .
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminareîn fapt a cauzei penale. Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei sentinţe poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Din această formulare a textului legal rezultă că, prin fapte şi împrejurări noi nu pot fi înţelese acte în sens de probe şi nici elemente de fapt, ci anumite stări de fapt, respectiv acte comisive sau omisive în cadrul unei situaţii de fapt, în raport cu care, faptele reţinute prin hotărârea definitivă nu ar corespunde adevărului. Dacă s-ar considera că prin fapte sau împrejurări s-ar înţelege şi probe, respectiv acte cu valoare de probe, ar însemna că revizuirea s-ar transforma într-o nouă cale ordinară de atac, cu posibilitatea de prelungire a etapei procedurale a administrării de probe.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii .
În cauză, revizuientul P.M. a formulat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, admiterea în principiu şi pe fond a cererii de revizuire astfel cum a fost formulată şi motivată, suspendarea executării hotărârii de condamnare şi, în rejudecare, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanţă cât şi cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) – e) C. proc. pen., întrucât revizuientul condamnat a negat constant săvârşirea infracţiunii pentru care a fost dedus judecăţii şi mai apoi condamnat, a tins să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare şi, pe cale de consecinţă, să obţină achitarea sa, pe considerentul că instanţa de condamnare nu a cunoscut faptul că denunţătorul C.J. ar fi ridicat banii (pretinsa mită) la ora 11,37 de la B.C.R. Bucureşti – Agenţia Libertăţii, pretinzând că s-a demonstrat astfel imposibilitatea deplasării fizice a condamnatului de la Bucureşti la Drajna, pentru a se întâlni cu denunţătorul, cu atât mai mult cu cât condamnatul, în zilele de 16-17 decembrie 2003, era supus unor proceduri de recuperare medicală, ce necesitau prezenţa sa în Bucureşti, iar condiţiile meteorologice erau de viscol şi zăpadă. De asemenea, contrar susţinerilor recurentului revizuient că în urma experimentului extrajudiciar depus la dosar s-a relevat, cu certitudine, imposibilitatea ca denunţătorul să parcurgă distanţa Bucureşti – Slobozia într-un interval atât de scurt de timp, Înalta Curte constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, în opinia majoritară, au reţinut corect faptul că hotărârea de condamnare nu a avut la bază numai ora întâlnirii dintre condamnatul P.M. şi martorul denunţător C.J., aceasta neconstituind un element esenţial, determinant în pronunţarea hotărârii, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
De altfel, inculpatul, cu ocazia judecării cauzei în fond, a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, situaţie ce s-a fundamentat pe coroborarea mai multor probe, respectiv: audieri de martori, interceptarea convorbirilor telefonice şi a celor din mediul ambiental, stabilindu-se că întâlnirea din data de 16 decembrie 2003 între inculpat şi martorul denunţător, a fost urmată de o altă întâlnire între aceştia, având acelaşi scop.
Totodată, actele medicale şi biletul de transport în comun, despre care recurentul revizuient condamnat, prin apărător, a pretins că relevă împrejurări noi, (faptul că revizuientul s-ar fi aflat în perioada 15-17 decembrie 2003 în proceduri medicale, fapt ce l-ar fi împiedicat să efectueze deplasarea Bucureşti-Slobozia la data de 16 decembrie 2003, şi respectiv faptul că biletul de transport aparţinând C. ar fi fost folosit de denunţător pentru o altă deplasare din data de 18 decembrie, iar nu pe data de 16 decembrie aşa cum, eronat, a pretins acelaşi denunţător) nu relevau împrejurări noi şi necunoscute instanţelor de condamnare, întrucât, pe de o parte, au fost deja examinate anterior, iar, pe de altă parte, nu au fost suficiente pentru a se atesta ideea că inculpatul s-ar fi aflat permanent în incinta unităţii spitaliceşti respective, situaţie care, dacă ar fi fost reală şi dovedită în afara oricărui dubiu, ar fi putut înlătura acuzaţia de vinovăţie, conturată, confirmată şi rezultată neechivoc din probatoriul administrat de instanţele anterioare.
Înalta Curte mai constată că, în mod justificat, instanţa de apel, în opinia majoritară, a reţinut că nu poate constitui motiv de revizuire nici faptul că ulterior hotărârii de condamnare ar fi apărut un înscris nou, din care a rezultat ora exactă a ridicării banilor de către denunţător, întrucât înscrisul, la care au făcut referire apărătorii aleşi ai recurentului condamnat revizuient, nu poartă antetul oficial al băncii, fiind o adresă fără însemne specifice, prin care s-a comunicat un răspuns către un cabinet de avocatură. De asemenea, se mai constată că interpretând dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe calea revizuirii se pot invoca doar fapte şi împrejurări noi, fiind exclusă posibilitatea prelungirii de probatorii, iar aspectele arătate de recurentul revizuient condamnat, prin apărătorii aleşi, au fost deja cunoscute de instanţele anterioare şi au fost supuse analizei acestora, astfel cum rezultă din considerentele hotărârilor criticate.
Corect s-a apreciat că dacă s-ar accepta posibilitatea prelungirii probatoriului prin această cale extraordinară de atac, atunci s-ar ajunge la situaţia în care respectiva cale extraordinară de atac s-ar transforma într-o cale ordinară de atac.
Referitor la celelalte motive de revizuire, respectiv dispoziţiile art. 394 lit. b) şi e) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele instanţe au reţinut justificat că recurentul revizuient condamnat nu a depus la dosar nici un înscris doveditor, care să ateste eventuala netemeinicie a hotărârii de condamnare.
Aşadar, instanţele anterioare au pronunţat hotărâri legale, ce vor fi menţinute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat P.M. împotriva Deciziei penale nr. nr. 66/A din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.M. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2689/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4043/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
